Arhive autor: admin

20 aprilie 2020: SFÂNTA LITURGHIE A SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR ÎN LUNEA LUMINATĂ (A DOUA ZI DE PAŞTI ŞI POMENIREA SFÂNTULUI IERARH TEOTIM, EPISCOPUL TOMISULUI (Video & Photo)

UTRENIA PASCALA DIN A DOUA ZI DE PAŞTI (Live)

***

Viaţa Sfântului Ierarh Teotim, Episcopul Tomisului

Fericitul episcop Teotim I era de neam daco-roman, autohton din Dacia-Pontică. El este considerat cel dintâi dascăl şi părinte duhovnicesc al sfinţilor Ioan Cassian şi Gherman, cu care era contemporan, format în tinereţe în aceeaşi mănăstire din „hotarele Cassienilor şi ale peşterilor”. Această mănăstire, care a dat călugări cărturari şi sporiţi în fapte bune, era o adevărată vatră monahală de sfinţenie, de trăire şi de profundă teologie din eparhia Tomisului, confirmată de înaltul nivel spiritual, teologic şi literar la care au ajuns cei trei sfinţi daco-romani contemporani, Ioan Cassian, Gherman şi Teotim I, supranumit de istoricii paleocreştini „Scitul” şi „Filosoful”.

Continuă să citești

CUVÂNT DE FOLOS AL MITROPOLITULUI IEREMIA DE GORTINA ŞI MEGALOPOLE CĂTRE CREDINCIOŞII DIN MITROPOLIA LUI: ZĂVORÂȚI!

CUVÂNT DE FOLOS AL MITROPOLITULUI IEREMIA DE GORTINA ŞI MEGALOPOLE CĂTRE CREDINCIOŞII DIN MITROPOLIA LUI 

ZĂVORÂȚI!

Prin păcatul omului, frați creştini din Gortina şi din Megalopole, natura a fost coruptă, dar am corupt-o şi noi, în continuare, pentru că o distrugem, iar în felul acesta însăşi natura noastră se răzbună pentru răul pe care i-l facem. Şi Dumnezeu?! Dumnezeu ne ia Harul Său, când noi păcătuim fără să avem apoi nicio dispoziție de pocăință. Şi a ne lua Dumnezeu Harul Său, acesta este lucrul cel mai rău; este ceea ce şi Sfânta Scriptură şi slujbele – cultul Bisericii numeşte „urgia lui Dumnezeu”.

Aşa şi noi! Pentru păcatele noastre, fraților, pentru nepocăința noastră, ne-a venit virusul aducător de moarte şi pentru profilaxia noastră de acesta, şi Biserica şi Statul ne-au spus să rămânem închişi în casele noastre. Şi Dumnezeiasca Liturghie şi Sfintele Slujbe din Săptămâna Mare?! Adică ce se va întâmpla cu ele? Le vom asculta la noi acasă prin diferitele mijloace de informare. Vom face din casele noastre locuri de rugăciune! Există un lucru mai bun decât acesta? Să ne amintim de Apostolii Pavel şi Sila, care, pentru predica Evangheliei erau întemnițați în închisoarea din Filipi. Şi auziți ce zice sfântul text: „La miezul nopții Pavel şi Sila Îl lăudau pe Dumnezeu”! Făceau slujba Miezonopticii în temniță, în închisoare! Şi era atât de fierbinte această rugăciune a lor în temniță, încât s-au cutremurat temeliile închisorii şi s-au deschis porțile temniței (vezi Fapte 16, 25-26). Vedeți creştinii mei?! Şi într-o închisoare să se facă rugăciunea, dacă aceasta este corectă şi izvorâtă din inimă, Dumnezeu o ascultă şi face şi minuni. În timp ce rugăciunea Fariseului, chiar dacă se făcea în Templu (vezi Luca 18, 10), Dumnezeu însă a respins-o, pentru că era plină de egotism[1] şi de acuze împotriva semenului său, Vameşul.

Dar şi altceva vreau să spun acum, în epistola mea de astăzi, frați creştini. Această poruncă, ca să ne închidem în casele noastre pentru reculegere duhovnicească, a spus-o Dumnezeu demult. Auziți ce spune poporului Său Israel: „Vino poporul meu, intră în camera ta şi închide uşile după tine; ascunde-te pentru puțină vreme, până când va trece vremea urgiei”(Isaia 26, 20)! Şi asta este acelaşi lucru cu alt cuvânt, pe care i l-a spus Dumnezeu lui Noe, să intre în corabie şi, mai exact, spune textul că „Însuşi Dumnezeu a închis uşa pe dinafara corabiei”(Facere 7, 16). Şi ne amintim iarăşi în acest punct şi altceva, că în Egipt, în noaptea Paştelui, israeliții trebuiau să rămână închişi în casele lor, ca să-şi salveze pruncii de îngerul nimicitor (Ieşire 12, 22-23).

