Arhive categorie: Sinaxar

VIAȚA SFÂNTULUI IERARH ALEXIE, MITROPOLITUL MOSCOVEI ŞI AL ÎNTREGII RUSII (12 februarie)

Sfântul Ierarh Alexie, Mitropolitul Moscovei și al Întregii Rusii (12/25 februarie)

VIAȚA SFÂNTULUI IERARH ALEXIE, MITROPOLITUL MOSCOVEI ŞI AL ÎNTREGII RUSII

Sfântul Alexie, făcătorul de minuni al Rusiei, a fost de neam boieresc. Părinţii lui se numeau Teodor şi Maria şi erau din părţile Severului, din cetatea Cernigovului. El s-a născut pe vremea marelui cneaz Ioan Daniilovici, care i-a fost naş la Sfântul Botez şi-i puseră numele Elefterie. După ce a venit în cuviincioasa vârstă, părinţii l-au dat la învăţătură şi, fiind el de 12 ani, i s-a întâmplat a umbla prin pustie, unde întindea curse pentru prinderea păsărilor. Apoi, adormind, se auzi către dânsul un glas, zicând: „Alexie, pentru ce te osteneşti în deşert? Iată, te voi face vânător de oameni”.

Atunci, deşteptându-se copilul din somn, nu a văzut pe nimeni şi s-a mirat de glasul ce auzise. Din ceasul acela era în mare chibzuire, nepricepând ce sfârşit are să aibă o vedenie ca aceea.

Iubind pe Dumnezeu din tinereţe, cuviosul a lăsat pe părinţii săi şi căsătoria. Apoi, dorind să slujească Stăpânului Hristos, s-a dus în Mănăstirea Sfintei dumnezeieştii Arătări (Boboteaza), din cetatea Moscova, şi s-a tuns în chipul monahicesc de egumenul Ştefan, fratele făcătorului de minuni Serghie. La tundere, îi puseră numele Alexie, cum s-a spus mai sus, când a avut vedenia visului, zicând către sine glasul acesta: în loc de vânare de păsări, vei vâna oameni.

Când s-a tuns avea 20 de ani şi a petrecut în rânduiala monahicească până la 40 de ani, slujind lui Dumnezeu cu post, cu veghere de toată noaptea şi cu neîncetate rugăciuni, încât mulţi se minunau de nevoinţa lui. Era vestit şi slăvit de toţi pentru viaţa sa îmbunătăţită, şi chiar marele cneaz al Moscovei, Simeon Ioanovici, şi mitropolitul Teognost îl iubeau foarte mult. De aceea, pentru prea multele sale fapte bune, îl puseră episcop în marea cetate Vladimir. Iar după moartea mitropolitului Teognost, marele cneaz Ioan Ioanovici, care luase domnia după fratele său Simeon, a ales cu sobornicească judecată pe Sfântul Alexie şi l-a trimis la Constantinopol spre sfinţire, la Prea Sfinţitul patriarh Filotei. Apoi l-a aşezat Mitropolit al Kievului şi a Toată Rusia. Deci, întorcându-se Sfântul Alexie de la Constantinopol şi luând acea mare ocârmuire a Bisericii, a început a se nevoi, adăugând osteneli peste osteneli, încât era la toţi luminător şi chip turmei cu cuvântul, cu viaţa, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa şi curăţia.

în acea vreme împărăţea în Sciţia păgânul împărat Verdevir, care-şi ucisese cei 12 fraţi ai săi, fiind cumplit şi foarte nemilostiv, care voia război asupra creştinilor şi toţi se temeau de el. Sfântul Alexie, fiind rugat de marele cneaz Ioan, s-a dus în tabără la Verdevir şi, potolind mânia lui cu blânde cuvinte, a mijlocit pace creştinilor şi s-a întors iarăşi la Moscova, la scaunul său. Căci, din cauza războaielor dese şi a năvălirilor barbare, se mutase acolo scaunul mitropoliei de către Sfântul Petru, mitropolitul Kievului. După aceasta a ridicat o biserică în numele Domnului nostru Iisus Hristos, adică a Chipului celui nefăcut de mâini. Apoi a aşezat mănăstire şi a alcătuit într-însa viaţă de obşte, încredinţând egumenia lui Andronic, ucenicul Sfântului Serghie, făcătorul de minuni; după aceea a ridicat şi multe alte biserici prin alte cetăţi şi locuri.

