Arhive autor: admin

30 aprilie 2015: TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI

p18vvkofp61ejq1v936l2ivmk846

[Fapte 8,26-39; In. 6,40-44]

Sfântul Filip l-a întrebat pe famen: „Înţelegi, oare, ce citeşti?”. Acela a răspuns: „Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?” Cât de adesea trăiesc acelaşi lucru cei ce citesc cuvântul lui Dumnezeu şi scrierile Părinţilor! Cele citite nu intră în cap; mintea nu poate să ia aminte la lucrurile scrise acolo şi să le încapă, de parcă ar fi vorba despre ceva străin ei, despre lucruri dintr-un tărâm necunoscut. Iată că aici este nevoie de un tâlcuitor deprins cu lucrurile de care este vorba. Sfântul Filip avea acelaşi duh care a dat si proorociile şi nu i-a venit greu să tâlcuiască locul care îl frământa pe famen. Aşa e şi cu noi acum: trebuie să găsim un om care să stea pe acea treaptă a vieţii şi a cunoştinţei de care este legată scriptura ce ne frământă, şi el o va tâlcui fără vreo osteneală, căci fiecare are treapta sa de orizont duhovnicesc. Cel aflat pe o treaptă mai joasă nu vede tot ce vede cel aflat pe o treaptă mai înaltă, ci poate numai să ghicească. De se întâmplă ca scriptura ce n-o putem noi înţelege să atingă o treaptă mai înaltă, iar tâlcuitorul întâlnit de noi stă pe o treaptă mai joasă, el nu ne va tâlcui aşa cum se cuvine, ci va adapta totul la orizontul său şi lucrul cu pricina va rămâne pentru noi la fel de întunecat ca mai înainte. Se cade să ne minunăm de uşurătatea cu care se apucă să tâlcuiască cele ale Scriptuii oameni cu totul străini de tărâmul de care ţin aceste lucruri. Şi totul iese din ei pe dos decât cum trebuie; însă a se făli cu tâlcuirile lor nicicum nu uită.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA ZILEI (30 aprilie 2015)

Ap. Fapte 8, 26-39

În zilele acelea, un înger al Domnului a grăit către Filip, zicând: Ridică-te şi mergi spre miazăzi, pe calea care coboară de la Ierusalim la Gaza; aceasta este pustie. Şi, ridicându-se, a mers. Şi iată un bărbat din Etiopia, famen, mare dregător al Candachiei, regina Etiopiei, care era peste toată vistieria ei şi care venise la Ierusalim ca să se închine, se întorcea acasă; şi, şezând în carul său, citea pe proorocul Isaia. Iar Duhul i-a zis lui Filip: Apropie-te şi te alipeşte de carul acesta. Şi, alergând, Filip l-a auzit citind pe proorocul Isaia, şi i-a zis: Înţelegi, oare, ce citeşti? Iar el a zis: Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva? Şi a rugat pe Filip să se urce şi să şadă cu el. Iar locul din Scriptură pe care-l citea era acesta: «Ca un miel care se aduce spre junghiere şi ca o oaie fără de glas înaintea celui ce-o tunde, aşa nu şi-a deschis gura Sa. Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat, şi neamul Lui cine-l va spune? Că se ridică de pe pământ viaţa Lui». Iar famenul, răspunzând, a zis lui Filip: Rogu-te, despre cine zice proorocul acesta, despre sine ori despre altcineva? Iar Filip, deschizând gura sa şi începând de la scriptura aceasta, i-a binevestit pe Iisus. Şi, pe când mergeau pe cale, au ajuns la o apă; iar famenul a zis: Iată apă. Ce mă împiedică să fiu botezat? Filip a zis: Dacă crezi din toată inima, este cu putinţă. Şi el, răspunzând, a zis: Cred că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Şi a poruncit să stea carul; şi s-au coborât amândoi în apă, şi Filip şi famenul, şi l-a botezat. Iar când au ieşit din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, şi famenul nu l-a mai văzut. Şi el s-a dus în calea sa, bucurându-se.

Ev. Ioan 6, 40-44

Zis-a Domnul către iudeii care crezuseră într-Însul: aceasta este voia Celui care M-a trimis pe Mine, ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică şi Eu să-l înviez în ziua cea de apoi. Deci iudeii cârteau împotriva Lui, pentru că a zis: Eu sunt pâinea care s-a pogorât din cer. Şi ziceau: au nu este Acesta Iisus, fiul lui Iosif, şi nu ştim noi pe tatăl Său şi pe mama Sa? Atunci cum spune El: M-am pogorât din cer? Deci a răspuns Iisus şi a zis către ei: nu cârtiţi între voi. Nimeni nu poate să vină la Mine, de nu-l va trage Tatăl, care M-a trimis pe Mine; iar Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.

