Al doilea episcop cunoscut al Eparhiei Tomisului, care a ocupat un timp scaunul de păstor al Daciei Pontice, după atestarea sinaxarelor greceşti şi latine, a fost Sfântul Mucenic Efrem. El s-a născut în sudul Dunării din părinţi creştini, care l-au crescut de mic în frică de Dumnezeu. Mergând să se închine la Sfintele Locuri, a rămas aici şi a fost făcut preot şi slujitor la una din biserici. La vremea aceea în Imperiul Roman se slujea în limbile greacă, latină, siriană, şi tracă (besă).

Ajungând apoi ucenic al patriarhului Hermon al Ierusalimului (300- 314), a fost pregătit din tinereţe să propovăduiască Evanghelia lui Hristos la popoarele „barbare” de la Gurile Dunării şi din jurul Pontului Euxin (Mării Negre). La începutul secolului IV a fost trimis de patriarhul Hermon să păstorească pe credincioşii daco-romani din Episcopia Tomisului, convertind la creştinism numeroşi daci, romani, goţi şi sciţi şi răscumpărând de la moarte mulţi sclavi, pe care apoi îi creştina.

În timpul păstoriei acestui fericit episcop, au fost martirizaţi pentru credinţa în Hristos zeci de creştini daco-romani, sciţi, besi, traci, greci şi capadocieni surghiuniţi în Dacia Pontică, ale căror sfinte moaşte episcopul Efrem le răscumpăra, le îngropa în locuri tăinuite, înălţa biserici de lemn sau de piatră peste ele şi rânduia preoţi să slujească noaptea Sfânta Liturghie.

În marea persecuţie a lui Diocleţian din anii 304-305, fericitul episcop Efrem a fost prins, întemniţat şi chinuit cumplit la Herson (Crimeea), pentru a se lepăda de adevăratul Dumnezeu şi a se închina idolilor. Însă, mărturisind că este gata să-şi dea viaţa pentru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, i s-a tăiat capul în anul 304 şi i se face pomenirea la 7 martie.

grafică din cartea „Vieţile Sfinţilor după Mineie” a Sfântul Dimitrie al Rostovului –  Жития святых по изложению свт. Димитрия Ростовского/Март/7

În „Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae”, col. 517, la 7 martie, când se sărbătoreşte Sfântul Mucenic şi episcop Efrem, se spun următoarele: „7 martie, în timpul împărăţiei lui Diocleţian, Hermon, episcopul Ierusalimului, a trimis episcopi în Scythia pe Efrem, iar la Chersones pe Vasile”. Deşi sunt păreri că Efrem ar fi fost episcop în Sciţia Mare, ele nu sunt întemeiate, căci în Viaţa Sfinţilor Epictet şi Astion, se menţionează la Tomis, în Sciţia Mică, un episcop Efrem.

Sfânta Walburga este prăznuită pe 1 mai (mutarea moaștelor) și pe 25 februarie. Sfânta Walburga se numără între Sfinții Apusului, de dinaintea Marii Schisme (1054), sfinți ce sunt aproape cu desăvârșire necunoscuți în rândul credincioșilor ortodocși din Răsărit.

Sfântul Willibald de Eichstätt (7 iulie)

S-a născut în Devonshire, Anglia, în jurul anului 710. A fost fiica unui căpitan saxon și sora Sfinților Wilibald și Winbald. Walburga a fost educată la Mănăstirea Wimborne din Dorset, unde a și devenit maică. În 748 a fost trimisă alături de Sfânta Lioba în Germania pentru a-l ajută pe Sfântul Bonifatie în activitatea sa misionară.

Sfânta Lioba

Sfântul Willibald a activat vreme de patruzeci de ani ca misionar în Bavaria și a devenit primul episcop de Eichstatt. La Heidenheim, lângă Stuttgart, acesta a înființat o mănăstire mixtă, al cărui stareț a fost fratele său, Sfântul Winebald.

Timp de mulți ani această mănăstire a fost renumită pentru pregătirea viitorilor clerici. Starețul împreună cu sora sa, Sfânta Walburga, l-au ajutat pe Sfântul Bonifatie în organizarea Bisericii din întrega regiune. După moartea Sfântului Winebald în 761, sora sa a devenit stareța așezământului monahal mixt până la trecerea sa la cele veșnice în 779.

Sfântul Bonifatie, Luminatorul Germaniei

Sfânta Walburga a fost înmormântată în Heidenhelm. După o vreme moaștele sale au fost mutate în Biserica Sfânta Cruce din Eichstatt. În scurt timp mormântul său a început să izvorască mir. Tot la mormântul sfintei s-au petrecut numeroase vindecări minunate. Acesta a devenit un important loc de pelerinaj.

