Vineri, 15 mai 2015, începând cu orele 19.30, se va oficia Taina Sfântului Maslu. După predică şi venerarea sfintelor moaşte, se vor citi rugaciuni de dezlegare si la toata trebuinta.
Credincioşii, care vor să participe la această Taină, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:
0243.216.085,
0343.102.597,
0740.945.854,
0728.913.548,
0769.466.348
(Persoană de contact: Toader Lucretia)
[Fapte 14,20-27; In. 9,39 -10,9]
„Şi a zis Iisus: Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei ce văd să fie orbi.” „Cei ce nu văd” sunt poporul simplu, care credea, întru simplitatea inimii lui, în Domnul; iar „cei ce văd” sunt cărturarii si înţelepţii de atunci, care din pricina trufiei minţii lor nu credeau şi nici pe popor nu-l lăsau să creadă. „Inteligenţii” noştri se socot clarvăzători; şi fiindcă se socot astfel, se înstrăinează de credinţa în Domnul, de care se ţin strâns cei simpli cu inima şi mintea. Si după adevărul Domnului, orbi sunt ei, iar poporul vede. Sunt întocmai ca acele păsări care văd noaptea, iar ziua nu. Adevărul lui Hristos e întunecat pentru ei, iar minciuna, care este potrivnică acestui adevăr, lor li se pare limpede, fiindcă este stihia lor. Oricât ar sărea în ochi acest fapt, ei tot sunt gata să întrebe: „Oare şi noi suntem orbi?”. Nu-i nimic de ascuns: orbi sunt. Si întrucât sunt orbi din vina lor, păcatul orbirii şi nevederii luminii rămâne asupra lor. Puteţi vedea, însă nu vreţi, iubind minciuna amăgitoare.
Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)
În acele zile, înconjurându-l ucenicii, Pavel s-a sculat şi a intrat în cetate. Şi a doua zi a ieşit cu Barnaba către Derbe. Şi binevestind cetăţii aceleia şi făcând ucenici mulţi, s-au înapoiat la Listra, la Iconiu şi la Antiohia, întărind sufletele ucenicilor, îndemnându-i să stăruie în credinţă şi (arătându-le) că prin multe suferinţe trebuie să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu. Şi hirotonindu-le preoţi în fiecare biserică, rugându-se cu postiri, i-au încredinţat pe ei Domnului în Care crezuseră. Şi străbătând Pisidia, au venit în Pamfilia. Şi după ce au grăit cuvântul Domnului în Perga, au coborât la Atalia. Şi de acolo au mers cu corabia spre Antiohia, de unde fuseseră încredinţaţi harului lui Dumnezeu, spre lucrul pe care l-au împlinit. Şi venind şi adunând Biserica au vestit câte a făcut Dumnezeu cu ei şi că a deschis neamurilor uşa credinţei. Şi au petrecut acolo cu ucenicii nu puţină vreme.
Şi unii, coborându-se din Iudeea, învăţau pe fraţi că: Dacă nu vă tăiaţi împrejur, după rânduiala lui Moise, nu puteţi să vă mântuiţi. Şi făcându-se pentru ei împotrivire şi discuţie nu puţină cu Pavel şi Barnaba, au rânduit ca Pavel şi Barnaba şi alţi câţiva dintre ei să se suie la apostolii şi la preoţii din Ierusalim pentru această întrebare. Deci ei, trimişi fiind de Biserică, au trecut prin Fenicia şi prin Samaria, istorisind despre convertirea neamurilor şi făceau tuturor fraţilor mare bucurie. Şi sosind ei la Ierusalim, au fost primiţi de Biserică şi de apostoli şi de preoţi şi au vestit câte a făcut Dumnezeu cu ei.
Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Eu am venit în lumea aceasta spre judecată, ca să vadă cei fără vedere, iar cei cu ochi să fie orbi. Şi au auzit acestea unii dintre fariseii, care erau cu Dânsul şi I-au zis: oare şi noi suntem orbi? Răspuns-a lor Iisus: dacă aţi fi orbi, n-aţi avea păcat; însă acum, fiindcă ziceţi: noi vedem, pentru aceasta păcatul vostru rămâne.
