Arhive autor: admin

PROGRAMUL LITURGIC LA DUMINICA A 23-A DUPĂ CINCIZECIME (22 oct. 2017)

vindecarea-indracitului-din-gadara

Sâmbătă după amiază, 21 octombrie, începând cu orele 17, în biserica schitului se va oficia Vecernia Mare, iar de la orele 19.30 – Pavecernița Mică.

Duminică, 22 octombrie, începând cu orele 7.00 dimineața, se vor săvârşi in biserica schitului Miezonoptica, Utrenia şi Ceasurile, iar de la orele 9.30  Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur. 

La Chinonic se va cânta Paraclisul Maicii Domnului – Eleovritissa, iar dupa otpust se vor scoate spre venerare cele mai pretioase odoare ale schitului – moastele Sfantului Mare Mucenic Gheorghe si ale Cuviosului Ioachim Vatopedinul și se vor citi rugăciuni de dezlegare si la toată trebuinţa.

Credincioşii, care vor să participe la slujbele mai sus menţionate, pot face rezervări pentru microbuz la numărul de telefon:

(Persoane de contact:

Vasilichia Ardeleanu – 0721 227 736

și

Toader Lucreția0728913548)

20 oct. 2017, TAINA SFÂNTULUI MASLU

Sf Maslu, poza

Vineri, 20 octombrie 2017, începând cu orele 19.30, se va oficia Taina Sfântului Maslu.

După predică şi venerarea sfintelor moaşte, se vor citi rugăciuni de dezlegare şi la toată trebuinţa.

Credincioşii, care vor să participe la slujbele mai sus menţionate, pot face rezervări pentru microbuz la unul din numerele de telefon:

0728913548 (Persoană de contact: Toader Lucretia)

sau

0721227736 (Persoană de contact: Ardeleanu Vasilichia)

PROGRAMUL LITURGIC LA PRĂZNUIREA SFINTEI CUVIOASE PARASCHEVA (14 oct. 2017)

Parascheva

Vineri, 13 octombrie 2017, începând cu orele 17, în biserica schitului se va oficia Vecernia Mare, iar de la orele 19.30 – Taina Sfântului Maslu și Pavecernița Mică.

Sâmbătă, 14 octombrie, începând cu orele 7.00 dimineața, se vor săvârşi in biserica schitului Miezonoptica, Utrenia şi Ceasurile, iar de la orele 9.00  Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur. 

La Chinonic se va cânta Paraclisul Maicii Domnului – Eleovritissa, iar dupa otpust se vor scoate spre venerare cele mai pretioase odoare ale schitului – moastele Sfantului Mare Mucenic Gheorghe si ale Cuviosului Ioachim Vatopedinul și se vor citi rugăciuni de dezlegare si la toată trebuinţa.

Pelerinii prezenţi la sfintele slujbe vor fi invitaţi să servească prânzul în trapeza mănăstirii.

Credincioşii, care vor să participe la slujbele mai sus menţionate, pot face rezervări pentru microbuz la numărul de telefon:

(Persoane de contact:

Vasilichia Ardeleanu – 0721 227 736

și

Toader Lucreția0728913548)

PROGRAMUL LITURGIC LA DUMINICA A 21-A DUPĂ CINCIZECIME (15 oct. 2017)

pilda-semanatorului-

Sâmbătă după amiază, 14 octombrie, începând cu orele 17, în biserica schitului se va oficia Vecernia Mare, iar de la orele 19.30 – Pavecernița Mică.

Duminică, 15 octombrie, începând cu orele 7.00 dimineața, se vor săvârşi in biserica schitului Miezonoptica, Utrenia şi Ceasurile, iar de la orele 9.00  Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur. 

La Chinonic se va cânta Paraclisul Maicii Domnului – Eleovritissa, iar dupa otpust se vor scoate spre venerare cele mai pretioase odoare ale schitului – moastele Sfantului Mare Mucenic Gheorghe si ale Cuviosului Ioachim Vatopedinul și se vor citi rugăciuni de dezlegare si la toată trebuinţa.

Credincioşii, care vor să participe la slujbele mai sus menţionate, pot face rezervări pentru microbuz la numărul de telefon:

(Persoane de contact:

Vasilichia Ardeleanu – 0721 227 736

și

Toader Lucreția0728913548)

13 octombrie 2017, TAINA SFÂNTULUI MASLU

Sf Maslu, poza

Vineri, 13 octombrie 2017, începând cu orele 19.30, se va oficia Taina Sfântului Maslu.

