Arhive autor: admin

File de Pateric: Viața Sfântului Cuviosul Policarp, arhimandritul Pecerscăi

 

Mult roditor, îmbunătăţit şi aducător de mult folos duhovnicesc a fost acest fericit şi vrednic de laudă, Policarp, fiindcă a adeverit acel cuvînt al lucrătorului ceresc, care zice: Grăuntele de grîu, căzînd pe pămînt, de va muri, mult rod va aduce; şi iar: Cel ce petrece în Mine şi Eu într-însul, acela va face rod mult.

Acest fericit, uitînd slava cea trecătoare şi chipul lumii acesteia şi luînd sfîntul chip îngeresc al călugăriei, s-a sălăşluit în mînăstirea ce străluceşte cu peşterile, ca într-un pămînt arat. El îşi omora trupul cu tot felul de nevoinţe pustniceşti şi totdeauna petrecea în Dumnezeu cu duhul. Aşa a făcut multe fapte vrednice de pocăinţă şi a arătat toate rodurile duhovniceşti din el: dragostea nefăţarnică spre Dumnezeu şi spre aproapele, bucurie pentru ştiinţa cea fără de prihană, pace după biruinţa tuturor patimilor, îndelungă răbdare în ispite şi în necazuri, bunătate în supunere către toţi, milostivire în umilinţă spre cei nevoiaşi, credinţă neîndoită în ascultarea poruncilor, adevăr în împlinirea făgăduinţelor, blîndeţe în mînie, înfrînare în lepădarea bucatelor, a băuturilor celor multe şi dulci şi a tuturor poftelor trupeşti. Căci toate rodurile acestea le crescuse Dumnezeu în acest fericit Policarp şi le sădise Sfîntul Simon, Episcopul Vladimirului şi al Suzdalului; că acela, fiindu-i rudenie după trup, nu voia ca şi după duh să se depărteze de la sine, ci, ca o bună rădăcină, se sîrguia să iasă din el ramură bună. Continuă să citești

File de pateric: Viața Sfântului Cuvios Teofil Plângătorul de la Lavra Peşterilor din Kiev, Ucraina

Sf Cuv Teofil Plangatorul de la Pecerska 1.1 (dimpreuna cu impreuna nevoitorul sau Ioan)

Sfântul Cuvios Teofil Plângătorul, în centru, cu împreună nevoitorul său Ioan, în dreapta

Erau doi fraţi la marea Lavră a Peşterilor care se nevoiau împreună, fiind de o râvnă şi de un gând în cele ce se cade a le lucra monahul spre mântuire. Aceştia îl rugară pe sfântul Marcu Groparul (a cărui pomenire se săvârşeşte tot astăzi, 29 decembrie) să le gătească un loc de obşte spre îngroparea lor când Domnul va rândui.

Nu după multă vreme, fiind Teofil plecat în oarecare loc cu treburile mănăstirii, Ioan bineplăcând lui Dumnezeu, se îmbolnăvi şi se mută la cele veşnice, fiind îngropat după rânduiala călugărească. După câteva zile, întorcându-se Teofil şi aflând de moartea fratelui său, mult se întristă şi merse să vadă locul de îngropare. Însă văzând că este îngropat în mormântul de obşte, în locul mai de sus, începu a cârti împotriva cuviosului Marcu, spunându-i: Continuă să citești

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Cea care alăptează” (Galaktotrofousa)

Primeşte, Doamnă de Dumnezeu Născătoare, rugăciunile cele cu lacrimi ale robilor tăi ce aleargă la tine. Te vedem în sfânta icoană cum Îl ţii în braţe şi-L alăptezi pe Fiul tău şi Dumnezeul nostru, pe Domnul Iisus Hristos. De L-ai şi născut fără de durere, totuşi cunoşti durerile mamelor, şi neputinţele fiilor şi fiicelor omeneşti le vezi. Pentru aceasta, cu căldură căzând la icoana ta tămăduitoare şi sărutând-o cu umilinţă, te rugăm, Preamilostivă Stăpână: îndură-te de noi, păcătoasele, cele osândite să naştem în dureri şi să creştem în întristări pruncii noştri, şi cu împreună-pătimire acoperă-ne, iar pe pruncii şi soţii noştri izbăveşte-i de bolile cele grele şi de necazurile amare. Dăruieşte-le sănătate şi putere, ca cei hrăniţi să crească din putere în putere, iar cele ce îi hrănesc să se umple de bucurie şi mângâiere, ca şi acum, cu mijlocirea ta, Domnul să săvârşească lauda Sa din gura pruncilor şi a celor ce sug. Continuă să citești

PROGRAMUL LITURGIC LA SCHITUL SF. GHEORGHE – CLOȘCA ÎN PERIOADA 3 – 9 IULIE 2017

PROGRAMUL LITURGIC LA SCHITUL SF. GHEORGHE – CLOȘCA
ÎN PERIOADA 3 – 9 IULIE 2017

IMG_0063

 