29 aprilie 2015: TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI

sfantul_teofan_zavoratul_10

[Fapte 8,18-25; In. 6,35-39]

Sfântul Petru grăieşte către Simon: „Tu n-ai parte, nici moştenire, la chemarea aceasta, pentru că inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu. Pocăieşte-te, deci, de această răutate a ta şi roagă-te lui Dumnezeu, doar ţi se va ierta cugetul inimii tale”. Nu avea parte, iar Simon nici cu gândul nu gândea că a ajuns aşa departe; şi doar pe dinafară nu săvârşise nimic necuviincios, ci numai a gândit în chip nedrept, şi cugetul inimii lui a săvârşit un lucru despre care Apostolul nu ştia dacă i se va ierta sau nu, chiar după pocăinţă şi rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Iată ce înseamnă întocmirea inimii şi cugetarea care iese din ea potrivit acestei întocmiri! Judecând în această lumină, omul e într-un fel pe dinafară şi în alt fel pe dinlăuntru: iar lăuntrul lui îl vede numai Dumnezeu, dimpreună cu cei cărora le descoperă Duhul lui Dumnezeu, Care cearcă inimile. Deci, cu ce frică şi cutremur se cade să-şi lucreze fiecare mântuirea! Şi cu câtă osârdie nefăţarnică trebuie să-L roage pe Dumnezeu: „Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele” (Ps. 50). Iar la Judecată vor fi lucru de spaimă şi mirare. Domnul va zice: „Nu vă cunosc pe voi” celor ce nu doar că au fost încredinţaţi că sunt oameni ai lui Dumnezeu, ci au şi părut astfel în ochii tuturor. Ce ne rămâne, dar? Ne rămâne doar să strigăm: „Cu judecăţile pe care le ştii, mântuieşte-ne pe noi, Doamne! însuţi, precum ştii, dă rânduială mântuitoare inimii noastre!”.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA ZILEI (29 aprilie 2015)

ΑΓΙΟΣ-ΛΟΥΚΑΣ-Ο-ΕΥΑΓΓΕΛΙΣΤΗΣ

Ap. Fapte 8, 18-25

În zilele acelea, Simon, văzând că prin punerea mâinilor apostolilor se dă Duhul Sfânt, le-a adus bani, zicând: Daţi-mi şi mie puterea aceasta, ca acela pe care eu voi pune mâinile să primească Duhul Sfânt. Iar Petru a zis către el: Banii tăi să fie cu tine spre pierzare! Căci ai socotit că darul lui Dumnezeu se dobândeşte cu bani. Tu n-ai parte, nici moştenire la chemarea aceasta, pentru că inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu. Pocăieşte-te deci de această răutate a ta şi te roagă lui Dumnezeu, doară ţi se va ierta cugetul inimii tale, căci întru amărăciunea fierii şi întru legătura nedreptăţii te văd că eşti. Şi, răspunzând, Simon a zis: Rugaţi-vă voi la Domnul, pentru mine, ca să nu vină asupra mea nimic din cele ce aţi zis. Iar ei, mărturisind şi grăind cuvântul Domnului, s-au întors la Ierusalim şi în multe sate ale samarinenilor binevesteau.

Ev. Ioan 6, 35-39

Zis-a Domnul către iudeii care crezuseră într-Însul: Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată. Dar v-am spus vouă că M-aţi văzut şi tot nu credeţi. Tot ce-Mi dă Mie Tatăl, la Mine vine; şi pe cel care vine la Mine, nu-l voi da afară, pentru că M-am pogorât din cer, nu ca să fac voia mea, ci voia Celui care M-a trimis pe Mine. Iar voia Celui care M-a trimis pe Mine este aceea, ca din toţi pe care Mi i-a dat Mie, să nu pierd pe nici unul, ci să-i înviez pe ei în ziua cea de apoi.