Deci străbătea despre dânsul cinstea cea mare, nu numai între credincioşi, dar şi între necredincioşii agareni, care nu auziseră de Hristos. Dar păgânul împărat Amurat, al agarenilor, avea pe împărăteasă oarbă de trei ani şi, auzind de Sfântul Alexie şi de câte face Dumnezeu prin rugăciunea lui, a trimis la marele cneaz Dimitrie Ioanovici şi l-a rugat să trimită la dânsul pe omul lui Dumnezeu, Alexie, ca să se roage pentru împărăteasa lui şi să-i dea vedere, zicând: „De se va tămădui împărăteasa mea prin rugăciunea aceluia, vei avea pace cu mine, iar de nu-l vei trimite, apoi cu sabie şi cu foc îţi voi prăda ţara”.

Primind o scrisoare ca aceasta de la acel împărat şi ajungând în cetatea Moscovei, Sfântul Alexie socotea greu lucrul acela, zicând că este mai presus de puterea sa. Însă, rugându-l marele cneaz Dimitrie, a binevoit să meargă în pământul agarenilor; dar mai întâi a făcut rugăciune cu tot clerul în biserica cea mare, sobornicească, a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu.

Săvârşind rugăciunile sale acest mare arhiereu al lui Dumnezeu, s-a aprins o lumânare singură la mormântul Sfântului Petru, făcătorul de minuni, şi priveau toţi. Din această întâmplare Sfântul Alexie a luat încredinţare despre ajutorul lui Dumnezeu care îi gătea calea cea cu bună sporire. Luând o părticică de ceară din lumânarea care se aprinsese de la sine, a făcut o lumânărică şi a pornit pe cale cu sfinţitul cler, punându-şi nădejdea în Dumnezeu cu neîndoire. Dar mai înainte de a ajunge sfântul în cetatea agarenilor, împărăteasa a văzut în vedenie pe arhiereul lui Dumnezeu, Alexie, venind cu toţi preoţii în veşminte arhiereşti. Deşteptându-se din somn, a poruncit ca îndată să se gătească veşminte de mare preţ arhiereului şi preoţilor, după cum văzuse în vis.

Deci, apropiindu-se sfântul, l-a întâmpinat împăratul agarenilor cu mare cinste şi l-a dus în palatele sale. Iar arhiereul lui Dumnezeu, Alexie, începând cântarea, a poruncit să aprindă lumânarea făcută din ceara luată de la lumânarea care se aprinsese singură la mormântul Sfântului Petru şi, după multă rugăciune, a stropit pe împărăteasa cea oarbă cu apă sfinţită şi îndată împărăteasa a văzut bine din ceasul acela. Atunci împăratul cu boierii săi şi cu toţi câţi erau acolo s-au mirat foarte de acea minune preaslăvită şi înălţau laude lui Dumnezeu, apoi, cinstind împăratul pe Sfântul Alexie şi pe cei ce erau cu dânsul, i-a eliberat cu cinste şi cu daruri multe, la ale lor cu pace.

Întorcându-se de acolo, Sfântul Alexie a ridicat o biserică de piatră înăuntrul cetăţii Moscova, în numele Sfântului Arhanghel Mihail, în amintirea cinstitei şi slăvitei lui minuni, ce s-a făcut odată în Hone. Apoi a întemeiat o mănăstire, care până acum se cheamă «Minune» şi a poruncit ca într-acea biserică să-l pună după moartea sa. Încă şi alte multe lucruri de mirare făcând întru slava lui Dumnezeu şi păstorind turma oilor lui Hristos celor bine cuvântătoare, s-a apropiat de fericitul său sfârşit, în adânci bătrâneţi.

Cunoscând plecarea sa către Dumnezeu, a săvârşit slujba cea dumnezeiască şi s-a împărtăşit cu Sfintele Taine. Apoi, dând pace voievodului şi poporului în sărutarea cea de pe urmă tuturor, s-a dus către Domnul, în anul 6886 (1378 d.Hr.) în 12 zile ale lunii februarie. A petrecut în arhierie 24 de ani, iar vârsta lui era de 85 de ani. Şi-l îngropară cu cinste, în biserica Sfântului Arhanghel Mihail, cea zidită de el în hotarele Bunei Vestiri a Preacuratei Fecioare, Născătoare de Dumnezeu.