Luni, 3 iulie 2017:

4-8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3 și 6, Sfânta Liturghie și Litia mică pentru adormiți
17 – 18: Vecernia și Canonul Maicii Domnului
19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului

 

Marți, 4 iulie 2017:

 

4-8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3 și 6, Sfânta Liturghie și Litia mică pentru adormiți
17 – 18: Vecernia și Canonul Maicii Domnului
19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului

 

Miercuri, 5 iulie 2017:

 

4-8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3 și 6, Sfânta Liturghie și Litia mică pentru adormiți
17 – 18: Vecernia și Canonul Maicii Domnului
19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului

 

Joi, 6 iulie 2017:

 

4-8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3 și 6, Sfânta Liturghie și Litia mică pentru adormiți
17 – 18: Vecernia și Canonul Maicii Domnului
19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului

 

Vineri, 7 iulie 2017:

 

4-8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3 și 6, Sfânta Liturghie și Litia mică pentru adormiți
17 – 18: Vecernia și Canonul Maicii Domnului
19.30: Taina Sfântului Maslu. Molitfe și dezlegări. Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului

 

Sâmbătă, 8 iulie 2017:

 

4-8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3 și 6, Sfânta Liturghie și Parastas
17 – 18: Vecernia și Canonul Maicii Domnului
19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului

 

Duminică, 9 iulie 2017:

 

5.30 – 7: Pravilă monahală de obște
7 – 7.30: Miezonoptica
7.30 – 9: Utrenia
9 – 11.30: Liturghie și predică. Rugăciuni de dezlegare și la toată trebuința.
17-18: Vecernia și Canonul Maicii Domnului

19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului

PROGRAMUL LITURGIC LA PRAZNICUL SFINȚILOR APOSTOLI PETRU ȘI PAVEL (29 iunie 2017)

Joi, 29 iunie, începând cu orele 7.00 dimineața, se vor săvârşi in biserica schitului Miezonoptica, Utrenia şi Ceasurile, iar de la orele 9.30  Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur. 

La Chinonic se va cânta Paraclisul Maicii Domnului – Eleovritissa, iar dupa otpust se vor citi rugaciuni de dezlegare si la toată trebuinţa si se vor scoate spre venerare cele mai pretioase odoare ale schitului – moastele Sfantului Mare Mucenic Gheorghe si ale Cuviosului Ioachim Vatopedinul.

Credincioşii, care vor să participe la slujbele mai sus menţionate, pot face rezervări pentru microbuz la numărul de telefon:

0343.102.597,

0740.945.854,

0728.913.548,

(Persoană de contact: Toader Lucreția)

26/27 iunie 2017: PRIVEGHERE de toată noaptea la prăznuirea Sfântului Cuvios Samson, primitorul de străini

Luni seara, 26 iunie, cu prilejul prăznuirii Sfântului Cuvios Samson, primitorul de străini, începând cu orele 22.00, se va oficia o priveghere de toată noaptea, după tipicul Sfântului Munte, care va dura până în zorii zilei de 27 iunie, orele 5.

Se va începe cu Pavecernița mică, urmată de Vecernia Mare cu Litie, și se va continua după miezul nopții cu slujba Utreniei cu Ceasul I și Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. 

La sfarsitul privegherii, se vor expune spre cinstire moaștele  Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și ale Sfantului Ioachim  Vatopedinul, spre binecuvântarea și sfințirea pelerinilor.

Persoanele, care doresc să participe la priveghere, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:

0740.945.854,
0728.913.548,
0769.466.348

(Persoană de contact: Toader Lucreția)

VIAȚA SFÂNTULUI CUVIOS SAMSON, PRIMITORUL DE STRĂINI

Samson cel Mare, despre care străbătea vestea pretutindeni, a fost din cetatea Romei. El s-a născut din părinţi cinstiţi şi bogaţi, de neam mare, care se trăgeau din sânge împărătesc. Acesta învăţând bine învăţătura din afară, se deprinsese şi la meşteşugul doctoricesc, nu de nevoie, nici pentru îmbogăţirea sa, pentru că avea destulă bogăţie ci, pe de o parte, ca să nu petreacă în deşertăciune, iar pe de alta, ca din meşteşugul său să poată sluji lui Dumnezeu şi săracilor. El tămăduia pe cei cuprinşi de boli netămăduite; pentru că pe lângă meşteşugul doctoricesc, i se adăugase şi darul Domnului, care dă tămăduiri, pentru faptele lui cele bune în care sporea şi pentru credinţa pe care o câştigase către Dumnezeu.

Continuă să citești

ÎPS Teodosie – incapabil de a vedea răul în om

Uneori sătulă de atâta răutate, mergeam la ÎPS Teodosie şi îi spuneam cât de răi sunt oamenii, cu exemple concrete.

-Nu-i adevărat. Oamenii sunt buni diavolul e rău.

