Arhive autor: admin

APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA ZILEI (4 martie 2019)

SF._Ap._IOAN_EVANGHELISTUL

Ap. III Ioan 1, 1-15

Preotul, către Gaiu cel iubit, pe care îl iubesc întru adevăr: Iubitule, mă rog să ai spor în toate şi să mergi bine cu sănătatea, precum bine mergi cu sufletul. M-am bucurat mult când au venit fraţii şi au mărturisit despre adevărul tău, aşa cum umbli tu întru adevăr. Mai mare bucurie decât aceasta nu am, ca să aud că fiii mei umblă întru adevăr. Iubitule, cu credinţă faci oricâte faci pentru fraţi şi aceasta pentru (fraţii) străini, care, în faţa Bisericii, au dat mărturie despre dragostea ta. Bine vei face să-i ajuţi în călătoria lor, după cum se cuvine înaintea lui Dumnezeu. Căci pentru numele lui Hristos au plecat la drum, fără să ia nimic de la neamuri. Noi, deci, datori suntem să sprijinim pe unii ca aceştia, ca să fim împreună-lucrători pentru adevăr. Am scris ceva Bisericii, dar Diotref, care ţine să fie cel dintâi între ei, nu ne primeşte. Pentru aceea, când voi veni, îi voi pomeni de faptele pe care le face, defăimându-ne cu vorbe urâte; şi nemulţumit fiind cu acestea, nici el nu primeşte pe fraţi, nici pe cei care voiesc să-i primească nu-i lasă, şi-i dă afară din Biserică. Iubitule, nu urma răul, ci binele. Cel ce face bine din Dumnezeu este; cel ce face rău n-a văzut pe Dumnezeu. Lui Dimitrie datu-i-s-a mărturie de către toţi şi de către însuşi adevărul; mărturie îi dăm şi noi şi ştii că mărturia noastră este adevărată. Multe lucruri aveam să-ţi scriu; totuşi, nu voiesc să ţi le scriu cu cerneală şi condei, ci nădăjduiesc să te văd în curând şi atunci vom grăi gură către gură. Pace ţie! Prietenii te îmbrăţişează. Îmbrăţişaţi pe prieteni, pe fiecare după numele lui.

thumb_640Ev. Luca 19, 29-40; 22, 7-39

În vremea aceea, apropiindu-se de Betfaghi şi de Betania, lângă muntele ce se chemă Muntele Măslinilor, a trimis Iisus doi dintre ucenicii Săi, zicându-le: mergeţi în satul care este înaintea voastră şi, cum veţi intra în el, veţi găsi legat un mânz pe care n-a şezut până acum nimeni dintre oameni; dezlegaţi-l şi aduceţi-l. Iar dacă vă va întreba cineva pentru ce îl dezlegaţi, să-i spuneţi că îi trebuie Domnului. Şi, ducându-se, cei trimişi au găsit precum le spusese. Iar când dezlegau mânzul, a zis stăpânul lui către ei: pentru ce dezlegaţi mânzul? Ei au răspuns: Domnului îi trebuie. Şi l-au adus la Iisus şi, aruncându-şi hainele lor pe mânz, au pus pe Iisus deasupra. Iar, pe când mergea, oamenii îşi aşterneau hainele în calea Lui. Şi, apropiindu-se de coborâşul Muntelui Măslinilor, toată mulţimea ucenicilor, bucurându-se, a început să laude pe Dumnezeu cu glas mare, pentru toate minunile pe care le văzuse şi ziceau: binecuvântat este împăratul care vine în numele Domnului. Pace în cer şi slavă întru cei de sus. Dar unii farisei din mulţime au zis către Dânsul: Învăţătorule, ceartă-ţi ucenicii. Atunci, răspunzând, Iisus le-a zis: vă spun vouă că, dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga.

