Arhive

PROGRAMUL LITURGIC LA PRĂZNUIREA SFÂNTULUI LUCA AL CRIMEEI (10/11 iunie 2016)

Vineri, 10 iunie 2016, începând cu orele 18.00, se va oficia Vecernia Mare cu Litie, iar începând cu orele 19.30, Taina Sfântului Maslu.

Sâmbătă dimineață, între orele 4.00 – 7.00, se vor oficia Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile și Acatistul Sfântului Luca al Crimeei, iar de la orele 7.00 se va oficia Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur cu rugăciuni speciale pentru cei bolnavi și pomenirea celor adormiți.

Credincioşii, care vor să participe la sfintele slujbe, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:

0343.102.597, 0740.945.854, 0728.913.548, 0769.466.348

(Persoană de contact: Toader Lucreția)

PROGRAMUL LITURGIC LA PRAZNICUL ÎNĂLȚĂRII DOMNULUI (9 iunie 2016)

Miercuri, 8  iunie 2014, începând cu orele 17.00, se va oficia Vecernia Mare cu Litie.

În însăşi ziua praznicului (joi, 9 iunie), începând cu orele 7.00, se vor săvârşi Miezonoptica, Utrenia şi Ceasurile, iar de la orele 9.30 se va oficia Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur. 

La Chinonic se va citi Acatistul Înălțării Domnului, iar după otpustul Dumnezeieștii Liturghii se vor scoate spre venerare sfintele moaște şi se vor citi rugăciuni de dezlegare și la toată trebuinţa.

Pelerinii prezenţi la sfintele slujbe vor fi invitaţi să servească o gustare în trapeza schitului.

Credincioşii, care vor să participe la sfintele slujbe, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:

0343.102.597, 0740.945.854, 0728.913.548, 0769.466.348

(Persoană de contact: Toader Lucreția)

PROGRAMUL LITURGIC LA DUMINICA VINDECĂRII ORBULUI (5 iunie 2016)

Duminică, 5 iunie, începând cu orele 7.00, se vor săvârşi in biserica schitului Miezonoptica, Utrenia şi Ceasurile, iar de la orele 9.30 Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur.
La Chinonic se va cânta Paraclisul Cuviosului Agapit, Doctorul fără de arginți din Lavra Peșterilor din Kiev, iar după otpustul Dumnezeieştii Liturghii se vor scoate spre venerare cele mai preţioase odoare ale schitului – moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și ale Cuviosului Ioachim Vatopedinul, și se vor citi rugăciuni de dezlegare şi la toată trebuinţa.

Pelerinii prezenţi la sfintele slujbe vor fi invitaţi să servească o gustare în trapeza schitului.

Credincioşii, care vor să participe la sfintele slujbe, pot face rezervări pentru microbuz la numerele de telefon:

0343.102.597, 0740.945.854, 0728.913.548, 0769.466.348

(Persoană de contact: Toader Lucreția)

3 iunie 2016: TAINA SFÂNTULUI MASLU

pilda-samarineanului-milostiv

Vineri, 3 IUNIE 2016, începând cu orele 19.30, se va oficia Taina Sfântului Maslu.

După predică şi venerarea sfintelor moaşte, se vor citi rugăciuni de dezlegare şi la toată trebuinţa.

Credincioşii, care vor să participe la slujbele mai sus menţionate, pot face rezervări pentru microbuz la numărul de telefon:

0343.102.597,

0740.945.854,

0728.913.548,

(Persoană de contact: Toader Lucreția)

FAMILIA CREȘTINĂ – BINECUVÂNTARE A IUBIRII LUI DUMNEZEU PENTRU UMANITATE

10005933_647816488622315_1143827124_o

Cu prilejul Zilei internaționale a Copilului (01 iunie 2016) și a Duminicii Părinților și a Copiilor (05 iunie 2016), Patriarhul României adresează un mesaj în care subliniază cultivarea legăturii armonioase dintre părinți și copii.

Hristos a  înviat!

 Prima duminică după data de 1 iunie a fost numită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Duminica Părinţilor şi a Copiilor (Hotărârea nr. 629/2009), pentru a cultiva mai intens comuniunea de iubire şi respect dintre părinţi şi copii.

Continuă să citești

Educația copiilor și tinerilor – cea mai valoroasă investiție

DSC_7901

Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare de primăvară a clericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, Palatul Patriarhiei, București, 30 mai 2016:

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2016 ca fiind An omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox și An comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești.

În contextul crizei de ideal și de orientare spirituală a tinerilor în societatea secularizată și consumistă de azi, Biserica, alături de Familie și de Școală, este datoare să-și intensifice lucrarea în formarea spirituală și în educația creștină a acestora în vederea însușirii „valorilor morale și spirituale perene, a cultivării iubirii, prieteniei, respectului de sine și față de aproapele”[1].

Continuă să citești