„Pe Cruce este Dragostea mea”

Viața Cuviosului Teofan din Râhlov 

Pe 1 noiembrie 2011, în timpul Sfintei Liturghii, în biserica Adormirii Maicii Domnului din Korop, regiunea Cernigov, a avut loc proslăvirea în rândul sfinților locali ai Eparhiei de Nijîn a Schiarhimandritului Teofan (Medvedev, † 1977).

Smeritul și puțin cunoscutul, dar marele și mult cinstitul nevoitor al evlaviei din zilele noastre, schiarhimandritul Teofan  (în lume Medvedev Ioan Teodosie) s-a născut pe 20 octombrie 1881 în satul Festoveț din raionul Bahmaci, în regiunea Cernigov (Ucraina). Părinții cuviosului, creștini plin de evlavie, se numeau Teodosie și Eufimia.

Când Ioan a împlint vârsta de doi ani, tatăl său a decedat. Mama și-a educat copiii în credință și în evlavie. Copilul Ioan a absolvit trei clase la școala zemstvă[1] din Festoveț.

Împreună cu mama sa, Ioan mergea spre închinare la locurile sfinte: în Lavra Peșterilor din Kiev și în Mănăstirea Sfântul Nicolae din Râhlov. Odată, după ce s-a închinat în mănăstirea din Râhlov la icoana Sfântului Nicolae, pruncul Ioan a rămas în mănăstire, neținând seamă de toate presiunile mamei. Viitorul nevoitor a intrat în mănăstire înainte de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, 7 septembrie. Mai târziu, părintele, toata viața avea să petreacă această zi cu o deosebită bucurie duhovnicească…

Prima ascultare a copilului Ioan a fost să-i trezească pe frați la rugăciune. Cu aceeași dragoste, făcea ascultare și la prescurărie, la stupi, în atelierul de copertare și în magazinul mănăstirii…

Ca să-l întărească pe tânărul nevoitor în credință și să-i trezească râvna față de evlavie și de nevoința rugăciunii, Dumnezeu îl cerceta adesea prin diferite boli și împreună cu acestea îi arăta mila Sa prin minuni, vindecându-l de suferințe și întărindu-l prin arătări duhovnicești. Depre acestea, Părintele povestea urmatoarele: «La 22 ani, m-am îmbolnăvit foarte tare și deja mă pregăteam de moarte: mi s-a făcut Sfântul Maslu, m-am spovedit, m-am împărtășit cu Sfintele lui Hristos Taine, m-am iertat cu frații și-mi așteptam sfârșitul… Dar mă rugam ca Dumnezeu să-mi îngăduiască să mai trăiesc măcar încă un an. Deodată, am auzit de sus glasul cunoscut al Egumenului Isaachie: “Acolo-i mai bine!”. Eu de trei ori am cerut, ca să mai trăiesc măcar încă un an, dar vocea de trei ori a repetat: „Acolo-i mai bine!”. După aceasta, pe neașteptate se deschide ușa chiliei, intră un ierodiacon necunoscut, încins cu orarul în cruce, ca înainte de împărtășire, se îndreaptă spre colțul cu icoane, se oprește și cântă de trei ori cu voce tare: „Mulți ani trăiască!”. După  ce a terminat, a plecat. Ușa chiliei era închisă cu cârligul, iar eu eram pe patul de moarte lângă ușă. În scurt timp, foarte repede m-am însănătoșit…

Odată, eram așezat pe podele, cu capul aplecat pe genunchi, fiind singur în chilia luminată de focul plăpând al candelei. Dornic de casă… îndată aud – cineva umbla dintr-un colț în altul (dar chilia era închisă). Parcă erau pașii unui bătrân. O voce tainică m-a întrebat: “Vrei să fii călugăr?”. Eu am răspuns: “Vreau”. A trecut puțin timp și arhimandritul Evghenie m-a tuns în monahism cu numele Iuvenalie (în anul 1912). Peste un an am fost hirotonit ierodiacon de către episcopul Pahomie.

Intrând odată după slujbă în chilie, am văzut într-un colț o femeie în  haine monahale. Desigur, eram foarte mirat… Femeia s-a uitat la mine, după care, fără grabă, ne întorcându-se, cu fața la perete, a ieșit din chilie. După aceasta, întâlnindu-mă cu arhimandritul Evghenie, m-a întrebat: “Oare nu a fost la tine Împărăteasa Cerului?”. A mai adăugat: “A fost la mine și a spus: Acum mă voi duce la Iuvenalie».

