Arhive autor: admin

Canon de rugăciune la Praznicul Botezului Domnului (1)

Tropar la Praznicul Botezului Domnului, glasul 1:

În Iordan Botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat. Că Glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu Iubit pe Tine numindu-Te; şi Duhul, în Chip de Porumbel, a adeverit întărirea Cuvântului, Cel Ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule şi lumea ai luminat, Slavă Ţie.

 Tropar la Praznicul Botezului Domnului, glasul al 5-lea:

Arătatu-Te-ai în lume, Cel Ce ai făcut lumea, ca să luminezi pe cei ce şedeau întru întuneric, Iubitorule de oameni, Slavă Ţie.

 Tropar la Praznicul Botezului Domnului, glasul al 5-lea:

Păcătoşilor şi vameşilor, pentru mulţimea milei Tale Te-ai arătat, Mântuitorul nostru. Că unde avea să strălucească Lu­mina Ta, dacă nu celor ce şedeau întru întuneric? Iubitorule de oameni, Slavă Ţie. Continuă să citești

APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA ZILEI (5 ianuarie – Ajunul Botezului Domnului)

sf1-ap-pavel

Ap. I Corinteni 9, 19-27

Fraţilor, deşi sunt liber faţă de toţi, m-am făcut rob tuturor, ca să dobândesc pe cei mai mulţi. Cu iudeii am fost ca un iudeu, ca să dobândesc pe iudei; cu cei de sub lege, ca unul de sub lege, deşi eu nu sunt sub lege, ca să dobândesc pe cei de sub lege. Cu cei ce n-au Legea, m-am făcut ca unul fără de lege, deşi nu sunt fără de Legea lui Dumnezeu, ci având Legea lui Hristos, ca să dobândesc pe cei ce nu au Legea. Cu cei slabi m-am făcut slab, ca pe cei slabi să-i dobândesc, tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii. Dar toate le fac pentru Evanghelie, ca să fiu părtaş la ea. Nu ştiţi voi că acei care aleargă în stadion toţi aleargă, dar numai unul ia premiul? Alergaţi aşa ca să-l luaţi. Şi oricine se luptă se înfrânează de la toate. Şi aceia, ca să ia o cunună stricăcioasă, iar noi, nestricăcioasă. Eu, deci, aşa alerg, nu ca la întâmplare. Aşa mă lupt, nu ca lovind în aer, ci îmi chinuiesc trupul meu şi îl supun robiei; ca nu cumva, altora propovăduind, eu însumi să mă fac netrebnic.

Hristos-Arhiereul

Ev. Luca 3, 1-18

În anul al cincisprezecelea al domniei Cezarului Tiberiu, în vremea când Ponţiu Pilat era dregător în Iudeea, Irod, stăpânind a patra parte – Galileea; Filip, fratele lui, stăpânind a patra parte – Ituria şi ţinutul Trahoniei; iar Lisanie, stăpânind a patra parte – Abilenia; în zilele arhiereilor Ana şi Caiafa, a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia în pustie. Atunci el a venit în împrejurimile Iordanului, propovăduind botezul pocăinţei, spre iertarea păcatelor, precum este scris în cartea cuvintelor lui Isaia proorocul, care zice: un glas strigă în pustie: pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Sale. Orice vale se va umple şi orice munte şi deal se va pleca; căile cele strâmbe se vor face drepte şi cele colţuroase drumuri netede; şi toată făptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu. Deci zicea Ioan mulţimilor, care veneau să se boteze de el: pui de năpârcă, cine v-a arătat că veţi scăpa de mânia ce are să fie? Faceţi dar roade vrednice de pocăinţă şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: părintele nostru este Avraam!, căci vă spun vouă că Dumnezeu poate să ridice şi din pietrele acestea fii lui Avraam. Iată şi securea stă la rădăcina pomilor, şi orice pom, care nu face roadă bună, se taie şi se aruncă în foc. Dar mulţimile îl întrebau, zicând: atunci ce să facem? Răspunzând, Ioan le spunea: cel ce are două haine, să dea celui care nu are, şi cel csre are bucate, să facă asemenea. Şi au venit şi vameşii să se boteze şi au zis către el: învăţătorule, noi ce să facem? Iar el le-a răspuns: nu luaţi de la nimeni nimic mai mult decât vă este rânduit. Şi-l întrebau şi ostaşii, zicând: dar noi ce să facem? Şi le-a spus lor: să nu asupriţi pe nimeni, nici să năpăstuiţi pe cineva, ci să fiţi mulţumiţi cu lefurile voastre. Iar poporul aşteptând şi întrebându-se toţi despre Ioan în cugetele lor, dacă nu cumva el este Hristos, Ioan a răspuns tuturor, zicând: eu unul vă botez pe voi cu apă, dar vine Cel csre este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor. Acela vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc; El ţine lopata în mâinile Sale şi va curăţi aria Sa şi se va aduna grâul Său în hambarul Său, iar pleava o va arde cu foc nestins. Acestea şi alte multe îndemnuri dând poporului, Ioan propovăduia vestea cea bună.

