Arhive autor: admin

ZIUA ÎNVIERII, glas 5, de Anton Pann

SCHITUL SFÂNTUL GHEORGHE, CLOŞCA – 17 aprilie 2017
ZIUA ÎNVIERII, glas 5, de Anton Pann Continuă să citești

„TOATĂ FIREA PRĂZNUIEŞTE ÎNVIEREA LUI HRISTOS!…” – CÂNTARE DE ÎNVIERE

Continuă să citești

LAUDELE PAŞTILOR, Stihirile 3 şi 4

SCHITUL SFÂNTUL GHEORGHE, CLOŞCA – 17 aprilie 2017

LAUDELE PAŞTILOR, Stihirile 3 şi 4 Continuă să citești

TÂLCUIREA EVANGHELIEI ÎN SFÂNTA ȘI MAREA ZI A ÎNVIERII DOMNULUI

Картинка.800x600

Luminata Înviere a lui Hristos

[Fapte 1, 1-8; In. 1, 1-17]

PAŞTILE DOMNULUI, PAŞTILE! Din moarte la viaţă ne-a adus pe noi Domnul cu învierea Sa. Şi iată, învierea aceasta „îngerii o laudă în cer”, văzând cum străluceşte firea omenească îndumnezeită întru slava dinainte rânduită ei, în Ipostasul Domnului Răscumpărătorul, în al cărui chip, prin puterea învierii Sale, aveau a se preface toţi cei ce au crezut cu adevărat într-însul şi s-au alipit cu tot sufletul de El. Slavă, Doamne, preaslăvitei învierii Tale! îngerii cântă împreună bucurându-se cu noi şi văzând plinirea cetei lor; iar pe noi învredniceşte-ne, Doamne, să Te slăvim cu inimă curată pe Tine, Cel înviat, văzând în învierea Ta curmarea stricăciunii care ne roade, sămânţa noii vieţi prealuminate si zorii veşnicei slave care va să vină, în care Tu ai intrat ca Înaintemergător prin învierea cea de dragul nostru. Nu numai limbile omeneşti, dar nici măcar cele îngereşti nu sunt în putere să tâlcuiască negrăita Ta milă către noi, Doamne, Care ai înviat în chip preaslăvit!

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

APOSTOLUL ȘI EVANGHELIA ZILEI ÎN DUMINICA SFINTEI ÎNVIERI

icoanapavel1

Ap. Fapte 1, 1-8

În cartea cea dintâi am scris, o, Teofile, despre toate cele ce a început Iisus a face şi a învăţa, până în ziua în care S-a înălţat la cer, poruncind prin Duhul Sfânt apostolilor pe care i-a ales, cărora S-a şi înfăţişat pe Sine viu, după patima Sa, prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre împărăţia lui Dumnezeu. Şi cu ei petrecând, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui, pe care (a zis El) aţi auzit-o de la Mine: că Ioan a botezat cu apă, iar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile. Iar ei, adunându-se, L-au întrebat, zicând: Doamne, oare în acest timp vei aşeza Tu, la loc, împărăţia lui Israel? Iar El a zis către ei: Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa. Ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului.

Ev. Ioan 1, 1-17

La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era dintru început la Dumnezeu. Toate printr-Însul s-au făcut; şi fără Dânsul nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Într-Însul era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina în întuneric luminează şi întunericul pe ea n-a cuprins-o. Fost-a om trimis de la Dumnezeu, iar numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina, ci ca să mărturisească despre Lumină. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume. În lume era şi lumea printr-Însul s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Iar celor câţi L-au primit pe Dânsul şi cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fiii lui Dumnezeu, fiind născuţi, nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu. Şi Cuvântul s-a făcut trup şi s-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi adevăr. Ioan mărturisea despre Dânsul şi striga, zicând: Acesta era despre care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era. Şi din plinătatea Lui, noi toţi am luat şi har peste har, pentru că legea s-a dat prin Moise, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos.