Mutarea moaștelor Sfintei Walburga a avut loc pe 1 mai, zi care a coincis cu “Noaptea Valpurgiei (în germană Walpurgisnacht), noaptea închinată zeiței germane a fertilității Walpurgis, când vrăjitoarele se întâlnesc într-un loc din Munții Harz pentru practicarea magiei. Din nefericire, asemănarea dintre nume a condus la o confuzie. După credința populară din Germania, în această noapte vrăjitoarele și demonii se dezlănțuie pentru câteva ore, vestind sosirea primăverii. Tot în Germania se spune că pe 1 mai își fac apariția spiritele pământului și zânele, pentru a trece pământul în siguranță la sezonul de vară. Oamenii sărbătoresc prin petreceri mari, însoțite de mâncare și mături între picioare pe deal și privesc înainte la anotimpul ce urmează.

De asemenea teiul este un copac asociat cu Sfânta Walburga. Capela în care trăia aceasta, în Bavaria, se spune că avea forma unui copac de tei și era înconjurată de o mulțime de astfel de arbori.

Moaștele Sfintei Walburga și cele ale fraților ei, Sfinții Wilibald și Winbald,  sunt cinstite în prezent în Eichstätt.

Sfântul Ierarh Sigfrid, Luminătorul Suediei dimpreună cu Sfinții săi nepoți Matiri Unaman Preotul, Sunaman Diaconul şi Vinaman Ipodiaconul 15 februarie

Sfântul Ierarh Sigfrid este cel care a adus lumina Evangheliei lui Hristos în Suedia de astăzi, tocmai de aceea este supranumit şi Luminătorul Suediei. El l-a botezat în anul 1008 la Husaby, în estul provinciei Gothland, pe Regele Olof Skötkonung, Regina Estrida, copiii şi curtea lor, la fântâna care este numită până astăzi „Fântâna Sfântului Sigfrid”, loc de primenire duhovnicească pentru numeroşii pelerini de odinioară. La 300 de metri de „Fântâna Sfântului Sigfrid” se află o străveche biserică din piatră din secolul XII, construită pe locul alteia mai vechi, din lemn, din secolul XI unde se crede că ar fi fost înmormântați Regele suedez Olof şi Regina Estrida, părinţii prințesei vikinge Ingegerd, ce care a îmbrăcat mai târziu haina monahală și a sfințeniei, cunuscută îndeobște ca Sfânta Ana de Novgorod. Sfântul Sigfrid este protectorul catedralei şi al oraşului său de reşedinţă Växjö, unde avem şi o parohie ortodoxă română ocrotită de Sfinţii Ierarhi Mărturisitori Iosif din Maramureş şi Sigfrid, Luminătorul Suediei. Continuă să citești →

VIAȚA SFÂNTULUI NOU MUCENIC CRISTIAN GRĂDINARUL

Cristian s-a născut în Albania. La vârsta de 40 de ani a plecat la Constantinopol, unde a lucrat ca grădinar.

Într-o zi, pe când vindea mere la piață, a venit un turc ce voia sa-i ia toate merele pe nimic. Cristian nu s-a lăsat, s-au luat la ceartă, iar turcul s-a înfuriat și a căutat să se răzbune.

S-a dus la autorități și l-a pârât pe Cristian, cum că ar fi spus că vrea să devină musulman. Adus înaintea judecătorului, Cristian a fost întrebat dacă este adevărat. „Pentru Dumnezeu, a răspuns sărmanul grădinar, n-am spus așa ceva niciodată. Sunt creștin și nu vreau să-mi schimb credința, chiar de-ar fi să rabd chinuri”.

Judecătorul a poruncit să fie bătut bine, cu bâtele, încât i-au spart și capul, umplându-se de sânge, după care a fost legat, dus la închisoare și pus cu picioarele în butuci.

În aceeași închisoare s-a întâmplat să fie închis, în același timp, învățatul monah Chesarie Daponte, la a cărui intervenție Cristian a fost eliberat din butuci. Acesta i-a dat părintelui o foiță de metal prețios pe care o avea ascunsă, rugându-l să o vândă și să-i facă pomenire după ce va muri.

În aceeași zi, Cristian a fost scos în afara cetății, unde și-a plecat capul de bună voie și împăcat, dându-și sufletul în mâinile Domnului.

Astfel, Noul Mucenic din Constantinopol a lăsat grădinile de pe malurile Bosforului pentru a fi grădinar al Raiului. Tăierea sfântului său cap a avut loc în ziua de 12 februarie 1748.

