SINAXAR – 3 MAI 

În această lună, în ziua a treia, pomenirea celui între sfinţi a părintelui nostru Irodion stareţul de la mânăstirea Lainici.

Acest Cuvios părinte Irodion este unul dintre marii părinţi duhovniceşti ai monahismului românesc, care au strălucit în mănăstirile din Oltenia. Sfinţenia sa a strălucit vreme de o jumătate de veac în viaţa duhovnicească a mănăstirii Lainici, fiind un călugăr de mare înfrânare şi neîncetată rugăciune. Fericitul s-a născut la Bucureşti, în anul 1821 şi de mic a intrat în nevoinţa călugărească la mănăstirea Cernica. Aici, în scurt timp a deprins meşteşugul luptei duhovniceşti, încât pe mulţi întrecea cu rugăciunea, smerenia, cinstea şi ascultarea. Însuşi Sfântul Ierarh Calinic, stareţul său, văzându-i râvna călugărească l-a primit în rândul monahilor, dându-i numele de Irodion. De atunci fericitul a înmulţit şi mai mult ostenelile şi nevoinţele, postind îndelungat şi împlinindu-şi canonul şi pravila cu multă osârdie. Nu lipsea niciodată de la slujbele bisericeşti, iar ziua lucra împreună cu părinţii la ascultările cele mai grele.
Mai târziu, când Sfântul Calinic a devenit episcop al Râmnicului, cunoscând îndeaproape petrecerea Cuviosului, l-a adus de la Cernica la schitul Lainici, de pe Valea Jiului. Aici l-a hirotonit diacon şi preot şi apoi la numit egumen al acestui schit. Datorită virtuţilor sale alese de părinte duhovnicesc, Sfântul Calinic l-a ridicat în rangul cel mai înalt al călugăriei, acela de arhimandrit, alegându-l totodată şi duhovnicul său.
Ca preot şi duhovnic fericitul Irodion s-a nevoit atât de multă că chipul nevoinţelor sale nimeni nu-l poate spune, că se ostenea mai mult decât toţi şi se silea să fie plăcut tuturor cu cuvântul şi cu fapta. Dar, cu cât se silea pentru viaţa duhovnicească, cu atât era mai cuprins de dorinţa după liniştire şi rugăciune neîncetată. Astfel că în repetate rânduri s-a retras din ascultarea de povăţuitor la părinţilor şi fraţilor pentru a fi cât mai aproape de Dumnezeu. De cele mai multe ori Cuviosul era numit stareţ al obştii sale ca să înlăture instabilităţii ce se arătau în sânul monahilor de la Lainici.
Toţi părinţii şi fraţii au cerut acum Sfântului Calinic să le trimită stareţ pe părintele Irodion ca să le fie păstor, precum şi mai înainte le-au fost. Ca să arte că vor fi ascultători Cuviosului, părinţii l-au încredinţat pe Sfântul Calinic şi pe sfinţia sa părintele Irodion, că nu vor ieşi din cuvântul lui, pentru mântuirea lor, până la sfârşitul vieţii lor. Pentru aceasta s-au rugat să nu-i lase, ci să l-e fie milostiv precum Duhul Sfânt îl va lumina asupra nevredniciei lor. În acest fel Cuviosul Părinte Irodion ajunge din nou la conducerea obştii de la Lainici, unde toţi îl cinsteau şi îl iubeau ca pe un adevărat tată şi părinte duhovnicesc. La cererea părinţilor de a pune stareţ pe Părintele Irodion s-a adăugat şi rugămintea urmaşii ctitorilor mănăstirii, care au scriu Sfântului Calinic să pună stareţ pe părintele Irodion, care are duhul înţelepciunii şi al smereniei. Astfel plăcutul lui Dumnezeu Irodion ajunge, în urma acestor insistente cereri, pentru a treia oară stareţ.
