Sfânta Otilia, ocrotitoarea celor ce nu văd (13 decembrie)

În vremea Regelui Austrasiei, Childeric al II-lea (650 – 675), ducele  Adalric (Etih), fiul intendentului suveranului, a vrut să întemeieze o mănăstire spre slava lui Dumnezeu. Niște vânători i-au au arătat un loc aflat pe o înălțime, care fusese pe vremuri fortificată. Aici a construit o biserică  și se pregătea să așeze călugări, când soția sa, Bereswinda, care era rudă cu Sfântul Leger (2 octombrie), a dat naştere unei fiice oarbe. Ducele a fost tulburat de aceasta și, deși era evlavios, a poruncit să fie omorâtă copila. Însă Bereswinda a încredințat-o unei slujnice care fusese dată afară și care a avut grijă de ea vreme de un an. Apoi  a dus-o la mănăstirea Balme (astăzi Baumeles Dames), a cărei stareță era o mătușă a Bereswinda. La un semn dumnezeiesc, episcopul irlandez Erhard de Ardagh, care pe vremea aceea străbatea Bavaria, a venit să o boteze cu numele de Otilia (Otilia înseamnă „lumina lui Dumnezeu”). Când a ieșit din scăldătoarea Botezului pentru a primi pecetea darului Sfântului Duh, copila și-a recăpătat vederea și l-a privit pe episcop cu ochi limpezi.

Otilia a crescut printre călugărițe și a înaintat în toate virtuțile evanghelicești, într-atât încât a trezit pizma unora dintre surori. Atunci ea l-a chemat în ajutor pe fratele său care, în ciuda interdicției lui Adalric, a trimis o căruță ca să o ia și să o aducă la Hohenburg (astăzi Mont Saint-Odile). Văzând-o, ducele, cuprins de mânie, l-a lovit pe fiul său cu toiagul, iar acesta a murit la puțină vreme după aceea din pricina loviturii. Dându-și seama de greșeala sa, tatăl ucigaș s-a retras la mănăstirea pe care o întemeiase, pentru a-şi petrece restul zilelor în lacrimi de pocăință. A încredințat-o pe Otilia unei călugărițe de origine britanică, dându-i atât cât avea nevoie ca să poată trăi în mănăstire, unde fusese primită ca slujnică.

După câtva timp de la moartea celei care se îngrijea de copilă, Aldaric a întâlnit-o pe Otilia în timp ce aceasta ducea pe ascuns puțină făină unor săraci. Înduioșat, a uitat ura pe care i-o purta și i-a lăsat moștenire toate bunurile mănăstirii, cerându-i să ierte păcatul pe care-l săvârșise față de ea. Murind el la scurt timp după aceea, Sfânta Otilia a dobândit, cu mult post și rugăciune, izbăvirea lui din chinurile iadului. Mai apoi, sfânta a devenit stareța mănăstirii, unde trăiau mai bine de o sută treizeci de monahii. Cum la această mănăstire era greu de ajuns, pentru pelerinii și bolnavii care veneau să-i ceară rugăciunile, Otilia a pus să zidească o a doua mănăstire, cu o biserică închinată Sfântului Martin și un azil pentru săraci. Apoi, ca urmare a unei arătări a Sfântului Ioan Botezătorul, a mai zidit și o biserică în cinstea acestuia.

După ce a luptat ani îndelungați pentru folosul turmei sale duhovnicești, aflând că se apropia ceasul izbăvirii de greutățile acestei lumi, Sfânta Otilia și-a adunat ucenicele în capela Înaintemergătorului pentru a le da ultimile sale îndreptări, apoi i-a trimis pe toți la Dumnezeiasca Liturghie în Biserica Maicii Domnului. Când s-au întors, maica lor întru Hristos își dăduse sufletul înainte de a primi Sfintele Taine. De aceea s-au rugat cu înflăcărare, iar sfânta a revenit la viață pentru a se împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului cele de viață dătătoare. A adormit apoi de îndată și a fost înmormântată în capela Înaintemergătorului. Mai târziu, cinstirea ei s-a răspândit peste tot în Europa, mai ales în Alsacia, unde pelerinii vin în continuare în număr mare la Mont Saint-Odile.

Sfântă Preacuvioasă Maică Otilia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!