Luni (a 6-a săptămână a postului)

Acestea zice Domnul: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te învaţă pe tine cele de folos, care te duce pe calea pe care trebuie să mergi. O, de-ai fi luat aminte la poruncile Mele! Atunci, pacea ta ar fi fost ca un râu, iar dreptatea ta – ca valurile mării; şi ca nisipul s-ar fi înmulţit sămânţa ta, iar fiii pântecelui tău – ca ţărâna pământului: nu s-ar fi stins, nici ar fi pierit numele ei înaintea Mea”. Cu ce condiţie? „Ieşiţi din Babilon” (Is. 48,17-20)!

Babilonul este chipul păcătoşeniei de toate felurile. Părăseşte păcatul, întoarce-te către Domnul cu toată inima ta şi El nu va pomeni fărădelegile tale, va da uitării toate nedreptăţile tale. Iarăşi vei fi primit în mila Lui şi atunci nu-ţi va rămâne decât să umbli numai în calea pe care te va învăţa El, ca pacea ta lăuntrică să fie ca un râu, cugetările cele bune ale inimii tale ca nisipul, iar roadele faptelor tale bune ca ţărâna pământului.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

DUMINICA A CINCEA DIN POST (a Cuvioasei Maria Egipteanca)

(Evr. 9,11-14; al Cuvioasei: Ap. Galateni 3, 23-29; Mc. 10, 32-45; a Cuvioasei: Ev. Luca 7, 36-50)

Păcătoasa, auzind că Mântuitorul se află în casa lui Simon, a mers acolo cu un vas de mir şi, căzând la picioarele Domnului, a început să plângă si a spălat cu lacrimi picioarele Sale, apoi le-a şters cu părul capului său, le-a sărutat si le-a uns cu mir (Lc. 7, 36-39). Ea nu a zis nimic, ci doar a făptuit, şi prin faptele sale a arătat cea mai gingaşă dragoste către Domnul. Pentru aceasta s-a şi zis despre dânsa: „lartă-se păcatele ei cele multe, pentru că mult a iubit” (Lc. 7, 47). O, de-am vorbi şi noi mai puţin şi am făptui mai mult, mărturisindu-ne prin fapte iubirea către Domnul! Vei zice: „Dacă ar fi Domnul de faţă, aş fi şi eu gata să fac totul pentru El”. El însă este aici, nevăzut ca Ipostas, însă văzut în toţi creştinii, si mai cu seamă în cei nevoiaşi.

Unge pe Domnul Cel nevăzut cu rugăciunea iubitoare a minţii şi a inimii, iar pentru Cel văzut fă tot ce-ţi stă în putinţă pentru cei aflaţi în nevoie şi va fi ca pentru Dumnezeu.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

Buna-Vestire şi orânduirea Tainei Trupului şi Sângelui. Ce minunată îmbinare! Ne împărtăşim de adevăratul Trup şi adevăratul Sânge al lui Hristos – aceleaşi pe care le-a primit, întrupându-se, din sângiurile prea-neprihănite ale Preacuratei Fecioare de Dumnezeu Născătoare, în acest chip, prin întruparea săvârşită în ceasul Bunei-Vestiri a fost pusă temelia Tainei Trupului şi Sângelui. Si acest fapt este amintit acum tuturor creştinilor, pentru ca aceştia să o cinstească pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ca pe Maica lor cea adevărată, nu doar rugătoare şi mijlocitoare, ci Hrănitoarea tuturor. Pruncii se hrănesc cu laptele mamei lor, iar noi ne hrănim cu Trupul şi Sângele luate din Preasfânta Fecioară de Dumnezeu Născătoare. Hrănindu-ne astfel, noi sugem cu adevărat lapte din sânul Ei.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

Duminica Orbului
(Fapte 16, 16-34; In. 9, 1-38)

Se confruntă simplitatea credinţei cu necredinţa vicleană. Credinţa, venind la orbul ce îşi recăpătase vederea, i-a  luminat si ochii minţii, iar el vede limpede adevărul. Priviţi cât de logic este la el totul. ÎI întreabă: „Tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii?”. „Prooroc este”, a răspuns el, adică trimis al lui Dumnezeu, îmbrăcat cu puterea facerii de minuni. Corectitudinea concluziei este de netăgăduit! Dar cărturarii „culţi” nu vor să vadă acest lucru şi caută să evite consecinţele lui; dar întrucât nu reuşesc, se întorc către simplitatea necărturărească îndemnând-o astfel: „Dă slavă lui Dumnezeu; noi ştim că Omul Acesta este păcătos”. Simplitatea credinţei nu poate să facă legătura între păcătoşenie şi săvârşirea de minuni, spunând asta pe faţă: „Dacă este păcătos, nu ştiu; un lucru ştiu: că eram orb, iar acum văd”. Ce se mai poate spune împotriva unui asemenea raţionament? Dar logica necredincioşilor e încăpăţânată şi, în pofida evidenţei, nu se ruşinează să susţină că nu ştie de unde este Cel ce a deschis ochii orbului. „Tocmai în aceasta stă minunea”, le spune logica sănătoasă a credinţei, „că voi nu ştiţi de unde este, iar El mi-a deschis ochii; şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi, dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic.” S-ar părea că oricine ar fi trebuit să se plece în faţa puterii acestei concluzii: însă cărturăria învăţaţilor nu poate suferi logica sănătoasă a credinţei, aşa că a dat-o afară… Mergi acum de dovedeşte adevărul oamenilor a căror minte s-a stricat din pricina încăpăţânării în necredinţă. Necredincioşii din toate timpurile sunt oameni din acelaşi aluat.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