Odată numit stareţ, Sfântul Cuvios Irodion s-a străduit şi mai mult, lucrând cu sârg la buna chivernisire a mănăstirii. Pentru că monahii de la schitul Locurele nu terminaseră de zidit biserica, vrednicul stareţ s-a silit să sfârşească lucrare şi după un scurt timp a cerut Sfântului Calinic să sfinţească biserica cea nouă. Apoi, vrednicul părinte stareţ Irodion şi-a îndreptat atenţia spre sporirea numărului monahilor de la Lainici. Pentru aceasta a cerut Sfântului Calinic să-i aprobe trecerea în rândul călugărilor a mai mulţi fraţi, pe care i-a povăţuit la viaţa pustnicească şi la rugăciunea neîncetată. În toate şi în alte multe fapte osteneala Sfântului s-a arătat pentru toţi pilduitoare. Deci, sporind cinstea şi vrednicia lui, Sfântul Calinic l-a chemat la Craiova şi i-a încredinţat rânduiala de ecleziarh. Dar dragostea pentru pustie şi pentru chinovia lui, la scurt timp, la făcut pe Cuviosul să ceară să revină la schitul său. Astfel Sfântul, călăuzit de smerenie s-a retras şi a revenit la schitul său, spre a-l izbăvi de necazuri şi de neorânduială. De acum înainte, mult încercatul întru ale nevoinţelor călugăreşti Cuviosul Părinte Irodion avea să readucă întregii obşti încrederea în Dumnezeu şi dorinţa de viaţă duhovnicească, să le insufle părinţilor şi fraţilor ascultarea şi smerenia şi să le întărească voinţa de a birui toate ispitele vieţii. Ca şi Sfântul Calinic de la Cernica, Părintele nostru socotea că supunerea smerită este cea mai mare virtute pentru monahi şi temelia vieţii călugăreşti. Dar aceasta se dobândeşte, zicea Sfântul, prin rugăciune, smerenie şi neîncetată ascultare. Prin aceste pilde duhovniceşti şi învăţături de suflet folositoare, vieţuitorii mânăstirii şi binecredincioşii creştini luau mare folos duhovnicesc de la Cuviosul, sfinţenia şi poveţele lui fiind împărtăşite tuturor cu mare dragoste, ca o binecuvântare de la Dumnezeu. Însă pe cei răzvrătiţi şi neascultători îi scotea afară din obşte, după porunca Apostolului Pavel, ca să nu vatăme pe alţii. Astfel că faima mânăstirii a crescut odată cu lucrările duhovniceşti ale Cuviosului Părinte stareţ Irodion. Mănăstirea era şi un adăpost pentru călătorii care treceau din Transilvania în Oltenia şi invers, care găseau aici pe lângă cuvântul Sfântului Stareţ şi o ospitalitate părintească. Întru toate sufletul sfânt al Cuviosului Irodion ridica din teamă şi frică, din mâhnire şi îndoială, din nelinişte şi ispită, tămăduind pe cei bolnavi şi scoţând duhurile cele necurate cu rugăciunile sale. În asemenea viaţă şi osteneală s-a săvârşit Sfântul Irodion în primăvara anului 1900, la 3 mai, când a trecut la cele veşnice. Trupul său pătruns de lucrarea Duhului Sfânt a fost aşezat în mormânt dea dreapta sfântului altar, rămânând aici până în ajunul prăznuirii Sfântului Ierarh Calinic, la 10 aprilie anul 2009.