A venit deci ziua azimelor când trebuia să se jertfească mielul de Paşti. Şi Iisus a trimis pe Petru şi pe Ioan, zicând: duceţi-vă de ne pregătiţi Paştile, ca să mâncăm. Iar ei L-au întrebat: unde voieşti să-ţi pregătim? Iar Dânsul le-a răspuns: iată, când veţi intra în oraş, vă va întâmpina un om, ducând un vas de lut cu apă; mergeţi după el până la casa unde va intra şi spuneţi stăpânului acelei case: Învăţătorul te întreabă: unde este odaia pentru oaspeţi, în care să mănânc Paştile cu ucenicii Mei? Şi el vă va arăta un foişor mare aşternut; acolo să pregătiţi. Deci, ducându-se ei, au găsit aşa cum le spusese şi au pregătit Paştile. Iar când a sosit ceasul, a şezut la masă cu cei doisprezece apostoli şi a zis către ei: foarte mult am dorit să mănânc cu voi acest Paşti, mai înainte de patima Mea! Căci vă spun că de acum încolo nu voi mai mânca din acestea până când se vor împlini în împărăţia lui Dumnezeu. Şi, luând paharul, mulţumind a zis: luaţi acesta şi-l împărţiţi între voi; căci vă spun vouă că nu voi mai bea de acum încolo din rodul viţei până când va veni împărăţia lui Dumnezeu. Apoi, luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat lor, zicând: acesta este trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceţi spre pomenirea Mea. Aşijderea şi paharul, după ce au cinat, zicând: acest pahar este legea cea nouă, întru sângele Meu care se varsă pentru voi. Dar iată mâna vânzătorului Meu este cu Mine la masă. Însă Fiul Omului merge după cum este rânduit, dar vai acelui om prin care este vândut. Iar ei au început să se întrebe unul cu altul: cine dintre ei ar fi cel care avea să facă această faptă? Apoi s-a iscat şi neînţelegere între ei: care dintre ei să fie socotit ca cel mai mare? Atunci Iisus le-a zis: împăraţii păgânilor îi stăpânesc pe aceştia şi cei care au putere asupra lor sunt numiţi făcătorii lor de bine. Dar voi să nu fiţi astfel; ci cel care este mai mare între voi să fie ca cel mai mic; şi care este căpetenie să fie ca unul ce slujeşte. Căci cine este mai mare: cel care stă la masă sau cel care slujeşte? Oare, nu este cel care stă la masă? Însă Eu sunt în mijlocul vostru ca unul ce slujeşte, căci voi sunteţi aceia care aţi rămas cu Mine în încercările Mele. Şi Eu vă rânduiesc vouă împărăţia, precum Mi-a rânduit Mie Tatăl Meu, ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea, în împărăţia Mea şi să şedeţi pe scaune, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Apoi Domnul a zis: Simone, Simone, iată Satana v-a cerut pe voi ca să vă cearnă ca pe grâu. Însă Eu M-am rugat pentru tine, să nu înceteze credinţa ta; şi tu, când te vei întoarce, să întăreşti pe fraţii tăi. Dar el I-a răspuns: Doamne, sunt gata să merg cu Tine şi în temniţă şi la moarte. Iar Iisus i-a zis: Petre, îţi spun că nu va cânta astăzi cocoşul, până ce nu te vei lepăda de Mine de trei ori, cum că nu Mă cunoşti. După aceea i-a întrebat: când v-am trimis fără pungă şi fără traistă şi fără încălţăminte, aţi avut lipsă de ceva? Iar ei au răspuns: de nimic. Atunci Dânsul le-a zis: acum însă cel care are pungă să o ia; asemenea şi cel ce are traistă; iar cel ce nu are să-şi vândă haina şi să-şi cumpere sabie. Căci vă spun vouă că trebuie să se împlinească cu Mine Scriptura care zice: şi cu cei fărădelege s-a socotit; pentru că şi cele despre Mine sunt gata să se împlinească. Ei au zis atunci: Doamne, iată aici două săbii. Iisus le-a răspuns: este destul. Şi, ieşind, s-a dus ca de obicei în Muntele Măslinilor; iar ucenicii s-au dus după Dânsul.

1 martie 2019, SF. MASLU ȘI PARASTAS

Mâine, 1 martie, de la orele 19.30, în Schitul ”Sf. Gheorghe-Cloșca” (sat Cloșca, com. Horia, jud. CT), se va oficia Taina Sfântului Maslu și Slujba Parastasului, cu prilejul Moșilor de iarnă. 

După predică, se vor citi rugăciuni de dezlegare şi la toată trebuinţa, iar credincioșii vor putea venera sfintele moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ale Sfântului Cuvios Ioachim Vatopedinul, ale Sfântului Cuvios Iona din Kiev şi ale Sfintelor Cuvioase de la Diveevo: Alexandra, Marta, Elena, Pelaghia, Parascheva, Maria şi Matrona.

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană

TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI (27 februarie 2019)

