Luni (a 4-a săptămână a Postului)

Apostolul Pavel spune că israelitenii, trecând marea, s-au botezat în ea (I Cor. 10,2). Acest botez le-a slujit ca despărţire de Egipt. La rândul său, Apostolul Petru grăieşte: „Iar această mântuire prin apă închipuia botezul, care vă mântuieste astăzi şi pe voi” (I Ptr. 3, 21). Si botezul nostru ne mântuieste şi ne slujeşte ca zid despărţitor între întunecatul tărâm satanic al păcatului şi lumii şi lumina vieţii în Hristos. Cel botezat se rupe de toate nădejdile şi reazemurile pământeşti şi trăieşte în acest veac ca într-o pustie, fără a se lega de nimic. Inima lui nu este pe pământ, inima lui este în veacul celălalt. Tot ce este aici îl atinge în treacăt, aşa încât cel ce are femeie e ca şi cum n-ar avea, cel care cumpără ca şi cum n-ar stăpâni şi îndeobşte oricine se foloseşte de această lume – ca şi cum nu s-ar folosi deplin (I Cor. 7,30).

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

Duminica întâi a Postului (a Ortodoxiei)

[Evr. 11,24-26,32-40; In. l, 43-51 -12,2]

 Nu uita cuvântul drept pe care l-ai spus lui Dumnezeu, înnoind legământul cu El, care fusese stricat, cu gând viclean, de către tine. Adu-ţi aminte cum şi de ce l-ai călcat şi străduieştete să te fereşti de o nouă trădare. Nu sunt slăvite vorbele alese – slăvită e credincioşia. Oare a avea legământ cu împăratul nu e un lucru aducător de slavă? Cu cât mai multă slavă este deci în a avea legământ cu împăratul împăraţilor?! Dar slava aceasta se va preface în ruşine, de nu vei fi credincios legământului. Câţi oameni mari n-au fost slăviţi de la începutul lumii şi toţi au fost slăviţi pentru credincioşia în care s-au ţinut, în ciuda marilor necazuri şi nevoi pe care le-au avut de pătimit pentru aceasta: „Au suferit batjocuri şi bătăi, ba chiar şi lanţuri şi închisoare; au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie si în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, și în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pămîntului… De aceea si noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să alergăm cu stăruinţă în lupta ce ne stă înainte, cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul si Plinitorul credinţei noastre” (Evr. 11, 36-38; 12,1-2).

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

„Domnul celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har” (Pilde 3, 34). Să-ţi aduci aminte de aceste cuvinte mai ales când mergi la spovedanie. Trufia este lucrul care leagă cel mai strâns limba ca să nu spună: sunt păcătos. Smereşte-te deci înaintea Domnului, nu te cruţa, nu te teme de faţa omului. Descoperă-ţi ruşinea, ca să te speli; arată-ţi rănile, ca să te curăţesti; povesteşte toate nedreptăţile tale, ca să te îndreptezi. Cu cât vei fi mai lipsit de milă faţă de tine însuţi, cu atât mai milostiv va fi faţă de tine Domnul şi vei pleca plin de dulcele simţământ că eşti miluit. Acesta este harul Domnului nostru Iisus Hristos, dat de El celor ce se smeresc prin mărturisirea nefăţarnică a păcatelor pe care le au.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

 „Teme-te de Dumnezeu şi te fereşte de tot răul” (Pilde 3, 7). Hotarul postirii tale să fie următorul: la sfârşitul lui, în tine să se sălăşluiască frica de Dumnezeu şi să se înrădăcineze hotărârea nestrămutată de a te feri de tot răul, chiar dacă pentru aceasta ar trebui să pierzi totul, chiar şi viaţa. Pentru aceasta, nu te mărgini numai la rânduiala cea din afară a postirii, ci ocupă-te de tine cu deosebită luare aminte, intră în tine însuţi şi priveşte chipul gândurilor tale: oare conglăsuieşte el întru totul cu nem-incinosul cuvânt al lui Dumnezeu? Cercetează-ţi înclinările şi dispoziţiile: sunt ele, oare, aşa cum le cer de la tine Domnul şi Evanghelia? Cercetează-ţi întreaga viaţă: este ea, oare, pe de-a-ntregul în conglăsuire cu poruncile lui Dumnezeu? Să deplângi şi să urăşti toate lucrurile potrivnice lui Dumnezeu, hotărând ca de-acum înainte să nu te mai întorci la ele. Dacă vei face astfel, înţelept vei fi; iar dacă nu, nu vei fi nicidecum.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

