Arhive autor: admin

3 mai: Acatistul Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici

Troparul Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici, glasul al 5-lea:

Pe luceafărul nostru cel din Oltenia, cu închinare de taină, ca pe un părinte ales să-l slăvim acum noi, ucenicii lui; că înainte-văzător s-a făcut Sfântul Irodion, de boli pe toţi vindecându-i şi duhovnic dumnezeiesc s-a arătat în viaţa sa. Continuă să citești

2 mai: Acatistul Sfântului Atanasie al III-lea, Patriarhul Constantinopolului

Sfântul Ierarh Atanasie al III-lea (Patelarie), Patriarhul Constantinopolului

Troparul Sfântului Atanasie al III-lea, patriarhul Constantinopolului, glasul al 8-lea:

Dumnezeiască odraslă a cretanilor, păstor al cetăţii celei împărăteşti şi povăţuitor sfinţit al creştinilor de la Dunăre, comoara cea de mult preţ a Harkovului, Atanasie înţelepte, primit-ai har bogat de Sus, cu nume nemuritor fiind. Roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. Continuă să citești

2 mai: Acatistul Sfintei Cuvioase Matrona din Moscova

Sfânta Matrona din Moscova

Condacul 1

Din scutece de Duhul lui Dumnezeu fiind aleasă, fericită maică Matrona, orbirea și neputința trupească pentru curăția duhovnicească de la Dumnezeu primind, cu darul înainte-vederii și al minunilor te-ai îmbogățit. Pentru aceasta și noi, cu mulțumire, cunună de laudă îți aducem, cântând: Bucură-te, Cuvioasă maică Matrona, caldă rugătoare lui Dumnezeu pentru noi! Continuă să citești

1 mai: Canon de rugăciune către Sfântul Prooroc Ieremia

Sfântul Prooroc Ieremia

Troparul Sfântului Prooroc Ieremia, glasul al 2-lea:

A proorocului Tău, Doamne, Ieremia pomenire prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre. Continuă să citești

ACATISTUL SFINTEI ÎNVIERI A DOMNULUI

ACATISTUL SFINTEI ÎNVIERI A DOMNULUI

Condac 1:

Apărătorul cel mare și Doamne, biruitorul morții celei veșnice, ca cei ce ne-am izbăvit de omorârea cea duhovnicească, cele de laudă aducem Ție, noi robii Tăi și zidirea Ta. Cel ce ai biruință asupra morții, de moartea păcatelor slobozește-ne pe noi, care grăim: Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!

Icos 1:

Îngerii, Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, neîncetat o laudă în ceruri. Și pe noi, cei de pe pământ, învrednicește-ne cu inimă curată a-Ți cânta Ție unele ca acestea:
Iisuse, Cel nepătruns, Care luminezi pe toți credincioșii, luminează-ne și pe noi cei ce trăim în întunericul necunoștinței;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți și la toate le dai viață, înviază-ne și pe noi, cei omorâți în păcate;
Iisuse, Cel ce Te-ai înălțat la cer și ai înălțat pe cei ce nădăjduiesc întru Tine, înalță-ne și pe noi, cei plecați spre pământ;
Iisuse, Cel ce șezi de-a dreapta Tatalui și părtași slavei Tale îi faci pe cei ce Te iubesc pe Tine, nu ne lipsi pe noi de slava Ta;
Iisuse, Cel ce vei veni sa judeci viii și mortii, nu ne judeca pe noi după fărădelegile noastre, ci miluiește-ne după mare mila Ta;
Iisuse, Cel ce ai înviat din morți, înviază și sufletele noastre!

Continuă să citești

Acatistul Sfântului Ierarh Ignatie Briancianinov (30 Aprilie)

Sfântul Ignatie Briancianinov

Condacul 1

Cel ce ai fost ales de împăratul Ceresc şi proslăvit de El, părinte Ierarhe Ignatie, prăznuind acum preacinstita pomenirea ta, cu osârdie te rugăm: călăuzeşte-ne la calea mântuirii, izbăveşte-ne de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, de scârbe şi de dureri pe cei ce cu dragoste strigăm ţie: Bucură-te, Ierarhe Ignatie, al pocăinţei şi rugăciunii lucrător şi dascăl prea ales!

