SLUJBA SFÂNTULUI IERARH LEONTIE DE LA RĂDĂUȚI
LA VECERNIE:
După obişnuitul psalm, se cântă: Fericit bărbatul…, starea întâia.
La Doamne, strigat-am…, stihirile pe 8, glas 1
Veniţi credincioşilor, să lăudăm pe Sfântul Leontie, ierarhul preaînţelept şi cuviosul mult nevoitor care prin rugăciunile sale neîncetate, cu puterea lui Dumnezeu, dă tărie credinţei noastre ortodoxe. (de două ori)
Veniţi credincioşilor, să cinstim cu cântări duhovniceşti pe Slăvitul Leontie, cel ce din pruncie a iubit rugăciunea şi cu dragoste nemăsurată s-a făcut folositor tuturor celor încredinţaţi lui spre duhovnicească păstorire.
Cum să nu ne minunăm de cel ce s-a făcut pildă de smerenie şi ascultare, care cu dragoste desăvârşită şi aleasă înţelepciune a cârmuit obştea călugărilor şi mulţimea credincioşilor prin cuvântul de învăţătură şi împărtăşirea harului dumnezeiesc prin Sfintele Taine ale lui Hristos.
Vas cu totul sfinţit al Duhului Sfânt ai fost cu adevărat, Sfinte Ierarhe Leontie, că şi după adormirea ta lucrător de minuni te-ai arătat, vindecând bolile sufleteşti şi trupeşti ale celor ce cu credinţă te cinstesc pe tine.
Prin vrerea lui Dumnezeu, sfintele tale moaşte au fost scoase din mormânt pentru folosul duhovnicesc al tuturor, iar cei neputincioşi atingându-se de ele cu credinţă, vindecare primesc prin tine de la Dumnezeu.
Tăinuind cu smerenie nevoinţele tale cele duhovniceşti, darul minunilor ai primit de la Dumnezeu, făcându-te de folos şi după adormirea ta, precum ai fost în toată viaţa pământească, Sfinte Ierarhe Leontie, omule ceresc şi îngerule pământesc.
În cumpătare şi osteneli, în multe privegheri şi rugăciuni neîncetate ţi-ai curăţit sufletul şi trupul, ierarhe de Dumnezeu înţelepţit. Pentru aceasta vas ales arătându-te, ai primit daruri duhovniceşti întocmai cu Apostolii.
Slavă…, glas 8
Mulţimile călugărilor şi cetele ierarhilor acum se adună împreună cu ceata dreptmăritorilor creştini întru lauda iubitorului de sihăstrie şi slujitorului ales al arhieriei, slăvitul Leontie, care, cu nemăsurată dragoste şi dreaptă credinţă, a păstorit turma cea cuvântătoare încredinţată lui spre povăţuire. Drept aceea după cuviinţă să strigăm: bucură-te Leontie, slava călugărilor şi podoaba arhiereilor.
Şi acum…, Dogmatica, glas 8: Împăratul cerurilor…
LA LITIE
Stihira, glas 4
Pustnicească nevoinţă ai săvârşit pe pământ, părinte Leontie, şi pornirile patimilor cu izvorul lacrimilor tale le-ai potolit; roadele bunei credinţe agonisind, la slujirea arhierească ai fost chemat, ca să păstoreşti turma cea cuvântătoare cu dragoste şi înţelepciune, pentru care strigăm: bucură-te, prea lăudate, podoaba cea preafrumoasă a nevoinţei şi stâlpul Bisericii cel neclintit; bucură-te îndreptătorul cel mare a celor ce rătăcesc; bucură-te, bucuria tuturor.
Slavă…, glas 4
Bucură-te, străveche catedrală a Rădăuţilor, că fiul şi păstorul tău duhovnicesc, Sfântul Leontie, care a născut şi crescut duhovniceşte pe înţeleptul Daniil Sihastrul, părintele duhovnicesc al măritului Ştefan vodă al Moldovei, astăzi se laudă cu cântări duhovniceşti, întru bucuria şi slava Bisericii.
Şi acum…, glas 4
Arătatu-te-ai Biserică prea sfântă a Fiinţei celei mai presus de fiinţă, că pe Dumnezeu-Cuvântul, ca o sfântă L-ai născut, Fecioară, din Duhul Sfânt, într-un ipostas şi două firi. Continuă să citești











