PROGRAMUL LITURGIC LA DUMINICA A DOUA DIN POST (A SF. GRIGORIE PALAMA)
Lasă un răspuns
Arhive autor: admin
6 martie 2015, LITURGHIA DARURILOR, TAINA SFÂNTULUI MASLU & PARASTAS DE OBŞTE
Vineri, 6 martie 2015, începând cu orele 17.30, se va oficia Liturghia Darurilor mai-nainte-sfintite, iar de la orele 19.30, Taina Sfântului Maslu. După predică şi venerarea sfintelor moaşte, se vor citi rugaciuni de dezlegare si la toata trebuinta si se va oficia Slujba parastasului de obste.
Credincioşii, care vor să participe la aceste slujbe, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:
0243.216.085,0343.102.597,
0740.945.854,
0728.913.548,
0769.466.348
(Persoană de contact: Toader Lucretia)
6 martie 2015: Cuvânt de folos al Sfântului Teofan Zăvorâtul
„Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup” (Fac. 6, 3). În om există două tendinţe contrarii, însă conştiinţa este una singură. Caracterul oricărei personalităţi umane este definit prin partea spre care ea înclină. Dacă înclină spre partea duhului, omul va fi duhovnicesc; dacă înclină spre partea trupului, omul va fi trupesc. Duhul nu piere nici în cel trupesc, însă e înrobit şi nu are nici un cuvânt de spus. El e subjugat si înrobit trupului ca un rob stăpânului său, născocind pentru el toate desfătările cu putinţă. Nici în omul duhovnicesc trupul nu piere, dar se supune duhului şi lucrează pentru el, pierzându-şi dreptul la hrană – prin postire, la somn – prin priveghere, la odihnă – prin necontenită trudă şi istovire, la desfătarea simţurilor – prin însingurare si tăcere. Dumnezeu nu rămâne acolo unde împărățeşte trupul, fiindcă organul comuniunii Sale cu omul este duhul, care nu este într-o astfel de situaţie la locul ce i se cuvine. Prima oară, se simte apropierea lui Dumnezeu atunci când duhul începe să-şi ceară drepturile prin mişcările fricii de Dumnezeu şi ale conştiinţei; iar atunci când si conştiinţa împreună cu libertatea înclină în această parte, Dumnezeu intră în comuniune cu omul şi începe să locuiască în el. Din acel minut vor începe să se înduhovnicească si sufletul şi trupul, şi omul lăuntric şi cel văzut, până ce Dumnezeu va deveni totul în toate în acel om, şi el, înduhovnicindu-se, se va îndumnezei. Ce minunată îmbunătăţire şi cât de puţin şi-o amintesc, o preţuiesc şi o caută oamenii!
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)
5 martie 2015: Cuvânt de folos al Sfântului Teofan Zăvorâtul
„Să nu dai somn ochilor tăi, nici genelor tale dormitare, ca să te mântuieşti ca o căprioară din cursă şi ca o pasăre din laţ” (Pilde 6, 4-5). După această regulă trebuie să se călăuzească oricine a hotărât în inima sa, înaintea feţei Domnului, să trăiască de-acum încolo după poruncile Lui. El nu trebuie să dea somn ochilor săi, nu celor din afară, ci ochilor lăuntrici ai minţii, ca ei să privească în inimă cu stăruinţă şi să bage de seamă bine tot ce se petrece acolo şi astfel să dea celui râvnitor putinţa de a cunoaşte cursele vrăjmaşului si de acolo primejdiile pe care le aduc acestea. Inima a devenit acum arena luptei cu vrăjmaşul. Aici seamănă el necontenit sămânţa sa, ce se răsfrânge în gânduri, care nu sunt întotdeauna rele în chip vădit, ci se prefac, de cele mai multe ori, că sunt bune şi drepte, înlănţuirea tuturor gândurilor nu e decât un laţ împletit cu viclenie! Cel ce s-a aruncat în urma lor fără să ia aminte nu va scăpa de rătăcire şi, prin urmare, de primejdia căderii. Iată de ce, frate, e nevoie să-ţi ascuţi privirea minţii, luând aminte bine la tot ce se întâmplă înlăuntrul şi împrejurul tău. Ia seama la ce te îmbie să faci nelipsitul tău sfătuitor din partea stângă; cercetează pentru ce te îmbie cu acel lucru, unde duce acesta şi niciodată nu vei cădea în cursa lui. Un lucru să nu uiţi: singură luarea-aminte n-are putere, ci numai când e înfrăţită cu trezvia, duhul priveghetor şi cu neîncetata rugăciune către Domnul, îmbină toate acestea şi vrăjmaşului îi va fi peste putinţă să te prindă în cursă.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)