Fapte 14, 6-18; In. 7,14-30

La înjumătăţirea praznicului se aude chemarea din partea Domnului: „Cel ce însetează să vină la Mine şi să bea” (In. 7, 37). Dacă aşa stau lucrurile, să mergem cu toţii la Dânsul! De orice ar înseta cineva – numai să nu fie un lucru potrivnic duhului Domnului – va fi negreşit îndestulat. Cei însetaţi de cunoaştere mergeţi la Domnul, căci El e Lumina cea neasemuită, Care luminează pe tot omul care vine în lume! Cei însetaţi după curăţirea de păcate şi potolirea văpăii conştiinţei, mergeţi la Domnul, căci El a purtat pe lemnul crucii păcatele întregii lumi, ştergând zapisul lor. Cei însetaţi de tihna inimii, mergeţi la Domnul, căci El e Vistieria a cărei stăpânire vă va face să uitaţi toate lipsurile şi să treceţi cu vederea toate bunătăţile, pentru a-L stăpâni numai pe El. îi trebuie cuiva putere? La El este toată puterea. Vrea cineva slavă? La El este slava cea mai presus de lume. Are cineva trebuinţă de libertate? El e dăruitorul libertăţii celei adevărate. El va dezlega toate nedumeririle noastre, va rupe legăturile patimilor, va risipi toate necazurile şi întristările, va da putere spre biruirea tuturor piedicilor, ispitelor şi curselor vrăjmaşului şi va netezi calea vieţii noastre duhovniceşti. Deci, să mergem cu toţii la Domnul!

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

 Duminica Tomii

[Fapte 5, 12-20; In. 20, 19-31]

„Domnul meu şi Dumnezeul meu!”, a strigat Sfântul Apostol Toma. Simţiţi, oare, cu câtă putere s-a agăţat el de Domnul şi cât de strâns îl ţine? Cel care se îneacă ține mai strâns scândura prin care nădăjduieşte să se izbăvească de moartea în valuri. Să mai adăugăm că cel ce nu-L are astfel pe Domnul faţă de sine şi nu este astfel faţă de Domnul, acela încă nu crede în Domnul aşa cum se cuvine. Noi spunem „Domnul Mântuitorul”, înţelegând prin asta că El este Mântuitorul tuturor; iar Toma zice: „Domnul Mântuitorul meu”. Cel care spune: „Mântuitorul meu”, acela simte mântuirea ce vine de la El, iar simţământul mântuirii este împreunat cu simţământul pierzaniei din care îl scoate Mântuitorul pe cel mântuit. Atunci când omul, care prin firea lui e iubitor de viaţă, îşi simte pierzarea aproape, ştiind că singur nu se poate mântui, se simte îndemnat să-L caute pe Mântuitorul. Atunci când îl află şi simte puterea mântuirii ce vine de la Dânsul, se apucă de El cu tărie şi nu vrea să se desprindă de Dânsul, de-ar fi şi omorât pentru asta. întâmplări de acest fel nu numai că sunt închipuite cu mintea, ci sunt şi trăite în fapt în viaţa duhovnicească a creştinului. După aceea, atât credinţa lui, cât si unirea cu Hristos devin din ce în ce mai puternice, ca viaţa sau ca moartea. Un om aflat în această stare strigă fără făţărnicie: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

Luni (a 4-a săptămână a Postului)

Apostolul Pavel spune că israelitenii, trecând marea, s-au botezat în ea (I Cor. 10,2). Acest botez le-a slujit ca despărţire de Egipt. La rândul său, Apostolul Petru grăieşte: „Iar această mântuire prin apă închipuia botezul, care vă mântuieste astăzi şi pe voi” (I Ptr. 3, 21). Si botezul nostru ne mântuieste şi ne slujeşte ca zid despărţitor între întunecatul tărâm satanic al păcatului şi lumii şi lumina vieţii în Hristos. Cel botezat se rupe de toate nădejdile şi reazemurile pământeşti şi trăieşte în acest veac ca într-o pustie, fără a se lega de nimic. Inima lui nu este pe pământ, inima lui este în veacul celălalt. Tot ce este aici îl atinge în treacăt, aşa încât cel ce are femeie e ca şi cum n-ar avea, cel care cumpără ca şi cum n-ar stăpâni şi îndeobşte oricine se foloseşte de această lume – ca şi cum nu s-ar folosi deplin (I Cor. 7,30).

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)