 „De vei chema înţelepciunea şi spre cunoştinţă vei îndrepta glasul tău şi de o vei căuta pe dânsa ca pe argint şi de o vei săpa ca pe o comoară, atunci vei afla frica Domnului şi cunoştinţa lui Dumnezeu o vei afla” (Pilde 2, 3-5). Rădăcina vieţii plăcute lui Dumnezeu este frica de Domnul, îndată ce aceasta va veni, puterea ziditoare va reorândui totul în tine şi va reface în tine minunata rânduială – cosmosul duhovnicesc. Cum poate fi dobândită frica de Dumnezeu? Ea e în tine, atâta doar că e înăbuşită: trebuie să o învii. Pentru aceasta, dă glas raţiunii tale şi deschide-ţi inima pentru a primi insuflările adevărului. Până acum, raţiunii nu i s-a dat cuvântul:a fost în robie şi nu îndrăznea să rostească învăţături sănătoase: ei bine, acum să vorbească. Ea va începe să grăiască despre faptul că Dumnezeu este Atotţiitor, că El te ţine şi te poate arunca în orice clipă; despre faptul că Dumnezeu este pretutindeni şi ştie toate, vede totul în tine şi se mânie asupra ta pentru tot ce e rău în tine; despre faptul că El este Drept Judecător, gata să te pedepsească chiar acum, dar cu milostivire îşi înfrânează mânia până la o vreme; despre moarte, care e gata în orice clipă să te înşface si să te predea judecăţii şi răzbunării. Ascultă şi pătrunde-ţi inima de simţirea acestor adevăruri. De vei trezi acest simţământ, împreună cu el va veni şi frica de Dumnezeu. Aceştia sunt zorii vieţii.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

 „A venit postul, maica înfrânării.” Dar ce fel de vreme a fost până în această zi? Vreme de desfrânare. Sufletul desfrâna cu toate lucrurile plăcute care-i cădeau sub ochi, şi cu oameni, şi cu lucruri, şi mai ales cu patimile păcătoase. Tot omul îşi are patima sa, căreia îi face pe plac întru totul. E vremea să punem capăt acestei stări de lucruri. Fiecare să priceapă care este Dalila sa, care îl leagă şi îl dă în mâinile răilor vrăjmaşi și s-o îndepărteze şi atunci ţi se va da mai mult decât lui Samson: nu numai că perii – gândurile bune – vor creşte iar, şi nu numai că puterea – tăria voinţei – ţi se va întoarce, ci și ochii ţi se vor deschide – mintea ta va deveni văzătoare şi va vedea pe Dumnezeu, pe sine însăşi şi tot ce te înconjoară în lumina cea adevărată. Iată acum vremea bine primită! Iată acum ziua mântuirii!

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

Sfânta și Marea Luni 

Mt. 24, 3-35

Domnul merge la patima cea de voie. Se cade să-L însoţim şi noi. Aceasta este datoria oricui mărturiseşte că prin puterea patimilor lui Hristos a devenit ceea ce e acum şi care trage nădejde să primească o moştenire atât de mare şi de slăvită, cum nimeni nu şi-ar putea măcar închipui. Dar cum să-L însoţim? Prin gând, prin simţire. Mergi cu mintea în urma Domnului ce pătimeşte, şi cu ajutorul cugetării scoate, din orice, gânduri în stare să îţi străpungă inima si s-p facă să simtă pătimirile suferite de Domnul! Pentru a face aceasta mai cu spor, trebuie să devii tu însuţi pătimi-tor prin micşorarea simţitoare a hranei si a somnului şi prin mărirea ostenelii statului în picioare şi îngenuncherilor. Plineşte tot ce face Sfânta Biserică şi vei fi un bun însoţitor al Domnului pe drumul patimilor.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