4 martie 2015: Cuvânt de folos al Sfântului Teofan Zăvorâtul
Când Moise si cu Aaron au început să mijlocească pentru popor înaintea lui Faraon, ca acesta să îi dea drumul, răspunsul primit a fost înteţirea asupririi israelitenilor până-ntr-acolo că aceştia au început să cârtească împotriva celor ce mijloceau pentru ei: „Ne-aţi făcut urâţi în ochii lui Faraon” (Ieş. 5, 21). Întocmai la fel e pus la încercare sufletul păcătosului care se pocăieşte. Atunci când frica de Dumnezeu şi conştiinţa, aceşti Moise şi Aaron lăuntrici, încep să îndemne sufletul să se ridice, în fine, în picioare şi să scuture jugul robiei păcatului, bucuria pătrunde întreaga lui alcătuire; dar nici vrăjmaşul nu doarme, ci îngrămădeşte în gândurile lui munţi de piedici, -cum că păcatul e de nebiruit şi îl bântuie cu frici din toate părţile: frică pentru bunăstare, frică pentru legăturile lumeşti, frică pentru tot ce îi aparţine, chiar pentru viaţa sa. Şi se întâmplă astfel că omul, numai ce a pornit pe calea către Dumnezeu, că se şi opreşte. Prinde curaj, frate! „Si Se va înălţa Domnul Savaot întru judecată şi Dumnezeu Cel Sfânt Se va slăvi întru dreptate” (Is. 5,16). Dumnezeu e mai tare decât vrăjmaşul. Strigă către Dânsul şi vei auzi la fel ca Moise oarecând: „Acum vei vedea cele ce voi face Eu cu Faraon”. Vrăjmaşul nu are putere asupra sufletului: el poate doar să-l sperie cu părute spaime. Nu te da bătut, rabdă, mergi înainte cu bărbăţie, spunând în sinea ta: „Să mor si nu mă las, ci cu îndrăzneală voi merge înainte, acolo unde mă cheamă Domnul prin duhul pocăinţei care lucrează acum în mine”!
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)
3 martie 2015: Cuvânt de folos al Sfântului Teofan Zăvorâtul
„Şi a zis Cain către Domnul: pedeapsa mea este mai mare decât as putea-o purta” (Fac. 4, 13). Este, oare, cu putinţă a vorbi astfel înaintea feţei lui Dumnezeu, Care este aspru, fireşte, întru dreptatea Sa, dar şi pururea gata să miluiască pe cel care se pocăieşte cu adevărat? Zavistia a întunecat gândurile sănătoase, nelegiuirea făcută cu deadinsul a împietrit inima, şi Cain, iată, îi răspunde cu grosolănie lui Dumnezeu însuşi: „Au doară sunt eu păzitorul fratelui meu?” (Fac. 4, 9). Dumnezeu vrea să înmoaie inima lui de piatră cu ciocanul asprei Sale judecăţi, dar el nu se lasă, ci, închizându-se în grosolănia sa, se aruncă în braţele sorţii pe care şi-a gătit-o singur prin pizmă şi omor. E de mirare faptul că după aceasta a trăit la fel ca toată lumea: a avut femeie, şi-a întemeiat o familie şi păstra toate legăturile lumeşti; însă pecetea lepădării şi deznădejdii stătea în continuare asupra lui. Trebuie să fie vorba de un fapt lăuntric, care se petrecea în conştiinţă, din conştientizarea poziţiei în care se afla faţă de Dumnezeu, sub influenţa faptelor, patimilor şi obiceiurilor păcătoase care o apăsau. Mai ales acum ar trebui oamenii să ia aminte la aceasta! Dar să aibă, totodată, credinţa că nu este păcat care să biruiască mila lui Dumnezeu, chiar dacă pentru înmuierea inimii este nevoie, fireşte, de timp si osteneală, între mântuire şi pieire nu este loc, însă, de ales!