PREDICĂ ÎN SFÂNTA ŞI MAREA SÂMBĂTĂ A ARHIM. PLACIDE DESEILLE (2017)

(lectură în biserică, după prima Înviere) – SCHITUL SFÂNTUL GHEORGHE, CLOŞCA – 15 aprilie 2017

Arhimandrit Placide Deseille, Predică în Sfânta și Marea Sâmbătă (lectură în biserică, după prima Înviere) Continuă să citești

TÂLCUIREA EVANGHELIEI ÎN SFÂNTA ȘI MAREA SÂMBĂTĂ

 

Rom. 6, 3-11; Mt. 28, 1-20

Domnul doarme în mormânt cu trupul; însă cu duhul S-a pogorât la iad, propovăduind mântuirea sufletelor ce se aflau acolo. Nici unul din sfinţii Vechiului Testament nu era în rai, deşi ei petreceau în credinţa mângâietoare că vor fi aduşi acolo îndată ce va veni pe pământ Cel Făgăduit, prin credinţa în care trăiau ei. Înaintemergătorul a propovăduit şi acolo venirea Lui; iar când S-a pogorât Domnul, toţi cei care crezuseră s-au alipit de Dânsul şi au fost suiţi de El la rai. Însă şi acest rai este doar o cămară de trecere spre raiul cel adevărat, care se va descoperi după învierea şi Judecata cea de obşte. Deşi toţi sfinţii Noului Legământ trăiesc în el starea de fericire, ei aşteaptă o fericire mai desăvârşită în veacul cel viitor, într-un cer nou şi un pământ nou, când va fi Dumnezeu totul în toate.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

Apostolul și Evanghelia zilei în Sfânta și Marea Sâmbătă

230px-Saint_Paul_in_Holy_Stavronikita_Monastery
Ap. Romani 6, 3-11

Fraţilor, oare nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? Deci ne-am îngropat cu El în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii; căci dacă am fost altoiţi pe El, prin asemănarea morţii Lui, atunci vom fi părtaşi şi ai învierii Lui, cunoscând aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, ca să se nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi ai păcatului. Căci Cel care a murit a fost curăţit de păcat. Iar dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi vieţui împreună cu El, ştiind că Hristos, înviat din morţi, nu mai moare. Moartea nu mai are stăpânire asupra Lui. Căci ce a murit, a murit păcatului o dată pentru totdeauna, iar ce trăieşte, trăieşte lui Dumnezeu. Aşa şi voi, socotiţi-vă că sunteţi morţi păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru.

Ev. Matei 28, 1-20

În vremea aceea, după ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua cea dintâi a săptămânii, au venit să vadă mormântul Maria Magdalena şi cealaltă Marie. Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, pogorându-se din cer şi venind, a prăvălit piatra de la uşă şi a stat deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era luminoasă ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. De frica lui s-au cutremurat cei care păzeau şi s-au făcut ca nişte morţi. Dar îngerul, vorbind femeilor, a zis: nu vă temeţi voi, că ştiu că pe Iisus cel răstignit căutaţi. Nu este aici, căci s-a sculat precum a spus. Veniţi de vedeţi locul, unde a zăcut Domnul. Duceţi-vă degrab şi spuneţi ucenicilor Săi, că s-a sculat din morţi şi va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo îl veţi vedea. Iată, am spus vouă. Iar ele au plecat în grabă de la mormânt şi cu frică şi cu bucurie mare au alergat să vestească pe ucenicii Săi. Dar cum mergeau ele să vestească pe ucenici, iată Iisus le-a întâmpinat şi le-a zis: bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat. Atunci Iisus le-a zis: nu vă temeţi. Mergeţi şi spuneţi fraţilor Mei să meargă în Galileea şi acolo Mă vor vedea. Iar pe când se duceau ele, iată unii din păzitori, venind în oraş, au spus căpeteniilor preoţilor toate cele ce s-au întâmplat. Atunci ei, adunându-se împreună cu bătrânii şi ţinând sfat, au dat bani mulţi ostaşilor şi le-au zis: să spuneţi că ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat pe când noi dormeam. Dacă însă se va auzi aceasta la dregătorul, noi îl vom potoli şi pe voi vă vom face fără grijă. Iar ei luând banii, au făcut cum i-au învăţat; şi s-a răspândit vorba acesta între Iudei până în ziua de astăzi. Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le-a poruncit lor Iisus şi, când L-au văzut, I s-au închinat ei care se îndoiseră. Şi apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit, zicând: Mi s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă; şi iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin!

3 MAI – SINAXAR

SINAXAR – 3 MAI 

În această lună, în ziua a treia, pomenirea celui între sfinţi a părintelui nostru Irodion stareţul de la mânăstirea Lainici.

Acest Cuvios părinte Irodion este unul dintre marii părinţi duhovniceşti ai monahismului românesc, care au strălucit în mănăstirile din Oltenia. Sfinţenia sa a strălucit vreme de o jumătate de veac în viaţa duhovnicească a mănăstirii Lainici, fiind un călugăr de mare înfrânare şi neîncetată rugăciune. Fericitul s-a născut la Bucureşti, în anul 1821 şi de mic a intrat în nevoinţa călugărească la mănăstirea Cernica. Aici, în scurt timp a deprins meşteşugul luptei duhovniceşti, încât pe mulţi întrecea cu rugăciunea, smerenia, cinstea şi ascultarea. Însuşi Sfântul Ierarh Calinic, stareţul său, văzându-i râvna călugărească l-a primit în rândul monahilor, dându-i numele de Irodion. De atunci fericitul a înmulţit şi mai mult ostenelile şi nevoinţele, postind îndelungat şi împlinindu-şi canonul şi pravila cu multă osârdie. Nu lipsea niciodată de la slujbele bisericeşti, iar ziua lucra împreună cu părinţii la ascultările cele mai grele.
Mai târziu, când Sfântul Calinic a devenit episcop al Râmnicului, cunoscând îndeaproape petrecerea Cuviosului, l-a adus de la Cernica la schitul Lainici, de pe Valea Jiului. Aici l-a hirotonit diacon şi preot şi apoi la numit egumen al acestui schit. Datorită virtuţilor sale alese de părinte duhovnicesc, Sfântul Calinic l-a ridicat în rangul cel mai înalt al călugăriei, acela de arhimandrit, alegându-l totodată şi duhovnicul său.
Ca preot şi duhovnic fericitul Irodion s-a nevoit atât de multă că chipul nevoinţelor sale nimeni nu-l poate spune, că se ostenea mai mult decât toţi şi se silea să fie plăcut tuturor cu cuvântul şi cu fapta. Dar, cu cât se silea pentru viaţa duhovnicească, cu atât era mai cuprins de dorinţa după liniştire şi rugăciune neîncetată. Astfel că în repetate rânduri s-a retras din ascultarea de povăţuitor la părinţilor şi fraţilor pentru a fi cât mai aproape de Dumnezeu. De cele mai multe ori Cuviosul era numit stareţ al obştii sale ca să înlăture instabilităţii ce se arătau în sânul monahilor de la Lainici.
Toţi părinţii şi fraţii au cerut acum Sfântului Calinic să le trimită stareţ pe părintele Irodion ca să le fie păstor, precum şi mai înainte le-au fost. Ca să arte că vor fi ascultători Cuviosului, părinţii l-au încredinţat pe Sfântul Calinic şi pe sfinţia sa părintele Irodion, că nu vor ieşi din cuvântul lui, pentru mântuirea lor, până la sfârşitul vieţii lor. Pentru aceasta s-au rugat să nu-i lase, ci să l-e fie milostiv precum Duhul Sfânt îl va lumina asupra nevredniciei lor. În acest fel Cuviosul Părinte Irodion ajunge din nou la conducerea obştii de la Lainici, unde toţi îl cinsteau şi îl iubeau ca pe un adevărat tată şi părinte duhovnicesc. La cererea părinţilor de a pune stareţ pe Părintele Irodion s-a adăugat şi rugămintea urmaşii ctitorilor mănăstirii, care au scriu Sfântului Calinic să pună stareţ pe părintele Irodion, care are duhul înţelepciunii şi al smereniei. Astfel plăcutul lui Dumnezeu Irodion ajunge, în urma acestor insistente cereri, pentru a treia oară stareţ.
Odată numit stareţ, Sfântul Cuvios Irodion s-a străduit şi mai mult, lucrând cu sârg la buna chivernisire a mănăstirii. Pentru că monahii de la schitul Locurele nu terminaseră de zidit biserica, vrednicul stareţ s-a silit să sfârşească lucrare şi după un scurt timp a cerut Sfântului Calinic să sfinţească biserica cea nouă. Apoi, vrednicul părinte stareţ Irodion şi-a îndreptat atenţia spre sporirea numărului monahilor de la Lainici. Pentru aceasta a cerut Sfântului Calinic să-i aprobe trecerea în rândul călugărilor a mai mulţi fraţi, pe care i-a povăţuit la viaţa pustnicească şi la rugăciunea neîncetată. În toate şi în alte multe fapte osteneala Sfântului s-a arătat pentru toţi pilduitoare. Deci, sporind cinstea şi vrednicia lui, Sfântul Calinic l-a chemat la Craiova şi i-a încredinţat rânduiala de ecleziarh. Dar dragostea pentru pustie şi pentru chinovia lui, la scurt timp, la făcut pe Cuviosul să ceară să revină la schitul său. Astfel Sfântul, călăuzit de smerenie s-a retras şi a revenit la schitul său, spre a-l izbăvi de necazuri şi de neorânduială. De acum înainte, mult încercatul întru ale nevoinţelor călugăreşti Cuviosul Părinte Irodion avea să readucă întregii obşti încrederea în Dumnezeu şi dorinţa de viaţă duhovnicească, să le insufle părinţilor şi fraţilor ascultarea şi smerenia şi să le întărească voinţa de a birui toate ispitele vieţii. Ca şi Sfântul Calinic de la Cernica, Părintele nostru socotea că supunerea smerită este cea mai mare virtute pentru monahi şi temelia vieţii călugăreşti. Dar aceasta se dobândeşte, zicea Sfântul, prin rugăciune, smerenie şi neîncetată ascultare. Prin aceste pilde duhovniceşti şi învăţături de suflet folositoare, vieţuitorii mânăstirii şi binecredincioşii creştini luau mare folos duhovnicesc de la Cuviosul, sfinţenia şi poveţele lui fiind împărtăşite tuturor cu mare dragoste, ca o binecuvântare de la Dumnezeu. Însă pe cei răzvrătiţi şi neascultători îi scotea afară din obşte, după porunca Apostolului Pavel, ca să nu vatăme pe alţii. Astfel că faima mânăstirii a crescut odată cu lucrările duhovniceşti ale Cuviosului Părinte stareţ Irodion. Mănăstirea era şi un adăpost pentru călătorii care treceau din Transilvania în Oltenia şi invers, care găseau aici pe lângă cuvântul Sfântului Stareţ şi o ospitalitate părintească. Întru toate sufletul sfânt al Cuviosului Irodion ridica din teamă şi frică, din mâhnire şi îndoială, din nelinişte şi ispită, tămăduind pe cei bolnavi şi scoţând duhurile cele necurate cu rugăciunile sale. În asemenea viaţă şi osteneală s-a săvârşit Sfântul Irodion în primăvara anului 1900, la 3 mai, când a trecut la cele veşnice. Trupul său pătruns de lucrarea Duhului Sfânt a fost aşezat în mormânt dea dreapta sfântului altar, rămânând aici până în ajunul prăznuirii Sfântului Ierarh Calinic, la 10 aprilie anul 2009.

Atunci, prin bunăvoinţa Sfântului, cinstitele sale moaşte au fost ridicate din mormânt şi aşezate cu rugăciune şi priveghere de mitropolitul locului şi de părinţii mânăstirii în biserica cea amare, spre închinare şi mângâiere a tuturor călugărilor şi credincioşilor olteni şi de pretutindeni. 

Cu ale lui sfinte rugăciuni Doamne Iisuse Hristoase miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Timotei şi Mavra, soţia sa

Acest sfânt Timotei aflându-se în chipul clericilor, în Egipt, fiind anagnost, învăţa poporul din satul Penapeon sfintele cuvinte. După aceea luându-şi femeie pe Mavra, şi nelocuind cu dânsa nici douăzeci de zile, a fost pârât, şi l-au dus la Arian, guvernatorul Tebaidei. Acesta i-a poruncit să-şi aducă cărţile pe care le citea creştinilor, el însă n-a voit să facă aceasta, ci încă a zis guvernatorului că el îşi ţine cărţile în loc de copii, şi cu acestea se întăreşte şi de îngeri este păzit, când îi cheamă într-ajutor prin puterea dumnezeieştilor cuvinte ce erau scrise în cărţi; şi că nimeni nu-şi va da de bunăvoie copiii săi spre moarte. Pentru aceasta i-au băgat prin urechi piroane de fier arse, din care i s-au vătămat luminile ochilor, şi i s-au scurs. După aceea îi legară gleznele la o roată i-au pus o zăbală în gură, şi l-au spânzurat cu capul în jos, legându-i o piatră de grumaji. Dar neslăbindu-se el cu aceste chinuri, a gândit guvernatorul să amăgească pe femeia lui, Mavra, şi a luat-o cu amăgiri, zicându-i să se împodobească şi să slujească idolilor. Iar ea nu a ascultat de dânsul, ci mai vârtos ascultând ce o învăţa sfântul Timotei, soţul ei, ea a mărturisit înaintea guvernatorului că este creştină. Atunci i-au smuls părul capului şi i-au tăiat degetele şi au băgat-o în apă clocotită, în care nefiind opărită sfânta, a crezut guvernatorul că apa nu este clocotită şi a poruncit să i se toarne apă în mână. Atunci sfânta a luat cu mâna ei apă din căldare şi turnându-i în mână s-a jupuit pielea de pe mâna guvernatorului. Pentru aceasta au fost răstigniţi amândoi, şi stând nouă zile răstigniţi, se învăţau unul pe altul să rabde chinurile, şi se sfătuiau să nu slăbească, şi aşa şi-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu.

În vremea când se aflau sfinţii pe cruce, diavolul venind în vedenie la sfânta muceniţă Mavra, i-a dat un pahar de miere cu lapte, şi o îndemna să-l bea, iar ea cu rugăciunea sa l-a alungat; şi iarăşi a văzut cum a dus-o la o apă curgătoare, şi o îndemna să bea; dar ea zise: „Nu voi bea dintr-acestea, ci din paharul vieţii şi al nemuririi ce mi-a pregătit Hristos” – şi aşa a fost diavolul biruit şi s-a depărtat de la dânsa. Şi venind îngerul lui Dumnezeu la dânsa, a văzut sfânta că a dus-o la cer, şi luând-o de mână îi arătă un scaun, şi haină luminoasă peste dânsa şi o cunună, şi-i zise: „Acestea ţi s-au gătit ţie”. După aceea a dus-o într-un loc mai înalt, şi iarăşi îi arătă alt scaun şi haină înfrumuseţată şi cunună, şi-i zise: „Acestea s-au gătit spre moştenire bărbatului tău. Iar osebirea locului însemnează că bărbatul tău a fost pricinuitor al mântuirii tale”.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Teodosie, Egumenul Lavrei Peşterilor din Kiev şi începătorul monahismului de obşte în Rusia.

Părintele Teodosie s-a născut în 1009. A crescut alături de părinții săi în Vasilkov și Kursk. Tatăl său era judecător. Teodosie a fost un tânăr pios și drept, care mergea la biserică în fiecare zi și citea cu atenție Sfânta Scriptură. Viața lui era închinată Domnului. El ducea o viață simplă și se bucura să lucreze pământul alături de țărani, ceea ce nu era pe placul mamei sale. La 13 ani tatăl său a murit iar Teodosie a început să se gândească la cuvintele Domnului Cine iubește pe tată, ori pe mamă, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; și cine iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. (Matei 10:37). Cu aceste cuvinte ale Mântuitorului în minte, el s-a hotărât să-și lase mama și să meargă la Kiev unde să se alăture Părintelui Antonie despre care el auzise mai înainte.

La întâlnirea cu Teodosie, Antonie i-a arătat viața austeră pe care o ducea și peștera mică și incomodă în care trăia. Teodosie i-a răspuns că însuși Domnul l-a trimis la el și că el, Teodosie, i se va supune în toate. Conștient de măreția viitorului acestuia, Antonie l-a acceptat și l-a chemat pe ieromonahul Nikon să-l tundă. În acel moment avea 23 de ani.

Deoarece mănăstirea creștea în continuu, Antonie, dorindu-și o viață austeră, s-a mutat într-o peșteră pe care și-a săpat-o singur într-un deal din apropiere, care a devenit cunoscut ca Peșterile de Aproape. El l-a numit pe Varlaam din Kiev ca stareț. Teodosie a rămas cu Varlaam la mănăstirea Peșterilor de Departe. După ce Varlaam a părăsit Mănăstirea Peșterilor pentru a merge la Mănăstirea Dimitriev, Teodosie a fost ales părinte superior de către frații săi, călugării. Din această însărcinare, el a vegheat viața călugărilor și, ca un adevărat lider, a dat exemplu participând la toate muncile obișnuite ale obștei: căratul apei, tăiatul lemnelor, coptul, etc.. El a înființat lângă mănăstire un adăpost pentru săraci și handicapați care a fost întreținut de călugări folosind o zecime din veniturile mănăstirii.

Odată cu creșterea obștii, Teodosie a văzut necesitatea stabilirii unui set de regulii pentru viața comunitară. Pentru stabilirea acestui cod de reguli el a luat ca model viața comunitară a mănăstirii Studion din Constantinopol și a folosit regulamentul de la Studion ca bază pentru păstorirea obștii din Mănăstirea Peșterilor. Punând accentul pe caritate și bunuri comune, regulile au dus la renașterea idealului cenobitic strict și au dat monahismului rus caracterul său cordial.

Teodosie și-a menținut echidistanța față de certurile frecvente dintre prinți și nu s-a sfiit să-i admonesteze ca un părinte spiritual când a fost cazul. Chiar și în cazul Prințului Sviatoslav, pe care l-a admonestat că i-a uzurpat tronul fratelui său, Iziaslav, Teodosie a fost capabil să mențină relații pașnice. Mai mult, Sviatoslav a donat pământul pentru construcția unei biserici de piatră.

Nici Sfântul Teodosie și nici Sfântul Antonie nu au văzut această biserică finalizată. Părintele Antonie a adormit în 1073, urmat de Părintele Teodosie în 3 mai 1074. Înainte de a trece la Domnul, Teodosie l-a uns pe discipolul său Ștefan ca stareț.

Inițial, a fost pus în peșteră, de unde moaștele sale descoperite intacte de starețul Nestorie împreună cu călugărul Nestor, autorul Cronicii de Început, obștea mănăstirii le-a transferat în noua catedrală în 1092. Într-o procesiune solemnă, moaștele sale au fost transferate în Catedrala Adormirii în 14 august 1092. În 1106, Părintele Teodosie a fost ridicat la rangul de sfânt și adăugat listei celor canonizați. Prăznuirea se face pe 3 mai, ziua adormirii lui la Domnul.

Tot în această zi, cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Sven

Icoana Maicii Domnului din Sven, numită și „Svenskaya” a fost pictată de Sfântul Alipie, iconarul Peșterilor, fiind renumită pentru vindecarea orbilor, a celor posedați și considerată de mult timp protectoare de dușmani. 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Diodor şi Rodopian diaconul.

Aceştia au trăit în zilele aceleiaşi persecuţii a lui Diocleţian, iar pentru credinţa în Hristos au suferit ocări multe şi chinuri şi bătăi, la Afrodisia Cariei, în Asia Mică, mai apoi fiind ucişi cu pietre şi-au dat sufletele lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Petru, făcătorul de minuni, episcopul Argosului.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor douăzeci şi şapte de mucenici, care prin foc s-au săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.