Monahul Chesarie Daponte a scris viața și pătimirile Mucenicului, fiind cuprinse și în Sinaxarul Sfântului Nicodim Aghioritul.

Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-ne!

Sfântul Ierarh Alexie, Mitropolitul Moscovei și al Întregii Rusii (12/25 februarie)

?

VIAȚA SFÂNTULUI IERARH ALEXIE, MITROPOLITUL MOSCOVEI ŞI AL ÎNTREGII RUSII

Sfântul Alexie, făcătorul de minuni al Rusiei, a fost de neam boieresc. Părinţii lui se numeau Teodor şi Maria şi erau din părţile Severului, din cetatea Cernigovului. El s-a născut pe vremea marelui cneaz Ioan Daniilovici, care i-a fost naş la Sfântul Botez şi-i puseră numele Elefterie. După ce a venit în cuviincioasa vârstă, părinţii l-au dat la învăţătură şi, fiind el de 12 ani, i s-a întâmplat a umbla prin pustie, unde întindea curse pentru prinderea păsărilor. Apoi, adormind, se auzi către dânsul un glas, zicând: „Alexie, pentru ce te osteneşti în deşert? Iată, te voi face vânător de oameni”.

Atunci, deşteptându-se copilul din somn, nu a văzut pe nimeni şi s-a mirat de glasul ce auzise. Din ceasul acela era în mare chibzuire, nepricepând ce sfârşit are să aibă o vedenie ca aceea.

Iubind pe Dumnezeu din tinereţe, cuviosul a lăsat pe părinţii săi şi căsătoria. Apoi, dorind să slujească Stăpânului Hristos, s-a dus în Mănăstirea Sfintei dumnezeieştii Arătări (Boboteaza), din cetatea Moscova, şi s-a tuns în chipul monahicesc de egumenul Ştefan, fratele făcătorului de minuni Serghie. La tundere, îi puseră numele Alexie, cum s-a spus mai sus, când a avut vedenia visului, zicând către sine glasul acesta: în loc de vânare de păsări, vei vâna oameni.

Când s-a tuns avea 20 de ani şi a petrecut în rânduiala monahicească până la 40 de ani, slujind lui Dumnezeu cu post, cu veghere de toată noaptea şi cu neîncetate rugăciuni, încât mulţi se minunau de nevoinţa lui. Era vestit şi slăvit de toţi pentru viaţa sa îmbunătăţită, şi chiar marele cneaz al Moscovei, Simeon Ioanovici, şi mitropolitul Teognost îl iubeau foarte mult. De aceea, pentru prea multele sale fapte bune, îl puseră episcop în marea cetate Vladimir. Iar după moartea mitropolitului Teognost, marele cneaz Ioan Ioanovici, care luase domnia după fratele său Simeon, a ales cu sobornicească judecată pe Sfântul Alexie şi l-a trimis la Constantinopol spre sfinţire, la Prea Sfinţitul patriarh Filotei. Apoi l-a aşezat Mitropolit al Kievului şi a Toată Rusia. Deci, întorcându-se Sfântul Alexie de la Constantinopol şi luând acea mare ocârmuire a Bisericii, a început a se nevoi, adăugând osteneli peste osteneli, încât era la toţi luminător şi chip turmei cu cuvântul, cu viaţa, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa şi curăţia.

în acea vreme împărăţea în Sciţia păgânul împărat Verdevir, care-şi ucisese cei 12 fraţi ai săi, fiind cumplit şi foarte nemilostiv, care voia război asupra creştinilor şi toţi se temeau de el. Sfântul Alexie, fiind rugat de marele cneaz Ioan, s-a dus în tabără la Verdevir şi, potolind mânia lui cu blânde cuvinte, a mijlocit pace creştinilor şi s-a întors iarăşi la Moscova, la scaunul său. Căci, din cauza războaielor dese şi a năvălirilor barbare, se mutase acolo scaunul mitropoliei de către Sfântul Petru, mitropolitul Kievului. După aceasta a ridicat o biserică în numele Domnului nostru Iisus Hristos, adică a Chipului celui nefăcut de mâini. Apoi a aşezat mănăstire şi a alcătuit într-însa viaţă de obşte, încredinţând egumenia lui Andronic, ucenicul Sfântului Serghie, făcătorul de minuni; după aceea a ridicat şi multe alte biserici prin alte cetăţi şi locuri.

