”Simpla unire dintre trupul nostru și Acela al lui Hristos nu este îndeajuns pentru a ne uni cu El. Dacă primim Trupul lui Hristos, însă ne întoarcem de la El în duh, este asemenea apropierii dintre Hristos și cei ce L-au lovit, care L-au batjocorit și L-au răstignit. Atingerea de El nu le-a fost nici spre mântuire, nici spre tămăduire, ci spre osândă” (Sf. Ioan, Arhiepiscop de Shanghai, + 2 iulie 1966)
În ziua Cincizecimii a adormit întru Domnul fostul Egumen al Sfintei Mănăstiri a Cuviosului Grigorie din Sfântul Munte, Arhimandritul Gheorghe Kapsanis. În aceeași zi s-a săvârșit slujba pentru cel adormit la metocul din Stavroúpoli al Sfintei Mănăstiri Grigoriu, iar în ziua următoare, a Sfântului Duh, s-a săvârșit slujba de înmormântare chiar la Sfânta Mănăstire Grigoriu, unde s-a nevoit și a slujit vreme de 40 de ani, arătându-se a fi o mare personalitate a Bisericii Ortodoxe contemporane.
Pentru că ne leagă o prietenie frățească de mulți ani și a existat între noi o prețuire reciprocă, aș dori să consemnez aici câteva gânduri, pe care le depun ca mărturie spre pomenirea acestei mari personalități.
1. Teolog și dascăl de nivel academic
Prima oară ne-am cunoscut la congresele teologice organizate în deceniul ’60 și începuturile anilor ’70, când el, pe atunci mirean, excela ca asistent științific și doctor în teologie al Facultății de Teologie din Atena. În această calitate, participa la diferite congrese, unde își făcea cunoscut cuvântul teologic și pastoral prin elocința și directețea comunicării care îl caracterizau, atrăgându-i mai ales pe tineri prin cugetul și ethosul smerit, dar și prin deplinătatea și conștiința teologică, exprimând și unele idei care la acea epocă erau văzute ca revoluționare.
VIAȚA STAREȚULUI HARALAMBIE DIONISIATUL. HARALAMBIE (8)
Haralambie s-a născut în Rusia în jurul anului 1910. Un unchi de al său, Anastasie, monahul Arsenie de mai târziu, fiind cuprins de dumnezeiasca dragoste, voia să plece la Sfintele Locuri ca să se afierosească în întregime Creatorului său. Îi stătea însă o piedică în cale. În Pont exista o tradiţie potrivit căreia creştinului care nu boteza măcar un prunc, în viața cealaltă Hristos îi va pune o piatră în braţe.
VIAȚA STAREȚULUI HARALAMBIE DIONISIATUL. UN EXEMPLU DE MARE ÎNŢELEPCIUNE (5)
Odată, Leonidas, înainte de a se căsători, a acceptat invitaţia câtorva consăteni de-ai lui de a merge în excursie într-un oraş vecin.
Din nefericire, aceşti consăteni ai lui erau nişte desfrânaţi şi au rânduit să rămână peste noapte la un han care avea faimă rea. „Prietenului” lor nu i-au spus nimic, dar au plănuit să-l târască şi pe el în mocirla desfrânării. După ce hangiul a arătat fiecăruia camera, Leonidas, fără să bănuiască ceva, a intrat înăuntru. Dar acolo, ce să vadă? O tânără desfrânată îl aştepta într-o poziţie provocatoare. Dar el, ca un alt Iosif, ce a născocit? I-a spus fetei:
VIAȚA STAREȚULUI HARALAMBIE DIONISIATUL. IZBĂVIREA LUI LEONIDAS DE LA UN ÎNFRICOŞĂTOR NAUFRAGIU (4)
În această perioadă, iubita lui soră, Partenia, şi-a luat rămas bun de la ei având vârsta de numai şaisprezece ani şi s-a întors în Pont pentru a se face călugăriță în vestita mănăstire a Maicii Domnului, Teoschepatis.
Leonidas, mânat de dragoste frăţească şi îngrijorat de soarta surorii lui, care locuia în acel ţinut înconjurat de cuceritorii barbari, a hotărât să o viziteze.