Lc. 20, 1-8

Preoţii, cărturarii şi bătrânii nu au crezut în Domnul. Spre a-i aduce la credinţă, Domnul le-a pus întrebarea: „Botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni?”, subînţelegându-se aici: „Judecaţi fără patimă cu privire la acest lucru, şi judecata voastră vă va duce la credinţă”. Ceea ce s-a spus cu privire la Ioan se poate spune şi cu privire la orice întâmplare care a însoţit venirea Domnului în trup şi cu privire la însăşi această venire, cu toate cele legate de ea. Să judece fiecare toate aceste lucruri. Concluzia va fi una singură: „Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu este Acesta”. Pot veni felurite gânduri, se pot naşte nedumeriri, pot apărea aşa-zise nepotriviri, însă la capătul tuturor cercetărilor va lua naştere desăvârşita încredinţare că nu este alt adevăr afară de cel înfăţişat în Evanghelii şi în scrierile Apostolilor. „Mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup”. Această taină, rămânând în sine o taină, va deveni limpede pentru minte, pentru că aceasta, cercetând cum stau lucrurile, se vede silită de conştiinţă să mărturisească faptul că aşa este, iar nu altfel. Necredincioşii fie că nu cercetează totul cum se cuvine, fie că cercetează superficial, cu minte străină, fie că au dispoziţia nefericită de a se împotrivi cerinţelor credinţei şi, pentru a-şi îndreptăţi necredinţa, se mulţumesc cu orişice dovezi care îi ajută să o tăgăduiască. Pe credincioşi îi clatină cuvintele necredincioşilor fiindcă se mulţumesc cu simpla credinţă, fără să-şi lămurească temeiurile ei. Aceste cuvinte îi prind pe picior greşit, de aceea se şi clatină.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011).