Adevărat, adevărat vă spun vouă: cine nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tâlhar. Iar cine intră prin uşă este păstorul oilor. Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă de glasul Lui; şi oile sale le cheamă pe nume şi afară le mână. Şi când le-a scos afară pe toate oile sale, merge înaintea lor şi oile merg după dânsul, căci cunosc glasul lui. Iar după un străin, ele nu merg, ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor. Această pildă a grăit-o Iisus către ei, dar ei n-au înţeles ce însemnau cuvintele Lui. Deci iarăşi le-zis Iisus: adevărat, adevărat vă spun vouă: Eu sunt uşa oilor. Toţi câţi au venit mai înainte de Mine sunt furi şi tâlhari; dar oile nu i-au ascultat. Eu sunt uşa: prin Mine de va intra cineva, se va mântui şi va intra şi va ieşi, şi păşune va afla.
[Fapte 13, 13-24; In. 6, 5-14]
Ucenicii au zis către Domnul dea drumul mulţimilor ca să se ducă prin sate, să-şi cumpere de mâncare. Domnul însă le-a spus: „N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce” (Mt. 14,16). Aceasta s-a întâmplat înainte de minunea saturării celor cinci mii de oameni, afară de femei şi de copii, cu cinci pâini şi doi peşti. Această întâmplare, cu o deosebită însemnătate în viaţa Domnului, ne înfăţişează încă o lecţie. Mulţimea aceea închipuie omenirea ce flămânzeşte şi însetează de adevăr. Atunci când Domnul a zis către Apostoli: „Daţi-le voi să mănânce”, prin asta le-a prezis felul în care aveau să slujească mai apoi neamul omenesc: hrănindu-i cu adevăr. Apostolii au săvârşit această lucrare în vremea lor; iar pentru vremurile următoare au încredinţat această slujire păstorilor Bisericii, urmaşii lor. Si către păstorii din ziua de azi grăieşte Domnul: „Voi să hrăniţi poporul vostru”. Iar datoria de conştiinţă a păstorilor e să se ţină de îndatorirea lor: să hrănească poporul cu adevăr, în biserică trebuie să se audă limpede propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu. Ce fel de păstori sunt păstorii care tac? Si mulţi dintre ei tac, tac înaintea lumii. Dar nu se poate spune că asta se întâmplă fiindcă ei n-au credinţă în inimă: de vină este lipsa de pătrundere, obiceiul prost. Oricum, asta nu îi îndreptăţeşte.
Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)
În zilele acelea, de la Pafos, Pavel şi cei împreună cu el s-au urcat în corabie şi au venit la Perga Pamfiliei. Iar Ioan, despărţindu-se de ei, s-a întors la Ierusalim. Iar ei, trecând de la Perga, au ajuns la Antiohia Pisidiei şi, intrând în sinagogă, într-o zi de sâmbătă, au şezut. Şi după citirea Legii şi a Proorocilor, mai-marii sinagogii au trimis la ei, zicându-le: Bărbaţi fraţi, dacă aveţi vreun cuvânt de mângâiere către popor, vorbiţi. Şi ridicându-se Pavel şi făcându-le semn cu mâna, a zis: Bărbaţi israeliţi şi cei temători de Dumnezeu, ascultaţi: Dumnezeul acestui popor al lui Israel a ales pe părinţii noştri şi pe popor l-a înălţat, când era străin în pământul Egiptului, şi cu braţ înalt i-a scos de acolo, şi vreme ca de patruzeci de ani i-a hrănit în pustie. Şi nimicind şapte neamuri în ţara Canaanului, pământul acela l-a dat lor spre moştenire. Şi după acestea, ca la patru sute cincizeci de ani, le-a dat judecători, până la Samuel proorocul. Şi de acolo au cerut rege şi Dumnezeu le-a dat, timp de patruzeci de ani, pe Saul, fiul lui Chiş, bărbat din seminţia lui Veniamin. Şi înlăturându-l, le-a ridicat rege pe David, pentru care a zis, mărturisind: «Aflat-am pe David al lui Iesei, bărbat după inima Mea, care va face toate voile Mele». Din urmaşii acestuia, Dumnezeu, după făgăduinţă, i-a adus lui Israel un Mântuitor, pe Iisus, după ce Ioan a propovăduit, înaintea venirii Lui, botezul pocăinţei la tot poporul lui Israel.