După mulţi ani s-au găsit sfintele şi mult tămăduitoarele lui moaşte întregi, iar veşmintele nestricate, ca îmbrăcate de ieri. După aceasta, a fost adus Sfântul Alexie în biserica cea zidită în numele lui, în care şi până acum izvorăsc multe tămăduiri din sfintele lui moaşte, ca din izvor, şi se dă ajutor tuturor celor care cu credinţă cer sfintele lui rugăciuni, cu darul lui Dumnezeu şi al Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.

10 februarie: ICOANA MAICII DOMNULUI OGNEVIDNAIA

Icoana Maicii Domnului Ognevidnaia (10 februarie/23 februarie)

ICOANA MAICII DOMNULUI OGNEVIDNAIA SAU AREOVIND

Această icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului este mai neobișnuită pentru că Preacurata Maică este zugrăvită fără Pruncul Iisus, cu capul aplecat spre dreapta, iar veșmântul său este roșu aprins, pricină pentru care a primit numele Areovind sau Chip de foc. Cei ce tâlcuiesc semnificația înfățișării acesteia spun că roșul simbolizează Jertfa Mântuitorului Hristos.

Obârșia icoanei este necunoscută, însă știm că spre sfârșitul veacului al XVIII-lea cinstirea ei era deja răspândită pentru minunile săvârșite de aceasta. Astăzi, copii ale icoanei sunt răspândite în întreaga Rusie și peste hotarele ei.

SFÂNTA CUVIOASĂ ANA DIN NOVGOROD († 1050, sărbătorită la 10 februarie)

Sfânta Cuvioasă Ana din Novgorod († 1050)

VIAŢA SFINTEI CUVIOASE ANA DIN NOVGOROD

Sfânta Cuvioasă Ana a fost fiica primului rege creştin al Suediei, Olof Skötkonung, devenind, datorită sfinţeniei vieţii ei, una dintre cele mai venerate sfinte din calendarul ortodox slav. Sfânta Ana ocroteşte foarte multe aşezăminte euharistice în Rusia şi în nordul Europei. Dimpreună cu Sfintele Cuvioase Parascheva de la Iaşi şi Teodora de la Sihla este protectoarea parohiei ortodoxe române din oraşul Århus, Danemarca.

Prinţesa vikingă a fost cunoscută în patria ei ca Ingegerda, dar când a venit în Rusia ruşii au numit-o Irina. Numele de Ana l-a primit cu puţin înainte de moarte, când a luat chipul monahicesc. Ana a beneficiat de o blagloslovită creştere duhovnicească, căci tatăl său şi mama sa, Regina Estrida, erau amândoi cu totul dăruiţi noii lor credinţe creştine. Despre Regina Estrida se spune că „descindea din cea mai aleasă familie a Suediei, fiind vestită pentru mintea ei strălucită, inima plină de dragoste şi dărnicia ei. Toţi copiii ei au rămas vestiţi pentru drăgălăşenia lor şi înaltele lor daruri duhovniceşti”. Continuă să citești

SFÂNTUL ANSGAR, LUMINĂTORUL DANEMARCEI ŞI AL SUEDIEI (3 februarie)

Sfântul Ansgar (Oscar), apostolul Nordului – 3 februarie – Prin activitatea sa misionară, Sfântul Ansgar a contribuit la convertirea parţială a danezilor şi suedezilor la creştinism, fiind şi primul arhiepiscop de Hamburg, arhiepiscopie înfiinţată în anul 831 ca centru al misiunii pentru ţările nordice.

Troparul Sfântului Ansgar, luminătorul Danemarcei şi al Suediei, glasul al 4-lea:

Ansgar_Stele_in_Barssel_În întregime fiind cuprins de dragostea pentru Dumnezeu şi pentru oameni, la fel ca Apostolii, Sfinte Mucenice Ansgar, ai călătorit în depărtări ca să duci mântuire celor aflaţi în întuneric, jertfind durerea ta pe altarul inimii tale, iar prin truda şi osteneala ta aducând mărturie despre Mântuitorul ca un mucenic şi îndurând pericolele uscatului şi mării de dragul Său, fără să fii descurajat de ispite şi necazuri. Pentru acestea, roagă-te cu îndrăzneală să fie mântuite sufletele noastre.