2305924536_8b67e1e69d1Ap. I Ioan 3, 21-24; 4, 1-11; Ev. Marcu 14, 43-72; 15, 1

Ai nevoie de ajutor? Cere. Am cerut, zici, şi nu mi s-a dat. Dar cum de altora li se dă? Domnul nu e părtinitor, ca unuia să-i dea, iar altuia nu, fără vreo pricină. Darnic fiind, gata este să dăruiască tuturor. Dacă nu dă cuiva, pricina nu stă în El, ci în cel care cere ajutor. Printre aceste pricini pot fi şi unele pe care noi nici măcar nu le bănuim; dar sunt şi pricini ştiute, învederate orișicui. Pe una dintre ele – şi oare nu cea mai de seamă? – o arată Sfântul Ioan a fi lipsa de îndrăznire, iar lipsa de îndrăznire vine din mustrarea inimii sau a conştiinţei. „Iubiţilor”, spune, „dacă inima noastră nu ne osândeşte, avem îndrăznire către Dumnezeu şi orice cerem, primim de la El, pentru că păzim poruncile Lui şi cele plăcute înaintea Lui facem”. Nu cred că mai este ceva de adăugat la aceste cuvinte. Ele se lămuresc de la sine. Care stăpân va ajuta slugii necredincioase, risipitoare şi desfrânate? Iar Domnul ne va ferici, oare, dacă nu vrem să fim pe placul Lui şi să facem poruncile Lui şi poate că nici de rugăciune nu ne-am apucat Decât mânaţi de nevoie?!

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA ZILEI (27 februarie 2019)

Sf-Ioan-TeologulAp. I Ioan 3, 21-24; 4, 1-11

Iubiţilor, dacă inima noastră nu ne osândeşte, avem îndrăznire către Dumnezeu. Şi orice cerem primim de la El, pentru că păzim poruncile Lui şi cele plăcute înaintea Lui le facem. Şi aceasta este porunca Lui, ca să credem întru numele lui Iisus Hristos, Fiul Său, şi să ne iubim unul pe altul, precum ne-a dat poruncă. Cel ce păzeşte poruncile Lui rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în el; şi prin aceasta cunoaştem că El rămâne în noi, din Duhul pe Care ni L-a dat.

Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume. În aceasta să cunoaşteţi duhul lui Dumnezeu; orice duh care mărturiseşte că Iisus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu. Şi orice duh care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, despre care aţi auzit că vine şi acum este chiar în lume. Voi, fiilor, sunteţi din Dumnezeu şi i-aţi biruit pe acei prooroci, căci mai mare este Cel ce e în voi, decât cel ce este în lume. Aceia sunt din lume, de aceea grăiesc ca din lume şi lumea îi ascultă. Noi suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu ascultă de noi; cine nu este din Dumnezeu nu ascultă de noi. Din aceasta cunoaştem Duhul adevărului şi duhul rătăcirii. Iubiţilor, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viaţă să avem. În aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. Iubiţilor, dacă Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi şi noi datori suntem să ne iubim unul pe altul.

 Ev. Marcu 14, 43-72; 15, 1

În vremea aceea, când vorbea Iisus cu ucenicii Săi, a venit Iuda, unul din cei doisprezece şi cu el popor mult, cu săbii şi cu suliţe, de la căpeteniile preoţilor, de la cărturari şi de la bătrâni. Iar vânzătorul le dăduse un semn, zicând: pe care îl voi săruta, Acela este; prindeţi-L şi duceţi-L cu pază. Şi, venind în clipa aceea, s-a apropiat de Dânsul şi i-a zis: Învăţătorule, Învăţătorule şi L-a sărutat. Iar ceilalţi au pus mâinile pe Dânsul şi L-au prins. Iar unul dintre cei ce stăteau lângă Dânsul, scoţând sabia, a lovit pe servitorul arhiereului şi i-a tăiat urechea. Şi, răspunzând, Iisus le-a zis: ca la un tâlhar aţi ieşit cu săbii şi cu suliţe, ca să Mă prindeţi? În toate zilele am fost la voi în templu învăţând şi nu M-aţi prins; dar acestea se fac ca să se împlinească Scripturile. Şi, lăsându-L, au fugit toţi ucenicii. Iar un tânăr mergea după El, îmbrăcat cu o pânză de in pe trupul gol şi l-au prins. Dar el, lăsând pânza de in, a fugit gol de la ei. Şi l-au dus pe Iisus la arhiereu şi s-au adunat acolo toate căpeteniile preoţilor cu bătrânii şi cărturarii. Iar Petru de departe a mers în urma Lui, până înăuntru, în curtea arhiereului şi şedea împreună cu slujitorii şi se încălzea la foc. Iar căpeteniile preoţilor şi tot sfatul căutau împotriva lui Iisus mărturie, ca să-L omoare, dar nu găseau; pentru că mulţi mărturiseau minciuni împotriva Lui, dar mărturiile lor nu se potriveau. Atunci s-au ridicat unii care au mărturisit strâmb împotriva Lui, zicând: noi L-am auzit zicând aşa: Eu voi dărâma acest templu făcut de mână şi în trei zile voi zidi altul, nefăcut de mână. Dar nici aşa mărturia lor nu era la fel. Atunci, sculându-se în mijlocul lor, arhiereul L-a întrebat pe Iisus, zicând: nu răspunzi nimic la ce mărturisesc aceştia împotriva Ta? Dar El tăcea şi nu răspundea nimic. Iarăşi L-a întrebat arhiereul şi I-a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul Celui binecuvântat? Atunci Iisus i-a răspuns: Eu sunt; şi veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta puterii şi venind pe norii cerului. Iar arhiereul, rupându-şi hainele sale, a zis: ce ne mai trebuie alte mărturii? Aţi auzit blasfemia; ce vi se pare? Iar ei toţi l-au osândit că este vinovat de moarte. Şi au început unii să-L scuipe şi să-I acopere faţa şi să-L bată cu pumnul şi să-I zică: prooroceşte! Şi slujitorii îl băteau cu palmele peste obraz. Pe când Petru era jos în curte, a venit una din slujnicele arhiereului şi, văzându-l pe Petru care se încălzea, s-a uitat bine la el şi a zis: şi tu erai cu Iisus Nazarineanul. El însă a tăgăduit, zicând: nu ştiu şi nici nu înţeleg ce vrei să zici. Apoi a ieşit afară înaintea curţii; şi a cântat cocoşul. Iar slujnica, văzându-l, a început iarăşi să spună celor ce stăteau acolo că şi acesta este dintre ei. Iar el iarăşi a tăgăduit. Însă peste puţin timp cei ce stăteau acolo au zis iarăşi lui Petru: cu adevărat că eşti dintre ei, căci eşti galileian şi vorbirea ta este la fel. Atunci el a început să se blesteme şi să se jure: nu ştiu pe Omul acesta despre care-mi vorbiţi. Şi îndată a cântat a doua oară cocoşul. Şi şi-a adus aminte Petru de cuvântul pe care i-l spusese Iisus: că, mai înainte de a cânta de două ori cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori. Şi a început să plângă.