Continuă să citești

SINAXAR – 30 aprilie

SINAXAR – 30 aprilie

În această zi se face pomenirea Sfântului Apostol Iacob, fratele Sfântului Ioan, de Dumnezeu Cuvântătorul

Acest Iacob a fost fiul lui Zevedei, şi fratele lui Ioan cuvântătorul de Dumnezeu. După chemarea lui Andrei şi Petru, a fost chemat şi el cu fratele său de Mântuitorul la apostolat. Aceştia îndată lăsând pe tatăl lor şi corabia şi celelalte toate au urmat Domnului. Şi atâta i-a iubit încât unuia i-a dăruit a se rezema pe pieptul Său, iar celuilalt i-a dăruit să bea paharul pe care şi El l-a băut. Şi ei atâta râvnă aveau pentru Dânsul, încât au pornit să pogoare foc din cer ca să topească pe cei ce nu credeau. Şi poate că ar fi făcut aceasta, de nu i-ar fi oprit Hristos prin bunătatea Sa. Drept aceea îi lua pururea cu Sine pe aceştia şi pe apostolul Petru la rugăciune şi la alte orânduieli, învăţându-i cele mai înalte şi mai tainice dogme. Pe acest fericit Iacob, după patima şi înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos, nesuferindu-l Irod să îndrăznească şi să propovăduiască mântuitoarea învăţătură, a pus mâinile pe dânsul, şi l-a omorât, trimiţându-l al doilea mucenic la Stăpânul Hristos, după mucenicul Ştefan.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ignatie Briancianinov

Acest mare dascăl al rugăciunii lui Iisus s-a născut în anul 1807, într-o familie de nobili ruși, în provincia Vologda. Din botez s-a numit Dimitrie. De mic se arăta foarte înțelept și evlavios, iubind mai ales liniștea, rugăciunea, slujbele Bisericii și citirea cărților sfinte.

Dotat cu o inteligență de excepție, tânărul Dimitrie este remarcat în scurtă vreme de marele duce Nicolae, viitorul țar, și este luat sub protecția acestuia. Totuși, succesul său în cercurile înalte ale societății nu îi dădea împlinire sufletească. Mângâierea sa o găsea doar în slujbele Bisericii și în scrierile Sfinților Părinți, în care afla îndrumări sigure spre mântuire. În cele din urmă, demisionând din funcția de ofițer în armata țarului, părăsește lumea și în anul 1827 intră împreună cu un prieten în nevoința monahală, la Mănăstirea „Sfântul Alexandru Svirski”, sub povățuirea Sfântului Leonid, viitorul stareț de la Optina. La început a făcut ascultare la bucătărie, sub porunca unui fost iobag al tatălui său, gustând pentru prima oară din roadele adevăratei smerenii. Fiind supus întru totul tuturor, tânărul ucenic era iubit de toți părinții din mănăstire pentru smerenia și ascultarea sa.

În anul 1829 se stabilește, împreună cu starețul său, în obștea Mănăstirii Optina, o vestită sihăstrie a Rusiei pravoslavnice. Este nevoit apoi să treacă prin mai multe mănăstiri, suferind de boli, de foame, de frig, însă fără să cadă în deznădejde. În anul 1832 a primit tunderea monahală sub numele de Ignatie și a fost numit egumen la Mănăstirea Lopotov. Apoi, în 1834, este numit stareț la Mănăstirea „Sfântul Serghie”, aproape de Petersburg, unde a înnoit în întregime viața duhovnicească și a crescut mai mulți fii sufletești.

Lucrarea sa nu a fost lipsită de multe osteneli, necazuri, ispite și dușmani – o cruce pe care arhimandritul Ignatie a purtat-o cu multă răbdare și despre care avea să scrie mai apoi: „Acolo m-a învrednicit Domnul Cel Milostiv să cunosc această bucurie și această pace a sufletului, pe care cuvintele nu pot să o exprime. Acolo m-a învrednicit să gust iubirea și dulceața duhovnicească, chiar în momentul în care îmi întâlneam dușmanul care voia să-mi ia viața și fața dușmanului se făcea în ochii mei ca fața unui înger luminat… Ce privilegiu să fii jertfă, asemenea lui Hristos, sau mai degrabă, ce privilegiu să fii răstignit lângă Mântuitorul…”.