28 aprilie 2015: TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI

_________________527bdaafc8956

[Fapte 8,5-17; In. 6, 27-33]

„Iar Simon a crezut şi el şi, botezându-se, era mereu cu Filip.” A crezut şi s-a şi botezat, dar nimic n-a ieşit din el. Se cuvine să ne gândim că ceva nu era cum trebuie în întocmirea credinţei lui. Credinţa nefăţarnică înseamnă lepădare de propria minte. Aceasta trebuie golită şi înfăţişată credinţei ca o scândură curată, pentru ca aceasta să se poată însemna în minte aşa cum este, fără amestecul unor rostiri si socotinţe străine. Atunci când în minte rămân socotinţele ei, după ce se întipăresc în ea socotinţele credinţei, va ieşi în ea o încurcătură: conştiinţa se va rătăci, prinsă între lucrările credinţei şi filozofările minţii. Aşa a fost si Simon, părintele tuturor ereticilor; aşa sunt şi toţi cei care intră pe tărâmul credinţei cu filozofările lor – la fel ca înainte, aşa si acum. Aceştia se rătăcesc în ale credinţei şi nimeni nu iese din dânşii, afară de vătămare: pentru sine – când nu capătă glas, pentru alţii – atunci când rătăcirea nu rămâne în ei, ci se revarsă în afară, din setea lor de a fi învăţători. Din această pricină se nasc întotdeauna grupuri de oameni care păcătuiesc mai mult sau mai puţin în materie de credinţă, cu o nefericită încredere în infailibilitatea lor şi o jalnică dorinţă de a-i face pe toţi să îi urmeze.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA ZILEI (28 aprilie 2015)

Ap. Fapte 8, 5-17

În zilele acelea, Filip, coborându-se într-o cetate a Samariei, le propovăduia pe Hristos. Şi mulţimile luau aminte într-un cuget la cele spuse de către Filip, ascultându-l şi văzând semnele pe care le săvârşea. Căci din mulţi care aveau duhuri necurate, strigând cu glas mare, ele ieşeau şi mulţi slăbănogi şi şchiopi s-au vindecat. Şi s-a făcut mare bucurie în cetatea aceea. Dar era mai dinainte în cetate un bărbat, anume Simon, vrăjind şi uimind neamul Samariei, zicând că el este cineva mare, la care luau aminte toţi, de la mic şi până la mare, zicând: Acesta este puterea lui Dumnezeu, numită cea mare. Şi luau aminte la el, fiindcă de multă vreme, cu vrăjile lui, îi uimise. Iar când au crezut lui Filip, care le propovăduia despre împărăţia lui Dumnezeu şi despre numele lui Iisus Hristos, bărbaţi şi femei se botezau. Iar Simon a crezut şi el şi, botezându-se, era mereu cu Filip. Şi văzând semnele şi minunile mari ce se făceau, era uimit. Iar apostolii din Ierusalim, auzind că Samaria a primit cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan, care, coborând, s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt. Căci nu Se pogorâse încă peste nici unul dintre ei, ci erau numai botezaţi în numele Domnului Iisus. Atunci îşi puneau mâinile peste ei, şi ei luau Duhul Sfânt.

Ev. Ioan 6, 27-33

Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: agonisiţi-vă, nu mâncarea cea pieritoare, ci mâncarea care rămâne spre viaţa veşnică pe care o va da vouă Fiul Omului, căci pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatăl. Atunci au zis către Dânsul: ce să facem ca să săvârşim lucrurile lui Dumnezeu? Iisus, răspunzând, a zis către ei: acesta este lucrul lui Dumnezeu, ca să credeţi în Acela, pe care El L-a trimis. Ei însă I-au răspuns: dar ce minune faci Tu, ca să vedem şi să credem în Tine? Ce lucrezi? Părinţii noştri au mâncat mană în pustie, precum este scris: pâine din cer le-a dat lor ca să mănânce. Dar Iisus le-a spus: adevărat, adevărat vă spun vouă, nu Moise v-a dat vouă pâinea cea din cer, ci Tatăl Meu vă va da, din cer, pâinea cea adevărată. Pentru că pâinea lui Dumnezeu este aceea, care se pogoară din cer şi dă viaţă lumii.

27 aprilie 2015: TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI

2305924536_8b67e1e69d1

[Fapte 6, 8; 7, 5, 47-60; In. 4, 46-54]

Sfântul Ştefan grăieşte: „Cel Preaînalt nu locuieşte în temple făcute de mâini… Ce casă îmi veţi zidi Mie, zice Domnul, sau ce loc pentru odihna Mea?”. Numai templul nezidit de mână al inimii îl poate încăpea pe Dumnezeu, precum a grăit Domnul: „De Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, si Tatăl Meu îl va iubi; şi vom veni la el, şi locaş la el vom face” (In. 14, 23). Felul în care se săvârşeşte acest lucru e pentru noi de nepătruns; dar este lucru adevărat, căci este limpede că atunci „Dumnezeu lucrează în noi si ca să voim, şi ca să săvârşim, după a Lui bunăvoire” (Filip. 2, 13). Nu sta pe gânduri, aşadar, ci doar dă-I Domnului inima ta, iar El va face din ea templu al Său, numai că e nevoie să I-o dai pe toată. De vor rămâne părţi nedate din inima ta va fi cu neputinţă să se întocmească un templu întreg, fiindcă o parte va fi putredă, alta sfărâmată şi va ieşi, dacă va ieşi, un templu cu găuri: fără acoperiş sau fără uşi. Iar într-un asemenea templu e cu neputinţă de locuit, nu va fi Domnul în el. Va fi templu numai la arătare; de fapt însă va fi o îngrămădeală oarecare.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA ZILEI (27 aprilie 2015)