Atunci, prin bunăvoinţa Sfântului, cinstitele sale moaşte au fost ridicate din mormânt şi aşezate cu rugăciune şi priveghere de mitropolitul locului şi de părinţii mânăstirii în biserica cea amare, spre închinare şi mângâiere a tuturor călugărilor şi credincioşilor olteni şi de pretutindeni. 

Cu ale lui sfinte rugăciuni Doamne Iisuse Hristoase miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Timotei şi Mavra, soţia sa

Acest sfânt Timotei aflându-se în chipul clericilor, în Egipt, fiind anagnost, învăţa poporul din satul Penapeon sfintele cuvinte. După aceea luându-şi femeie pe Mavra, şi nelocuind cu dânsa nici douăzeci de zile, a fost pârât, şi l-au dus la Arian, guvernatorul Tebaidei. Acesta i-a poruncit să-şi aducă cărţile pe care le citea creştinilor, el însă n-a voit să facă aceasta, ci încă a zis guvernatorului că el îşi ţine cărţile în loc de copii, şi cu acestea se întăreşte şi de îngeri este păzit, când îi cheamă într-ajutor prin puterea dumnezeieştilor cuvinte ce erau scrise în cărţi; şi că nimeni nu-şi va da de bunăvoie copiii săi spre moarte. Pentru aceasta i-au băgat prin urechi piroane de fier arse, din care i s-au vătămat luminile ochilor, şi i s-au scurs. După aceea îi legară gleznele la o roată i-au pus o zăbală în gură, şi l-au spânzurat cu capul în jos, legându-i o piatră de grumaji. Dar neslăbindu-se el cu aceste chinuri, a gândit guvernatorul să amăgească pe femeia lui, Mavra, şi a luat-o cu amăgiri, zicându-i să se împodobească şi să slujească idolilor. Iar ea nu a ascultat de dânsul, ci mai vârtos ascultând ce o învăţa sfântul Timotei, soţul ei, ea a mărturisit înaintea guvernatorului că este creştină. Atunci i-au smuls părul capului şi i-au tăiat degetele şi au băgat-o în apă clocotită, în care nefiind opărită sfânta, a crezut guvernatorul că apa nu este clocotită şi a poruncit să i se toarne apă în mână. Atunci sfânta a luat cu mâna ei apă din căldare şi turnându-i în mână s-a jupuit pielea de pe mâna guvernatorului. Pentru aceasta au fost răstigniţi amândoi, şi stând nouă zile răstigniţi, se învăţau unul pe altul să rabde chinurile, şi se sfătuiau să nu slăbească, şi aşa şi-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu.

În vremea când se aflau sfinţii pe cruce, diavolul venind în vedenie la sfânta muceniţă Mavra, i-a dat un pahar de miere cu lapte, şi o îndemna să-l bea, iar ea cu rugăciunea sa l-a alungat; şi iarăşi a văzut cum a dus-o la o apă curgătoare, şi o îndemna să bea; dar ea zise: „Nu voi bea dintr-acestea, ci din paharul vieţii şi al nemuririi ce mi-a pregătit Hristos” – şi aşa a fost diavolul biruit şi s-a depărtat de la dânsa. Şi venind îngerul lui Dumnezeu la dânsa, a văzut sfânta că a dus-o la cer, şi luând-o de mână îi arătă un scaun, şi haină luminoasă peste dânsa şi o cunună, şi-i zise: „Acestea ţi s-au gătit ţie”. După aceea a dus-o într-un loc mai înalt, şi iarăşi îi arătă alt scaun şi haină înfrumuseţată şi cunună, şi-i zise: „Acestea s-au gătit spre moştenire bărbatului tău. Iar osebirea locului însemnează că bărbatul tău a fost pricinuitor al mântuirii tale”.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Teodosie, Egumenul Lavrei Peşterilor din Kiev şi începătorul monahismului de obşte în Rusia.

Părintele Teodosie s-a născut în 1009. A crescut alături de părinții săi în Vasilkov și Kursk. Tatăl său era judecător. Teodosie a fost un tânăr pios și drept, care mergea la biserică în fiecare zi și citea cu atenție Sfânta Scriptură. Viața lui era închinată Domnului. El ducea o viață simplă și se bucura să lucreze pământul alături de țărani, ceea ce nu era pe placul mamei sale. La 13 ani tatăl său a murit iar Teodosie a început să se gândească la cuvintele Domnului Cine iubește pe tată, ori pe mamă, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; și cine iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. (Matei 10:37). Cu aceste cuvinte ale Mântuitorului în minte, el s-a hotărât să-și lase mama și să meargă la Kiev unde să se alăture Părintelui Antonie despre care el auzise mai înainte.

