[II Tes. l, 10; 2, 2; Lc. 12, 42-48]

Pilda despre iconom ne înfăţişează cum trebuie să fie creştinul faţă de cele ale vieţii. Iconomul se îngrijeşte cu osârdie de datoria lui, însă cu inima nu se leagă de nimic, e liber de orice legături, de orice lucru este legat numai pe dinafară. Aşa trebuie să fie şi creştinul faţă de orice lucru lumesc. Dar este, oare, cu putinţă acest lucru? Cum să nu. Aşa cum poate exista evlavie de ochii lumii, fără cucernicie lăuntrică, poate exista şi îndeletnicire cu treburile lumii numai la arătare, fără ca inima să fie legată lăuntric de acestea. Dar atunci nu se vor preschimba toate legăturile dintre noi într-o formă lipsită de viaţă, nu va deveni totul rece ca o statuie de marmură? Nu. în mijlocul lucrurilor acestei vieţi va răsări o altă viaţă, mult mai atrăgătoare decât oricare îndestulare a acestei vieţi. Cele lumeşti vor rămâne, într-adevăr, numai o formă lipsită de viaţă, dar ceea ce va încălzi inima va ieşi dintr-un alt izvor – şi oricine bea din acest izvor nu va mai înseta. Dar atunci e mai bine să lăsăm toate baltă? De ce? Să ştii că lepădându-te în afară de toate, poţi fi legat cu inima de ele; iar nelepădându-le în afară, să fii liber de legături.
Fireşte, cel ce se va lepăda de toate si în afară poate mai lesne să-şi stăpânească inima. Alege dar ce ţi-e mai la îndemână; dar să-ţi păzeşti inima precum o cere Domnul!

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia,  București, 2011, p. 236-237)