-Cum Înaltpreasfinţite oamenii sunt buni când tocmai v-am dat exemple? Cum diavolul e rău? Dar ce omul nu mai are raţiune? Când alege să facă rău de bunăvoie, tot bun e omul?

-Da, e bun, dar atunci e prea tulburat de diavol.

Nu ştiam ce să fac. Să râd sau să plâng? Eram cu totul dezarmată.

-Înaltpreasfinţite să o luăm de la capăt.

-Indiferent de câte ori am lua-o de la capăt tot asta voi spune. Toţi oamenii sunt buni, dar sunt ispitiţi de diavol care e rău.

Vă vine să râdeţi. Nu? Şi mie. 🙂

ÎPS Teodosie este un copil mare, numai un copil nu poate vedea răutatea. Şi în cazul acesta am abandonat subiectul. Ce rost ar mai fi avut. Oamenii sunt buni, diavolul e rău. 🙂

Un exemplu recent. În urmă cu o lună a fost jefuit. Un bărbat de vreo 40 de ani, a întrat în anticameră şi i-a furat un engolpion. Hoţul a fost prins. Înaltul când l-a văzut i-a fost milă de el şi s-a oferit să-l ajute să se îndrepte. Cum altfel? Vorbim despre ÎPS Teodosie. Hoţul e bun, dar a fost ispitit de diavol. 🙂

Acesta e ÎPS Teodosie , incapabil de a vedea răul în om. Şi atunci mă întreb, vă întreb: Nu din ce „aluat” e plămădit sufletul Înaltpreasfinţiei sale, ci cum a reuşit să-l păstreze atât de curat, într-o lume atât de schimonosită? Un răspuns îl găsim în Biblie: „Lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o”. Cât de important e să păstrăm Lumina!

Mihaela Ion

sursa, https://lumeasperantelor.ro/ips-teodosie-incapabil-de-a-vedea-raul-in-om/

 

PROGRAMUL LITURGIC LA DUMINICA a 3-a DUPĂ CINCIZECIME (25 iunie 2017)

Image result for DUMINICA A  3 A DUPA RUSALII


Sâmbătă după amiază, 24 iunie, începând cu orele 17, în biserica schitului se va oficia Vecernia Mare, iar de la orele 19.30 – Pavecernița Mică.

Duminică 25 IUNIE, începând cu orele 7.00 dimineața, se vor săvârşi in biserica schitului Miezonoptica, Utrenia şi Ceasurile, iar de la orele 9.30  Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur. 

La Chinonic se va cânta Paraclisul Maicii Domnului – Eleovritissa, iar dupa otpust se vor citi rugăciuni de dezlegare si la toată trebuinţa si se vor scoate spre venerare cele mai pretioase odoare ale schitului – moastele Sfantului Mare Mucenic Gheorghe si ale Cuviosului Ioachim Vatopedinul.

Pelerinii prezenţi la sfintele slujbe vor fi invitaţi să servească prânzul în trapeza mănăstirii.

Credincioşii, care vor să participe la slujbele mai sus menţionate, pot face rezervări pentru microbuz la numărul de telefon:

0343.102.597,

0740.945.854,

0728.913.548,

(Persoană de contact: Toader Lucreția)

PROGRAMUL LITURGIC LA PRAZNICUL NAȘTERII SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL (24 iunie 2017)


Vineri după amiază, începând cu orele 17, în biserica schitului se va oficia Vecernia Mare cu Litie, iar de la orele 19.45 Pavecernița Mică.

Sâmbătă, 24 iunie, începând cu orele 7.00 dimineața, se vor săvârşi in biserica schitului Miezonoptica, Utrenia şi Ceasurile, iar de la orele 9.30  Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur. 

La Chinonic se va cânta Paraclisul Sfântului Ioan Botezătorul, iar dupa otpust se vor citi rugaciuni de dezlegare si la toată trebuinţa si se vor scoate spre venerare cele mai pretioase odoare ale schitului – moastele Sfantului Mare Mucenic Gheorghe si ale Cuviosului Ioachim Vatopedinul.

Credincioşii, care vor să participe la slujbele mai sus menţionate, pot face rezervări pentru microbuz la numărul de telefon:

0343.102.597,

0740.945.854,

0728.913.548,

(Persoană de contact: Toader Lucreția)

23 iunie 2017, TAINA SFÂNTULUI MASLU

pilda-samarineanului-milostiv

Vineri, 23 iunie 2017, începând cu orele 19.30, se va oficia Taina Sfântului Maslu.

După predică şi venerarea sfintelor moaşte, se vor citi rugăciuni de dezlegare şi la toată trebuinţa.

Credincioşii, care vor să participe la slujbele mai sus menţionate, pot face rezervări pentru microbuz la numărul de telefon:

0343.102.597,

0740.945.854,

0728.913.548,

(Persoană de contact: Toader Lucreția)