 Aşadar, creştinii mei, să stăm în casele noastre! Acolo este siguranță. Dar ştiți care este lucrul cel mai rău? Lucrul cel mai rău este o altă profeție dureroasă, pe care o spune profetul Amos, conform căreia şi în casă se ascunde pericolul, care în cele din urmă a pricinuit răul. Însă acestea sunt spuse de către profeți în înțelesul primejdiilor duhovniceşti. Vă citesc această profeție a lui Amos: „Se va întâmpla, precum se întâmplă cu acela care a scăpat pe drum de un leu, dar  a nimerit pe alt drum pe care era un urs. A scăpat şi de el, dar a intrat în casa lui şi şi-a sprijinit mâna de perete. Pe perete însă era un şarpe, care l-a muşcat”. (vezi Amos 5, 19)!…

Şi să nu vă mirați,  fraților, pentru că şi cel dintâi rai, paradisul, în care Dumnezeu l-a pus pe om, avea un şarpe, care i-a amăgit pe cei întâi-zidiți, şi au păcătuit. Dar raiul, pe care ni l-a adus Iisus Hristos, Sfânta lui Biserică, are pe Mielul Cel fără de răutate, Mielul lui Dumnezeu, Care S-a jertfit pentru păcatele noastre şi ne-a mântuit.

Creştinii mei! Puneți-vă copilaşii voştri, care au sufletul curat, să se roage Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Panaghiei noastre, ca să plece repede din mijlocul nostru blestematul coronavirus. AMIN!

Înviere frumoasă!

 

Traducere: www.schitulclosca.ro

 ––––––––––––––––––

[1] egotism = gr. εγωπαθεια (egopatheia)  = tendință de supraapreciere a propriei individualități// preocupare exagerată pentru propria persoană// atitudine individualistă care provine din acordarea unei importanțe exagerate propriei persoane – n.tr.

 

MITROPOLITUL TIHON DE PSKOV: „Mincinoşi şi necredincioşi sunt cei care zic că nu se vor infecta în biserică!”

MITROPOLITUL TIHON DE PSKOV:

„Mincinoşi şi necredincioşi

sunt cei care zic că nu se vor infecta în biserică!”

Credincioşilor din eparhia sa, în legătură cu pandemia coronavirusului, s-a adresat din amvon ÎPS Mitropolit Tihon de Pskov.

„Poate nu sunt singurul care vreau să mă trezesc dimineață şi să îmi dau seama că toată această încercare din ultimele zile aparține deja trecutului sau a fost un simplu vis”, a subliniat semnificativ Înaltpreasfințitul.

În plus, Mitropolitul Tihon a continuat, spunând că „tocmai în acest mod se gândeau oamenii în perioada ultimului război. Ca să putem să ieşim afară, să venim în mod liber la biserică, să nu ne neliniştim pentru semenii noştri… Şi, totuşi, toate acestea suntem chemați să le trăim. Au trecut 75 de ani de la încheierea războiului. Toți ne pregăteam pentru evenimente aniversare, reamintindu-ne de bărbăția strămoşilor noştri, iar unii lăudându-se amenințau să le facă din nou (adică să obțină victoria împotriva fascismului)”.

„După 75 de ani se aude din nou cuvântul „război” şi desigur război mondial! Nu exagerez deloc. Nu vă presez, ca să provoc o deosebită nelinişte şi frică. Într-adevăr aşa este. Război. Război între omenire şi acel rău care s-a strecurat în neamul omenesc şi împotriva căruia trebuie să luptăm cu adevărat”- a subliniat Mitropolitul Tihon de Pskov. Continuă să citești

Catedrala din oraşul german Aachen expune moaştele Sfintei Corona

Catedrala din oraşul german Aachen va expune moaştele Sfintei Corona, protectoare împotriva epidemiilor, pentru care a fost construit un altar din aur şi bronz la începutul secolului XX, informează Reuters. Despre Sfânta Corona este crezut că a fost ucisă de romani în urmă cu aproximativ 1.800 de ani.

Catedrala plănuia înainte de izbucnirea epidemiei să expună altarul Sfintei Corona vara aceasta ca parte a unei expoziţii dedicată meşteşugului în aur. Experţii curăţă cu migală altarul din aur, bronz şi fildeş, care a fost ascuns de ochii publicului în ultimii 25 de ani, pentru a-l pregăti pentru când va fi expus.

