† Mitropolitul IOSIF 

Scrisoare pastorală la Nașterea Domnului 2017

Iubirea mântuitoare a lui Hristos

către tot clerul, cinul monahal și poporul drept slăvitor din întreaga arhiepiscopie

Preacuvioși și Preacucernici Părinți,

Preacuvioase Maici,

Iubiți frați și surori întru Domnul,

« Și s-a suit și Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David care se numește Bethleem… împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea sa nască, și a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut și L-a înfășat și L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei. » (Lc. 2, 7)

Atunci când ne apropiem cu inima de taina Nașterii Domnului ne întâlnim, în afară de cetatea Bethleemului atât de neprimitoare, și cu singurătatea lui Iisus, Pruncul, în mijlocul omenirii pentru care Se năștea să o mântuiască. Atât de singur și uitat de către toți cei care ar fi trebuit să Îl vadă și să Îl primească! Așa precum și noi facem astăzi, Îl uităm singur în ieslea Lui de odinioară. Nu Îl mai vedem din spatele preocupărilor noastre așa-zis “sărbătorești”, din spatele munților de mâncare și băutura pregătite oarecum pentru venirea Lui. Aproape că ne recunoaștem cu toții în această imagine a profitorului de pe urma sărăciei Celui ce S-a făcut sărac pentru noi în cele materiale și pământești, pentru a ne îmbogăți în cele cerești și netrecătoare. Cine poate vindeca orbirea noastră cea lăuntrică care nu ne lasă să vedem adevărul cel ascuns în peștera din Bethleem din cauza prea multei lumini materiale și prea marii bunăstări? Continuă să citești →

† SILUAN

Din mila lui Dumnezeu, Episcopul de-Dumnezeu-păzitei

Episcopii Ortodoxe Române a Italiei

Preacuviosului Cin Monahal,

Preacucernicului Cler și

Binecredinciosului popor creștin din cuprinsul Episcopiei noastre,

Har, pace și bunăvoire de la Dumnezeu, iar de la noi,

arhierești și părintești binecuvântări!

Iubiți fii duhovnicești, 

Veniți, toți credincioșii și iubitorii de Dumnezeu, să ne închinăm și noi lui Hristos Cel născut în ieslea Vifleemului, precum odinioară păstorii și magii, și să-L contemplăm pe Dumnezeu Cel ce a luat chip smerit și a devenit om ca și noi, căci, prin venirea Sa în lume, Fiul lui Dumnezeu ne aduce în dar înfierea de către Tatăl Cel ceresc!

Fiul Cel veșnic al lui Dumnezeu Se face, prin întrupare, „frate” cu fiecare dintre noi și ne ridică la demnitatea de „fii” ai lui Dumnezeu Tatăl pe noi, cei robiți păcatului și morții, dăruindu-ne privilegiul de a fi împreună cu Elmoștenitori ai Împărăției Cerurilor (cf. Rm. 8, 17). El nu ne dăruiește înfierea și moștenirea după „merit”, ci după a Sa iubire-de-oameni. Nu ne dă după dreptate, ci după a Sa mare-milă. Nu ne primește după faptele legii, ci după credința (cf. Rom. 3, 28) și bună-voirea fiecăruia dintre noi. Nu ne făgăduiește ceva mincinos, ci ne face părtași, încă de pe acum, la bunătățile cele adevărate ale Împărăției Cerurilor. Și spune la tot omul însetat și înfometat:Dacă este cineva însetat, să vină la Mine și să bea. (Ioan 7, 37). Ascultaţi-Mă pe Mine şi veţi mânca cele bune şi întru bunătăţi se va desfăta sufletul vostru(Is. 55, 2).Dar adaugă: Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu totcuvântul care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4,4). Și ni Se descoperă, zicând: Eu– Cuvântul Cel veșnic al Tatălui– sunt Pâinea Vieții. (…) Iar Pâinea pe care o voi da vouă este Trupul Meu (cf. Ioan 6, 51). Căci Trupul Meu este adevărată mâncare și Sângele Meu, adevărată băutură (Ioan 6, 55).  Continuă să citești →

†Bartolomeu,

Prin mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al Constantinopolului – Noua Romă şi

Patriarh Ecumenic,

Către plenitudinea Bisericii,

Har, Milă și Pace de la Mântuitorul Hristos Cel născut în Betleem.

Iubiți frați și surori în Hristos, iubiți fii,

Cu harul lui Dumnezeu ne-am învrednicit să ajungem încă o dată marea sărbătoare a Nașterii după trup a Cuvântului Divin, Care a venit în lume ca să ne dăruiască „buna stare”[1], răscumpărarea din păcat, din robia faptelor legii și din moarte, să ne dăruiască viața după adevăr și bucuria cea mare, pe care „nimeni nu o va lua de la noi” (Ioan 16:22).

Îl primim pe „Dumnezeu cel cu totul desăvârșit”[2], care „a adus iubirea pe pământ”[3], care ne devine „mai apropiat de noi chiar și decât sufletul nostru”[4]. Prin chenoză, Dumnezeu Cuvântul coboară la făptura creată „cu o coborâre negrăită și de nepriceput”[5]. Cel „neîncăput de toate” încape în pântecele Fecioarei, cel mare există în cele mici. Acest mare capitol al credinței noastre, cum Dumnezeu cel mai presus de fire „s-a făcut Om pentru omenire”[6], rămâne o taină „de negrăit”. „Taina cea mare a Întrupării dumnezeiești rămâne o taină veșnică”[7]. Continuă să citești →

„Și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de Har și de adevăr” (Ioan 1, 14)

În lumina, pacea, bucuria și slava Preasfintei Treimi, care se revarsă neîncetat peste poporul lui Dumnezeu cel dreptcredincios, iată-ne din nou îmbră­cați în veșmintele virtuților creștine pregătite în cele 40 de zile de post și în straie nobile de sărbătoare, ajunși la zi de Mare Praznic împărătesc, Sărbătoarea Crăciunului, când contemplăm cu evlavie și recunoștință Nașterea Pruncului Iisus de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria, în peștera din Betleemul Iudeii. Intrarea Fiului lui Dumnezeu în istoria dramatică a omenirii căzute în păcatul neascultării nu este altceva decât rodul iubirii milostive a Tatălui, Care a dorit să restaureze capodopera creației Sale – Omul, aducându-l din nou acasă, în familie și în iubirea Preasfintei Treimi (…) Continuă să citești →

Trăim cu emoție sfântă clipele fericite și binecuvântate ale marii noastre sărbători creștine, un timp al păcii și bucuriei, al liniștii și iertării. Dumnezeu, „Cel ce este” (Ieșirea 3, 14), „Începutul și Sfârșitul” (Apocalipsa 22, 13), Domnul oștirilor cerești a hotărât ca pe pământ să coboare pacea și liniștea, pentru ca în oameni să se așeze bucuria împăcării, izvorul nesecat al iertării, împăcare cu Dumnezeu Creatorul și întreolaltă, întru dobândirea iertării divine, prin iertarea noastră reciprocă, a unora de către alții. Continuă să citești →