Condacul Sfântului Ansgar, luminătorul Danemarcei şi al Suediei, glasul al 6-lea:

În întreg nordul păgânii s-au mâniat, nerenunţând la idolatria găunoasă şi adunându-se împreună împotriva lui Hristos şi a Bisericii Sale. Dar viteazul Mucenic Ansgar a sfărâmat legăturile credinţei false şi i-a eliberat pe danezi şi suedezi de oprimarea demonilor, dăruind teritoriile lor lui Dumnezeu pentru moştenitorul Său şi chiar şi cele mai extreme părţi ale Pământului stăpânirii Sale. Pentru acestea, cu frică de Dumnezeu şi cu cutremur ei L-au slujit, bucurându-se după obiceiul ortodox.

VIAŢA SFÂNTULUI ANSGAR, LUMINĂTORUL DANEMARCEI ŞI AL SUEDIEI

Saint_AnsgarSfântul  Ansgar, Apostolul Nordului şi Luminătorul Danemarcei, numit şi Anskar sau Oscar (8 septembrie (?), 801 – 3 februarie, 865) a fost Arhiepiscop de Hamburg-Bremen. Prăznuirea sa se face în ziua adormirii în ziua de 3 februarie.

Ansgar a fost tipul călugărului ideal al epocii carolingiene, atunci când Carol cel Mare încredinţa mănăstirilor nu numai misiunea de reevanghelizare şi de reorganizare a Europei, răvăşite de precedentele migraţii ale popoarelor din nord şi din est, dar de convertirea tuturor acelor regiuni care, încetul cu încetul, treceau sub influenţa Sfântului Imperiu Roman. Despre Ansgar se spune că a fost „călugăr în interior şi apostol în afară”, căci a făcut să strălucească în viaţa sa carisma monastică a sfântului Benedict şi cea apostolică a sfântului Patriciu. Continuă să citești

SFÂNTA CUVIOASĂ SMARAGDA MĂRTURISITOAREA DIN NIJIN (+10 ianuarie 1945)

SFÂNTA CUVIOASĂ SMARAGDA MĂRTURISITOAREA DIN NIJIN (+10 ianuarie 1945)

                                 

Sfânta Smaragda este ocrotitoarea celor ce poartă unul din următoarele nume: Smaragda, Smaranda, Măndița, Smarandache, Smarandescu, Smărăndiș, Zmaragda, Zmaranda, Zaranda, Asmarandei, Marand, Marandic, Marandici, Manda, Mandi, Mandea, Smara, Mara, Măranda, Manda, Măndoiu sau alte derivate, fie ca nume de Botez, fie ca nume de familie.

 

Sfânta Cuvioasă Smaragda Onișcenko 

Una dintre monahiile ale căror vieți reflectă zbaterea unui veac. Ale căror nevoințe amintesc esența asumării credinței. Ale căror jertfe, similare celor definind atâtea alte existențe, reprezintă puncte de început în limpezirea căutărilor celor pentru care credința este cel dintâi reazem în confruntarea cu încercările.

De la moarte la viață 

Se naște la 2 ianuarie 1858, în familia lui Avram și a Mariei Onișcenko, dscendenți din cazaci, locuitori ai satului Markovțî, regiunea Cernihiv, nordul Ucrainei. În 1865, Avram moare. Maria, purtând până atunci doar grija gospodăriei, se află înaintea înfruntărilor lumii, pe care, în mare măsură, o bănuise doar. Copiii cei mari locuiesc în orașe îndepărtate, încinși cu propriile griji. Rudele sunt doar sfătuitori debordând de înțelepciuni mustrătoare, iar vecinii sunt tributari propriilor necazuri.

Singură Uliana (viitoarea Cuvioasă Smaragda) i se află alături. Iar îmbolnăvirea fiicei pare încercarea cea mai dificilă. Maria pregătește cele necesare prohodirii. Un meșter îi aduce răcliță, vecinele își oferă ajutorul…Venit să o spovedească pe copilă, parohul bisericii din sat îi cere Mariei ca atunci când se va vindeca, Uliana să fie trimisă la Mânăstirea Întâmpinarea Domnului din Nijin. Cum cele menite îngropării sunt pregătite, ce folos ar avea împotrivirea Mariei? Se roagă, prinzându-se de spusa preotului, sperând…Dobândind certitudinea că glasul este ascultat. Uliana se însănătoșește-cuvântul părintelui duhovnicesc își află împlinire.

