VIAŢA SFINŢILOR MUCENICI MAXIM, CVINTILIAN ŞI DADAS DIN OZOVIA

Împărăţind Diocleţian şi Maximian, păgânii împăraţi, iar antipaţi fiind Tarcvinie şi Gavinie, în al doilea an al stăpânirii lor, s-a ridicat diavoleasca mânie asupra creştinilor. Pentru că, stăpânind acei împăraţi şi antipaţi toată lumea, a ieşit de la dânşii această poruncă: „Deşi ştim că toţi cei ce sunteţi sub stăpânirea noastră cinstiţi cu cucernicie pe zei, însă noi avem purtare de grijă pentru bună îndreptare a toată împărăţia. Şi pe toţi care în vremurile noastre stăpânesc părţile Romanilor, îi rugăm şi îi sfătuim, ca şi pe ceilalţi să-i aducă spre cinstirea zeilor şi spre dragostea către dânşii în toate chipurile. Iar de se va afla cineva, în orice loc, pomenind numele lui Hristos, unul ca acela va porni mânia noastră asupra sa”. Continuă să citești →

Sfântul Petru s-a născut pe 1 aprilie 1749 în satul Niegoș din Muntenegru. A primit tunderea în monahism la vârsta de doar 12 ani. Când a adormit în Domnul Mitropolitul Sava, în anul 1782,   Sfântul Petru  a fost întronizat ca mitropolit și domnitor (voievod) al Muntenegrului. Și-a închinat întreaga sa viață ocrotirii și mântuirii poporului său. A reușit să împace taberele potrivnice din țară și să ocrotească micul său regat de atacurile vrăjmașilor. Renumită a fost victoria sa asupra oștirilor lui Napoleon I-ul la Boca în Dalmația.

Deși era foarte aspru cu sine însuși, întotdeauna era drept și plin de pogorământ față de ceilalți. Deși devenise domnitor sau voievod, a continuat să trăiască precum un simplu călugăr într-o chilie strâmtă, urmându-și asprul său program ascetic. Și-a încredințat sufletul său Domnului în data de 18 octombrie 1830. Moaștele lui făcătoare de minuni se află intacte în Mănăstirea Cetinje.

Să avem parte de sfintele lui rugăciuni!

Protos. Leontie Fusa

Cuviosul Antonie s-a născut într-o familie evlavioasă din Novgorod în secolul al XII-lea și a devenit ucenicul Sfântului Varlaam (pomenit pe 6 noiembrie). A fost trimis într-o misiune la Constantinopol pentru nevoile mănăstirii și și-a continuat călătoria cu un pelerinaj la Sfintele Locuri. Întorcându-se în Rusia după cinci ani, l-a aflat pe Sfântul Varlaam pe patul de moarte, așteptându-și iubitul ucenic pentru a-și lua rămas bun de la el și a-l numi succesorul său (1193). Antonie s-a supus voinței părintelui său duhovnicesc, dar a renunțat la demnitatea sa câțiva ani mai târziu pentru a se retrage aproape de lacul Dâmsk, la cincisprezece verste distanță de Tihvin, în regiunea Novgorod, pe un deal pierdut în pădurea de nestrăbătut. Trăind la început într-o peșteră, iar mai apoi într-o colibă de lemn, făcea o foarte aspră nevoință și purta lanțuri. O mulțime de ucenici s-au adunat împrejurul lui și cu binecuvântarea Arhiepiscopului Isaia de Novgorod și cu ajutorul Cneazului Alexandru Nevski (pomenit pe 23 noiembrie), a întemeiat acolo o mănăstire închinată Sfântului Antonie cel Mare și Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului. După fericita sa adormire (24 iunie 1224), moaștele Cuviosului au atras o mulțime de pelerini.