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)
2 martie 2015: CUVÂNT AL SFÂNTULUI TEOFAN ZĂVORÂTUL
Luni (a 2-a săptămână a Postului)
„Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea sunt ieşirile vieţii” (Pilde 4,23). Creştinul care a postit, s-a spovedit si s-a împărtăşit cu Sfintele Taine înnoieşte în sine izvoarele harului deschise în el prin Sfântul Botez, care după aceea au fost de atâtea ori înnoroite prin nepăsare şi căderi şi de atâtea ori au fost curăţite prin pocăinţă. Acum ele sunt iarăşi curăţite după ultimele căderi. Să le păzim deci cel puţin de acum, a nu le astupa iarăşi prin neluare aminte, împrăştiere şi nepăsare faţă de acele lucrări prin care se păstrează curăţenia si dreapta curgere a apelor lor. Să prelungim postirea, să nu dăm frâu liber simţurilor, să nu contenim a ne ruga cu osârdie şi lacrimi, să nu uităm faptele dragostei, să căutăm ascultarea cuvântului lui Dumnezeu şi, mai presus de toate, să vorbim cu Domnul, Care este în noi, şi prin această împreună-vorbire să păstrăm în noi frica de Domnul şi râvna de a plăcea lui Dumnezeu, în care se şi află izvoarele vieţii noastre duhovniceşti!
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)
APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA ZILEI (1 martie 2015)
Ap. Evrei 11, 24-26; 32-40
Fraţilor, prin credinţă, Moise, când s-a făcut mare, n-a voit să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a ales mai bine să pătimească cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă dulceaţa cea trecătoare a păcatului, socotind că batjocorirea pentru Hristos este mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, fiindcă se uita la răsplătire.
Şi ce voi mai zice? Căci timpul nu-mi va ajunge, ca să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftae, de David, de Samuel şi de prooroci, care prin credinţă au biruit împărăţii, au făcut dreptate, au dobândit făgăduinţele, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au împuternicit, din slabi ce erau s-au făcut tari în războaie, au întors taberele vrăjmaşilor pe fugă; unele femei şi-au luat pe morţii lor înviaţi. Iar alţii au fost chinuiţi, neprimind izbăvirea ca să dobândească mai bună înviere; alţii au suferit batjocură şi bici, ba chiar lanţuri şi închisoare, au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului. Şi toţi aceştia, mărturisiţi fiind prin credinţă, n-au primit făgăduinţa, pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi desăvârşirea.
Ev. Ioan 1, 43-51
În vremea aceea a vrut Iisus să meargă în Galileea şi a găsit pe Filip şi i-a zis: vino după Mine. Şi Filip era din Betsaida din oraşul lui Andrei şi al lui Petru. Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: am găsit pe Acela despre care a scris Moise în lege şi au scris proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. Iar Natanael i-a zis: din Nazaret poate să fie ceva bun? Şi Filip i-a răspuns: vino şi vezi. Iisus a văzut pe Natanael venind către Dânsul şi a zis despre el: iată cu adevărat israelitean în care nu este vicleşug! Natanael L-a întrebat: de unde mă cunoşti? Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: mai înainte ca Filip să te cheme, te-am văzut când erai sub smochin. Răspuns-a Natanael şi I-a zis: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti împăratul lui Israel. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. Apoi i-a zis: adevărat, adevărat vă spun că de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorându-se peste Fiul Omului.