Lăcașul de la Nijin este cunoscut ca așezământ de îngrijire a orfanilor, deși valoarea sa este dată de numeroasele monahii de pe malul stâng al Niprului ce s-au format aici. Uliana ajunsese aici adesea, alături de părinți și frați. Și nu de puține ori gândul că, într-o zi, la vreme cuvenită, ar putea fi ea însăși parte a obștii, încolțise, uneori dobândind chip de crochiu ce adăpostea detalii numeroase. Pășirea dincolo de porțile sale capătă acum forma unei învieri, căci de la moarte la viață trecând, în ciuda încercărilor, nu va ajunge a o părăsi.

Împlinirea 

Deprinde arta broderiei, a picturii și pe cea a cântatului și a scrierilor Sfinților Părinți. Dar mai cu seamă pe cea a rugăciunii ce trece de la chipul vorbei la dulcea putere a cuvântului. După absolvirea cursurilor devine novice. În 1876 primește tunderea în schima cea mică. Nevoințele, ascultările, calitatea de parte a timpului liturgic sunt reperele ce o definesc; sunt esența împlinirii. Care, în 1914, dobândește nuanțe noi prin intrarea în război a Rusiei și mutarea la cele veșnice a maicii starețe. Dedicându-se ajutorării celor în nevoi, suferință, căutare de leac tulburării, este surprinsă de cererea obștii de a deveni stareță. Refuză propunerea – se consideră departe de calitățile pe care statutul i-l pretinde și, de asemenea, află mai de folos posibilitatea de a sfătui pe cea căreia i-ar fi încredințată conducerea mânăstirii.

Și totuși, situația este critică. Maicile nu renunță la cerere. Mânăstirea se confruntă cu provocări zilnice privind viața obștii și situația locuitorilor din împrejurimi. După nopți petrecute în rugăciune și primirea sfatului părintelui duhovnic, acceptă propunerea. Nimic exterior nu se modifică. Locuiește în vechea chilie. La stăreție se află doar pentru primirea vizitatorilor sau rezolvarea problemelor administrative. Ținând seama de evenimente, înfățișează problemele majore întregii obști și este atentă la oricare sfat. Lucrează alături de maici pe pământurile mânăstirii. Și împreună cu ele se preocupă de procurarea hranei, pregătirea hramului și primirea pelerinilor, consolidarea bisericii mânăstirii și a dependințelor, venirea iernii și păstrarea proprietăților râvnite de autoritățile locale. Rugăciunea este lama care sfarmă bulgării grijilor. Pe rând devin amintire ocupația austro-ungară, regimul lui Simeon Petliura, instalarea Armatei Roșii, încheierea războiului mondial și începutul celui civil.

Mucenicia 

În 1922, maica Smaragda este arestată, pe fondul politicii de confiscare a pământurilor Bisericii de către regimul bolșevic. Răspunde fără îngrijorare întrebărilor. Calmă, respinge fiecare dintre acuzații. Anchete prelungite, lovituri, intimidări, insulte…Și decesul stareței Mânăstirii Înălțarea Domnului de la Nijin.

Trupul este predat obștii. Care, în urma rugăciunilor și îngrijirilor, o redau vieții. ,,Un caz de moarte clinică, desigur’’- acesta este verdictul pe care l-au rostit mulți. ,,Un miracol’’-este răspunsul celor ce descoperă în revenirea la viață intervenția divină. Ambele devin esențiale mulțumită îndrăznelii celei care, pentru a doua oară, frânge aparența stingerii, pentru a milita pentru drepturile obștii păstorite. Fapt ce determină, la 13 mai 1922, a doua arestare. Este condamnată, în ciuda oricărei probe incriminatorii, la trei ani de închisoare. Revine alături de obște în 1925. Reia, ca și cum nimic nu ar fi tulburat-o, demersurile de până atunci, conștientă fiind că persecuțiile împotriva Bisericii se apropie de zenit. De aceea, cu îndârjire, se dedică apărării vieții mânăstirii. Străbate satele din jur. Oferă sprijin preoților ale căror bisericii au fost închise. Se îngrijește de săraci, văduve, bătrâni. Și, mai ales, de orfani. Doi ani în care îndatoririle monahale sunt cuprinse de fațetele unei lupte acerbe pentru ocrotirea celor din jurul său. Pe schele, urmărind consolidarea zidurilor. În gospodării, pentru a descoperi cele necesare celor părăsiți de semeni. În anticamere, așteptând să fie primită în audiență. 

