Joi [Filip. 3,1-8; Lc. 7,17-30].

Sfântul Ioan înaintemer-gătorul îşi trimite ucenicii să-L întrebe pe Domnul: „Tu eşti Cel Care trebuie să vină sau să aşteptăm pe altul?”. Nu pentru sine a întrebat aceasta, fiindcă ştia fără sminteală cine este Iisus Hristos, ci pentru ucenicii Săi; iar ucenicii n-au căutat răspunsul la această întrebare din dorinţa de a iscodi, ci din dorinţa nefăţarnică de a afla adevărul. Unii ca aceştia nu au nevoie de vorbe multe; Domnul nici n-a zis altceva, decât a arătat lucrurile săvârşite de El chiar atunci. Faptele lui cele dumnezeieşti dădeau mărturie despre dumnezeirea Lui. Acest lucru era atât de limpede, încât cei ce veniseră cu întrebarea n-au stăruit. Aşa se întâmplă întotdeauna. Puterea lui Dumnezeu sălăşluieşte în Biserică; cel ce caută adevărul cu gând curat o simte îndată şi se încredinţează de adevăr. Această dovadă dobândită prin încercări pune capăt tuturor întrebărilor şi odihneşte cu desăvârşire mintea omului; iar pentru cel care nu vrea să creadă şi, pierzându-şi credinţa, începe să caute în Biserică nu temeiuri pentru a crede, ci îndreptăţiri pentru necredinţa sa, nici o dovadă nu i se pare îndestulătoare. El socoteşte necredinţa sa ca fiind întemeiată, chiar dacă temeiurile ei sunt şubrede şi nimicnice; dar dacă asta vrea inima lui, trece orice neajuns cu vederea.