Arhive categorii: AUDIO

RUGĂCIUNI DIN TRIOD ÎN MARȚEA DIN A CINCEA SĂPTĂMÂNĂ A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST (Audio & Text)

Foto : Constantin Poenaru

RUGĂCIUNI DIN TRIOD ÎN MARȚEA DIN A CINCEA SĂPTĂMÂNĂ

A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

SEDELNE, glasul al 3-lea

Cu căldura credinţei, prin  înfrânare, să ardem patimile neînfrânării, şi să fugim de prăpastia păcatului, şi cu pâraiele lacrimilor noastre să stingem văpaia cea veşnică, strigând: Greşit-am Ţie, Preabunule! Milostiveşte-Te şi ne dăruieşte nouă mare milă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, amin

Ceea ce tu singură ai fost cort dumnezeiesc al Cuvântului, Preacurată Fecioară Maică, întrecând pe îngeri cu curăţia, curăţeşte-mă prin rugăciunile tale cu dumnezeieştile ape, pe mine cel ce pământ făcându-mă, m-am întinat cu păcatele trupului mai mult decât toţi, dăruindu-mi, Preacinstită, mare milă.

glasul al 2-lea

Preaslăvit este harul cinstitului post: prin el Ilie proorocul a aflat car de foc, Moise a luat tablele, Daniel s-a făcut minunat, Elisei a înviat pe mort, tinerii au stins focul, şi fiecare prin el se face al lui Dumnezeu. Deci cu acesta desfătându-ne să strigăm: Bine eşti cuvântat, Hristoase Dumnezeul nostru, Cel ce bine ai voit aşa, slavă Ţie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, amin

Rugăciunea ta cea nebiruită câştigând-o în nevoi, scap în chip minunat mai presus de nădejde de cei ce mă necăjesc, o, Maica lui Dumnezeu! Că totdeauna întâmpini dinainte pe cei ce se roagă ţie cu credinţă şi sfărâmi desele încercări ale vrăjmaşilor. Pentru aceasta cu mulţumită strig către tine: Primeşte, stăpână, aceste scurte mulţumiri, pentru că-mi eşti întru toate ajutătoare, Fecioară.

TRICÂNTAREA
Cântarea a 2-a, glasul al 3-lea

Continuă să citești

RUGĂCIUNI DIN TRIOD & SINAXAR ÎN LUNEA DIN A CINCEA SĂPTĂMÂNĂ A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST (Audio & Text)

SEDELNELE ŞI TRICÂNTAREA TRIODULUI & SINAXARUL MINEIULUI ÎN LUNEA DIN A CINCEA SĂPTĂMÂNĂ A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

SEDELNE

glasul al 3-lea

Vremea cea preafrumoasă a sosit, ziua cea vrednică de laudă a postului a strălucit; să ne grăbim, fraţior, a ne curăţi, ca să ne arătăm curaţi Făcătorului, şi să dobândim frumuseţea Lui, pentru rugăciunile celei ce L-a născut pe El, celei singura curată între femei, Maica lui Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, amin

De frumuseţea fecioriei tale şi de prea luminată curăţia ta Gavriil mirându-se, a strigat ţie, Născătoare de Dumnezeu: Ce laudă vrednică voi aduce ţie? Ce te voi numi pe tine? Nu mă pricep şi mă minunez! Pentru aceasta, precum mi s-a poruncit, strig ţie: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har! Continuă să citești

CUVÂNT AL PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU TEODOSIE AL LAVREI PEŞTERILOR DIN KIEV, ÎN VINEREA SĂPTĂMÂNII A TREIA DIN POST, LA CEASURI: DESPRE MERSUL LA BISERICĂ ŞI DESPRE RUGĂCIUNE (lectură audio)

CUVÂNT AL PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU TEODOSIE AL LAVREI PEŞTERILOR DIN KIEV, ÎN VINEREA SĂPTĂMÂNII A TREIA DIN POST, LA CEASURI: DESPRE MERSUL LA BISERICĂ ŞI DESPRE RUGĂCIUNE (lectură audio)

SFÂNTA EVANGHELIE & PREDICĂ LA DUMINICA A TREIA DIN POSTUL MARE (2017)

Continuă să citești

SFÂNTA EVANGHELIE & PREDICĂ LA APOSTOLUL DIN DUMINICA A TREIA DIN POSTUL MARE (31 martie 2019)

SFÂNTA EVANGHELIE & PREDICĂ LA APOSTOLUL DIN DUMINICA A TREIA DIN POSTUL MARE: „Fraților, având Arhiereu mare Care a străbătut cerurile, pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, să ținem cu tărie mărturisirea” (Evrei 4, 14)

Protos. Leontie Fusa, Schitul „Sfântul Gheorghe”, Cloşca (Arhiepiscopia Tomisului); 31 martie 2019

Continuă să citești

ÎNVĂȚĂTURĂ A SFÂNTULUI TEODOSIE DE LA LAVRA PEŞTERILOR DIN KIEV DESPRE RĂBDARE ŞI SMERENIE ÎN VINEREA SĂPTĂMÂNII A TREIA DIN POST (lectură audio)

ÎNVĂȚĂTURĂ A SFÂNTULUI TEODOSIE DE LA LAVRA PEŞTERILOR DIN KIEV DESPRE RĂBDARE ŞI SMERENIE ÎN VINEREA SĂPTĂMÂNII A TREIA DIN POST (lectură audio)

ÎNVĂȚĂTURĂ A SFÂNTULUI TEODOSIE DE LA LAVRA PEŞTERILOR DIN KIEV DESPRE RĂBDARE ŞI MILOSTENIE ÎN JOIA SĂPTĂMÂNII A TREIA DIN POST, LA CEASURI (lectură audio)

ÎNVĂȚĂTURĂ A SFÂNTULUI TEODOSIE DE LA LAVRA PEŞTERILOR DIN KIEV DESPRE RĂBDARE ŞI MILOSTENIE ÎN JOIA SĂPTĂMÂNII A TREIA DIN POST, LA CEASURI (lectură audio)

CUVÂNT AL PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU TEODOSIE AL LAVREI PEŞTERILOR DIN KIEV, ÎN MIERCUREA SĂPTĂMÂNII A TREIA DIN POST, LA CEASURI: DESPRE RĂBDARE ŞI DESPRE DRAGOSTE (lectură audio)

CUVÂNT AL PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI NOSTRU TEODOSIE AL LAVREI PEŞTERILOR DIN KIEV, ÎN MIERCUREA SĂPTĂMÂNII A TREIA DIN POST, LA CEASURI: DESPRE RĂBDARE ŞI DESPRE DRAGOSTE (lectură audio)

PARACLISUL SFINŢILOR DE LA PECERSKA (fragment)

PARACLISUL SFINŢILOR DE LA PECERSKA (fragment), Protos. Leontie Fusa, Schitul „SFÂNTUL GHEORGHE”, Closca

Continuă să citești