Un nou început – aceeași luptă 

În 1927, când lavra este închisă, lupta capătă forme noi. Le însoțește pe maicile care se întorc în familii și oferă cuvânt de nădejde și daruri mărunte la despărțire. După ce fiecare dintre cele aflate sub grija sa revine acasă, în fruntea a 28 de maici vârstnice, Cuvioasa Smaragda se îndreaptă către Mânăstirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din Kozeleț. Ca și la Nijin, pravila, Sfânta Liturghie, ascultările, preocuparea pentru nevoiași  constituie coordonatele vieții obștii. Și prilej al îngrijorării autorităților. Urmarea – în 1930, sub acuzația de propagandă împotriva orânduirii de stat,  maica Smaragda este din nou arestată, pentru a treia oară. De această dată, promisiunile sunt cele care ar trebui să smulgă mărturisiri. I se promite redeschiderea mânăstirii de metanie. Îi sunt oferite avantaje economice. Toate acestea sunt refuzate deoarece ,,Dumnezeu ne-a oferit toate cele de care am avut, obștea și cu mine, nevoie. Așa încât ce ne-ar putea lipsi?’’ Este închisă, vreme de două zile, în celulă izolată. Apoi este eliberată…

Cutezanța cuvântului rostit înaintea anchetatorului dobândește confirmare. După ce este obligată ca, alături de maici, să locuiască într-un apartament din Kozeleț, atacarea Uniunii Sovietice de către armata germană, în 1941, îi aduce revenirea acasă prin redeschiderea lăcașurilor de cult. La Nijin o așteaptă ruinele mânăstirii care a fost transformată în depozit de muniție. Alături de maici, cu mâinile goale, începe rezidirea. Inițial – privite de pe margine, cu teamă, surprindere, ironie. Săptămânile trec, perseverența lor este neschimbată. Și deodată…zilnic li se alătură credincioși; sunt aduse materiale; vin muncitori; sunt organizate echipe – șantierul capătă contur. Un preot, supraviețuitor al Gulagului, slujește în una dintre barăci devenită paraclis. Mânăstirea se află înaintea unui nou început. Toate par a reveni în făgașul firesc. Doar pentru o vreme…În 1943 are loc închiderea lăcașului. Cuvioasa Smaragda este silită să se retragă la Mânăstirea Sfânta Treime din Cernihiv. În ultimii ani de viață împărtășește, celor ce i-au rămas alături, convingerea că mânăstirea ei va fi redeschisă și în cimitirul acesteia își va afla odihna. La 10 ianuarie 1945 se mută la cele veșnice. 

Împlinirea cuvântului din urmă 

În 1969 este închis cimitirul Mânăstirii Sfânta Treime din Cernihiv. Deshumat, trupul Cuvioasei Smaragda Onișcenko este aflat neatins de putreziciune. Incoruptibilitatea osemintelor este constatată și în noiembrie 2011, când are loc o nouă deshumare. La 8 mai 2012, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene hotărăște proslăvirea Sfintei Cuvioase Smaragda Onișcenko. La începutul deceniului zece al scolului trecut, Mânăstirea Întâmpinarea Domnului din Nijin a fost redeschisă. Moaștele sfintei sunt aduse în mănăstire  la 3 mai 2014.

Au trecut 70 de ani de la trecerea la Domnul a Sfintei Cuvioase Smaragda. Asemenea oricărui nevoitor, prezența ei este irecuzabilă. Mulțumită, în primul rând, acelei bucurii pe care doar încredințarea voii lui Dumnezeu – deplină, simplă și neezitantă – o poate clădi și care, din vremea copilăriei până la cel din urmă ceas al vieții, a devenit întru totul viața Sfintei Smaragda.

sursa: Lumea monahilor, nr. 113, noiembrie 2016, pp. 28-31.

PS:  Mulțumim domnului Vincențiu Dascălu pentru acest articol. 