Iar dis-de-dimineaţă, căpeteniile preoţilor au ţinut sfat cu bătrânii, cu cărturarii şi cu toată adunarea şi legând pe Iisus, L-au dus şi L-au dat lui Pilat.

TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI (26 februarie 2019)

feof

Ev. Marcu 14, 10-42

Cu câtă însufleţire credea Sfântul Petru că nu se va lepăda de Domnul, iar când a fost să treacă la fapte, s-a lepădat de El, şi încă de trei ori. Iată, ce mare este neputinţa noastră! Nu nădăjdui în tine însuţi; şi, păşind în mijlocul vrăjmaşilor, pune-ţi în Domnul toată nădejdea de a birui. O astfel de cădere a fost îngăduită să se întâmple unui asemenea ales tocmai pentru ca după aceasta nimeni să nu mai cuteze a socoti că poate cu puterile sale să facă vreun lucru bun ori să biruiască vreun vrăjmaş, însă nădejde la Domnul trebuie să ai, dar nici cu mâinile încrucişate să nu stai. Ajutorul de la Domnul vine ca răspuns la strădaniile noastre şi unindu-se cu ele le face puternice. Dacă aceste strădanii nu există, ajutorul lui Dumnezeu nu are pe ce se pogorî, şi nici nu se pogoară. Dar iarăşi, de e în tine nădăjduire în sine şi, prin urmare, lipsa simţământului că ai nevoie de ajutor şi a căutării acestui ajutor, ajutorul lui Dumnezeu nu se pogoară. Cum să se pogoare acolo unde este socotit de prisos?! Şi atunci când lucrurile stau astfel, omul nici nu are cu ce să-l primească: fiindcă el se primeşte cu inima, iar inima se deschide pentru primirea acestui ajutor prin simţământul că are nevoie de el. Aşadar, este nevoie şi de nădejde în Domnul, şi de strădanie. Dumnezeule, ajută! Dar nici tu, omule, să nu zaci!

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

 Somnul

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a V-a la Mucenița Iulita, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1986), vol. 17, p. 389

„Să nu-ți fie, însă, întreaga noapte sortită somnului și nici să accepți să-ți faci nefolositoare jumătate din viață, lăsându-te în voia somnului, ci împarte-ți timpul nopții între somn și rugăciune.”

APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA ZILEI (26 februarie 2019)

