Condacul Sf. Chiril al Alexandriei, glas 6

Stihira de la Vecernia Sf. Chiril, Patriarhul Alexandriei, glas 4 

***

Viaţa Sfântului Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Alexandriei

Sfântul Chiril, marele între dascălii Bisericii, era din Alexan­dria, născut din părinţi dreptcredincioşi şi de neam bun, nepot de soră al lui Teofil, patriarhul Alexandriei. Şi fiind crescut cu îngrijire, s-a făcut foarte iscusit în filosofie şi în fapte bune. El era desăvârşit învăţat şi deprins cu cărţile elineşti şi latineşti, atât în înţelepciunea cea dinafară, cât şi în cea dinăuntru şi duhovnicească. El se îndelet­nicea totdeauna cu citirea şi cugetarea dumnezeieştilor Scripturi.

Pentru aceea şi Teofil, unchiul lui, văzând în el atâta înţelepciu­ne şi fapte bune, l-a numărat în rândul clericilor Bisericii, hirotonindu-l arhidiacon. De atunci Sfântul Chiril era sădit în grădina Bisericii lui Hristos întocmai ca un crin binemirositor şi frumos, care înflorea cu curăţia şi cu faptele bune, şi care umplea pe credincioşi cu mirosul dumnezeieştii lui înţelepciuni.

Iar după ce a murit Teofil, toţi clericii de obşte şi mirenii au ales ca patriarh al Alexandriei pe dumnezeiescul Chiril, care, îndată ce s-a suit pe scaun, a izgonit din Alexandria pe eretici şi pe dez­binaţii cei care se numeau novaţieni. Iar novaţienii aceştia asemănându-se cu fariseii, se numeau pe sine curaţi şi drepţi; şi purtau haine albe, poate ca să se arate prin aceasta curăţia petrecerii lor. Ei ziceau că cel ce după botez va cădea în păcat de moarte, acela nu se cade să se primească în biserică; căci păcatul cel de moarte nu se spală, de nu se va boteza omul a doua oară. Ei nu îngăduiau a doua nuntă, numind-o pe ea preadesfrânare, şi botezau a doua oară pe cei ce erau bine botezaţi, după dreapta credinţă. Mai aveau încă şi alte socoteli ereticeşti unii ca aceştia. Continuă să citești →

Troparul Sf. M. Mc. Teodor Stratilat, glas 4 (8 iunie)

Stihira Sf. Teodor Stratilat (8 iunie)

Troparul mucenicului, glasul al 4-lea:

Strălucit voievod al adevăratei oşti a împăratului ceresc ai ajuns, fericite Teodor, purtătorule de biruinţă; că înţelepţeşte te-ai luptat cu armele credinţei, şi mulţimile demonilor le-ai biruit şi adevărat biruitor te-ai arătat. Pentru aceasta pe tine cu credinţă pururea te fericim.

Alt tropar, glasul al 4-lea:

Cu numirea oştirei celei adevărate, purtătorule de chinuri al cerescului Împărat, voievod preabun te-ai făcut, Teodore. Căci cu armele credinţei te-ai oştit înţelepţeşte şi ai biruit cetele dracilor şi purtător de biruinţă viteaz te-ai arătat. Pentru aceasta, pe tine cu credinţă pururea te fericim.

Condacul mucenicului, glasul al 2-lea: 
(Podobie: „Căutând la cele de sus…”)

Cu bărbăţia sufletului îmbrăcându-te în credinţă ca într-o platoşă, şi în mâini luând cuvântul lui Dumnezeu ca pe o lance, pe vrăjmaşul l-ai rănit, fericite Teodor, mare întru mucenici; cu care împreună nu înceta a te ruga lui Hristos Dumnezeu pentru noi toţi.

Icos

Veniţi toţi credincioşii, cu cununi de laude să încununăm pe Teodor, frumuseţea cea strălucită a pătimitorilor; că dar mare al lui Dumnezeu lumii s-a arătat cu strălucirile minunilor. Că pe vrăjmaşul veliar biruindu-l în cinstite lupte, revarsă ca un izvor, în loc de sânge, ploi de tămăduiri. Deci împreună cu aceştia se bucură în Hristos, Cel ce dă pace veşnică. Pentru aceasta strigăm lui: nu înceta rugându-te pentru noi toţi.

***

Sfîntul şi marele Teodor a pătimit pentru Hristos în cetatea Eracliei, unde era voievod păgînul împărat Lichinie. Vremea sfîrşitului său a fost în opt zile ale lunii februarie, iar în această lună şi zi se cinsteşte aducerea cinstitelor lui moaşte din cetatea Eracliei în Evhaita, patria lui. Pentru că aşa a poruncit el slugii sale, care privea la pătimirea sa şi căreia i-a zis: „Trupul meu să-l pui în Evhaita, în stăpînirea strămoşilor lui”. Deci, cel ce va voi să ştie toate cele despre acest sfînt, să citească pătimirea lui, care este scrisă pe larg la ziua de opt februarie. Iar noi să pomenim aici minunea care s-a făcut de icoana lui şi pentru care Sfîntul Anastasie Sinaitul şi Sfîntul Ioan Damaschin ne încredinţează. Acea minune a fost astfel:

Departe de cetatea Damascului, ca la patru mii de paşi, era un loc care se numea Carsat, unde era biserica marelui Sfînt Mucenic Teodor Stratilat. Locul acela l-au luat turcii în stăpînirea lor şi au început a locui acolo. Mulţi dintre dînşii au intrat în biserica mucenicului şi au întinat-o cu toate necurăţiile, pentru că au băgat în ea dobitoacele lor, femeile şi copiii şi făceau acolo multe păcate trupeşti spurcate şi urîte. Pe un perete era pictat chipul marelui Sfînt Mucenic Teodor şi, într-o zi oarecare, şezînd mulţi turci şi vorbind în biserica aceea, unul dintre dînşii a luat un arc şi o săgeată şi, întinzînd arcul, a nimerit cu săgeata în umărul drept al sfîntului şi îndată a curs sînge din icoană, ca dintr-un om viu. Turcii, văzînd această minune, s-au mirat, însă n-au ieşit din biserică, ci locuiau în ea şi îşi săvîrşeau necurăţiile după obiceiul lor cel spurcat. Acolo erau douăzeci de turci cu femeile şi copiii lor şi în puţine zile toţi au pierit cu moarte amară, fiind loviţi fără de veste; iar cei ce locuiau afară din biserică, toţi au rămas sănătoşi în acea vreme. Cuviosul Anastasie Sinaitul spune despre acea icoană, că a văzut-o singur şi se afla şi semnul ce cursese din rană.

Această minune a fost spre înfricoşarea păgînilor turci, iar nouă credincioşilor spre învăţătură, ca să ştim că sîntem datori a cinsti sfintele icoane, căci prin ele se fac minuni şi lucrează minunat darul Dumnezeului nostru spre a noastră încredinţare.