(traducere: Protosinghel Leontie Fusa; sursa: ΝΕΟΣ ΣΥΝΑΞΑΡΙΣΤΗΣ ΤΗΣ ΟΡΘΟΔΟΞΟΥ ΕΚΚΛΗΣΙΑΣ, τομος δεκατος, ΙΟΥΝΙΟΣ, pag. 287)

sursa imaginilor: http://dymskij.ru/svytyny_obiteli 

POMENIREA SFÂNTULUI ŞTEFAN, EPISCOPUL PERMULUI, DIN RUSIA, NOUL FĂCĂTOR DE MINUNI (26 aprilie)

Cuviosul, Părintele nostru Ştefan, era de neam rus, din părţile de miazănoapte ce se numeau Dvin, din cetatea ce se cheamă Ustiga, din părinţi vestiţi, fiu al unui bărbat credincios şi de Hristos iubitor, anume Simeon, unul din clericii soborniceştii biserici a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cea de la Ustiuz; şi maică-sa asemenea era creştină şi se numea Maria. Fiind încă copil, l-a dat la învăţătura cărţii, în care a sporit bine pentru că, fiind deştept, învăţa degrabă, încît într-un an a putut citi pe carte şi s-a deprins cu dumnezeiasca Scriptură, apoi s-a făcut cititor în soborniceasca biserică. Şi a întrecut pe mulţi vîrstnici din neamul său prin isteţimea minţii şi cu priceperea sa, sporind mai mult ca toţi cu înţelegerea şi cu darul lui. Cu copiii ce se jucau nu se însoţea, nici nu se amesteca cu cei ce alergau la deşertăciuni şi la obrăznicii, nici nu se întovărăşea cu cei îndărătnici şi răzvrătiţi; ci numai în dumnezeiasca mărire se îndeletnicea, străduindu-se la înţelegerea Sfintei Scripturi şi a altor cărţi.

Crescînd în feciorie, curăţenie şi deplină înţelepciune, a citit multe cărţi ale Testamentului celui Vechi şi ale celui Nou, socotind deşertăciunea vieţii acesteia de puţină vreme, care trece ca iuţeala rîului şi ca floarea ierbii se vestejeşte. Apoi s-a aprins de dumnezeiasca dragoste, care niciodată nu cade şi s-a tuns în monahiceasca rînduială, în cetatea Rostovului, în mănăstirea Sfîntului Grigorie, de Dumnezeu Cuvîntătorul, aproape de episcopie; pentru că acolo erau multe cărţi şi lui îi plăcea să se îndeletnicească cu citirea lor. Iar tunderea lui s-a făcut în vremea episcopului Arsenie, de către un egumen anume Maxim. El se ostenea dîrz cu viaţa monahicească, nevoindu-se cu postul, rugăciunea, lacrimile, curăţia, smerenia, înfrînarea, răbdarea, bunătatea, ascultarea, dragostea şi cu alte fapte bune şi mulţi îşi doreau o astfel de viaţă plăcută lui Dumnezeu. Şi învăţîndu-se în legea Domnului ziua şi noaptea, adunîndu-şi folosul din cărţi, a scris cu mîna sa multe cărţi care şi pănă astăzi mărturisesc cugetarea întru Dumnezeu şi dragostea de osteneală.

Continuă să citești →

Cuvioasa Dimitra din Kiev (9 martie)

Cuvioasa Dimitra s-a născut în 1810 în oraşul Silistra, într-o familie de oameni foarte credincioşi. Mai târziu, familia Cuvioasei s-a mutat în Basarabia. Dimitra s-a căsătorit cu Ivan Egorov, căpitan în armata rusă, însă acesta a murit eroic în Războiul Crimeii (1853-1856). Maica Dimitra a luat şi ea parte la apărarea Sevastopolului (1855-1856), acordând asistenţă celor răniţi în război. În timpul Războiului Ruso-Turc (1877-1878), ea a organizat un spital pentru răniţi în propria sa casă din Kiev. Din 1856, Cuvioasa Dimitra a dus o viaţă plină de evlavie sub îndrumarea Mitropolitului Isidor Nikolski, care i-a fost părinte duhovnicesc. A trăit în lume, dar a fost calugărită în taină, desfăşurând o activitate asiduă în beneficiul bisericii şi al societăţii.

Continuă să citești →