– Gheronda, când ai plecat din lume ce te-a durut mai mult?
– Despărţirea de rudele mele, dar cel mai mult de frăţiorii mei orfani şi de mama mea, pentru care aveam un respect deosebit. Într-adevăr era un suflet sfânt şi de aceea o iubeam mult.
Îmi spăla hainele, mi le călca şi îmi purta de grijă în toate. Atunci când ispititorul, vrând să mă războiască, îmi aducea aminte chipul mamei, dorul de ea mă topea. Văzând că satana a aflat modul în care să mă chinuiască, ce am făcut? M-am gândit că toţi cei care ne-am lăsat mamele trupeşti o avem ca mamă pe Maica Domnului. Odată, când mă chinuia dorul de mama mea, am căzut la pământ tânguindu-mă şi spunând cu lacrimi în ochi:
– Maica Domnului, te rog, vino în ajutorul meu! Stinge-mi dorul după mama mea! De acum înainte tu eşti adevărata mea mamă. Nu vreau mamă trupească, pe tine şi numai pe tine te vreau… Ajută-mă!
După ce am spus toate acestea din adâncul sufletului, am simţit înlăuntrul meu o dragoste arzătoare pentru Maica Domnului, încât am uitat nu numai pe mama mea, ci şi toate celelalte dorinţe ale mele. Mă gândeam numai la Maica Domnului şi simţeam înlăuntrul meu o dulceaţă negrăită, de parcă aş fi fost în Rai. În acele clipe nu puteam rosti nimic altceva decât:
– Maica Domnului, Maica Domnului, dulcea mea Măicuţă! Maica Domnului, ia-mă acum, în această clipă lângă tine! Te iubesc din tot sufletul şi nu mai pot suferi despărţirea de tine. Pe tine te doresc, pe tine te vreau!
Aceasta mi s-a întâmplat de câteva ori, astfel îngăduind harul dumnezeiesc pentru a mă încerca. Căci după fiecare cercetare dumnezeiască harul se depărtează pentru o vreme, dar apoi iarăşi vine. Astfel, dragostea mea pentru Maica Domnului a ofilit atât de mult dorul după mama mea, încât deşi mă ruga adeseori prin scrisoare să ies afară din Sfântul Munte, fie chiar şi până la Uranupolis (localitate aflată lângă graniţa Sfântului Munte), ca să mă vadă, eu nu o ascultam. După adormirea stareţului Iosif, mama mea a început din nou să insiste. Atunci eu m-am gândit la o soluţie care să ne mulţumească pe amândoi. Aşadar i-am spus: „Ne vom întâlni în Tesalonic, dar numai cu condiţia să te faci călugăriță.” Ştiam că mama mea trăise toată viata mai aspru decât o călugărită şi de aceea i-am pus această condiţie. Aşa s-a şi întâmplat. În jurul anului 1961, am mers în Tesalonic şi am făcut-o călugăriță punându-i numele de Marta. De atunci nu am mai văzut-o.
(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie – Dascălul rugăciunii minții, traducere și editare de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 54-56)
Citeşte şi:
- VIAŢA PĂRINTELUI HARALAMBIE DIONISIATUL. Antrenament pentru viața la mănăstire
- VIAŢA PĂRINTELUI HARALAMBIE DIONISIATUL. Prima impresie a fost descurajatoare
- VIAŢA PĂRINTELUI HARALAMBIE DIONISIATUL. Peşterile de la Sfânta Ana Mică
- VIAŢA PĂRINTELUI HARALAMBIE DIONISIATUL. În Drama, noile piedici
- VIAȚA STAREȚULUI HARALAMBIE DIONISIATUL. FĂGĂDUINŢELE
- VIAȚA STAREȚULUI HARALAMBIE DIONISIATUL. ÎNTOARCEREA. LEONIDAS ÎNGENUNCHEAT ÎN FAŢA ICONOSTASULUI
- VIAŢA PĂRINTELUI HARALAMBIE DIONISIATUL. IZBĂVIREA MINUNATĂ PRIN AJUTORUL SFÂNTULUI MARE MUCENIC GHEORGHE
- VIAȚA STAREȚULUI HARALAMBIE DIONISIATUL. PRIZONIER ÎN BULGARIA (1941) ŞI PERIPEŢIA CU COMITAGIII
- VIAȚA STAREȚULUI HARALAMBIE DIONISIATUL. NOUA PROBLEMĂ DUHOVNICEASCĂ
- VIAȚA STAREȚULUI HARALAMBIE DIONISIATUL. NOUA PROBLEMĂ DUHOVNICEASCĂ
- VIAȚA STAREȚULUI HARALAMBIE DIONISIATUL. EVLAVIOSUL ŞI SIMPLUL ILIE, PRIMUL SĂU DASCĂL
- VIAȚA STAREȚULUI HARALAMBIE DIONISIATUL. OCUPAŢIILE DIN TIMPUL LIBER
- VIAȚA STAREȚULUI HARALAMBIE DIONISIATUL. HARALAMBIE
- VIAȚA STAREȚULUI HARALAMBIE DIONISIATUL. UN EXEMPLU DE MARE ÎNŢELEPCIUNE
- VIAȚA STAREȚULUI HARALAMBIE DIONISIATUL. IZBĂVIREA LUI LEONIDAS DE LA UN ÎNFRICOŞĂTOR NAUFRAGIU
- VIAȚA STAREȚULUI HARALAMBIE DIONISIATUL. NUNTA LUI LEONIDAS
- VIAȚA STAREȚULUI HARALAMBIE DIONISIATUL. DEZRĂDĂCINAREA DIN PONT
- VIAȚA STAREȚULUI HARALAMBIE DIONISIATUL. OBÂRȘIA.