IOAN

Ap. I Ioan 3, 9-22

Iubiţilor, oricine este născut din Dumnezeu nu săvârşeşte păcat, pentru că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în aceasta; şi nu poate să păcătuiască, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta cunoaştem pe fiii lui Dumnezeu şi pe fiii diavolului: oricine nu face dreptate nu este din Dumnezeu, nici cel ce nu iubeşte pe fratele său; pentru că aceasta este vestea pe care aţi auzit-o de la început, ca să ne iubim unul pe altul, nu precum Cain, care era de la cel viclean şi a ucis pe fratele său. Şi pentru care pricină l-a ucis? Fiindcă faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau drepte. Nu vă miraţi, fraţilor, dacă lumea vă urăşte. Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi; cine nu iubeşte pe fratele său rămâne în moarte. Oricine urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni şi ştiţi că orice ucigaş de oameni nu are viaţă veşnică, dăinuitoare în El. În aceasta am cunoscut iubirea: că El Şi-a pus sufletul Său pentru noi şi noi datori suntem să ne punem sufletele pentru fraţi. Iar cine are bogăţia lumii acesteia şi se uită la fratele său care este în nevoie şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în acela dragostea lui Dumnezeu? Fiii mei, să nu iubim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta şi cu adevărul. În aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi în faţa lui Dumnezeu vom afla odihnă inimii noastre, fiindcă, dacă ne osândeşte inima noastră, Dumnezeu este mai mare decât inima noastră şi ştie toate. Iubiţilor, dacă inima noastră nu ne osândeşte, avem îndrăznire către Dumnezeu. Şi orice cerem, primim de la El, pentru că păzim poruncile Lui şi cele plăcute înaintea Lui le facem.

01-004

Ev. Marcu 14, 10-42

În vremea aceea Iuda Iscarioteanul, unul dintre cei doisprezece, s-a dus la căpeteniile preoţilor, ca să le vândă pe Iisus. Iar aceia, auzind, s-au bucurat şi i-au făgăduit să-i dea bani. Deci Iuda căuta un prilej nimerit, ca să-L dea în mâna lor. Iar în ziua cea dintâi a azimilor, când jertfeau mielul de Paşti, L-au întrebat ucenicii Lui: unde vrei să ne ducem să-Ţi pregătim, ca să mănânci Paştile? Atunci a trimis doi dintre ucenicii Săi şi le-a zis: mergeţi în oraş şi vă va întâmpina pe voi un om, ducând un vas de lut cu apă; mergeţi după dânsul şi acolo unde va intra, spuneţi stăpânului casei că Învăţătorul întreabă: unde este odaia de oaspeţi, în care să mănânc Paştile cu ucenicii Mei? Iar el vă va arăta un foişor mare, aşternut gata; acolo să pregătiţi pentru noi. Şi s-au dus ucenicii Lui şi, ajungând în oraş, au găsit precum le spusese şi au pregătit Paştile. Iar când s-a înserat, a venit cu cei doisprezece. Când şedeau la masă şi mâncau, Iisus a zis: adevărat vă spun că unul dintre voi, care mănâncă cu Mine, Mă va vinde. Iar ei au început să se întristeze şi să zică unul către altul: nu cumva sunt eu?, şi celălalt: nu cumva sunt eu? Iar El, răspunzând, le-a zis: unul din cei doisprezece, care întinde mâna cu Mine în blid. Într-adevăr Fiul Omului va merge, aşa cum este scris pentru Dânsul; dar vai de acel om prin care se vinde Fiul Omului! Mai bine ar fi fost de omul acela de nu s-ar fi născut. Şi, mâncând ei, a luat Iisus pâine şi, binecuvântând, a frânt şi le-a dat lor şi a zis: luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. Şi luând paharul, mulţumind, le-a dat lor şi au băut dintr-însul toţi. Şi a zis lor: acesta este sângele Meu, al legii celei noi, care pentru mulţi se varsă. Adevărat vă spun vouă că de acum nu voi mai bea din rodul viţei până în ziua aceea când îl voi bea nou, în împărăţia lui Dumnezeu. Şi după ce au cântat cântări de laudă, au ieşit la Muntele Măslinilor. Atunci Iisus le-a zis: toţi mă veţi părăsi în noaptea aceasta, căci scris este: bate-voi păstorul şi se vor risipi oile; dar după ce voi învia, voi merge mai înainte de voi în Galileea. Iar Petru I-a zis: chiar dacă toţi Te vor părisi, eu nu. Iisus însă i-a răspuns: adevărat îţi spun că astăzi, chiar în noaptea aceasta, mai înainte de a cânta de două ori cocoşul, tu te vei lepăda de trei ori de Mine. Dar el cu mai multă stăruinţă zicea: chiar dacă ar trebui să mor cu Tine, nu mă voi lepăda de Tine. Şi tot aşa au zis cu toţii. Apoi au venit într-un loc, al cărui nume este Ghetsimani, şi a zis ucenicilor Săi: ședeţi aici până ce Mă voi ruga. Şi a luat cu Dânsul pe Petru şi pe Iacob şi pe Ioan şi a început să se teamă şi să se tulbure. Şi le-a zis: întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneţi aici şi privegheaţi. Apoi, mergând puţin mai înainte, a îngenunchiat pe pământ şi se ruga, ca, de este cu putinţă, să treacă de la Dânsul ceasul acela şi zicea: Părinte, toate sunt Ţie cu putinţă; depărtează paharul acesta de la Mine, însă facă-se nu ce voiesc Eu, ci ceea ce voieşti Tu. Şi a venit la ucenici şi i-a găsit dormind şi a zis lui Petru: Simone, dormi? Nu ai putut un ceas să veghezi? Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită, căci duhul este osârduitor, iar trupul este neputincios. Şi iarăşi s-a dus de s-a rugat, acelaşi cuvânt zicând. Dar, întorcându-se, i-a găsit din nou dormind, căci ochii lor erau îngreuiaţi de somn şi nu ştiau ce să-I răspundă. Şi a venit a treia oară şi le-a zis: dormiţi de acum şi vă odihniţi. E gata! A sosit ceasul; iată Fiul Omului este dat în mâinile păcătoşilor. Sculaţi-vă, să mergem; iată cel ce M-a vândut s-a apropiat.

TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI (25 februarie 2019)

Картинка.800x600

Apostolul zilei: Ap. I Ioan 2, 18-29; 3, 1-8

Evanghelia zilei: Ev. Marcu 11, 1-11

Ieri, pilda fiului risipitor ne-a îndemnat să ne întoarcem de la neorânduială la calea cea bună. Acum, Sfântul Apostol Ioan ne însufleţeşte să facem acelaşi lucru, adeverind că de vom face aşa, atunci când se va arăta Domnul, asemenea Lui vom fi. Ce lucru se poate măsura cu această cinste?! Presupun că auzind acest lucru, te vei aprinde de dorinţa de a-l dobândi şi tu. Lucru bun şi mai trebuincios decât orice! Dar nu întârzia să şi purcezi pe calea ce duce la aceasta. Citeşte mai departe: „oricine şi-a pus în El nădejdea, acesta se curăţeşte pe sine, aşa cum Acela Curat este”. Este ceva la tine care are nevoie de curăţire? Fireşte, şi încă nu din cele mai mărunte lucruri. Grăbeşte-te deci, fiindcă acolo unde este Domnul nu va intra nimic necurat. Nici nu te înfricoşa însă de osteneala ce se cere, căci Domnul însuşi îţi va fi ajutător în toate. Tot ce trebuie să faci este să doreşti asta cu osârdie şi să te întorci către Domnul pentru ajutorul trebuincios. La strădaniile tale se va adăuga puterea Lui harică, iar treaba va merge lesne şi cu spor. Nu e nici un păcat care să biruiască milostivirea lui Dumnezeu: tot aşa, nu e nici o necurăţie sufletească în stare să stea împotriva puterii harice mistuitoare a acestei milostiviri, în ce te priveşte, trebuie doar să nu doreşti această necurăţie, să te străduieşti pe cât îţi stă în putere să te rupi de ea şi să alergi la Domnul cu credinţă.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

Smerenia te ridică mai sus decât împărații

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia III, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 43

„Pentru smerenia ta vei primi întreaga plată chiar dacă ai lucrat din ceasul al unsprezecelea (Matei 20, 9). Chiar dacă nu vei avea nici o pricină de mântuire, zice Scriptura, pentru Mine voi face, ca să nu se necinstească numele Meu. Suspinul tău numai, lacrimile tale, pe toate le ia în seamă Domnul și le face pricină de mântuire. Așadar să nu ne lăudăm, ci să ne numim nefolositori, ca să ajungem folositori! Dacă spui că ești plin de fapte bune, le-ai pierdut pe toate, chiar dacă ai săvârșit într-adevăr fapte bune; dar dacă spui că nu ești bun de nimica, ai ajuns folositor, chiar dacă n-ai făcut nici o faptă bună. De aceea este de neapărată trebuință să uităm toate faptele noastre bune.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia III, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 44-45

„Nimic nu este atât de plăcut lui Dumnezeu cât a te număra printre cei din urmă. Acesta este începutul întregii filozofii. Omul smerit și cu inima zdrobită nu umblă după slava deșartă, nu se mânie, nu invidiază pe aproapele, nu are nici o altă patimă. Nu putem să ridicăm mâna împotriva cuiva, oricât ne-am strădui, dacă mâna ni-i zdrobită; tot așa, dacă ni-i sufletul zdrobit, nu putem să ne îngâmfăm, chiar dacă nenumărate patimi ne-ar porni spre mândrie. Când jelim o pagubă materială, alungăm din suflet toate celelalte patimi sufle­tești; ei bine, cu mult mai mult ne vom bucura de această filozofie dacă ne jelim păcatele.”

APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA ZILEI (25 februarie 2019)

SF._Ap._IOAN_EVANGHELISTUL

 Ap. I Ioan 2, 18-29; 3, 1-8

Fiilor, este ceasul de pe urmă şi, precum aţi auzit că vine Antihrist, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat, de aici cunoaştem noi că este ceasul de pe urmă. Dintre noi au ieşit, dar nu erau de-ai noştri, căci de-ar fi fost de-ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci, ca să se arate că nu sunt toţi de-ai noştri, de aceea au ieşit. Iar voi ungere aveţi de la Cel Sfânt şi ştiţi toate. V-am scris vouă nu pentru că nu ştiţi adevărul, ci pentru că îl ştiţi şi ştiţi că nici o minciună nu vine din adevăr. Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Iisus este Hristosul? Acesta este antihristul, cel care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul. Oricine tăgăduieşte pe Fiul nu are nici pe Tatăl; cine mărturiseşte pe Fiul are şi pe Tatăl. Deci, ceea ce aţi auzit de la început, în voi să rămână; de va rămâne în voi ceea ce aţi auzit de la început, veţi rămâne şi voi în Fiul şi în Tatăl. Şi aceasta este făgăduinţa pe care El ne-a făgăduit-o: Viaţa veşnică. Acestea v-am scris vouă despre cei ce vă amăgesc. Cât despre voi, ungerea pe care aţi luat-o de la El rămâne întru voi şi n-aveţi trebuinţă ca să vă înveţe cineva, ci, precum ungerea Lui vă învaţă despre toate şi adevărat este şi nu este minciună, rămâneţi întru El, aşa cum v-a învăţat. Şi acum, copii, rămâneţi întru El, ca să avem îndrăzneală când Se va arăta şi să nu ne ruşinăm de El, la venirea Lui. Dacă ştiţi că este drept, cunoaşteţi că oricine face dreptate este născut din El.

Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El. Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este. Şi oricine şi-a pus în El nădejdea, acesta se curăţeşte pe sine, aşa cum Acela curat este. Oricine făptuieşte păcatul săvârşeşte şi nelegiuirea şi păcatul este nelegiuirea. Şi voi ştiţi că El S-a arătat ca să ridice păcatele şi păcat în El nu este. Oricine rămâne întru El nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut. Copii, nimeni să nu vă amăgească. Cel ce săvârşeşte dreptatea este drept, precum Acela drept este. Cine săvârşeşte păcatul este de la diavolul, pentru că de la început diavolul păcătuieşte. Pentru aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului.

image001(1103)

 Ev. Marcu 11, 1-11

În vremea aceea, când s-au apropiat de Ierusalim şi a venit în Betfaghi şi Betania, lângă Muntele Măslinilor, a trimis Iisus pe doi dintre ucenicii Săi şi le-a zis: mergeţi în satul care este înaintea voastră; şi, cum veţi intra în el, veţi afla legat un mânz pe care n-a şezut până acum nimeni dintre oameni; dezlegaţi-l şi aduceţi-l. Iar dacă vă va zice cineva: de ce faceţi aceasta?, să-i spuneţi îi trebuie că Domnului şi numaidecât îl va trimite aici. Deci au mers şi au aflat mânzul legat lângă uşă, afară în drum, şi l-au dezlegat. Dar unii din cei ce stăteau acolo le-au zis: ce faceţi de dezlegaţi mânzul? Iar ei le-au spus precum le poruncise Iisus şi i-au lăsat. Atunci au adus mânzul la Iisus, şi-au pus hainele lor pe mânz, iar Iisus a şezut pe el. Şi mulţi aşterneau hainele lor în calea Lui, iar alţii tăiau ramuri din copaci şi le aşterneau pe drum. Iar cei ce mergeau înainte şi cei ce veneau pe urmă, strigau, zicând: Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului! Binecuvântată este împărăţia ce vine, a părintelui nostru David! Osana întru cei de sus! Şi a intrat Iisus în Ierusalim şi în templu; şi, după ce a văzut toate, iar vremea fiind spre seară, a plecat în Betania cu cei doisprezece.

TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI (23 februarie 2019)

Ap. II Timotei 3, 1-9; Ev. Luca 20, 46-47; 21, 1-4

p18vvkofp61ejq1v936l2ivmk846

Cine sunt cei care „au înfăţişarea adevăratei credinţe, însă tăgăduiesc puterea ei”? Şi cine sunt ceilalţi, care „pururea învaţă şi niciodată nu pot să ajungă la cunoaşterea adevărului”? Primii sunt cei care ţin toate rânduielile din afară prin care se arată viaţa cucernică, dar nu au atâta voinţă încât şi stările lăuntrice să şi le orânduiască aşa cum o cere adevărata cucernicie. Merg la biserică cu bucurie şi stau acolo cu bucurie, dar nu se silesc să stea şi cu mintea neabătută înaintea lui Dumnezeu, ci căzând înaintea Lui cu evlavie şi rugându-se puţintel, scapă frâiele minţii, iar aceasta zboară, înconjurând întreaga lume. Reiese că în vreme ce la arătare ei sunt în biserică, după starea lor lăuntrică nu se află acolo: le-a rămas doar chipul cucerniciei, iar puterea ei n-o au. La fel cu ei şi în toate celelalte privinţe. Ceilalţi sunt cei care, intrând pe tărâmul credinţei, nu fac altceva decât să-şi pună întrebări: ce e asta, ce e cealaltă, de ce aşa, de ce pe dincolo – oameni care suferă de curiozitate deşartă. După adevăr nu aleargă, numai să iscodească întruna; şi găsind răspuns la o întrebare, nu adastă mult timp asupra lui, ci simt degrabă nevoia de a căuta un alt răspuns. Şi uite-aşa se învârt ziua şi noaptea, iscodind şi iar iscodind, fără a fi vreodată pe deplin mulţumiţi cu cele aflate. Alţii aleargă după desfătări, iar ei umblă să-şi satisfacă curiozitatea.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