Dobândind darul lacrimilor, al smereniei și al sfintei rugăciuni cea din inimă, Cuviosul Ignatie a adunat în jurul său multe suflete cu viață aleasă, arzând ca o făclie nestinsă în mijlocul lor, fiind căutat de toți ca un mare dascăl al rugăciunii lui Iisus. Încă a scris cu mare înțelepciune și câteva cărți de zidire duhovnicească, arătând tuturor calea dobândirii sfintei rugăciuni a inimii.

În anul 1857 a fost hirotonit episcop de Stavropol, un oraș din Caucaz. Însă după patru ani, din cauza bolii se retrage iarăși la liniște, devenind doctor iscusit de suflete, căutat de mulți fii.

La 30 Aprilie 1867 își dă duhul în mâinile Domnului, lăsând în urmă numeroși ucenici. După sfârșitul său fericit, Sfântul Ignatie a apărut în mijlocul unei lumini orbitoare unuia dintre fiii săi duhovnicești, spunându-i: „Tot ce am scris în cărțile mele este adevărat!”.

Pentru sfințenia vieții lui, Sfântul Ierarh Ignatie a fost canonizat în anul 1988 de Biserica Ortodoxă Rusă, cu zi de prăznuire la 30 Aprilie.

Tot în această zi, Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Arghira, care a mărturisit pe Hristos în Constantinopol, la anul 1720, şi s-a săvârşit chinuită în temniţă.

Această nouă muceniță s-a născut la Brusa, din părinți binecredincioși. De îndată ce Arghira s-a cununat după rânduială cu un bărbat creștin, un anume turc din vecinătate s-a aprins de necurata poftă față de ea și a chemat-o cu nerușinare să trăiască cu el. De Hristos iubitoarea Arghira a respins cu hotărâre murdara îndrăzneală a necuratului turc. Acesta, turbat de ură, s-a dus și a clevetit-o la judecător, cum că mai întâi ar fi vrut să treacă la Islam dar mai apoi s-a răzgândit. Această Sfântă Arghira a petrecut începând cu acel ceas 16 ani de temniță grea, fiind târâtă din tribunal în tribunal, și din oraș în oraș, pentru că nu a voit să se lepede de credința ei în Hristos, pre Carele L-a iubit mai presus decât orice pe pământ. La sfârșit, ea a murit într-una din închisorile din Constantinopol, la anul 1725.

Tot în această zi, pomenirea celui între Sfinţi Părintelui nostru Donat, Episcopul Evriei.

