VIAŢA SFÂNTULUI MUCENIC OLAF, REGELE NORVEGIEI
Viaţa lui Olav Haraldsson (fiul lui Harald) a fost scrisă de poetul şi istoricul norvegian Snorri Sturlason (1179-1241) în Cronica regelui Norvegiei. Olav s-a născut în anul 995 şi încă de tânăr a devenit războinic viking, remarcându-se repede ca lider şi strateg. I-a urmat la domnie tatălui său, având sub stăpânire largi părţi din Norvegia. Pe când era adolescent a plecat într-un raid viking în ţările baltice, apoi s-a îndreptat spre Anglia, unde împreună cu năvălitorii vikingi norvegieni au cucerit în 1011 Canterbury şi au luat prizonier pe arhiepiscop. Regele Ethelred urma să plătească răscumpărare pentru el, însă a întârziat prea mult, aşa că arhiepiscopul a fost ucis. Când mănăstirile Lindisfarne, Jarrow şi Wearmouth de pe coasta estică a Angliei au fost prădate şi profanate de vikingii norvegieni, Alcuin ne spune că jalea a cuprins întreaga Europă : „Noi şi înaintaşii noştri locuim pe acest pământ sfânt de apropape trei sute de ani – spunea acesta în scrisoarea adresată regelui englez Ethelred – dar niciodată nu ne-a fost dat să vedem astfel de distrugeri în Britania, precum cea care a venit acum asupra noastră de la păgâni şi nimeni nu a putut crede că un astfel de atac ar putea veni de peste mare. Pictura bisericii Sfântul Cuthbert a fost murdărită de sângele preoţilor creştini şi prădată de podoabele sale. Locul cel mai sfânt din Britania a căzut pradă păgânilor”.
Olav a intrat, în cele din urmă, în slujba Ducelui Richard al II-lea al Normandiei unde a avut primele contacte cu creştinismul. După o iarnă petrecută la Rouen, Olav a fost copleşit de frumuseţea şi profunzimea spiritualităţii creştine şi a primit Botezul. În urma unei viziuni, prin care era îndemnat de un bărbat să se întoarcă acasă, deoarce „va fi regele veşnic al Norvegiei”, navighează în 1015 spre nord, iar după mai multe bătălii a devenit rege peste cea mai mare parte a Norvegiei.
Sfântul Olav a adus în ţinuturile scandinave patru episcopi din Anglia pentru a-i creştina pe vikingi. Cronicarii relatează cum a distrus pe o vale din interiorul ţării chipul de lemn a lui Thor, zeul păgân al tunetului, sub privirile înfricoşate ale localnicilor. Şoarecii şi şerpii au ieşit afară din statuie, însă nu s-a auzit nici un tunet şi n-a apărut nici un f
ulger spre a-l omorî pe Olav, acesta demonstrându-le vikingilor, şi de această dată, lipsa de putere a cultelor păgâne şi atotputernicia lui Hristos. Poporul a fost botezat, iar păgânismul a dispărut treptat. Regele Olav a călătorit de-a lungul Norvegiei, împreună cu episcopii săi, a ţinut adunări cu poporul, iar viaţa creştină a început să înflorească şi să se dezvolte.
În acest context, Regele Knut al Danemarcei şi al Angliei a ridicat pretenţii asupra Norvegiei, şi-a atras de partea sa pe rebelii păgâni norvegieni şi au format armată împotriva lui Olav. Sfântul rege a fost nevoit să părăsească Norvegia în anul 1028, fugind prin Suedia spre Novogrod, în Rusia, unde a fost bine primit de către Marele Cneaz Iaroslav cel Înţelept. Ducele rus era căsătorit cu o prinţesă vikingă, fiica Regelui Olav al Suediei, Irina, care la bătrâneţe va deveni monahie, sub numele de Ana, fiind apoi trecută de Biserică în rândul sfintelor femei cuvioase din calendarul creştin ortodox.
La Novogrod, Olav a dus o viaţă ascetică, marcată de post şi rugăciune şi a plănuit un pelerinaj la Ierusalim, însă în urma unei viziuni hotărăşte să se întoarcă în Norvegia, unde ajunge în anul 1030.
La 29 iulie 1030, Olav şi armata sa depăşită numeric, s-au luptat la Stiklestat, lângă Trondheim, cu trupele daneze unite cu cele ale rebelilor norvegieni. Cu puţin timp înainte de bătălie, a adormit cu capul pe pieptul celui mai credincios prieten, pe nume Finn, şi a visat că urcă pe o scară ce ajunge până la cer. Când s-a trezit şi a relatat prietenului său visul, acesta a zis: „Cred că este un semn că tu vei muri”. Regele le-a mai spus soldaţilor săi că dacă vor pierde totul în această bătălie, Dumnezeu le va da o mai mare răsplată decât bunurile trecătoare. În timpul luptei, regele a căzut sub lovitura de secure a unui rebel păgân, rostind cuvintele: „O, Doamne, mântuieşte!”. Securea, ca simbol al martiriului Sfântului Olav, este purtată până astăzi pe uniforma armatei regale norvegiene.
La mormântul Sfântului Rege Martir Olav s-au săvârşit mai multe minuni, apoi sfintele sale moaşte au fost scoase din mormânt, fiind nestricăcioase şi cu bună mireasmă, şi au fost strămutate în biserica Sfântul Clement din Trondheim, devenită Catedrala Nidaros. Acest loc, datorită minunilor săvârşite la moaştele sfântului, a devenit unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din nordul Europei. Din nefericire, după Reforma protestantă nu se mai ştie unde au fost ascunse moaştele Sfântului Olav. O părticică din moaştele sale se păstrează astăzi în biserica romano-catolică „Sfântul Olav” din Oslo.
Pe locul în care a fost martirizat Regele Olav, din localitatea Stiklestat, de lângă Trondheim, a fost înălţată o biserică de piatră, în care se poate vedea o frumoasă icoană bizantină a Sfântului Olav, dăruită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în anul 2003, când a participat ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei la lucrările organizate la Trondheim de Conferinţa Bisericilor Europene. Sfântul Rege Martir Olav dimpreună cu Sfinţii Voievozi români Ştefan cel Mare al Moldovei şi Neagoe Basarab al Ţării Româneşti, sunt ocrotitorii parohiei ortodoxe române din Trondheim.
Sursa: Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord – http://episcopiascandinavia.se/sfinii-scandinavi/128-sfantul-rege-i-martir-olav-al-norvegiei-1030-srbtorit-la-29-iulie
Pingback: PS MACARIE: “Într-un mod profund nedrept, autorităţile AU INTERZIS PELERINAJUL LA MOAȘTELE SFINTEI PARASCHEVA fără a ne arăta cu ce este mai riscant pelerinajul decât alegerile”/ ÎPS TEODOSIE: “Cu credință și cu rugăciune vom birui boala mai mult decât cu restricțiile” (VIDEO, TEXT) | Cuvântul Ortodox