RUGĂCIUNI CĂTRE SFÂNTUL NICHIFOR CEL LEPROS, OCROTITOR ŞI IZBĂVITOR ÎN VREMEA EPIDEMIEI CU CORONAVIRUS (Audio)

TREI RUGĂCIUNI CĂTRE SFÂNTUL NICHIFOR CEL LEPROS, OCROTITOR ŞI IZBĂVITOR ÎN VREMEA EPIDEMIEI CU CORONAVIRUS; Protos. Leontie Fusa, Schitul „Sfântul Gheorghe”, Cloşca; 30 martie 2020

Legături:

Continuă să citești

Canon de rugăciune la Praznicul Înainteprăznuirii Botezului Domnului (1)

Tropar la Praznicul Înainteprăznuirii Botezului Domnului, glasul al 4-lea:

Găteşte-te Zabuloane, pune-te în rânduială Neftalime. Iordane, râule, opreşte-te şi săltând primeşte pe Stăpânul, Cel Ce vine să Se boteze. Bucură-te Adame, împreună cu strămoaşa; nu vă ascundeţi ca mai înainte în Rai. Că S-a arătat Cel Ce va văzut pe voi goi, ca să vă îmbrace în haina cea dintâi Hristos S-a arătat, vrând să înnoiască toată făptura. Continuă să citești

Canon de rugăciune la Praznicul Înainteprăznuirii Botezului Domnului (2)

Tropar la Praznicul Înainteprăznuirii Botezului Domnului, glasul al 4-lea:

Găteşte-te Zabuloane, pune-te în rânduială Neftalime. Iordane, râule, opreşte-te şi săltând primeşte pe Stăpânul, Cel Ce vine să Se boteze. Bucură-te Adame, împreună cu strămoaşa; nu vă ascundeţi ca mai înainte în Rai. Că S-a arătat Cel Ce va văzut pe voi goi, ca să vă îmbrace în haina cea dintâi Hristos S-a arătat, vrând să înnoiască toată făptura. Continuă să citești

30 decembrie: Canon de rugăciune către Sfânta Muceniţă Anisia

Troparul Sfintei Muceniţe Anisia, glasul al 4-lea:

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Anisia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 4-lea

Irmos: Adâncul Mării Roşii…

Stih: Sfântă Muceniţă Anisia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Trimite-mi lumină mie, ce­lui ce laud pomenirea ta cea purtătoare de lumină, prealăudată, ca singura ce stai cu bucurie înaintea Tatălui luminilor, alungând, cu rugăciunile tale, viforul greşelilor mele.

Stih: Sfântă Muceniţă Anisia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu sihăstria desţelenindu-ţi ogorul cel sufletesc, de Dum­nezeu înţelepţită, lucrezi spicul muceniciei, păstrându-l pentru Plugarul Cel Ce ţi-a insuflat pu­tere, fecioară muceniţă, vrednică de laudă.

Stih: Sfântă Muceniţă Anisia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu mâna ta cea preabogată împărţind averea cea vremel­nică, ai dobândit viaţă bogată, care nicidecum nu se pierde şi Vistierie Nepieritoare şi Mărire Cerească, muceniţă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Din tine, Ceea ce eşti Prea­sfântă, Se naşte astăzi cu Trup asemănător nouă, Făcătorul a toată lumea şi este înfăşat în scutece, Cel Ce a înfăşurat ma­rea cu negură, Maică pururea Fecioară. Continuă să citești

30 decembrie: Acatistul Sfintei Muceniţe Anisia

Troparul Sfintei Muceniţe Anisia, glasul al 4-lea:

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Anisia strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună cu Tine mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre.

Condacul 1

Veniţi, toţi iubitorii de prăznuiri, să încununăm cu laude pe ceea ce a mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos Dumnezeu adevărat şi a surpat pe începătorul răutăţii care pe mulţi i-a înşelat, abătându-i de la dreapta credinţă, iar noi, văzând biruinţele ei, cu veselie să-i cântăm: Bucură-te Sfântă Muceniţă Anisia, mult pătimitoare!