Acest sfânt părinte a trăit în zilele lui Teodosie cel Mare, fiind episcop în cetatea ce se cheamă Evria, în Epirul cel vechi. Şi lângă acea cetate era un sat ce se numea Soria, la care era un izvor cu apă, şi câţi beau dintr-însul mureau cu amar. Aflând de aceasta preasfântul episcop Donat, a mers la izvor cu clericii săi, şi cum a sosit s-a făcut tunet, şi îndată ieşind de acolo un balaur purtător de moarte, care îşi avea cuibul la izvor a întâmpinat pe fericitul, şi încerca să împiedice cu coada sa picioarele asinului, pe care era sfântul călare. Iar sfântul întorcându-se şi văzând balaurul, a luat funia cu care bătea asinul şi a lovit spinarea balaurului, cu aceasta făcând pe balaur să ia rană purtătoare de moarte; pentru că îndată a căzut şi a murit. Atunci au adunat lemne cei ce au văzut minunea, şi au făcut foc, şi au ars fiara. Şi nimenea nu cuteza să se apropie de apă şi să o guste; iar sfântul făcând rugăciune, şi binecuvântând izvorul şi bând el întâiul, a făcut pe ceilalţi să bea fără de frică. Acestea aflând Teodosie împăratul, a chemat pe toţi episcopii, câţi erau acolo, şi a întrebat: „Care este Donat, cel ce a lovit balaurul cu biciul şi l-a omorât, şi cu rugăciunea sa a scos apă din pământ şi din cer ploaie a pogorât?” Iar ei îl arătară zicând: „Acesta este, împărate”; şi împăratul sărutân-du-l, îl duse la împărăteasă, şi căzând amândoi apucară picioarele sfântului, rugându-l şi zicând: „Robul lui Dumnezeu, rugămu-te, fă milă cu noi; că avem numai o fiică singură născută, care este bântuită de cumplit demon, încât suntem foarte mâhniţi la suflet, şi de o vei tămădui, ia-ţi jumătate din avuţia ei”. Sfântul zise: „Să vină copila”; iar ei luară pe sfântul de-l duseră la dânsa. Şi certând sfântul pe demon, şi gonindu-l, îndată s-a tămăduit copila. Dându-i împăratul făgăduinţa, sfântul n-a primit să o ia, dar pentru buna sa voinţă a cerut să i se dea un loc ce îi era aproape de oraşul lui, şi se chema Omfalion, foarte bun ca să-şi facă biserică. Pe care îndată împăratul i l-a dăruit cu carte poruncitoare. Fiind atuncea şi secetă mare pe pământ, cu învoirea împăratului a ieşit sfântul afară din cetate şi a făcut rugăciune, şi a căzut atâta ploaie din cer în cetate şi împrejur, că s-a umplut pământul, încât se părea că va fi potop. Iar împăratul avea grijă de sfântul, căci era numai cu o haină îmbrăcat şi ploaia era grea. Iar dacă a venit sfântul în curtea împărătească, nefiind nicidecum udat, s-au minunat toţi; deci împăratul se bucura de cuvintele lui şi dându-i mult aur pentru zidirea bisericii şi alte lucruri iscusite pentru podoaba aceleiaşi biserici, l-a trimis la locaşul său. Apoi mergând şi făcând biserica, şi gătindu-şi mormântul său, foarte bătrân fiind, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „a pătimirilor”

Această Icoană a Maicii Domnului și-a primit numele „a pătimirilor”, deoarece pe fiecare parte a Maicii Domnului se află câte un înger ținând în mână uneltele pătimirilor Domnului: Crucea, sulița și buretele.

***

Tot în această zi, pomenirea sfântului Clement, făcătorul de canoane, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Maxim.

Tot în această zi, aflarea moaştelor sfântului sfinţitului mucenic Vasile, episcopul Amasiei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

28 aprilie: VIAŢA SFINŢILOR MUCENICI MAXIM, CVINTILIAN ŞI DADAS DIN OZOVIA

Imagini pentru Viața Sfinților Mucenici Maxim, Cvintilian şi Dadas din Ozovia

VIAŢA SFINŢILOR MUCENICI MAXIM, CVINTILIAN ŞI DADAS DIN OZOVIA

Împărăţind Diocleţian şi Maximian, păgânii împăraţi, iar antipaţi fiind Tarcvinie şi Gavinie, în al doilea an al stăpânirii lor, s-a ridicat diavoleasca mânie asupra creştinilor. Pentru că, stăpânind acei împăraţi şi antipaţi toată lumea, a ieşit de la dânşii această poruncă: „Deşi ştim că toţi cei ce sunteţi sub stăpânirea noastră cinstiţi cu cucernicie pe zei, însă noi avem purtare de grijă pentru bună îndreptare a toată împărăţia. Şi pe toţi care în vremurile noastre stăpânesc părţile Romanilor, îi rugăm şi îi sfătuim, ca şi pe ceilalţi să-i aducă spre cinstirea zeilor şi spre dragostea către dânşii în toate chipurile. Iar de se va afla cineva, în orice loc, pomenind numele lui Hristos, unul ca acela va porni mânia noastră asupra sa”. Continuă să citești

APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA ZILEI ÎN DUMINICA SF. APOSTOL TOMA