După predică şi venerarea sfintelor moaşte, se vor citi rugăciuni de dezlegare şi la toată trebuinţa.

Credincioşii, care vor să participe la slujbele mai sus menţionate, pot face rezervări pentru microbuz la unul din numerele de telefon:

0728913548 (Persoană de contact: Toader Lucretia)

sau

0721227736 (Persoană de contact: Ardeleanu Vasilichia)

PROGRAMUL LITURGIC LA DUMINICA A 20-A DUPĂ CINCIZECIME (a învierii fiului văduvei din Nain) (8 oct. 2017))

Invierea-fiului-vaduvei-din-Nain-1

Sâmbătă după amiază, 7 octombrie, începând cu orele 17, în biserica schitului se va oficia Vecernia Mare, iar de la orele 19.30 – Pavecernița Mică.

Duminică, 8 octombrie, începând cu orele 7.00 dimineața, se vor săvârşi in biserica schitului Miezonoptica, Utrenia şi Ceasurile, iar de la orele 9.00  Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur. 

La Chinonic se va cânta Paraclisul Maicii Domnului – Eleovritissa, iar dupa otpust se vor citi rugăciuni de dezlegare si la toată trebuinţa si se vor scoate spre venerare cele mai pretioase odoare ale schitului – moastele Sfantului Mare Mucenic Gheorghe si ale Cuviosului Ioachim Vatopedinul.

Pelerinii prezenţi la sfintele slujbe vor fi invitaţi să servească prânzul în trapeza mănăstirii.

Credincioşii, care vor să participe la slujbele mai sus menţionate, pot face rezervări pentru microbuz la numărul de telefon:

(Persoane de contact:

Vasilichia Ardeleanu – 0721 227 736

și

Toader Lucreția0728913548)

10/11 octombrie 2017, PRIVEGHERE DE TOATĂ NOAPTEA la pomenirea și întru cinstirea SOBORULUI SFINȚILOR STAREȚI DE LA OPTINA

stareti_optina

Marți seara, 10 octombrie a.c., cu prilejul pomenirii Soborului Sfinților Stareți de la Optina (11 oct.), începând cu orele 21.00, se va oficia o priveghere de toată noaptea, după tipicul Sfântului Munte, care va dura până în zorii zilei de miercuri, 11 octombrie, orele 4.30.

Se va începe cu Pavecernița mică, urmată de Vecernia Mare cu Litie, și se va continua după miezul nopții cu slujba Utreniei, Ceasul I și Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. 

La sfarsitul privegherii, se vor expune spre cinstire moaștele  Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și ale Sfantului Ioachim  Vatopedinul, spre binecuvântarea și sfințirea pelerinilor.

Persoanele, care doresc să participe la priveghere, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:

(Persoane de contact:

Vasilichia Ardeleanu – 0721 227 736

și

Toader Lucreția0728913548)

6 oct. 2017 – TAINA SFÂNTULUI MASLU

Sf Maslu, poza

Vineri, 6 octombrie 2017, începând cu orele 19.30, se va oficia Taina Sfântului Maslu.

După predică şi venerarea sfintelor moaşte, se vor citi rugăciuni de dezlegare şi la toată trebuinţa.

Credincioşii, care vor să participe la slujbele mai sus menţionate, pot face rezervări pentru microbuz la unul din numerele de telefon:

0728913548 (Persoană de contact: Toader Lucretia)

sau

0721227736 (Persoană de contact: Ardeleanu Vasilichia)

“Călugărul şi demonul” – un nou film ortodox rusesc

Când omul hotărăşte să-si dedice întreaga viaţă lui Dumnezeu, trebuie să aiba în vedere că ispitele vor veni peste el ca o avalanşă pentru a-i verifica starea lăuntrică. Abia atunci poate să vadă omul cât este de pregătit să slujească în credinţă şi adevăr lui Dumnezeu.  Această cale, după cum spun Sfinţii Părinţi ai Bisericii, este strâmtă şi nu o poate parcurge oricine. Unii se poticnesc încă de la început, alţii abia  dacă ajung la mijlocul drumului, nereuşind să rămână pe cale până la capăt.

Dar ce poate să facă un om când este atacat de forţe din exterior, despre care el nu avea ideie până atunci? Să se lupte, bineînţeles, şi să iasă învingător cu ajutorul lui Dumnezeu.

