Ap. I Ioan 2, 7-17; Ev. Marcu 14, 3-9

„Şi lumea trece, şi pofta ei.” Cine nu vede asta? Totul trece în jurul nostru: lucruri, oameni, întâmplări; şi noi înşine trecem. Trece şi pofta lumii: numai ce gustăm desfătarea prin împlinirea ei, că pier şi una, şi cealaltă; gonim după un alt lucru, se întâmplă la fel; gonim după un al treilea, aceeaşi poveste. Şi nimic nu dăinuie, totul vine si se duce. Cum, dar? Oare nu este nimic care să dăinuie?! Este, spune Apostolul tot acolo: „Cel ce plineşte voia lui Dumnezeu rămâne în veac”. Dar lumea aceasta, atât de nestatornică, cum de dăinuie? Vrea Dumnezeu şi dăinuie. Voia lui Dumnezeu este neclintita şi nestricata ei temelie. Aşa şi omul care stă neclintit în voia lui Dumnezeu, îndată se face statornic şi tare. Atunci când omul goneşte după cele trecătoare, gândurile se înviforează; însă îndată ce el se înţelepţeşte şi se întoarce la calea voii lui Dumnezeu, gândurile şi socotelile lui încep să se aşeze la rostul lor; şi când se va deprinde, în cele din urmă, cu acest fel de viaţă, toate cele ale lui, pe dinlăuntru şi pe dinafară, vor ajunge la o întocmire plină de tihnă şi la o rânduială netulburată. Prinzând început aici, această pace adâncă şi linişte netulburată va trece şi în cealaltă viaţă, şi acolo va dăinui în veşnicie. Iată ce este, în mijlocul curgerii obşteşti din jurul nostru, necurgător şi statornic în noi! Este umblarea întru voia lui Dumnezeu.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

Moartea împreună cu Hristos

Origen, Convorbirile cu Heraclide, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 8, p. 342

„(…) Voi căuta să definesc (…) ce se înțelege prin cuvântul «moarte» și să arăt apoi în câte înțelesuri e folosit acest cuvânt. De aceea voi încerca să înfățișez toate aceste înțelesuri nu după greci, ci așa cum se cunosc ele din Sfânta Scriptură. Poate că cineva care e mai înțelept decât mine va mai prezenta și altele. Cât despre mine, deocamdată cunosc trei feluri de «moarte». Care sunt acestea? Mai întâi, scris este că viețuim pentru Dumnezeu, noi care am murit păcatului (Romani 6, 8). Aceasta e moartea cea fericită, prin care murim păcatului. De această moarte a murit Însuși Domnul meu: Căci ce a murit păcatului a murit o dată pentru totdeauna (Romani 6, 10). Dar mai cunosc și o altfel de moarte, aceea prin care murim față de Dumnezeu, așa cum stă scris: Sufletul care a greșit va muri (Iezechiel 18, 4). În sfârșit, mai cunosc și o a treia moarte, potrivit căreia socotim de obicei că cei care au părăsit trupul au murit, așa cum se spune în cartea Facerii: Zilele vieții lui Adam au fost nouă sute treizeci de ani și apoi a murit (Facerea 5, 5).”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Douăsprezecea, Introducere, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, pp. 1136-1137

„Căci moartea noastră s-a transformat, prin moartea lui Hristos, strămutându-se într-un fel de somn, spre o putere și împlinire a unei trebuințe superioare. Căci trăim ca unii ce vom fi vii pentru Dumnezeu, după Scripturi (Romani 6, 11). De aceea și fericitul Pavel numește adormiți pe cei ce au murit în Hristos. Căci odinioară puterea morții pusese stăpânire pe firea noastră. (…) Dar, deoarece ne-a luminat al doilea Adam, Omul dumnezeiesc din cer, și, luptând pentru viața tuturor, a răscumpărat prin moartea Sa viața tuturor și, desființând stăpânirea stricăciunii, a înviat, ne-am replăsmuit după Chipul Lui, răbdând o altfel de moarte, care nu ne mai desface într-o stricăciune nesfârșită, ci ne aduce somnul plin de nădejdea cea bună, după asemănarea Celui ce ne-a făcut această cale nouă, Care este Hristos.”

Sursa: ziarullumina.ro