În vremea aceea, ridicându-şi ochii şi văzând că de mult popor vine la Dânsul, a zis Iisus către Filip: de unde vom cumpăra pâine ca să mănânce aceştia? Dar aceasta o zicea, ca să-l încerce, că El ştia ce avea să facă. Iar Filip I-a răspuns: nu le va ajunge pâine de două sute de dinari, ca fiecare dintr-înşii să ia câte puţin. Unul din ucenicii Lui, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a spus: este aici un băiat care are cinci pâini de orz şi doi peşti. Dar ce sunt acestea la atâţia inşi? Atunci Iisus a zis: spuneţi oamenilor să stea jos. Iar în locul acela era multă iarbă. Deci au şezut – oameni la număr ca la cinci mii. Atunci Iisus a luat pâinile şi, mulţumind, a împărţit ucenicilor, iar ucenicii la cei care şedeau; aşijderea şi din peşti, cât au vrut ei. Iar după ce s-au săturat, a zis ucenicilor Săi: strângeţi fărâmiturile ce au rămas, ca să nu se piardă nimic. Deci au strâns şi au umplut douăsprezece coşuri de fărâmituri, care au rămas de la cei ce au mâncat din cele cinci pâini de orz. Iar oamenii, văzând minunea pe care a făcut-o Iisus, ziceau: Acesta este într-adevăr Proorocul, care va să vină în lume.
[Fapte 12, 25; 13,12; In. 8, 51-59]
Iudeii s-au mâniat pe Domnul pentru mustrare şi au luat pietre „ca să arunce asupra Lui”. Dar Domnul, „trecând prin mijlocul lor, S-a dus”. Domnului nu I-au făcut nimic, dar pe ei înşişi s-au pierdut, fiindcă urmarea necredinţei lor a fost înfricoşata osândă a Domnului: „Iată, se lasă casa voastră pustie”, şi încă: „Să mergem de aici”. Si s-a mutat Domnul în alt loc, alegându-şi alte popoare ca sălaş, în locul lui Israel cel iubit. Iată că şi acum, oameni de nimic, în amăgirea de sine a minţii lor trufaşe, care nu încape adevărul lui Hristos, iau pietre împotriva Domnului şi aruncă în El. Pe El nu-L vatămă, fiindcă El este, oricum, Domnul, iar adevărul Lui e adevăr nestrămutat, dar aceia se pierd. Domnul trece pe lângă ei, lăsându-i în voia cugetării deşarte care-i şi răsuceşte, cum răsuceşte viforul slabele firişoare de praf. Dar atunci când un popor întreg se lasă atras de filozofări mincinoase, el e lăsat, asemenea iudeilor, în voia soartei sale. înţelegeţi, neamuri şi vă plecaţi Domnului!
Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)
În zilele acelea, Barnaba şi Saul, după ce au îndeplinit slujba lor, s-au întors de la Ierusalim la Antiohia, luând cu ei pe Ioan, cel numit Marcu.
