Sfântul Cuvios Nicon Suhoi sau cel Uscat de la Lavra Peșterilor din Kiev, Ucraina
Acesta se trăgea dintr-o familie bogată, boierească, din Kiev. Dorind a sluji Domnului în chip desăvârșit, merse la marea Lavră a Peșterilor unde deveni în scurtă vreme unul dintre cei mai râvnitori monahi.
Pe când pământul rus fu invadat de polofți, alături de cuviosul Evstratie, fu dus în robie și sfântul Nicon. Legat cu fiare îl conduseră către țara lor și-l închiseră dimpreună cu mulți alți creștini.
Când războiul se termină, unul dintre iubitorii din Hristos din Kiev, care era foarte bogat, veni cu mult aur dinaintea polofților pentru a-i răscumpăra pe prizonieri. Pe sfântul Nicon îl ceru printre primii, în semn de prețuire pentru faptul că era monah. Acesta însă se împotrivi spunând:
– Îți mulțumesc, frate. Domnul să te binecuvânteze pentru iubirea ta. Însă eu nu am nevoie de răscumpărarea frăției tale. Eliberează-i mai întâi cu banii tăi pe ceilalți creștini.
Gândindu-se că aștepta să fie răscumpărat de rudele sale, eliberă pe ceilalți creștini și se întoarse cu aceștia în Kiev. Aici se întâlni cu rudele sfântului Nicon cărora le spuse despre sfântul părinte. Deci fără întârziere rudeniile sosiră în țara polofților cu foarte mult aur pentru a-l elibera. Însă sfântul Nicon le spuse și acestora:
– Nu vă cheltuiți degeaba averea voastră. Dacă Domnul ar fi vrut să fi fost liber, nu m-ar fi predat în mâinile barbarilor. El este cel care ne dăruiește și binefacerile, și tot El îngăduie și încercările. „Dacă am primit de la Dumnezeu cele bune, nu voi primi oare și pe cele rele?” (Iov 2, 10)
Rudele, văzând că nu izbutesc nimic, îl certară cu asprime și se întoarseră în Kiev.
Atunci polofții, văzând că din pricina refuzului monahului pierduseră o sumă mare de bani, se înfuriară cumplit și se porniră ca niște fiare spălbatice a-l tortura fără milă.
Vreme de 3 ani îl biciuiră, îl puseră să calce pe cărbuni aprinși, îl bătură cu nuiele de fier și-i tăiară carnea cu cuțite încinse. Iară când vedeau că ajungea în pragul morții, îl lăsau puțin să-și revină și iar începeau chinurile. Mâncare îi dădeau o dată la 2-3 zile, când își aduceau aminte. Atunci când nu-l chinuiau, îl țineau legat de mâini și de picioare cu lanțuri grele de fier. Vara îl lăsau să se usuce sub arșița îngrozitoare a soarelui, iară iarna îl lăsau în zăpadă până când i se învinețea tot trupul de frig.
Prin harul lui Dumnezeu săvâși nenumărate minuni. Odată prin rugăciunile sale prizonierii care se sfârșeau de foame se ridicară întremați și sătui, chiar dacă nu mâncaseră, iar peste câteva zile fură eliberați.
Altădată comandantul închisorii se însănătoși prin rugăciunile sfântului Nicon, însă acesta crezu că datorită idolilor celor necuvântători. Astfel, chemă pe cuviosul părinte la dânsul amenințându-l cu chinurile, însă sfântul Nicon îi răspunse liniștit:
– Domnul mă va scăpa fără recompensă din mâinile voastre nelegiuite. Fratele meu Evstratie, pe care l-ați vândut evreilor și pe care aceia l-au răstignit, a venit și m-a înștiințat că în curând voi fi eliberat. Pentru rugăciunile cuvioșilor părinților noștri Antonie și Teodosie, mi-a spus, peste 3 zile te vei afla în mănăstirea Peșterilor.
Polofții, neînțelegând cuvintele sfântului și crezând că va evada, îl răniră cu sabia greu pe cuvios la picioare. Un râu de sânge curgea din acestea, însă sfântul Nicon răbdă și aceste chinuri.
Deci peste 3 zile, soldații înarmați îl pierdură pe cuvios din fața ochilor, căci se făcu nevăzut. Mai auziră numai cîteva clipe psalmodia:
– Toată suflarea să laude pe Domnul!… Lăudați pe Domnul din ceruri!…
Deci fu într-o clipă purtat până în biserica Maicii Domnului a Lavrei Peșterilor, în vremea când părinții săvârșeau Sfânta Liturghie. Când îl văzură pe cuvios, întrerupseră cântarea și-l înconjurară uimiți.
Înduplecat de rugămințile părinților, sfântul Nicon le povesti tot ce i se întâmplase de-a lungul anilor de robie. În ciuda împotrivirii sfântului, părinții îi dădură jos lanțurile și topindu-le făcură dintr-însele vase de fier trebuincioase pentru biserică.
După mulți ani, sosi la mănăstire comandantul închisorii care între timp primise dreapta credință și se botezase. Văzându-l pe cuvios, căzu la picioarele sale și stărui să rămână în mănăstire pentru a intra în rândul monahilor. Acesta își sfârși viața în pocăință, slujindu-l cu mare dăruire pe fostul său prizonier, pe cuviosul Nicon.
După adormirea sfântului Nicon, cinstitul său trup rămase nestricăcios, mărturisind prin vindecări și minuni fericirea de care se împărtășește în ceruri sufletul său.