Ap. Evrei 11, 8-16; Ev. Marcu 9, 33-41

Mântuitorul dă un copil ca pildă de credință și viață. Simplitatea credinței naște simplitatea vieții, iar din amândouă ia naștere o stare duhovnicească pilduitoare. Lăsați raționalismul să intre în suflet; el va pricinui acolo dezbinare și îndreptățindu-se cum că vrea să rânduiască mai bine lucrurile, va da peste cap totul. Filozofarea deșartă strigă întotdeauna: ,,Asta nu-i bună, cealaltă nu-i bună; lăsați-mă pe mine și o să fac eu altfel totul; cele vechi nu mai sunt bune, m-am plictisit de ele”. Dar ea nu face nicicând vreun lucru bun, ci numai strică. Mintea trebuie să asculte de ceea ce a poruncit Domnul. Drept este că ea a fost numită împăratul  trupului; dar acestui împărat nu i s-a dat puterea de a legiui, ci numai cea de a împlini. Îndată ce se apucă să legiuiască, născocește aiureli îngrozitoare, strică și rânduielile morale, și pe cele religioase, și pe cele lumești, și pe cele politice; totul se întoarce pe dos. Mare nefericire e pentru societate atunci când i se dă minții libertatea de a se înălța fără a o înfrâna cu adevărul dumnezeiesc! Asta atrage mânia lui Dumnezeu. Despre aceasta s-a zis: ,,Ascunde-ți-vă puțin până ce va trece”. Atunci când clocotește samavolnicia minții, cel mai bine este să te ascunzi în simplitatea credinței. În vreme de furtună este mai bine să stai acasă și să nu ieși, nădăjduind în tine însuți, să te lupți cu ea; iar în vremea furtunii rătăcirii minții nu este bine să te lupți cu ea și să pui mâna pe arma filozofării ca să-i stai împotrivă. Simplitatea credinței este mai bună decât filozofarea; îmbracă-te în ea ca într-o platoșă, și nu vei fi biruit.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)