Icosul 1

Cetatea Tesalonicului te are pe tine ocrotitoare, Sfântă Muceniţă Anisia, căci având tu multe bogăţii, nu te-ai legat cu inima de ele, deşi copil fiind, ci din fragedă vârstă ai cunoscut pe Hristos Dumnezeu adevărat, Căruia I-ai slujit cu toată osârdia, iar noi, văzând acestea, te lăudăm zicând:
Bucură-te, că părinţii tăi ţi-au împodobit sufletul cu virtuţi creştineşti;
Bucură-te, că ai fost hrănită cu învăţăturile dreptei credinţe;
Bucură-te, că în loc de lapte ai primit mai mult hrană duhovnicească;
Bucură-te, că înţelepciunea ţi-a fost dascăl din pruncie;
Bucură-te, că pe aceasta ai iubit-o mai mult decât jocurile copilăriei;
Bucură-te, că buna-cuviinţă ţi-ai arătat pe chipul tău, deşi erai tânără cu vârsta;
Bucură-te, că adeseori udai pământul cu lacrimi în rugăciunile tale;
Bucură-te, că înţelegeai cu uşurinţă cele ce citeai din sfintele cărţi;
Bucură-te, că frumuseţile tale trupeşti le ascundeai stând în cămara ta;
Bucură-te, că te-ai ferit cu tot dinadinsul să fii pricină de sminteală;
Bucură-te, că erai nerăbdătoare să ajungi la lăcaşurile cele cereşti;
Bucură-te, că sufletul tău dorea să fie împreună cu Mirele cel ceresc;
Bucură-te, Sfântă Muceniţă Anisia, mult pătimitoare! Continuă să citești

29 decembrie: Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Marcel, Egumenul Mănăstirii Achimiţilor

Sfântul Cuvios Marcel

Troparul Sfântului Cuvios Marcel, Egumenul Mănăstirii Achimiţilor, glasul al 8-lea:

Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Marcel, duhul tău. Continuă să citești

29 decembrie: Acatistul Sfinţilor paisprezece mii de prunci ucişi de Irod

paisprezece mii de prunci ucişi de Irod 3

Acatistul Sfinţilor paisprezece mii de prunci ucişi de Irod

Troparul Sfinţilor paisprezece mii de prunci ucişi de Irod, glasul 1:

Pentru durerile sfinţilor, care pentru Tine au pătimit, fii milostiv, Doamne, şi toate durerile noastre le vindecă, Iubitorule de oameni, rugămu-ne Ţie.

Condacul 1

Ca cei ce pentru Hristos aţi fost junghiaţi ca nişte miei, Sfinţilor Prunci, cu podoaba nevinovăţiei aţi luminat lumea. Jertfa dumnezeiască închipuind, în grădina Raiului aţi înflorit. Pentru aceasta, cântăm cu îngereştile cete: Aliluia!

Icosul 1

Nevăzutul potrivnic, nemairăbdând minunea întrupării lui Dumnezeu a stârnit răzbunătoarea mânie a împăratului Irod, însă cum nici un fir de păr nu se mişcă fără voia Celui de Sus, Hristos S-a purtat pe braţele Fecioarei în Egipt, iar holdele jertfei voastre s-au strâns întru înmulţirea Bisericii biruitoare, pentru care toţi cei ce cinstesc patimile voastre strigă:
Bucuraţi-vă, că pentru Hristos aţi fost ucişi;
Bucuraţi-vă, că de mâna cea nevăzută a Domnului, ca nişte prescuri, aţi fost liturghisiţi;
Bucuraţi-vă, că sângele vostru a spălat pământul întinat de păcate;
Bucuraţi-vă, că numele Domnului v-a fost altar de jertfă;
Bucuraţi-vă, că sunteţi ca un buchet de flori binemirositoare pus la icoana Întrupării;
Bucuraţi-vă, că trupurile voastre s-au frânt ca o pâine de rai înaintea lui Dumnezeu;
Bucuraţi-vă, că jertfa Pruncului dumnezeiesc o aţi închipuit;
Bucuraţi-vă, că îngerii din ceruri v-au slujit;
Bucuraţi-vă, bucuria plânselor mame;
Bucuraţi-vă, nădejdea celor fără de nici o apărare;
Bucuraţi-vă, ajutorul celor fără de scăpare;
Bucuraţi-vă, bucuria şi ocrotirea pruncilor;
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Prunci Martiri ucişi de Irod pentru Domnul Hristos! Continuă să citești

29 decembrie: Canon de rugăciune către Sfinţii 14.000 de prunci ucişi din porunca lui Irod

Canon de rugăciune către Sfinţii 14.000 de prunci ucişi din porunca lui Irod

Troparul Sfinţilor 14.000 de prunci ucişi din porunca lui Irod, glasul 1:

Pentru durerile sfinţilor, care pentru Tine au pătimit, Milos­tiv fii, Doamne şi vindecă toate durerile noastre, Iubitorule de oameni.

 Cântarea 1, glasul al 8-lea

Irmos: Celui Ce a sfărâmat…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu vărsarea sângiurilor au împodobit astăzi Bise­rica lui Hristos pruncii cei cu totul lăudaţi, fiind străluciţi cu credinţa.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Biserica lui Hristos culegând astăzi sângiurile ca pe nişte flori bine înflorite, din ramuri de curând odrăslite, se bucură de dânsele cu desfătare şi se înfrumuseţează.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Făţiş este înfruntată astăzi ne­bunia lui Irod de către prunci; că fără de răutate aceştia au înfie­rat nebunia răutăţii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Roagă pentru toţi, Născă­toare de Dumnezeu, pe Cel În­trupat din tine prin cuvânt în chip de negrăit, să izbăvească pe robii tăi de toată primejdia.  Continuă să citești