La baza filmului “Călugărul şi demonul”, clasificat ca fiind cel mai bun film după “Ostrov”, stă o istorioară din viata Sfântului Ioan, Arhiepiscopul Novgorodului, care, în timpul vieţii, fiind ispitit de diavol în chilia sa în timp ce îşi făcea pravila de rugăciune, a reuşit prin puterea Crucii să îl lege pe acel demon şi să îi poruncească să îl ducă la Ierusalim ca să se închine la Mormântul Domnului Iisus Hristos.

Pornind de la istorioara din viaţa Sfântului Ioan al Novgorudului, regizorul filmului “Monahul şi demonul” reuşeşte să ne arăte că timpurile nu s-au schimbat şi că lupta pentru sufletele noastre este aceeaşi. Astfel, regizorul ne aduce trecutul în realitatea pe care o trăim zi de zi. O realitate lipsită de pocainţă, plină de ispite şi, unde, de cele mai multe ori, avem impresia că nu putem face faţă încercărilor. După ce urmăreşti acest film iţi dai seama de luptele pe care le are de dus fiecare monah în mănăstire, dar şi fiecare crestin în lume, pentru a-şi câştiga mântuirea. După cum au precizat regizorul,Nicolae Dostal, şi scenaristul, Iurii Arabov, filmul “Monahul şi demonul” este despre Dragoste, pelicula ne vorbeşte încă o data şi încă o dată nu doar despre victoria Binelui asupra răului, dar şi despre cum trebuie să ne iubim unii pe alţii, dar şi despre ceea ce este şi mai important – să ne iubim vrăjmaşii.

***De precizat faptul ca filmul “Monahul si demonul” a fost întrodus in clasamentul primelor 5 cele mai bune filme ortodoxe, luând premiul cel mare in cadrul celei de-a XIV-a editii a Festivalului International de film ortodox – “Pokrov”, care s-a desfasurat, la data de 12 octombrie 2016, la Kiev, in Ucraina.

Regizorul filmului“Călugărul şi demonul” – Nicolae Dostal’

Scenaristul filmului ““Călugărul şi demonul”” – Iurii Arabov

sursa pravmir.ru

traducere şi adaptare Elisabeta Lascu

pentru Altarul Credintei 

sursa, http://altarulcredintei.md/monahul-si-demonul/

PROGRAMUL LITURGIC ÎN SĂPTĂMÂNA 2-8 OCTOMBRIE 2017

Maica Domnului de la Kazan

Luni, 2 octombrie 2017, Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian și Sfântul Teodor Ușakov

4-8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3 și 6, Sfânta Liturghie și Litia mică pentru adormiți
17 – 18: Vecernia și Canonul Maicii Domnului
19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului
Marți, 3 octombrie 2017, Sfântul Dionisie Areopagitul
4-8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3 și 6, Sfânta Liturghie și Litia mică pentru adormiți
17 – 18: Vecernia și Canonul Maicii Domnului
19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului

 

Miercuri, 4 octombrie 2017: 
4-8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3 și 6, Sfânta Liturghie și Litia mică pentru adormiți
17 – 18: Vecernia și Canonul Maicii Domnului
19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului

 

Joi, 5 octombrie 2017, Sfântul Cuvios Evdochim Vatopedinul

4-8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3 și 6, Sfânta Liturghie și Litia mică pentru adormiți

17 – 18: Vecernia Mare și Canonul Maicii Domnului

19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului
Vineri, 6 octombrie 2017, Sfântul Apostol Toma
4-8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3 și 6, Sfânta Liturghie și Litia mică pentru adormiți
17 – 18: Vecernia și Canonul Maicii Domnului

 19.30: Taina Sfântului Maslu. Molitfe și dezlegări. Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnul

Sâmbătă, 7 octombrie 2017:

 

4-8: Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile 1, 3 și 6, Sfânta Liturghie și Parastas

17 – 18: Vecernia Mare și Canonul Maicii Domnului

19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului

 

Duminică, 8 octombrie 2017:

 

5.30 – 7: Pravila monahală de obște
7 – 7.30: Miezonoptica
7.30 – 9.00: Utrenia
9.00 – 11.30: Liturghie și predică. Rugăciuni de dezlegare și la toată trebuința.
17-18: Vecernia și Canonul Maicii Domnului

19 – 19.40: Pavecernița mică și Acatistul Maicii Domnului

Credincioşii, care vor să participe la slujbele  de vineri seară și de duminică dimineață, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:

(Persoane de contact:

Vasilichia Ardeleanu – 0721 227 736

și

Toader Lucreția0728913548)