În anul 1920, părintele Iuvenalie a fost hirotonit ieromonah de către Episcopul Ioan din Konotop. Părintele povestea că în același an mănăstirea Râhlov a fost închisă. În ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae (6 decembrie, după stilul vechi) a slujit privegherea, iar dimineața Dumnezeiasca Liturghie nu s-a mai săvârșit… Alungau călugarii pe jumătate dezbrăcați de prin chilii și din mănăstire. Dacă cineva îmbrăca pantaloni, îl dezbrăcau și îl lăsau doar în reverendă. Pe unii îi duceau, iar caii săreau pe picioarele din spate, nechezau. Oamenii plângeau. Era o imagine îngrozitoare. Pe preoți i-au alungat până la Korop, după care până la Kroleveț.

Preoții mănăstirii au fost duși în orașul Kroleveț, ca să fie numiți la parohii. Propuneau: Cine dorește să fie achitat mai repede, acela trebuie să meargă să taie un anumit volum de lemne. Părintele Iuvenalie a mers la tăiat lemne. Primind ordin să meargă la parohia Adormirea Maicii Domnului din satul Krasnopolie a raionului Korop, el nu știa cum și cu ce anume se poate deplasa într-acolo. Ieșind în stradă, a văzut o trăsură a cărui vizitiu i-a spus că a venit special după dânsul și că are și un cojoc călduros de rezervă. Aceasta a fost prima parohie a părintelui. Dar curând, în anul 1922, starostele bisericii a trecut la Domnul, iar părintele Iuvenalie a fost transferat  la biserica Sfintei Treimi din Korop.

«Închid biserica Sfintei Treimi. Ce este de făcut?- își aducea aminte părintele. – În vis, văd în Altar, după Sfânta Masă pe Sfântul Teodosie, Sfântul Nicolae și Cuviosul Serafim de la Sarov, care se sfătuiau între ei unde să mă trimită. Sfântul Teodosie spuse că ar dori să mă ia în Cernigov, pe când Sfântul Nicolae spuse: “Să întrebăm pe Stăpânul”, după care continuă: “Acesta este iubitul meu din Râhlov; îl iau la mine”. În curând, veni o decizie de la episcopul Ștefan al Cernigovului despre faptul că părintele Iuvenalie a fost numit la biserica Sfântul Nicolae din satul Râbotân,  care este alături de Korop, unde a slujit din anul 1929 până în anul 1933».

« Părintele povestea că a trăit în Korop din anul 1934 până în 1941. – Mergeam prin sate ca tăietor de lemne cu un topor în spate. Reverenda o ridicam și o ascundeam sub palton, iar la piept întotdeauna purtam Sfintele Daruri. Seara târziu, într-o oarecare casă a credincioșilor, se adunau în taină toți vecinii, sătenii; toată noaptea îi învățam, ne rugam și ne împărtășeam cu Sfintele lui Hristos Taine».

Printre încercările grele, Dumnezeu, în chip nevăzut îl susținea și îl păzea pe părintele Iuvenalie, izbăvindu-l în chip minunat de la o moarte sigură.

«Starețul își aducea aminte: Odată, m-au dus doi la râu, ca să mă înece. “Îți ajunge să amăgești oamenii!” Au făcut o gaură. Unul a spus: “Lovește-l cu arma în cap”. Altul a răspuns: “El și așa e terminat”. Dar eu m-am aplecat, am stătut în apa rece ca ghiața, până ei au plecat, după care am ieșit, am băut apa din ciubote, mi-am scurs hainele și am plecat în sat. M-am uscat, m-am încălzit la  sobă. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!»

În acești ani, părintele Iuvenalie a primit schima în taină cu numele de Teofan. Dar până la trecerea sa la Domnul toți l-au numit părintele Iuvenalie, pentru că despre schima mare pe care acesta o luase nu știa aproape nimeni.

 În momentele de extenuare duhovnicească și în timpul suferințelor peste puterile lui, starețul găsea mângâiere în singurătate, aducându-și aminte de suferințele Domnului nostru Iisus Hristos. Când avea necazuri, părintele îl vizita pe Sfântul și Cuviosul Părintele nostru Lavrentie în Cernigov.

În Korop erau șapte parohii și nouă  biserici: biserica Înălțării  și biserica Sfântului Proroc Ilie, biserica Sfintei Treimi și biserica cu hramul Sfântului Teodosie de Cernigov, biserica Acoperământul Maicii Domnului, biserica Înălțării Sfintei Cruci, biserica Schimbării la Față, biserica Adormirii Maicii Domnului și biserica Sfântului Arhanghel Mihail. În biserica sfântului Arhanghel Mihail, din anul 1922 până în anul 1937, – când această biserică a fost distrusă -s-a păstrat Icoana făcătoare de minuni a Sfântului Nicolae din Mănăstirea Râhlov; după care această sfințenie a fost păstrată în taină de către locuitorii evlavioși din oraș.

În anul 1941, pământurile noastre au fost atacate de străini. Tot în acel an,  au reînceput slujbele în bisericile din Korop. Credincioșii îl rugau pe părintele Iuvenalie să slujească în biserica cu hramul Sfântul Teodosie de Cernigov, unde fusese adusă icoana făcătoare de minuni a Sfântului Nicolae. Preasfințitul Boris, episcop de Cernigov și Nijîn l-a numit pe părintele ca preot II la această biserică.

Părintele Iuvenalie trăia într-o colibă veche, acoperită cu stuf, iar în partea de răsărit a chiliei avea o ferestruică ce dădea spre uliță.

În chilia lui erau multe icoane, printre care o icoană din mănăstirea Râhlov cu chipul nefăcut de mână al Mântuitorului, în fața căreia în urma rugăciunilor, părintele nu o data a primit ajutor plin de har.

Un timp părintele Iuvenalie a fost parohul bisericii Acoperământul Maicii Domnului din Korop. Aceasta era cea mai săracă parohie – acestei parohii îi aparțineau doar 60 de familii. Părintele începu în toate zilele de joi să săvârșească acatiste și aduse în biserică Chipul nefăcut de mână al Mântuitorului. Oameni din alte parohii au început să vină la rugăciune în biserica Acoperământului. Câțiva preoți s-au înrăit asupra ridicării vieții duhovnicești în parohia părintelui Iuvenalie și au trimis o scrisoare episcopului de Cernigov cu rugămintea de a-l scoate pe părintele Iuvenalie din Korop. Părintele a fost chemat la Cernigov, unde episcopul i-a înmânat scrisoarea în care se afla rugămintea ca părintele Iuvenalie să nu fie transferat din Korop niciodată și nicăieri. Întorcându-se din Cernigov, părintele i-a arătat scrisoarea protopopului, protoiereul Nicolae Iakubenko, care i-a arătat copia scrisorii care conținea plângerea ilegală, după care toți au rămas uimiți. Părintele Iuvenalie a continuat să se nevoiască în Korop.

Pe 4 (17) decembrie 1948, la sărbătoarea Sfintei Mare Mucenițe Varvara, în urma reparațiilor efectuate, a fost sfințită biserica Înălțării (construită în 1764), în care urma să slujească ca paroh Protopopul, iar ca preot II părintele Iuvenalie. După moartea protopopului, paroh a devenit părintele, care a slujit aici cu râvnă până la pensie, la vârsta de 89 ani, în iunie, anul 1970.

Pentru ultima dată, părintele Iuvenalie a participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, 19 decembrie 1976. După Liturghie, părintele l-a rugat pe starostele bisericii – Ivan Stepanovici Vasico, să-l ajute să meargă pe la toate icoanele, ca să se închine lor, spunându-i că se află în biserică pentru ultima dată. Starețul a răcit și s-a îmbolnăvit de pneumonie.

Părintelui Iuvenalie i s-a făcut Sfântul Maslu, s-a mărturisit și s-a împărtășit cu Sfintele lui Hristos Taine. Nu peste mult timp după împărtășire a spus: «Astă noapte eu am fost cu toți Mucenicii… Am văzut pe Marele Mucenic Gheorghe, Pantelimon, pe toți mucenicii». Apoi a spus: « Iată sunt și ei mucenici, chiar dacă trupurile lor nu au fost chinuite, dar ei sunt mucenici». Prin aceste cuvinte dădea de înțeles că boala lui fusese o mucenicie fără sânge.

Pe 18 ianuarie 1977, în ajunul Botezului Domnului (Boboteaza), la 97 de ani de viață, șezând și ascultând rânduiala rugăciunilor de dimineață, înconjurat de fii duhovnicești, părintele Iuvenalie încet și liniștit și-a dat sufletul său în mâinile sfinților îngeri, care l-au dus să se închine lui Dumnezeu. Părintele «s-a mutat din moarte la viață» veșnică (Ioan 5:24).

Înmormântarea a avut loc pe 21 ianuarie în biserica Înălțării. Părintele a fost înmormântat în cimitirul Sfântul Arhanghel Mihail din Korop. Un mormânt simplu, acoperit cu gazon, pe crucea din stejar – o tăbliță cu inscripția: “Sub cruce este  mormântul meu; pe cruce este Dragostea mea. Rugați-vă, fraților, Domnului pentru iertarea păcatelor mele. Schiarhimandrit Teofan (Arhimandrit Iuvenalie Medvedev). 1881-1977”

[1] Acest tip de  școli (zemsteve)  reprezentau o instituție de învățământ cu un curs de trei ani, unde toți copiii celor trei clase de învățământ își făceau studiile în același timp, în aceeași sală de clasă și cu același profesor.