„Înţelepciunea”, Dumnezeu – Cuvântul, „şi-a zidit sieşi casă”, Sfânta Biserică şi în ea „a gătit masă” -cuvântul lui Dumnezeu și Sfintele Taine, mai ales Taina Trupului şi Sângelui; şi „a trimis slugile sale”, pe Sfinţii Apostoli şi pe urmaşii lor, ca să-i cheme pe toţi la cina Sa (Pilde 9,1-8). Mulţi s-au adunat deja, dar alţii sunt chemaţi neîncetat, ca să se umple casa toată – iar cina continuă fără încetare. Slavă Domnului, Care este atât de milostiv faţă de noi! Să mergem, dar, toţi! Să intrăm înăuntru, nimeni să nu rămână la uşă. În aceste zile de post este deosebit de puternică chemarea şi deosebit de bogată cina: dar este cu atât mai de neiertat să te lipseşti de cină. Fiecare să-şi sape în amintire următoarele cuvinte ale înţelepciunii: „cei ce păcătuiesc împotriva Mea vatămă sufletele lor” (Pilde 8, 36) şi să se milostivească de sine.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

Luni (a 3-a săptămână a Postului)

„Frica de Dumnezeu urăşte nedreptăţile” (Pilde 8,13); iar dacă le urăşte, le alungă; iar dacă le alungă, sufletul se va curăţa de ele şi, ca atare, se va arăta drept înaintea Domnului. Asta şi este tot ce căutăm acum cu atâta osârdie, înseamnă că dacă vei redeştepta în tine frica de Dumnezeu şi o vei hrăni, vei stăpâni cel mai puternic mijloc de a te vindeca. Frica de Domnul nu-ţi va îngădui să păcătuieşti şi tot ea te va pune să faci tot lucrul bun atunci când vei afla prilejul: şi astfel vei împlini porunca: „fereşte-te de rău şi fă binele” (Ps. 33, 13), pe care o dă proorocul celor ce caută viaţa cea adevărată. Cum se poate ajunge la frica de Dumnezeu? Caută si o vei găsi. In această privinţă nu se poate spune: „fă aşa şi pe dincolo”. Frica de Dumnezeu este o simţire duhovnicească, ce se zămisleşte în chip tainic în inimă din întoarcerea ei către Dumnezeu. Meditaţia ajută, ajută şi sforţarea, dar această simţire este dată în fapt de Domnul. Caut-o, deci, ca pe un dar şi ţi se va dărui; iar atunci când ţi se va dărui, ascult-o fără să cârteşti, căci ea va îndrepta în tine toate nedreptăţile.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

 „Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup” (Fac. 6, 3). În om există două tendinţe contrarii, însă conştiinţa este una singură. Caracterul oricărei personalităţi umane este definit prin partea spre care ea înclină. Dacă înclină spre partea duhului, omul va fi duhovnicesc; dacă înclină spre partea trupului, omul va fi trupesc. Duhul nu piere nici în cel trupesc, însă e înrobit şi nu are nici un cuvânt de spus. El e subjugat si înrobit trupului ca un rob stăpânului său, născocind pentru el toate desfătările cu putinţă. Nici în omul duhovnicesc trupul nu piere, dar se supune duhului şi lucrează pentru el, pierzându-şi dreptul la hrană – prin postire, la somn – prin priveghere, la odihnă – prin necontenită trudă şi istovire, la desfătarea simţurilor – prin însingurare si tăcere. Dumnezeu nu rămâne acolo unde împărățeşte trupul, fiindcă organul comuniunii Sale cu omul este duhul, care nu este într-o astfel de situaţie la locul ce i se cuvine. Prima oară, se simte apropierea lui Dumnezeu atunci când duhul începe să-şi ceară drepturile prin mişcările fricii de Dumnezeu şi ale conştiinţei; iar atunci când si conştiinţa împreună cu libertatea înclină în această parte, Dumnezeu intră în comuniune cu omul şi începe să locuiască în el. Din acel minut vor începe să se înduhovnicească si sufletul şi trupul, şi omul lăuntric şi cel văzut, până ce Dumnezeu va deveni totul în toate în acel om, şi el, înduhovnicindu-se, se va îndumnezei. Ce minunată îmbunătăţire şi cât de puţin şi-o amintesc, o preţuiesc şi o caută oamenii!

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)