Ap. Fapte 6, 8-15; 7, 1-5; 47-60

În zilele acelea, Ştefan, plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari în popor. Şi s-au ridicat unii din sinagoga ce se zicea a libertinilor şi a cirenenilor şi a alexandrinilor şi a celor din Cilicia şi din Asia, sfădindu-se cu Ştefan. Şi nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi a Duhului cu care el vorbea. Atunci au pus pe nişte bărbaţi să zică: L-am auzit spunând cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi a lui Dumnezeu. Şi au întărâtat poporul şi pe bătrâni şi pe cărturari şi, năvălind asupră-i, l-au răpit şi l-au dus în sinedriu. Şi au pus martori mincinoşi, care ziceau: Acest om nu încetează a vorbi cuvinte de hulă împotriva acestui loc sfânt şi a Legii. Că l-au auzit zicând că Iisus, Nazarineanul Acest, va strica locul acesta şi va schimba datinile pe care ni le-a lăsat nouă Moise. Şi aţintindu-şi ochii asupra lui, toţi cei ce şedeau în sinedriu au văzut faţa lui ca o faţă de înger.

Şi a zis arhiereul: Adevărate sunt acestea? Iar el a zis: Bărbaţi fraţi şi părinţi, ascultaţi! Dumnezeul slavei S-a arătat părintelui nostru Avraam, când era în Mesopotamia, mai înainte de a locui în Haran, şi a zis către el: Ieşi din pământul tău şi din rudenia ta şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta. Atunci, ieşind din pământul caldeilor, a locuit în Haran. Iar de acolo, după moartea tatălui său, l-a strămutat în această ţară, în care locuiţi voi acum. Şi nu i-a dat moştenire în ea nici o palmă de pământ, ci i-a făgăduit că i-o va da lui spre stăpânire şi urmaşilor lui după el, neavând el copil.

Iar Solomon I-a zidit Lui casă, dar Cel Preaînalt nu locuieşte în temple făcute de mâini, precum zice proorocul: «Cerul este tronul Meu şi pământul aşternut picioarelor Mele. Ce casă Îmi veţi zidi Mie – zice Domnul – sau care este locul odihnei Mele? Nu mâna Mea a făcut toate acestea?». Voi, cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt, precum părinţii voştri aşa şi voi! Pe care dintre prooroci nu l-au prigonit părinţii voştri? Şi au ucis pe cei ce au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept, ai Cărui vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi acum, voi, care aţi primit Legea întru rânduială de la îngeri şi n-aţi păzit-o! Iar ei, auzind acestea, fremătau de furie în inimile lor şi scrâşneau din dinţi împotriva lui. Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu, şi a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu! Iar ei, strigând cu glas mare, şi-au astupat urechile şi au năvălit asupra lui. Şi scoţându-l afară din cetate îl băteau cu pietre. Iar martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul. Şi îl băteau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: Doamne Iisuse, primeşte duhul meu! Şi, îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Şi, zicând acestea, a murit. Iar Saul se învoise la uciderea lui Ştefan.

Ev. Ioan 4, 46-54

În vremea aceea era în Capernaum un dregător împărătesc, al cărui fiu era bolnav. Acesta, auzind că Iisus a venit din Iudeea în Galileea, a mers la El şi L-a rugat să se pogoare şi să tămăduiască pe fiul lui, căci era pe moarte. Atunci Iisus a zis către el: dacă nu vedeţi semne şi minuni, nu credeţi. Omul împărătesc i-a răspuns: Doamne pogoară-Te până nu moare fiul meu. Iisus a ziscătre el: du-te, fiul tău trăieşte. Şi omul a crezut în cuvântul pe care i l-a zis Iisus şi s-a dus. Şi iată, pogorându-se el, l-au întâmpinat slujitorii lui şi i-au spus că fiul lui trăieşte. Atunci a întrebat pe slujitori de ceasul în care i-a fost mai bine; iar ei i-au spus: ieri, în ceasul al şaptelea, l-au lăsat frigurile. Deci a cunoscut tatăl că acela a fost ceasul, în care a zis Iisus către el: fiul tău trăieşte. Şi a crezut el şi casa lui întreagă. Această a doua minune, a făcut-o Iisus iarăşi, când a venit din Iudeea în Galileea.