Deci străbătea despre dânsul cinstea cea mare, nu numai între credincioşi, dar şi între necredincioşii agareni, care nu auziseră de Hristos. Dar păgânul împărat Amurat, al agarenilor, avea pe împărăteasă oarbă de trei ani şi, auzind de Sfântul Alexie şi de câte face Dumnezeu prin rugăciunea lui, a trimis la marele cneaz Dimitrie Ioanovici şi l-a rugat să trimită la dânsul pe omul lui Dumnezeu, Alexie, ca să se roage pentru împărăteasa lui şi să-i dea vedere, zicând: „De se va tămădui împărăteasa mea prin rugăciunea aceluia, vei avea pace cu mine, iar de nu-l vei trimite, apoi cu sabie şi cu foc îţi voi prăda ţara”.

Primind o scrisoare ca aceasta de la acel împărat şi ajungând în cetatea Moscovei, Sfântul Alexie socotea greu lucrul acela, zicând că este mai presus de puterea sa. Însă, rugându-l marele cneaz Dimitrie, a binevoit să meargă în pământul agarenilor; dar mai întâi a făcut rugăciune cu tot clerul în biserica cea mare, sobornicească, a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu.

Săvârşind rugăciunile sale acest mare arhiereu al lui Dumnezeu, s-a aprins o lumânare singură la mormântul Sfântului Petru, făcătorul de minuni, şi priveau toţi. Din această întâmplare Sfântul Alexie a luat încredinţare despre ajutorul lui Dumnezeu care îi gătea calea cea cu bună sporire. Luând o părticică de ceară din lumânarea care se aprinsese de la sine, a făcut o lumânărică şi a pornit pe cale cu sfinţitul cler, punându-şi nădejdea în Dumnezeu cu neîndoire. Dar mai înainte de a ajunge sfântul în cetatea agarenilor, împărăteasa a văzut în vedenie pe arhiereul lui Dumnezeu, Alexie, venind cu toţi preoţii în veşminte arhiereşti. Deşteptându-se din somn, a poruncit ca îndată să se gătească veşminte de mare preţ arhiereului şi preoţilor, după cum văzuse în vis.

Deci, apropiindu-se sfântul, l-a întâmpinat împăratul agarenilor cu mare cinste şi l-a dus în palatele sale. Iar arhiereul lui Dumnezeu, Alexie, începând cântarea, a poruncit să aprindă lumânarea făcută din ceara luată de la lumânarea care se aprinsese singură la mormântul Sfântului Petru şi, după multă rugăciune, a stropit pe împărăteasa cea oarbă cu apă sfinţită şi îndată împărăteasa a văzut bine din ceasul acela. Atunci împăratul cu boierii săi şi cu toţi câţi erau acolo s-au mirat foarte de acea minune preaslăvită şi înălţau laude lui Dumnezeu, apoi, cinstind împăratul pe Sfântul Alexie şi pe cei ce erau cu dânsul, i-a eliberat cu cinste şi cu daruri multe, la ale lor cu pace.

Întorcându-se de acolo, Sfântul Alexie a ridicat o biserică de piatră înăuntrul cetăţii Moscova, în numele Sfântului Arhanghel Mihail, în amintirea cinstitei şi slăvitei lui minuni, ce s-a făcut odată în Hone. Apoi a întemeiat o mănăstire, care până acum se cheamă «Minune» şi a poruncit ca într-acea biserică să-l pună după moartea sa. Încă şi alte multe lucruri de mirare făcând întru slava lui Dumnezeu şi păstorind turma oilor lui Hristos celor bine cuvântătoare, s-a apropiat de fericitul său sfârşit, în adânci bătrâneţi.

Cunoscând plecarea sa către Dumnezeu, a săvârşit slujba cea dumnezeiască şi s-a împărtăşit cu Sfintele Taine. Apoi, dând pace voievodului şi poporului în sărutarea cea de pe urmă tuturor, s-a dus către Domnul, în anul 6886 (1378 d.Hr.) în 12 zile ale lunii februarie. A petrecut în arhierie 24 de ani, iar vârsta lui era de 85 de ani. Şi-l îngropară cu cinste, în biserica Sfântului Arhanghel Mihail, cea zidită de el în hotarele Bunei Vestiri a Preacuratei Fecioare, Născătoare de Dumnezeu.

După mulţi ani s-au găsit sfintele şi mult tămăduitoarele lui moaşte întregi, iar veşmintele nestricate, ca îmbrăcate de ieri. După aceasta, a fost adus Sfântul Alexie în biserica cea zidită în numele lui, în care şi până acum izvorăsc multe tămăduiri din sfintele lui moaşte, ca din izvor, şi se dă ajutor tuturor celor care cu credinţă cer sfintele lui rugăciuni, cu darul lui Dumnezeu şi al Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.