Fățărnicia

Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, epistola 22, II, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 12, p. 156

„Nu trebuie să umbli după onoruri ori s-aștepți să ți se dea întâietate (Marcu 9, 35). Fiecare trebuie să cinstească pe altul mai mult decât pe sine însuși” (Fi­lipeni 2, 3).

Sfântul Grigorie de Nyssa, La titlurile Psalmilor, partea II, cap. XIII, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 30, p. 185

„… psalmistul spune că cel mai greu păcat este prefăcătoria, îmbrăcată în haina nepăsării și a iubirii de sine, dar care ascunde viclenia sub un pretext cinstit. De aceea pe cei vrednici dintre acești locuitori, dreptul Judecător îi alungă ca pe niște străini. Să vină, dar, moartea peste ei și să se pogoare la iad de vii (Psalmi 54, 16), ne spune psalmistul.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XIX, I, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 23, p. 245

„… Luați aminte, să nu faceți milostenia voastră înaintea oamenilor! Că milostenia de care a vorbit mai înainte era milostenia lui Dumnezeu. După ce a spus: Să n-o faceți înaintea oamenilor, (Domnul) a adăugat: Spre a fi văzuți de ei. S-ar părea că spune a doua oară ce spusese mai înainte. Dar dacă te uiți cu luare aminte, nu spune același lucru, ci alt­ceva întâia oară, și altceva a doua oară. Și aceste cuvinte cuprind multă siguranță și o nespusă purtare de grijă și cruțare. Că poți face milostenie și înaintea oamenilor și să n-o faci spre a fi văzut de ei; și poți să n-o faci înaintea oamenilor și totuși s-o faci spre a fi văzut de ei. Pentru că nu-i pedepsită sau încununată simpla faptă, ci gândul e încununat. Dacă Hristos n-ar fi făcut această precizare, atunci mulți s-ar fi trândăvit de a mai face milostenie, pentru că negreșit nu-i cu putință ca, în orice împrejurare, milostenia să fie tăinuită. De aceea Domnul te dezleagă de această nevoie, nu în săvârșirea milosteniei, ci în gândul cu care o faci; și, după gând, hotărăște paguba sau răsplata. Și ca să nu spui: Ce pot face, dacă mă vede altul?, Domnul îți spune: Nu cer asta, ci gândul tău și felul în care faci milostenia! Dumnezeu vrea să-ți formeze sufletul și să te scape de boală.”

APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA ZILEI (23 februarie 2019)

pavlos-3

 Ap. II Timotei 3, 1-9

Fiule Timotei, aceasta să ştii că, în zilele din urmă, vor veni vremuri grele; că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie, lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei. Depărtează-te şi de aceştia. Căci dintre aceştia sunt cei ce se vâră prin case şi robesc femeiuşti împovărate de păcate şi purtate de multe feluri de pofte, mereu învăţând şi neputând niciodată să ajungă la cunoaşterea adevărului. După cum Iannes şi Iambres s-au împotrivit lui Moise, aşa şi aceştia stau împotriva adevărului, oameni stricaţi la minte şi netrebnici pentru credinţă. Dar nu vor merge mai departe, pentru că nebunia lor va fi vădită tuturor, precum a fost şi a acelora.

1702

Ev. Luca 20, 46-47; 21, 1-4

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: păziţi-vă de cărturarii cărora le place să umble în haine lungi şi să li se închine lumea prin târguri; să stea pe scaunele cele dintâi în sinagogi şi în locurile cele dintâi la ospeţe; ei, care mânâncă văduvelor casele şi de ochii lumii îndelung se roagă, îşi vor lua mai multă osândă.

Şi, privind, a văzut pe cei bogaţi aruncând darurile lor în cutia darurilor din templu. A văzut şi pe o văduvă săracă, aruncând acolo doi bani şi a zis: adevărat vă spun că această văduvă săracă a pus mai mult decât toţi. Căci toţi aceia au aruncat ca dar lui Dumnezeu din prisosul lor; iar aceasta din sărăcia ei a aruncat toată avuţia pe care a avut-o.