Şi erau în Biserica din Antiohia prooroci şi învăţători: Barnaba şi Simeon, ce se numea Niger, Luciu Cirineul, Manain, cel ce fusese crescut împreună cu Irod tetrarhul, şi Saul. Şi pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: Osebiţi-mi pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrul la care i-am chemat. Atunci, postind şi rugându-se, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece. Deci, ei, mânaţi de Duhul Sfânt, au coborât la Seleucia şi de acolo au plecat cu corabia la Cipru. Şi ajungând în Salamina, au vestit cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Şi aveau şi pe Ioan slujitor. Şi străbătând toată insula până la Pafos, au găsit pe un oarecare bărbat iudeu, vrăjitor, prooroc mincinos, al cărui nume era Bariisus, care era în preajma proconsulului Sergius Paulus, bărbat înţelept. Acesta, chemând la sine pe Barnaba şi pe Saul, dorea să audă cuvântul lui Dumnezeu. Dar le stătea împotrivă Elimas vrăjitorul – căci aşa se tâlcuieşte numele lui – căutând să întoarcă pe proconsul de la credinţă.Iar Saul – care se numeşte şi Pavel – plin fiind de Duh Sfânt, a privit ţintă la el, şi a zis: O, tu cel plin de toată viclenia şi de toată înşelăciunea, fiule al diavolului, vrăjmaşule a toată dreptatea, nu vei înceta de a strâmba căile Domnului cele drepte? Şi acum, iată mâna Domnului este asupra ta şi vei fi orb, nevăzând soarele până la o vreme. Şi îndată a căzut peste el pâclă şi întuneric şi, dibuind împrejur, căuta cine să-l ducă de mână. Atunci proconsulul, văzând ce s-a făcut, a crezut, mirându-se foarte de învăţătura Domnului.
Zis-a Domnul către iudeii care veniseră atunci la Dânsul: adevărat, adevărat vă spun vouă: dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veci. Deci I-au răspuns iudeii: acum ştim bine că ai diavol. Avraam şi proorocii au murit şi Tu zici: dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, nu va gusta moartea în veci. Nu cumva Tu eşti mai mare decât părintele nostru Avraam, care a murit? Şi au murit şi prooroci; drept cine Te dai Tu? Răspuns-a Iisus: dacă Mă slăvesc Eu pe Mine însumi, slava Mea nimic nu este; Tatăl Meu este care Mă preamăreşte, despre care voi ziceţi că este Dumnezeul vostru, dar pe care nu-L cunoaşteţi, însă Eu îl cunosc; căci de-aş zice că nu-L cunosc, aş fi mincinos, asemenea vouă; dar Eu îl cunosc şi cuvântul Lui îl păzesc. Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să vadă ziua Mea şi a văzut-o şi s-a veselit. Deci au zis iudeii către Dânsul: nu ai nici cincizeci de ani şi zici că l-ai văzut pe Avraam? Iar Iisus a zis către ei: adevărat, adevărat vă spun vouă: Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam. Atunci ei au luat pietre ca să arunce în El; Iisus însă s-a ferit şi, trecând prin mijlocul lor, a ieşit din templu şi aşa a plecat mai departe.
[Fapte 12, 12-17; In. 8, 42-51]
Pe seama cărei pricini credeţi că a pus Domnul faptul că iudeii nu L-au crezut? Pe seama aceleia că le spusese adevărul. „Dar pe Mine, fiindcă vă spun adevărul, nu Mă credeţi.” Minciuna le intrase, cum se spune, în trup şi în sânge, nemailăsând nici un loc în ei pentru adevăr. De ce nu cred nici cei din ziua de azi? Din aceeaşi pricină: Domnul spune adevărul, de aceea nu-L cred. „Dar cum aşa? Doar sunt cu toţii învăţaţi şi nu vorbesc decât despre adevăr?” Vorbele lor sunt multe, dar faptele lipsesc. Urzeala sistemelor pe care ei le împletesc este aidoma cu urzeala pânzei de păianjen; numai că ei nu bagă de seamă această şubrezenie. Principiul pe care se bazează sistemele lor nu are fundament, întorsăturile acestor sisteme n-au nici un fel de dovezi; dar ei sunt oricum mulţumiţi de ele. S-a format un asemenea apetit pentru ipoteze, încât s-ar părea că ei îşi alcătuiesc singuri tot conţinutul minţii lor; şi totuşi, asta trece drept „formaţie intelectuală solidă”. Ei învăluie cu o ceaţă de fantezii puţinele date concrete pe care le-au obţinut; iar acestea din urmă apar prin ceaţa cu pricina în cu totul alt chip – şi totuşi, această ceaţă pare domeniul adevărului indiscutabil. Uite-aşa a devenit mintea putregăcioasă, si uite-asa s-a stricat gustul ei! Cum va încăpea în ea adevărul? Iată că oamenii nu-L cred pe Domnul, Care grăieşte numai adevărul.
Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)
În zilele acelea, gândindu-se Petru la cele petrecute cu el, a venit în casa Mariei, mama lui Ioan, cel numit Marcu, unde erau adunaţi mulţi şi se rugau. Şi bătând Petru la uşa de la poartă, o slujnică, cu numele Rodi, s-a dus să asculte. Şi recunoscând glasul lui Petru, de bucurie nu a deschis uşa, ci, alergând înăuntru, a spus că Petru stă înaintea porţii. Iar ei au zis către ea: Ai înnebunit. Dar ea stăruia că este aşa. Iar ei ziceau: Este îngerul lui. Dar Petru bătea mereu în poartă. Şi deschizându-i, l-au văzut şi au rămas uimiţi. Şi făcându-le semn cu mâna să tacă, le-a istorisit cum l-a scos Domnul pe el din temniţă. Şi a zis: Vestiţi acestea lui Iacov şi fraţilor. Şi ieşind, s-a dus în alt loc.
Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru, M-aţi iubi pe Mine, căci Eu de la Dumnezeu am ieşit şi sunt venit; pentru că n-am venit de la Mine însumi, ci Dumnezeu M-a trimis. Pentru ce nu înţelegeţi glasul Meu? Fiindcă nu puteţi să auziţi cuvântul Meu. Voi aveţi pe diavolul de tată şi ţineţi să faceţi poftele tatălui vostru. El a fost de la început ucigător de oameni şi cu adevărul nu stă laolaltă, pentru că nu este adevăr într-însul. Când spune minciuna, dintru ale sale grăieşte, căci este mincinos şi tatăl minciunii. Iar pe Mine, fiindcă vă spun adevărul, nu Mă credeţi. Cine dintre voi Mă poate dovedi că am păcat? Iar dacă spun adevărul, pentru ce nu Mă credeţi? Cine este de la Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; de aceea voi nu ascultaţi, pentru că nu sunteţi de la Dumnezeu. Atunci au răspuns iudeii şi I-au zis: oare nu zicem noi bine, că tu eşti samarinean şi că ai diavol? Dar Iisus le-a răspuns: Eu nu am diavol, ci cinstesc pe Tatăl Meu, pe când voi Mă necinstiţi pe Mine. Dar Eu nu caut slava Mea. Are cine să caute şi să judece. Adevărat, adevărat vă spun vouă: dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veci.
În zilele acelea, Apostolii, cei ce se risipiseră din cauza tulburării făcute pentru Ştefan, au trecut până în Fenicia şi în Cipru, şi în Antiohia, nimănui grăind cuvântul, decât numai iudeilor. Şi erau unii dintre ei, bărbaţi ciprieni şi cireneni care, venind în Antiohia, vorbeau şi către elini, binevestind pe Domnul Iisus. Şi mâna Domnului era cu ei şi era mare numărul celor care au crezut şi s-au întors la Domnul. Şi vorba despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim, şi au trimis pe Barnaba până la Antiohia. Acesta, sosind şi văzând harul lui Dumnezeu, s-a bucurat şi îndemna pe toţi să rămână în Domnul, cu inimă statornică. Căci era bărbat bun şi plin de Duh Sfânt şi de credinţă. Şi s-a adăugat Domnului mulţime multă. Şi a plecat Barnaba la Tars, ca să caute pe Saul şi, aflându-l, l-a adus la Antiohia. Şi au stat acolo un an întreg, adunându-se în biserică şi învăţând mult popor. Şi în Antiohia, întâia oară, ucenicii s-au numit creştini. În acele zile s-au coborât, de la Ierusalim în Antiohia, prooroci. Şi, sculându-se unul dintre ei, cu numele Agav, a arătat prin Duhul, că va fi în toată lumea foamete mare, care a şi fost în zilele lui Claudiu. Iar ucenicii au hotărât ca fiecare dintre ei, după putere, să trimită spre ajutorare fraţilor care locuiau în Iudeea; ceea ce au şi făcut, trimiţând preoţilor prin mâna lui Barnaba şi a lui Saul.