28 februarie 2015: TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI
[Evr. 1, 1-12; Mc. 2, 23 -28; 3, 1-5]
S-au apropiat oamenii de paharul Domnului, au fost la cina Domnului: Slavă Ţie, Dumnezeule! Slavă Ţie, Dumnezeule! Slavă Ţie, Dumnezeule! Mare zi a Domnului este astăzi! Prea-slăvită prăznuire în cer! Nu este oraş, nici sat, nici casă în care cineva să nu se fi împărtăşit. Pe toată întinderea Rusiei, peste tot în miazăzi şi la răsărit sunt atâţia oameni înveşmântaţi în haina albă a dreptăţii, care au gustat din viaţa dumnezeiască şi s-au unit cu Domnul întru adevăr! Înnoitu-s-a trupul Domnului – trupul Bisericii şi s-a înveşmântat în slava sa cea adevărată, ascunsă de ochii oamenilor, însă văzută de ochii îngereşti, închinatu-s-au îngerii Celui Întâi-Născut atunci când El a fost adus în lume întru puterea Sa, iar acum I s-au închinat pentru că lumea este adusă iarăşi la El. I s-au închinat şi au cântat: „Scaunul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului; toiagul dreptăţii – toiagul împărăţiei Tale. lubit-ai dreptatea şi ai urât fărădelegea” (Ps. 44, 7-8).
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)
APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA ZILEI (28 februarie 2015)
Ap. Evrei 1, 1-12
Fraţilor, după ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor a toate şi prin Care a făcut şi veacurile; Care, fiind strălucirea slavei şi chipul fiinţei Lui şi Care ţine toate cu cuvântul puterii Sale, după ce a săvârşit, prin El însuşi, curăţirea păcatelor noastre, a şezut de-a dreapta slavei, întru cele preaînalte, făcându-Se cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moştenit un nume mai deosebit decât ei. Căci căruia dintre îngeri i-a zis Dumnezeu vreodată: «Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut»; şi iarăşi: «Eu Îi voi fi Lui Tată şi El Îmi va fi Mie Fiu»? Şi iarăşi, când aduce în lume pe Cel Întâi-Născut, El zice: «Şi să se închine Lui toţi îngerii lui Dumnezeu». Şi de îngeri zice: «Cel ce face pe îngerii Săi duhuri şi pe slujitorii Săi pară de foc»; iar către Fiul: «Tronul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului; şi toiagul dreptăţii este toiagul împărăţiei Tale. Iubit-ai dreptatea şi ai urât fărădelegea; pentru aceea Te-a uns pe Tine, Dumnezeul Tău, cu untdelemnul bucuriei, mai mult decât pe părtaşii Tăi». Şi: «Întru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat şi cerurile sunt lucrul mâinilor Tale; ele vor pieri, dar Tu rămâi şi toate ca o haină se vor învechi şi ca un pe un veşmânt le vei strânge şi ca o haină vor fi schimbate. Dar Tu acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor sfârşi».
Ev. Marcu 2, 23-28; 3, 1-5
În vremea aceea trecea Iisus sâmbăta prin holdele de grâu şi ucenicii Săi, în mersul lor, au început să smulgă spice. Atunci fariseii au zis către Dânsul: vezi, de ce fac sâmbăta ce nu se cuvine? Iar Iisus le-a răspuns: oare, n-aţi citit niciodată ce a făcut David, când a avut lipsă şi a flămânzit el şi cei ce erau cu dânsul? Cum a intrat în casa lui Dumnezeu, în vremea lui Aviatar arhiereul şi a mâncat pâinile punerii înainte, pe care nu se cuvenea să le mănânce decât numai preoţii şi a dat şi celor ce erau împreună cu el? Apoi le-a mai zis: sâmbăta a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă. Drept aceea Fiul Omului este Domn şi al sâmbetei.
Şi iarăşi a intrat în sinagogă. Şi era acolo un om, având o mână uscată. Însă ei îl pândeau să vadă de-l va vindeca sâmbăta, ca să-L învinuiască. Atunci Iisus a zis omului care avea mâna uscată: stai în mijloc. Şi i-a întrebat: se cuvine sâmbăta să faci bine sau să faci rău? Să mântuieşti un suflet sau să-l pierzi? Dar ei tăceau. Atunci, privind spre ei cu mânie şi întristându-se de împietrirea inimii lor, a zis omului: întinde mâna ta; el a întins-o şi s-a făcut sănătoasă ca şi cealaltă.