Duminica Înfricoșătoarei judecăți (a Lăsatului sec de carne)

(Ap. I Corinteni 8, 8-13; 9, 1-2; Ev. Matei 25, 31-46)

Înfricoşata judecată! Judecătorul vine pe nori, înconjurat de mulţime nenumărată de cereşti şi netrupeşti puteri. Trâmbiţele dau glas în toate colţurile pământului şi scoală pe cei morţi. Cei înviaţi se îndreaptă cete-cete spre locul hotărât, spre scaunul Judecătorului, simţind deja, dinainte, care va fi hotărârea ce le va răsuna în urechi: căci faptele fiecăruia apar scrise pe fruntea fiinţei lor şi însuşi felul cum vor arăta va fi pe potriva faptelor şi obiceiurilor lor. Despărţirea celor de-a stânga de cei de-a dreapta se va face de la sine. În cele din urmă, totul este hotărât. O tăcere adâncă se înstăpâneşte, încă o clipă şi se aude hotărârea din urmă a Judecătorului – unora: „veniţi”, celorlalţi: „mergeţi de la Mine”. „Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi! Fie mila Ta, Doamne, asupra noastră!” – însă atunci va fi, deja, prea târziu pentru a mai striga astfel. Acum trebuie să ne îngrijim a şterge din fiinţa noastră  semnele de rea vieţuire care sunt scrise în ea. Atunci, vom fi gata să vărsăm râuri de lacrimi pentru a ne spăla; dar asta nu va mai sluji la nimic. Să plângem acum, dacă nu cu râuri de lacrimi, măcar cu pârâiaşe; dacă nu cu pârâiaşe, măcar cu picături de ploaie; dacă nici măcar acestea nu se vor afla, să ne zdrobim cu inima şi, mărturisindu-ne Domnului păcatele, să îl rugăm să ni le ierte, făgăduind să nu-L mai întristăm prin călcarea poruncilor Lui, şi să plinim cu râvnă, după aceea, această făgăduinţă!

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

[1 Tim. 4, 4-8,16; Lc. 16,15-18; 17,1-4]

„Cu neputinţă este să nu vină smintelile, dar vai aceluia prin care ele vin!” Asta înseamnă că nu putem trăi după bunul plac: trebuie să luăm seama, nu cumva să smintim pe cineva. Raţiunea se trufeşte şi nu-i pasă de nimeni, însă în jur pricinuieste sminteală cu fapta, dar mai ales cu vorba. Sminteala creşte şi sporeşte nenorocirea care-1 aşteaptă pe cel ce o pricinuieste, însă acesta nu simte si înmulţeşte smintelile, încă e bine că ameninţarea lui Dumnezeu împotriva smintelilor nu se împlineşte, îndeobşte, aici pe pământ, căci El aşteaptă îndreptarea păcătosului; împlinirea ei se amână pentru ceasul judecăţii şi răsplătirii; numai atunci vor simţi cei care fac sminteli cât de mare este acest păcat. Aici, mai nimeni nu se gândeşte dacă va sminti sau nu va sminti prin faptele sau cuvinte sale pe cei ce-l înconjoară. Sunt două păcate foarte mari înaintea lui Dumnezeu, dar pe care oamenii le socotesc neînsemnate: smintirea aproapelui si osândirea. După cuvântul Domnului, pentru cel prin care vine sminteala ar fi mai bine să nu mai trăiască, iar cel ce osândeşte este deja osândit. Nici smintitorul, nici cel ce osândeşte nu se gândesc însă la acest lucru şi nici nu le-ar trece prin cap să-şi recunoască vreo vinovăţie de acest fel. Ce orbire ne împresoară, de fapt, şi cum umblăm cu nepăsare prin mijlocul umbrei morţii!

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)