26 aprilie 2015: TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI

image053

Duminica Sfintelor Femei Mironosiţe

[Fapte 6,1-7; Mc. 15, 43 – 16, 8]

Femei neobosite! N-au dat somn ochilor lor, nici  genelor lor dormitare, până ce n-au aflat pe Cel Preaiubit! Iar bărbaţii parcă se împiedică în picioare: merg la mormânt, îl văd pustiu si rămân în nedumerire: ce putea să însemne faptul că nu-L vedeau pe Domnul? Nu, aici e vorba de dragoste chibzuită, care se teme de greşeală din pricina înaltului preţ al dragostei şi al ţintei sale. Atunci când au văzut şi au pipăit şi ei, fiecare dintr-înşii a mărturisit nu cu limba, asemenea lui Toma, ci cu inima: „Domnul meu si Dumnezeul meu”, si de-acum nimeni n-a mai putut să-i despartă de Domnul. Mironosiţele şi Apostolii închipuie cele două laturi ale vieţii noastre: simţirea şi chibzuinţă. Fără simţire, viaţa nu e viaţă; fără chibzuinţă, viaţa e oarbă – iroseşte mult şi dă puţină roadă sănătoasă. Simţirea trebuie să meargă înainte şi să dea imbold, iar chibzuinţa să hotărască timpul, locul, mijlocul de împlinire si, îndeobşte, întreaga rânduială a ceea ce inima socoate să facă. Înlăuntru, inima merge înainte; iar când e vorba de faptă – chibzuinţă. Atunci când simţurile noastre se vor deprinde a deosebi binele de rău, poate că ne vom putea bizui numai pe inimă, aşa cum dintr-un pom viu ies de la sine muguri, flori şi roade, şi din inimă va începe atunci să răsară binele, amestecându-se în chip înţelegător în curgerea vieţii noastre.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA ZILEI (26 aprilie 2015)

Ap. Fapte 6, 1-7

În zilele acelea, înmulţindu-se ucenicii, eleniştii (iudei) murmurau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la slujirea cea de fiecare zi. Şi chemând cei doisprezece mulţimea ucenicilor, au zis: Nu este drept ca noi, lăsând de-o parte cuvântul lui Dumnezeu, să slujim la mese. Drept aceea, fraţilor, căutaţi şapte bărbaţi dintre voi cu nume bun, plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune, pe care noi să-i rânduim la această slujbă. Iar noi vom stărui în rugăciune şi în slujirea cuvântului. Şi a plăcut cuvântul înaintea întregii mulţimi, şi au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt, şi pe Filip, şi pe Prohor, şi pe Nicanor, şi pe Timon, şi pe Parmena, şi pe Nicolae, prozelit din Antiohia, pe care i-au pus înaintea apostolilor, şi ei, rugându-se, şi-au pus mâinile peste ei. Şi cuvântul lui Dumnezeu creştea şi se înmulţea foarte numărul ucenicilor în Ierusalim, încă şi mulţime de preoţi se supuneau credinţei.

Ev. Marcu 15, 43-47; 16, 1-8

În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic cu bun nume, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că Iisus a murit aşa curând; şi chemând pe sutaş l-a întrebat dacă a murit de mult; şi aflând de la sutaş, Pilat a dăruit lui Iosif trupul mort. Atunci Iosif, cumpărând giulgiu de in şi pogorând pe Iisus de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră la uşa mormântului. Iar Maria Magdalena şi Maria lui Iosie priveau unde L-au pus. Iar după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena şi Maria mama lui Iacob şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să meargă să ungă trupul lui Iisus. Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt zicând una către alta: cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului? Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese răsturnată. Şi intrând în mormânt au văzut un tânăr, şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb şi s-au spăimântat. El însă le-a zis: Nu vă spăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul cel răstignit? A înviat; nu este aici; iată locul unde-L puseseră. Ci duceţi-vă de spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru, că El merge în Galileea mai înainte de voi. Acolo îl veţi vedea, după cum v-a spus vouă. Dar ele, ieşind din mormânt, au fugit de acolo, căci erau cuprinse de cutremur şi de spaimă, şi n-au spus nimănui nimic, căci se temeau.