La întâlnirea cu Teodosie, Antonie i-a arătat viața austeră pe care o ducea și peștera mică și incomodă în care trăia. Teodosie i-a răspuns că însuși Domnul l-a trimis la el și că el, Teodosie, i se va supune în toate. Conștient de măreția viitorului acestuia, Antonie l-a acceptat și l-a chemat pe ieromonahul Nikon să-l tundă. În acel moment avea 23 de ani.

Deoarece mănăstirea creștea în continuu, Antonie, dorindu-și o viață austeră, s-a mutat într-o peșteră pe care și-a săpat-o singur într-un deal din apropiere, care a devenit cunoscut ca Peșterile de Aproape. El l-a numit pe Varlaam din Kiev ca stareț. Teodosie a rămas cu Varlaam la mănăstirea Peșterilor de Departe. După ce Varlaam a părăsit Mănăstirea Peșterilor pentru a merge la Mănăstirea Dimitriev, Teodosie a fost ales părinte superior de către frații săi, călugării. Din această însărcinare, el a vegheat viața călugărilor și, ca un adevărat lider, a dat exemplu participând la toate muncile obișnuite ale obștei: căratul apei, tăiatul lemnelor, coptul, etc.. El a înființat lângă mănăstire un adăpost pentru săraci și handicapați care a fost întreținut de călugări folosind o zecime din veniturile mănăstirii.

Odată cu creșterea obștii, Teodosie a văzut necesitatea stabilirii unui set de regulii pentru viața comunitară. Pentru stabilirea acestui cod de reguli el a luat ca model viața comunitară a mănăstirii Studion din Constantinopol și a folosit regulamentul de la Studion ca bază pentru păstorirea obștii din Mănăstirea Peșterilor. Punând accentul pe caritate și bunuri comune, regulile au dus la renașterea idealului cenobitic strict și au dat monahismului rus caracterul său cordial.

Teodosie și-a menținut echidistanța față de certurile frecvente dintre prinți și nu s-a sfiit să-i admonesteze ca un părinte spiritual când a fost cazul. Chiar și în cazul Prințului Sviatoslav, pe care l-a admonestat că i-a uzurpat tronul fratelui său, Iziaslav, Teodosie a fost capabil să mențină relații pașnice. Mai mult, Sviatoslav a donat pământul pentru construcția unei biserici de piatră.

Nici Sfântul Teodosie și nici Sfântul Antonie nu au văzut această biserică finalizată. Părintele Antonie a adormit în 1073, urmat de Părintele Teodosie în 3 mai 1074. Înainte de a trece la Domnul, Teodosie l-a uns pe discipolul său Ștefan ca stareț.

Inițial, a fost pus în peșteră, de unde moaștele sale descoperite intacte de starețul Nestorie împreună cu călugărul Nestor, autorul Cronicii de Început, obștea mănăstirii le-a transferat în noua catedrală în 1092. Într-o procesiune solemnă, moaștele sale au fost transferate în Catedrala Adormirii în 14 august 1092. În 1106, Părintele Teodosie a fost ridicat la rangul de sfânt și adăugat listei celor canonizați. Prăznuirea se face pe 3 mai, ziua adormirii lui la Domnul.

Tot în această zi, cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Sven

Icoana Maicii Domnului din Sven, numită și „Svenskaya” a fost pictată de Sfântul Alipie, iconarul Peșterilor, fiind renumită pentru vindecarea orbilor, a celor posedați și considerată de mult timp protectoare de dușmani. 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Diodor şi Rodopian diaconul.

Aceştia au trăit în zilele aceleiaşi persecuţii a lui Diocleţian, iar pentru credinţa în Hristos au suferit ocări multe şi chinuri şi bătăi, la Afrodisia Cariei, în Asia Mică, mai apoi fiind ucişi cu pietre şi-au dat sufletele lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Petru, făcătorul de minuni, episcopul Argosului.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor douăzeci şi şapte de mucenici, care prin foc s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.