Ap. Fapte 5, 12-20

În zilele acelea, prin mâinile apostolilor se făceau semne şi minuni multe în popor; şi erau toţi, într-un cuget, în pridvorul lui Solomon. Şi nimeni dintre ceilalţi nu cuteza să se alipească de ei, dar poporul îi lăuda. Şi din ce în ce mai mult se adăugau cei ce credeau în Domnul, mulţime de bărbaţi şi de femei, încât scoteau pe cei bolnavi în uliţe şi-i puneau pe paturi şi pe tărgi, ca, venind Petru, măcar umbra lui să umbrească pe vreunul dintre ei. Şi se aduna şi mulţimea din cetăţile dimprejurul Ierusalimului, aducând bolnavi şi bântuiţi de duhuri necurate, şi toţi se vindecau. Şi sculându-se arhiereul şi toţi cei împreună cu el – cei din neamul saducheilor – s-au umplut de pizmă. Şi au pus mâna pe apostoli şi i-au aruncat în temniţa obştească. Iar un înger al Domnului, în timpul nopţii, a deschis uşile temniţei şi, scoţându-i, le-a zis: Mergeţi şi staţi drept şi, grăiţi poporului în templu toate cuvintele Vieţii acesteia.

Ev. Ioan 20, 19-31

În ziua cea dintâi a săptămânii, când s-a înserat şi uşile fiind încuiate, acolo unde erau ucenicii adunaţi de frica iudeilor, a venit Iisus, a stat în mijloc şi le-a zis: pace vouă! Şi, după acest cuvânt, le-a arătat lor mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând că este Domnul. Atunci le-a zis Iisus iarăşi: pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi grăind acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi. Însă Toma, unul din cei doisprezece, numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci i-au spus lui ceilalţi ucenici: am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: dacă nu voi vedea în palmele Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede! După opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, în casă, şi Toma împreună cu ei. Şi a venit Iisus, deşi uşile erau încuiate, a stat în mijloc şi le-a zis: pace vouă! Apoi a zis lui Toma: adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios. Şi a răspuns Toma, şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Iar Iisus I-a zis: pentru că M-ai văzut, Tomo, ai crezut; fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut. Iisus a făcut înaintea ucenicilor Săi şi alte minuni multe, care nu s-au scris în cartea aceasta; iar acestea s-au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, viaţă să aveţi în numele Lui.

TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI (Duminica a 2-a după Paști/a Sf Ap Toma)

14

 Duminica Tomii

[Fapte 5, 12-20; In. 20, 19-31]

„Domnul meu şi Dumnezeul meu!”, a strigat Sfântul Apostol Toma. Simţiţi, oare, cu câtă putere s-a agăţat el de Domnul şi cât de strâns îl ţine? Cel care se îneacă ține mai strâns scândura prin care nădăjduieşte să se izbăvească de moartea în valuri. Să mai adăugăm că cel ce nu-L are astfel pe Domnul faţă de sine şi nu este astfel faţă de Domnul, acela încă nu crede în Domnul aşa cum se cuvine. Noi spunem „Domnul Mântuitorul”, înţelegând prin asta că El este Mântuitorul tuturor; iar Toma zice: „Domnul Mântuitorul meu”. Cel care spune: „Mântuitorul meu”, acela simte mântuirea ce vine de la El, iar simţământul mântuirii este împreunat cu simţământul pierzaniei din care îl scoate Mântuitorul pe cel mântuit. Atunci când omul, care prin firea lui e iubitor de viaţă, îşi simte pierzarea aproape, ştiind că singur nu se poate mântui, se simte îndemnat să-L caute pe Mântuitorul. Atunci când îl află şi simte puterea mântuirii ce vine de la Dânsul, se apucă de El cu tărie şi nu vrea să se desprindă de Dânsul, de-ar fi şi omorât pentru asta. întâmplări de acest fel nu numai că sunt închipuite cu mintea, ci sunt şi trăite în fapt în viaţa duhovnicească a creştinului. După aceea, atât credinţa lui, cât si unirea cu Hristos devin din ce în ce mai puternice, ca viaţa sau ca moartea. Un om aflat în această stare strigă fără făţărnicie: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)