„Am scos altarul puţin mai devreme decât plănuiam şi acum aşteptăm să stârnească un interes mai mare în contextul răspândirii coronavirusului”, a spus purtătoarea de cuvânt a Catedralei din Aachen.

Corona ar fi avut 16 ani când a fost ucisă de romani, probabil în Siria, pentru că propovăduia credinţa creştină. Potrivit legendei, ea a avut o moarte cumplită. A fost legată de doi palmieri aplecați și apoi sfâșiată în timp ce trunchiurile erau eliberate. „Aceasta este o poveste groaznică și a contribuit la desemnarea sa ca patroană a tăietorilor de lemne”, a spus Brigitte Falk, director al Tezaurului Catedralei din Aachen, adăugând că din pură întâmplare ea a devenit și patroană a rezistenței la epidemii.

Moaștele Coronei, aduse la Aachen de regele Otto al III-lea în 997, au fost păstrate într-un mormânt de sub o lespede din catedrală – care poate fi încă văzută – până în 1911-1912, când au fost aşezate în racla care are 93 de centimetri înălțime și cântărește 98 de kilograme.

Catedrala romano-catolică de la Aachen, construită de împăratul Charlemagne în secolul al IX-lea, este una dintre cele mai vechi din Europa. Charlemagne a fost înmormântat acolo în 814 și în catedrală au fost încoronaţi regi și regine germane.

Purtătoarea de cuvânt a Catedralei din Aachen, subliniază că Sfânta Corona este patroana rezistenţei la toate epidemiile, nu doar la acest virus, virusul este numit așa deoarece la microscop pare un glob cu raze mici, asemănător cu o coroană. În latină „corona” înseamnă coroană sau ghirlandă.

„La fel ca mulți alți sfinți, Sfânta Corona poate fi o sursă de speranță în aceste vremuri dificile”, a spus Brigitte Falk.

Sursa foto: REUTERS; (photo/Thilo Schmuelgen, Reuters)

Sursa: rador.ro

Rânduiala slujbei care se face în vreme de boli molipsitoare şi molime (ciumă, holeră şi altele) către Preasfânta şi de viaţă făcătoarea Treime şi către toţi sfinţii

Rânduiala slujbei care se face în vreme de boli molipsitoare şi molime (ciumă, holeră şi altele) către Preasfânta şi de viaţă făcătoarea Treime şi către toţi sfinţii

Preotul face începutul obişnuit: Binecuvântat este Dumnezeul nostru…, Împărate ceresc…, Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru…, Că a Ta este împărăţia…, Doamne miluieşte (de 12 ori), Veniţi să ne închinăm… (de 3 ori) şi Psalmul 87: Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat. Apoi diaconul zice ectenia mare: Cu pace Domnului să ne rugăm şi celelalte până la: Pentru cei ce călătoresc… apoi adaugă acestea:

Pentru ca să nu‑Şi aducă aminte de fărădelegile şi de greşalele noastre, ale păcătoşilor şi nevrednicilor robilor Săi, ci cu milostivire să ne curăţească păcatele noastre şi să‑Şi întoarcă mânia care cu dreptate este pornită asupra noastră, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca nu cu urgia Sa să ne mustre pe noi, nici cu mânia Sa să ne pedepsească pe noi, ci să‑Şi aducă aminte că trup suntem, duh ce iese şi nu se mai întoarce, şi cu milostivire să ferească de moarte sufletele noastre şi întru mânie să‑Şi aducă aminte de milă, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să nu intre la judecată cu robii Săi, ci să caute spre fărădelegile noastre şi să le şteargă şi să fie milostiv şi să ocrotească pe oamenii cei fără de nădejde, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să‑Şi aducă aminte de îndurările şi de milele Sale cele din veac, şi păcatele tinereţii şi ale neştiinţei şi ale bătrâneţii şi ale ticăloşiei noastre să nu le pomenească, ci să ne miluiască pe noi, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să audă din locaşul Său cel sfânt glasul nostru şi să tămăduiască durerile morţii, care ne‑au cuprins, şi pâraiele fărădelegii, ce ne tulbură, să le sece, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca degrab să ne scoată pe noi din lanţurile morţii, care ne‑au prins, şi din durerile iadului, care ne‑au cuprins, să ne izbăvească pe noi, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să dea, cu milostivire, robilor Săi vreme de pocăinţă şi să nu ne taie înainte de vreme, ca pe un smochin neroditor, ci cu milostivire să sape împrejur şi să pună în loc de îngrăşământ mila Sa, aşteptând cu iubire de oameni roadă pocăinţei şi a întoarcerii noastre, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să ne ridice din porţile morţii până nu pierim şi cu milostivire să întoarcă de la noi sabia cea scoasă şi arcul cel întins, care cu dreptate sunt îndreptate împotriva noastră, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să audă rugăciunea noastră şi cererea noastră să o ia în seamă şi lacrimile noastre să nu le treacă cu vederea, ci să ne uşureze spre a ne odihni mai înainte până nu pierim; că după aceea nu vom mai fi, Domnului să ne rugăm.