În vremea aceea a venit Iisus în oraşul Samariei, ce se numea Sihar, aproape de câmpul pe care Iacob l-a dat lui Iosif, fiul său. Şi era acolo puţul lui Iacob. Iar Iisus, ostenit de călătorie, şedea lângă puţ; şi era cam pe la al şaselea ceas. Atunci a venit o femeie samarineancă să scoată apă. Iisus i-a zis: dă-Mi să beau; căci ucenicii Lui se duseseră în oraş ca să cumpere hrană. Femeia samarineancă I-a răspuns: Tu, care eşti iudeu, cum ceri să bei apă de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au nici un amestec cu samarinenii! Iisus i-a răspuns şi i-a zis: dacă cunoşteai harul lui Dumnezeu şi cine este Cel care ţi-a zis, dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El şi ţi-ar fi dat apă vie. L-a întrebat femeia: Doamne, nici nu ai cu ce să scoţi şi puţul este adânc; de unde, dar, ai apa cea vie? Nu cumva Tu eşti mai mare decât Iacob, părintele nostru, care ne-a dat puţul acesta şi a băut dintr-însul el însuşi şi fiii lui şi turmele lui? Iisus i-a răspuns şi a zis: oricine bea din apa aceasta va înseta din nou, dar cel ce va bea din apa pe care Eu o voi da lui nu va mai înseta în veci, căci apa pe care Eu o voi da lui se va face în el izvor de apă curgătoare pentru viaţa veşnică. Atunci femeia a grăit către Dânsul: Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot. Iisus i-a poruncit: mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici. Dar femeia, răspunzând, I-a zis: n-am bărbat. Iisus i-a răspuns: bine ai zis că n-ai bărbat, căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat; aceasta adevărat ai spus. Doamne, a zis femeia către Dânsul: văd că Tu eşti prooroc. Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta; iar voi ziceţi că în Ierusalim este locul cuvenit pentru închinare. Dar Iisus i-a zis: femeie, crede-Mă că vine vremea, când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim vă veţi închina Tatălui. Voi vă închinaţi la ce nu ştiţi; noi ne închinăm la ce ştim, căci mântuirea este de la iudei. Dar vine vremea şi acum a venit, când închinătorii cei adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, căci Tatăl astfel voieşte să fie cei ce se închină Lui. Duh este Dumnezeu; şi cei ce se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr. A zis femeia către Dânsul: ştim că va veni Mesia, căruia I se zice Hristos; când va veni, Acela ne va spune nouă toate. Iisus i-a răspunss: Eu sunt, cel care vorbesc cu tine. Dar atunci au venit ucenicii Lui şi se mirau că vorbea cu o femeie; însă nimeni nu I-a zis: ce o întrebi, sau despre ce vorbeşti cu dânsa? Atunci femeia şi-a lăsat găleata s-a dus în oraş şi a zis oamenilor: veniţi de vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva aceasta este Hristos? Deci au ieşit din oraş şi veneau către Dânsul. În timpul acesta ucenicii Lui Îl rugau zicând: Învăţătorule, mănâncă. Dar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care nu-o ştiţi. Deci ucenicii se întrebau între ei: nu cumva I-a adus cineva să mănânce? Iisus însă le-a zis: mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui. Oare nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată, zic vouă: ridicaţi ochii voştri şi vedeţi holdele că sunt albe, gata pentru seceriş. Iar cel care seceră primeşte plată şi adună rod în viaţa de veci, ca împreună să se bucure şi cel ce seamănă şi cel ce seceră; căci aici se adevereşte zicerea că: altul este cel ce seamănă şi altul cel ce seceră. Eu v-am trimis să seceraţi ceea ce voi n-aţi muncit; alţii au muncit şi voi aţi intrat în munca lor. Iar din oraşul acela mulţi dintre samarineni au crezut într-Însul, pentru cuvântul femeii care mărturisea: mi-a spus mie toate câte am făcut. Deci după ce au venit la Dânsul, samarinenii L-au rugat să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile şi mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul Lui, iar femeii îi ziceau: credem nu numai pentru vorbele tale, ci fiindcă noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii.