În zilele acelea, după ce am scăpat de pe corabie, cei ce eram cu Pavel am aflat că insula se numeşte Malta. Iar locuitorii ei ne arătau o deosebită omenie, căci, aprinzând foc, ne-au luat pe toţi la ei din pricina ploii care era şi a frigului. Şi strângând Pavel grămadă de găteje şi punându-le în foc, o viperă a ieşit de căldură şi s-a prins de mâna lui. Şi când locuitorii au văzut vipera atârnând de mâna lui, ziceau unii către alţii: Desigur că ucigaş este omul acesta, pe care dreptatea nu l-a lăsat să trăiască, deşi a scăpat din mare. Deci el, scuturând vipera în foc, n-a pătimit nici un rău. Iar ei aşteptau ca el să se umfle, sau să cadă deodată mort. Dar aşteptând ei mult şi văzând că nu i se întâmplă nimic rău, şi-au schimbat gândul şi ziceau că el este un zeu. Şi împrejurul acelui loc erau ţarinile căpeteniei insulei, Publius, care, primindu-ne, ne-a găzduit prietenos trei zile. Şi s-a întâmplat că tatăl lui Publius zăcea în pat, cuprins de friguri şi de urdinare cu sânge, la care intrând Pavel şi rugându-se, şi-a pus mâinile peste el şi l-a vindecat. Şi întâmplându-se aceasta, veneau la el şi ceilalţi din insulă care aveau boli, şi se vindecau; şi aceştia ne-au cinstit mult şi, când am plecat, ne-au pus la îndemână toate cele de trebuinţă. După trei luni am pornit cu o corabie din Alexandria, care iernase în insulă şi care avea pe ea semnul Dioscurilor. Şi ajungând la Siracuza, am rămas acolo trei zile. De unde, înconjurând, am sosit la Regium. Şi după o zi, suflând vânt de miazăzi, am ajuns la Puteoli în cealaltă zi. Găsind acolo fraţi, am fost rugaţi să rămânem la ei şapte zile. Şi aşa am venit la Roma. Şi de acolo, auzind fraţii cele despre noi, au venit întru întâmpinarea noastră până la Forul lui Apius şi la Trei Taverne, pe care, văzându-i, Pavel a mulţumit lui Dumnezeu şi s-a îmbărbătat. Iar când am intrat în Roma, sutaşul a predat pe cei legaţi comandantului taberei, iar lui Pavel i s-a îngăduit să locuiască aparte cu ostaşul care îl păzea. Şi după trei zile Pavel a chemat la el pe cei care erau fruntaşii iudeilor. Şi, adunându-se, ziceau către ei: Bărbaţi fraţi, deşi eu n-am făcut nimic împotriva poporului (nostru) sau a datinilor părinteşti, am fost predat de la Ierusalim, în mâinile romanilor. Aceştia, după ce m-au cercetat, voiau să-mi dea drumul, fiindcă nu era în mine nici o vină vrednică de moarte. Dar iudeii împotrivindu-mi-se, am fost nevoit să cer să fiu judecat de Cezarul, dar nu că aş avea de adus vreo pâră neamului meu. Deci pentru această cauză v-am chemat să vă văd şi să vorbesc cu voi. Căci pentru nădejdea lui Israel mă aflu eu în acest lanţ. Iar ei au zis către el: Noi n-am primit din Iudeea nici scrisori despre tine, nici nu a venit cineva dintre fraţi ca să ne vestească sau să ne vorbească ceva rău despre tine. Dar dorim să auzim de la tine cele ce gândeşti; căci despre eresul acesta ne este cunoscut; că pretutindeni i se stă împotrivă. Deci, rânduindu-i o zi, au venit la el, la gazdă, mai mulţi. Şi de dimineaţa până seara, el le vorbea, dând mărturie despre împărăţia lui Dumnezeu, căutând să-i încredinţeze despre Iisus din Legea lui Moise şi din prooroci. Şi unii credeau celor spuse, iar alţii nu credeau. Şi neînţelegându-se unii cu alţii, au plecat, zicând Pavel un cuvânt că: Bine a vorbit Duhul Sfânt, prin Isaia proorocul, către părinţii noştri, când a zis: «Mergi la poporul acesta şi zi: Cu auzul vei auzi şi nu veţi înţelege şi uitându-vă veţi privi, dar nu veţi vedea. Căci inima acestui popor s-a învârtoşat şi cu urechile greu au auzit şi ochii lor şi i-au închis. Ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă şi Eu să-i vindec». Deci cunoscut să vă fie vouă că această mântuire a lui Dumnezeu s-a trimis neamurilor, şi ei vor asculta. Şi după ce a zis el acestea, iudeii au plecat având între ei mare neînţelegere. Iar Pavel a rămas doi ani întregi în casa luată de el cu chirie, şi primea pe toţi care veneau la el, propovăduind împărăţia lui Dumnezeu şi învăţând cele despre Domnul Iisus Hristos, cu toată îndrăzneala şi fără nici o piedică.
În vremea aceea s-a arătat Iisus ucenicilor Săi, după ce s-a sculat din morţi, şi a zis lui Simon Petru: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult, decât aceştia? Da, Doamne, i-a răspuns Petru, Tu ştii că Te iubesc. Iisus i-a zis: paşte mieluşeii Mei. Şi iarăşi l-a întrebat a doua oară: Simone, fiule al lui Iona, Mă iubeşti tu pe Mine? Da, Doamne, i-a răspuns Petru, Tu ştii că Te iubesc. Iisus i-a zis: păstoreşte oile Mele. Şi l-a întrebat a treia oară: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu pe Mine? Şi s-a mâhnit Petru pentru că l-a întrebat pe el a treia oară: Mă iubeşti tu pe Mine?, şi I-a răspuns: Doamne, Tu ştii toate. Tu ştii că Te iubesc. Iisus a zis către el: paşte oile Mele. Adevărat, adevărat îţi spun ţie: când erai mai tânăr, te încingeai tu însuţi şi umblai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, vei întinde mâinile tale şi altul te va încinge şi te va duce unde nu-ţi este voia. Iar aceasta a zis-o, arătând cu ce fel de moarte va slăvi Petru pe Dumnezeu. Şi, spunând aceasta, i-a poruncit: vino după mine. Dar, întorcându-se, Petru a văzut venind în urmă pe ucenicul pe care-l iubea Iisus, cel care s-a rezemat de pieptul Lui la Cina cea de Taină şi L-a întrebat: Doamne, cine este cel care Te va vinde? Pe acesta văzându-l Petru a zis către Iisus: Doamne, dar acesta ce va face? Iisus i-a răspuns: dacă voi vrea să rămână acesta până la venirea Mea, ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mie. De aceea a ieşit zvonul acesta între fraţi, că ucenicul acela nu va mai muri; dar Iisus nu i-a spus că nu va mai muri, ci: dacă voi vrea să rămână acesta până la venirea Mea, ce-ţi pasă ţie? El este ucenicul care mărturiseşte despre acestea şi care a scris acestea şi ştim că mărturia lui este adevărată. Mai sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, de s-ar fi scris cu de-amănuntul, socotesc că nici în lumea toată n-ar fi putut încăpea cărţile ce s-ar fi scris. Amin!