„Şi acum, zice Domnul, întoarceţi-vă la Mine din toată inima voastră, cu post, cu plângere şi cu tânguire; şi să sfâşiaţi inimile voastre, iar nu hainele voastre; şi să vă întoarceţi la Domnul Dumnezeul vostru, că milostiv şi îndurat este. Trâmbiţaţi cu trâmbiţă, sfinţiţi post, vestiţi adunare sărbătorească… să iasă mirele din aşternutul său şi mireasa din cămara sa… să plângă preoţii, slujitorii Domnului şi să spună: Cruţă, Doamne, poporul Tău” (Ioil 2, 12-17).

Cine va asculta acum glasul acesta care răsună în biserică? Dacă ar răsuna prin pieţe glas de tunet din cer: „Cruţaţi-vă, oamenilor, pe voi înşivă, ca să vă cruţe şi Domnul”, poate că atunci ar auzi careva şi s-ar trezi din beţia de dezmierdări, de pofte şi de vin. Preoţii nu contenesc strigând: „Cruţă, Doamne”! însă de la Domnul se va auzi acest răspuns înfricoşat: „Nu vor avea cruţare, pentru că nimeni nu caută cruţare”. Toţi stau cu spatele la Domnul, s-au întors de la El şi L-au uitat.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)