                          Преподобноисповедница Смарагда (Онищенко)

4 ianuarie: POMENIREA SFÂNTULUI CUVIOS NICHIFOR CEL LEPROS (1890-1964)

Cartea Sfântul Nichifor Leprosul, Făcătorul de minuni (1890 – 1964) in format pdf: Aici

In anul 1890 binecuvantata insula a Cretei a nascut inca un copil ales al Bisericii noastre, pe parintele Nichifor. Staretul Nichifor in lume Nicolae, provenea din satul Siricari, judetul Honia. Parintii sai au fost oameni simpli si evlaviosi, insa nu a reusit sa se bucure destul de atmosfera calduroasa a binecuvantatei familii, deoarece a ramas orfan din frageda pruncie. L-a crescut bunicul sau Ioanis Tabakakis.

La varsta de 13 ani, a plecat de acasa si a ajuns in Chania unde a inceput sa lucreze intr-o frizerie. Aici si-au facut aparitia primele semne de lepra. In vremurile acelea, pe leprosi ii izolau in insula Spinaloga. Deoarece lepra era o boala contagioasa, suferinzii erau ingrijiti cu teama si oroare.

La varsta de 16 ani  semnele caracteristice leprei erau tot mai evdente si, pentru a nu fi trimis pe insula Spinaloga, a fugit in Egipt. Ramane sa lucreze la o frizerie din Alexandria, insa semnele de lepra devin tot mai vizibile, in special la nivelul fetei si pe maini. Continuă să citești

SFÂNTUL CUVIOS MARCU GROPARUL DE LA LAVRA PEȘTERILOR DIN KIEV (29 dec.)

sf-marcu-groparul-kiev-lavra-pecerska-001

Acesta din clipa în care intră în mănăstire se dărui fără cruţare de sine ostenelilor, căci cele mai multe ceasuri ale nopţii le petrecea în rugăciune, dând trupul său numai puţină odihnă, tot astfel gusta numai puţină mâncare şi apă, iar ziua, afundat în adâncul peşterii sale, avea ascultarea să sape morminte pentru călugării care treceau la Domnul.

Cuviosul părinte era smerit şi cumpătat, iar orice lucru de prisos ajuns în mâinile sale îl dăruia îndată săracilor. Voind să îşi sporească nevoinţele îşi puse pe sub hainele sale sărăcăcioase bucăţi grele de fier pe care le purtă până la fericita sa adormire. Continuă să citești

SFÂNTUL IERARH PETRU, MITROPOLITUL MOSCOVEI (21 decembrie)

sfantul_ierarh_petru_mitropolitul_moscovei0

Sfântul Ierarh Petru, Mitropolitul Moscovei este prăznuit pe 24 august (mutarea Sfintelor Moaște), 5 octombrie (Soborul Sfinților Ierarhi ai Moscovei) și 21 decembrie. În unele sinaxare este amintit ca Mitropolit „al Kievului și a Toată Rusia”, iar în altele „al Moscovei și a Toată Rusia”. Ambele denumiri sunt valabile.

Sfântul Ierarh Petru, Mitropolitul Moscovei este prăznuit pe 24 august (mutarea Sfintelor Moaște), 5 octombrie (Soborul Sfinților Ierarhi ai Moscovei) și 21 decembrie.

În unele sinaxare este amintit ca Mitropolit „al Kievului și a Toată Rusia”, iar în altele „al Moscovei și a Toată Rusia”. Ambele denumiri sunt valabile.

Sfântul Ierarh Petru s-a născut în Volinia din părinți evlavioși, Teodor și Eupraxia. Chiar înainte de a-l naște pe fiul ei, Domnul i-a revelat Eupraxiei, binecuvântarea de care se va învrednici fiul ei.

La vârsta de 12 ani, tânărul Petru a intrat în mănăstire. El a studiat cu folos cărțile din acele vremuri și a îndeplinit cu înverșunare ascultările monahale. Viitorul sfânt și-a dedicat mare parte din timp studiind cu atenție Sfintele Scripturi, și de asemenea, a studiat iconografia ortodoxă, învățând tainele pictării icoanelor. Icoanele pictate de Sfântul Petru au fost împărțite fraților din mănăstire, dar și pelerinilor care vizitau mănăstirea. Continuă să citești