Pentru ca să fim izbăviţi noi…, Apără, mântuieşte, miluieşte…, Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata…, iar preotul zice ecfonisul: Că Ţie se cuvine toată slava…

Apoi: Dumnezeu este Domnul şi S‑a arătat nouă… şi troparul acesta, glasul al 2‑lea:

Întru mânia Ta, Dumnezeule, adu‑Ţi aminte de îndurările Tale, că praf şi ţărână suntem, duh ce iese şi nu se mai întoarce; şi să nu ne pedepseşti cu urgia Ta, ca să nu pierim de tot, ci fereşte sufletele noastre, ca un iubitor de oameni (de două ori).

Slavă… Şi acum…,

Ceea ce eşti păzitoarea nebiruită a creştinilor…. Apoi Psalmul 50: Miluieşte‑mă, Dumnezeule…

Canonul

Cântarea 1, glasul al 8‑lea:

Irmos: Pe Faraon, care era purtat în car…

Stih: Doamne, nu cu mânia Ta să ne mustri, nici cu urgia Ta să ne cerţi.

(letrină două rânduri) Slava cea atotlucrătoare şi de o fiinţă şi împreună pe scaun şezătoare şi într‑o putere şi în trei străluciri, Părinte necuprins şi Fiule şi Duhule Sfinte, de cumplita boală izbăveşte pe robii Tăi, ca să Te slăvim cu bună mulţumire.

Viforul păcatelor m‑a împins în adâncul neputinţei şi desele dureri ca furtuna mă învăluiesc pe mine ticălosul. Stăpânire într‑o putere, Treime Sfântă, milostiveşte‑Te şi mă mântuieşte pe mine, care pier cumplit.

Slavă…,

De păcatul care ne ţine, Treime nedespărţită, izbăveşte‑ne pe noi robii Tăi, cu roua milei Tale rourând văpaia cumplitelor dureri, şi dă‑ne sănătate, ca să Te lăudăm pe Tine cu dreaptă credinţă.

Şi acum…, a Născătoarei:

Preacurată, care ai purtat în pântece pe Răscumpărătorul şi Făcătorul a toate şi Domnul, Cel ce a purtat neputinţele noastre, pe Acela roagă‑L să izbăvească de cumplita boală pe robii tăi, tu, singura ajutătoare a oamenilor.

Continuă să citești

În seara aceasta, de la orele 19.30, în biserica Schitului ”Sf. Gheorghe-Cloșca” (sat Cloșca, jud. CȚ), vom oficia Taina Sfântului Maslu și slujba Parastasului.
Vă așteptăm cu drag!
PS: Cei care doriți rezervare într-un mijloc de transport, sunați la 0728913548 sau 0721045424.

CANONUL CEL MARE AL SFÂNTULUI ANDREI CRITEANUL ÎN PRIMA SĂPTĂMÂNĂ DIN POST

În prima săptămână din Postul Mare, de luni până joi (2-5 martie), de la orele 18, în Schitul Sf. Gheorghe – Cloșca (jud. CȚ), se va oficia slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia se va cânta Marele Canon de pocăință, alcătuit de către Sfântul Ierarh Andrei, Arhiepiscopul Cretei.

PS: Prima Sfântă Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite din acest Post va fi oficiată miercuri dimineață, la orele 7.

28 februarie 2020 – PRIVEGHERE DE TOATĂ NOAPTEA LA PRĂZNUIREA SFINȚILOR CUVIOȘI IOAN CASIAN ȘI GHERMAN

Vineri (28 febr.) spre sâmbătă (29 febr.), începând cu orele 21.30, în Schitul „Sf. Gheorghe-Cloșca” (sat Cloșca, jud. CT), se va oficia o Priveghere de toată noaptea (Vecernia Mare cu Litie, Utrenia și Sf. Liturghie), cu prilejul prăznuirii Sfinților Cuvioși Ioan Casian și Gherman din Dobrogea (Dacia Pontică sau Sciția Mică), părinți străromâni din veacul de aur al Creștinătății. Vă așteptăm cu drag să cinstim după cuviință pe marii sfinți din neamul nostru – ucenici pentru un timp ai Sfântului Ioan Gură de Aur!