Cuvioasa Dimitra din Kiev (9 martie)

Cuvioasa Dimitra s-a născut în 1810 în oraşul Silistra, într-o familie de oameni foarte credincioşi. Mai târziu, familia Cuvioasei s-a mutat în Basarabia. Dimitra s-a căsătorit cu Ivan Egorov, căpitan în armata rusă, însă acesta a murit eroic în Războiul Crimeii (1853-1856). Maica Dimitra a luat şi ea parte la apărarea Sevastopolului (1855-1856), acordând asistenţă celor răniţi în război. În timpul Războiului Ruso-Turc (1877-1878), ea a organizat un spital pentru răniţi în propria sa casă din Kiev. Din 1856, Cuvioasa Dimitra a dus o viaţă plină de evlavie sub îndrumarea Mitropolitului Isidor Nikolski, care i-a fost părinte duhovnicesc. A trăit în lume, dar a fost calugărită în taină, desfăşurând o activitate asiduă în beneficiul bisericii şi al societăţii.

Continuă să citești →

Al doilea episcop cunoscut al Eparhiei Tomisului, care a ocupat un timp scaunul de păstor al Daciei Pontice, după atestarea sinaxarelor greceşti şi latine, a fost Sfântul Mucenic Efrem. El s-a născut în sudul Dunării din părinţi creştini, care l-au crescut de mic în frică de Dumnezeu. Mergând să se închine la Sfintele Locuri, a rămas aici şi a fost făcut preot şi slujitor la una din biserici. La vremea aceea în Imperiul Roman se slujea în limbile greacă, latină, siriană, şi tracă (besă).

Ajungând apoi ucenic al patriarhului Hermon al Ierusalimului (300- 314), a fost pregătit din tinereţe să propovăduiască Evanghelia lui Hristos la popoarele „barbare” de la Gurile Dunării şi din jurul Pontului Euxin (Mării Negre). La începutul secolului IV a fost trimis de patriarhul Hermon să păstorească pe credincioşii daco-romani din Episcopia Tomisului, convertind la creştinism numeroşi daci, romani, goţi şi sciţi şi răscumpărând de la moarte mulţi sclavi, pe care apoi îi creştina.

În timpul păstoriei acestui fericit episcop, au fost martirizaţi pentru credinţa în Hristos zeci de creştini daco-romani, sciţi, besi, traci, greci şi capadocieni surghiuniţi în Dacia Pontică, ale căror sfinte moaşte episcopul Efrem le răscumpăra, le îngropa în locuri tăinuite, înălţa biserici de lemn sau de piatră peste ele şi rânduia preoţi să slujească noaptea Sfânta Liturghie.

În marea persecuţie a lui Diocleţian din anii 304-305, fericitul episcop Efrem a fost prins, întemniţat şi chinuit cumplit la Herson (Crimeea), pentru a se lepăda de adevăratul Dumnezeu şi a se închina idolilor. Însă, mărturisind că este gata să-şi dea viaţa pentru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, i s-a tăiat capul în anul 304 şi i se face pomenirea la 7 martie.

grafică din cartea „Vieţile Sfinţilor după Mineie” a Sfântul Dimitrie al Rostovului –  Жития святых по изложению свт. Димитрия Ростовского/Март/7

În „Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae”, col. 517, la 7 martie, când se sărbătoreşte Sfântul Mucenic şi episcop Efrem, se spun următoarele: „7 martie, în timpul împărăţiei lui Diocleţian, Hermon, episcopul Ierusalimului, a trimis episcopi în Scythia pe Efrem, iar la Chersones pe Vasile”. Deşi sunt păreri că Efrem ar fi fost episcop în Sciţia Mare, ele nu sunt întemeiate, căci în Viaţa Sfinţilor Epictet şi Astion, se menţionează la Tomis, în Sciţia Mică, un episcop Efrem.

Sfânta Walburga este prăznuită pe 1 mai (mutarea moaștelor) și pe 25 februarie. Sfânta Walburga se numără între Sfinții Apusului, de dinaintea Marii Schisme (1054), sfinți ce sunt aproape cu desăvârșire necunoscuți în rândul credincioșilor ortodocși din Răsărit.

Sfântul Willibald de Eichstätt (7 iulie)

S-a născut în Devonshire, Anglia, în jurul anului 710. A fost fiica unui căpitan saxon și sora Sfinților Wilibald și Winbald. Walburga a fost educată la Mănăstirea Wimborne din Dorset, unde a și devenit maică. În 748 a fost trimisă alături de Sfânta Lioba în Germania pentru a-l ajută pe Sfântul Bonifatie în activitatea sa misionară.

Sfânta Lioba

Sfântul Willibald a activat vreme de patruzeci de ani ca misionar în Bavaria și a devenit primul episcop de Eichstatt. La Heidenheim, lângă Stuttgart, acesta a înființat o mănăstire mixtă, al cărui stareț a fost fratele său, Sfântul Winebald.

Timp de mulți ani această mănăstire a fost renumită pentru pregătirea viitorilor clerici. Starețul împreună cu sora sa, Sfânta Walburga, l-au ajutat pe Sfântul Bonifatie în organizarea Bisericii din întrega regiune. După moartea Sfântului Winebald în 761, sora sa a devenit stareța așezământului monahal mixt până la trecerea sa la cele veșnice în 779.

Sfântul Bonifatie, Luminatorul Germaniei

Sfânta Walburga a fost înmormântată în Heidenhelm. După o vreme moaștele sale au fost mutate în Biserica Sfânta Cruce din Eichstatt. În scurt timp mormântul său a început să izvorască mir. Tot la mormântul sfintei s-au petrecut numeroase vindecări minunate. Acesta a devenit un important loc de pelerinaj.

Mutarea moaștelor Sfintei Walburga a avut loc pe 1 mai, zi care a coincis cu “Noaptea Valpurgiei (în germană Walpurgisnacht), noaptea închinată zeiței germane a fertilității Walpurgis, când vrăjitoarele se întâlnesc într-un loc din Munții Harz pentru practicarea magiei. Din nefericire, asemănarea dintre nume a condus la o confuzie. După credința populară din Germania, în această noapte vrăjitoarele și demonii se dezlănțuie pentru câteva ore, vestind sosirea primăverii. Tot în Germania se spune că pe 1 mai își fac apariția spiritele pământului și zânele, pentru a trece pământul în siguranță la sezonul de vară. Oamenii sărbătoresc prin petreceri mari, însoțite de mâncare și mături între picioare pe deal și privesc înainte la anotimpul ce urmează.

De asemenea teiul este un copac asociat cu Sfânta Walburga. Capela în care trăia aceasta, în Bavaria, se spune că avea forma unui copac de tei și era înconjurată de o mulțime de astfel de arbori.

Moaștele Sfintei Walburga și cele ale fraților ei, Sfinții Wilibald și Winbald,  sunt cinstite în prezent în Eichstätt.