Arhive autor: admin

A început Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

Biserica Ortodoxă sărbătorește în 29 iunie pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel – învăţătorii lumii, cum îi numesc cântările Bisericii noastre. Dat fiind rolul major pe care l-au avut acești Sfinți Apostoli ai Mântuitorului în răspândirea creștinismului, Biserica a rânduit ca prăznuirea lor să fie pregătită printr-o perioadă de post, adică printr-o primenire atât trupească, cât și duhovnicească a creștinilor.

Continuă să citești

12 iunie: Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Petru Atonitul

Sfântul Cuvios Petru Atonitul

Troparul Sfântului Cuvios Petru Atonitul, glasul al 4-lea:

Dumnezeul părinţilor noştri, Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră. Continuă să citești

12 iunie: Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare

Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare

Troparul Sfântului Cuvios Onufrie cel Mare, glasul al 4-lea:

Dumnezeul părinţilor noştri, Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră. Continuă să citești

TÂLCUIREA EVANGHELIEI DIN DUMINICA TUTUROR SFINŢILOR

713018345-25

 Duminica Tuturor Sfinţilor

(Evr. 11, 33-40; 12, 1-2; Mt. 10, 32-35, 37-38; 19, 27-30)

Sfânta Biserică săvârşeşte pomenirea sfinţilor în toate zilele anului; dar întrucât sunt şi bineplăcuţi ai lui Dumnezeu care s-au nevoit neştiuţi de nimeni, nedescoperiţi Bisericii, aceasta, cu ţelul de a nu-i lăsa lipsiţi de cinstire, a rânduit o zi în care proslăveşte pe toţi cei ce din veac au bineplăcut lui Dumnezeu, ca să nu rămână nici unul neproslăvit de ea. Biserica a legiuit ca această proslăvire să se facă îndată după Pogorârea Sfântului Duh fiindcă toţi sfinţii s-au sfinţit şi se sfinţesc prin harul Sfântului Duh. Harul Sfântului Duh aduce pocăinţa şi iertarea păcatelor, tot el călăuzeşte în lupta cu patimile şi poftele, încununând această nevoinţă prin curăţie şi nepătimire. În acest chip apare o făptură nouă, potrivită pentru cerul nou şi pământul nou. Aşadar, să urmăm şi noi cu râvnă sfinţilor lui Dumnezeu! Cum se poate face asta, ne învaţă Evanghelia de azi: ea cere să mărturisim fără teamă credinţa în Domnul, să îl iubim mai presus de orice, să ridicăm crucea lepădării de sine şi a lepădării din inimă de toate. Aşadar, să punem început potrivit celor arătate!

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA DIN DUMINICA TUTUROR SFINŢILOR

DSC00257

 Ap. Evrei 11, 33-40; 12, 1-2

Fraţilor, proorocii, prin credinţă, au biruit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţele, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au împuternicit, din slabi ce erau s-au făcut tari în război, au întors taberele vrăjmaşilor pe fugă; unele femei şi-au luat pe morţii lor înviaţi, iar alţii au fost chinuiţi, neprimind izbăvirea, ca să dobândească mai bună înviere; alţii au suferit batjocură şi bici, ba chiar lanţuri şi închisoare; au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi, ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului. Şi toţi aceştia, mărturisiţi fiind prin credinţă, n-au primit făgăduinţa, pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi desăvârşirea.

De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte, cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu.

Ev. Matei 10, 32-33; 37-38; 19, 27-30

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: pentru cel care va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri. Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri.

Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult, decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult, decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Şi cine nu-şi va lua crucea sa şi nu va veni după Mine, acela nu este vrednic de Mine.

Atunci, răspunzând, Petru a zis către Dânsul: iată noi am lăsat toate şi am urmat Ţie; oare, ce vom avea noi? Iar Iisus a zis către ei: adevărat vă spun vouă că voi, cei care M-aţi urmat pe Mine, la naşterea din nou a lumii, când va şedea Fiul Omului pe scaunul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi oricine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau feciori, sau ţarini pentru numele Meu, însutit va lua înapoi şi viaţa veşnică va moşteni. Dar mulţi din cei dintâi vor fi pe urmă, şi din cei de pe urmă vor fi întâi.

 

 

11 iunie: Acatist la Icoana Maicii Domnului „Axion Estin”

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Axion Estin”

Condacul 1

Comoara laudelor îngereşti, stâlpul cel de foc al drepţilor, mărirea neîncetată a glasurilor cereşti, oglinda Adâncului nevăzut, cum voi îndrăzni eu, cel cu minte pământească şi împovărată de multe griji lumeşti, a-ţi aduce cântare de laudă, de nu mă vei înţelepţi Tu, Stăpână, ceea ce ai născut pe Cel Căruia îngerii Îi cântă neîncetat: Aliluia! Continuă să citești

11 iunie: Paraclisul Sfântului Ierarh Luca, arhiepiescopul Crimeii

Preotul: Binecuvântat este Dumnezeul nostru … Împărate ceresc… Sfinte Dumnezeule… Preasfântă Treime… Tatăl nostru… Că a Ta este împărăţia… Doamne miluieşte (de 12 ori). Slavă… Şi acum… Veniţi să ne închinăm (de 3 ori), Psalmul 142: Doamne, auzi rugăciunea mea… Dumnezeu este Domnul… (de 3 ori).

Apoi troparele acestea, glasul al 4-lea:

Pe steaua cea de Dumnezeu cinstită mărind, care a strălucit în zilele cele mai de pe urmă, pe lauda ierarhilor şi slava credincioşilor, podoaba doctorilor şi sprijinul ortodocşilor, pe cel de aceeaşi lucrare şi nume cu al treilea Evanghelist, pe Luca  cel sfinţit cu laude să-l cinstim. Continuă să citești

11 iunie: Acatistul Sfântului Luca Doctorul, Arhiepiscopul Simferopolului

Troparul Sfântului Luca Doctorul, glasul al 5-lea:

Pe lauda doctorilor şi mândria Simferopolului, pe alesul ierarh al lui Hristos şi ocrotitorul Mănăstirii Dovra, pe Sfinţitul Luca Doctorul să-l lăudăm cu imnuri duhovniceşti şi cu sfinte cântări, că izvorăşte din belşug darurile vindecărilor. Continuă să citești

11 iunie: Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Barnaba

Sfântul Apostol Barnaba

Troparul Sfântului Apostol Barnaba, glasul al 3-lea:

Sfinţilor Apostoli rugaţi pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre. Continuă să citești