SFÂNTUL MUCENIC MEDIKOS, UN DOCTOR FĂRĂ DE ARGINȚI NECUNOSCUT, CINSTIT PE 26 IUNIE

Acest slăvit mucenic a fost și cu numele și cu îndeletnicirea doctor.

S-a născut în cetatea Otricoli din Italia și a fost atras la credința creștină în urma multelor minuni, care aveau loc în biserica în care se găseau moaștele unui alt vechi mucenic – Sfântul Victor, și care fuseseră aduse acolo din cetatea Damascului în anul 171.

A fost acuzat că este creștin primarului din Otricoli pe nume Terenziano  în timpul Împăratului Marcu Aureliu.

Acesta, văzând neclintirea credinței lui Medikos și pentru că sfântul spunea că idolii sunt demoni, l-a aruncat în temniță poruncind ca nimeni să nu-i ducă nici mâncare, nici apă, așa încât ori să fie nevoit să se lepede de credința sa, ori să moară de foame.

După ce au trecut 12 zile, primarul se gândi că sfântul a murit deja. A întrebat așadar, ca să afle despre el și, când i-au spus temnicerii că este sănătos și viu și că încă preferă să moară, decât să adore pe zeii idolilor, a folosit alte metode ca să-l înduplece să-și schimbe părerea.

L-a chemat din nou înaintea sa și i-a promis demnități și prietenia împăratului, dacă avea să jertfească zeilor săi. 

Sfântul însă a proclamat public că nu vrea să jertfească unor fețe surde, mute și oarbe, care au fost făcute de oameni, nici nu voia o altă prietenie – nici chiar a împăratului însuși -, decât cea a lui Dumnezeu și a credincioșilor Lui slujitori.

Atunci Terenziano a poruncit să-l lege de un un lemn mare și să îi lege mâinile și picioarele cu noduri  ascuțite și groase de un fier.

În acest chin, Sfântul Îi mulțumea lui Dumnezeu, Care l-a socotit vrednic să fie chinuit pentru dragostea Lui și Care l-a primit între credincioșii Lui, spunând: „Nădăjduiesc în Dumnezeul meu și nu mă tem de nimic”.

În continuare, eparhul l-a coborât de pe lemn, l-a pus pe pământ și a poruncit la cinci soldați să-l lovească cu toiege groase. În același timp, îi spuneau  să jertfească zeilor pe care împăratul îi adoră.

Sfântul răspundea: „Dumnezeul meu este Împăratul împăraților și cine jertfește falșilor zei va muri cu moartea cea veșnică”.

Terenziano, plin de mânie, l-a spânzurat pe un stâlp și cu făclii aprinse îl ardeau și cu unghii de fier îi sfâșiau cărnurile.

În acele chinuri îngrozitoare, sfântul era unit cu Dumnezeu și se ruga să i se dăruiască putere, ca să poată răbda mai mult pentru dragostea Lui și, adresându-se tiranului, i-a spus: „Sărmane, nu vezi că dușmănia ta mă face să dobândesc mai mult iubirea Dumnezeului meu?”.

Eparhul a încercat atunci prin cuvinte frumoase să-l convingă. L-a aflat însă foarte plin de har și de lumină și îl întreba: „Spui că credința în Hristos este cea adevărată și că credința noastră este o nebunie?” A rămas dezorientat, dar cu toate acestea nu și convins. Și pentru că nu era posibil, ca cineva să îl depășească în știință, l-a aruncat într-un foc uriaș și – deoarece a ieșit de acolo neatins – l-a dezbrăcat și după ce l-a legat cu mari lanțuri de fier îl lovea ca un nebun și apoi l-a aruncat în temniță. Însă după cinci zile l-a găsit sănătos, înălțând rugăciuni lui Hristos. Atunci i-a spus: „O Medike, unde ai învățat această artă vrăjitorească? Dacă nu te vei lepăda de ea, ca să adori pe zeii noștri, te voi chinui atât de mult, încât vei deveni un exemplu pentru toți creștinii”.

Sfântul i-a răspuns: „Nu este o artă vrăjitorească, ci eu cred în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care este viu și Care îmi dă putere să depășesc durerile în orice chin mucenicesc. De aceea, nu mă tem de amenințările tale și de chinuri și nici vorbă să jertfesc falșilor zei”. Atunci, s-a mâniat atât de mult guvernatorul, încât a poruncit ca, după ce-l vor lovi cu toiege pe sfânt, să-i taie capul. Când a auzit hotărârea, sfântul a înălțat nesfârșite mulțumiri lui Dumnezeu, deoarece luându-i-se viața, în acest fel ar fi putut foarte devreme să se întâlnească cu toți acei mucenici, care suferiseră chinuri și muriseră pentru dragostea lui Hristos. A fost dus atunci de către conducători în afara zidurilor cetății, iar călăul i-a tăiat capul.

Așa a dobândit slăvitul finic al muceniciei, iar sufletul său a fost dus în ceruri de către îngeri în anul 172, în jurul zilei de 26 iunie.

Trupul său a fost înmormântat noaptea într-o peșteră, aproape de Biserica Sfântul Victor, de către un creștin pe nume Elazimo, care era preot în afara cetății, și, mai apoi, a fost dus într-o biserică subterană și a fost expus pentru mult timp unui cult public sub Sfânta Masă a unui paraclis.

Spre cinstirea lui, în veacurile anterioare a fost construită o biserică în orașul Otricoli și numită Campo di San Medico.

Papa Eugeniu al III-lea, în orașul Viterbo, pe 27 februarie 1148, confirmă existența acestui loc și a sfintelor moaște, conform canoanelor Sfântului Augustin, precum și papa Honorie al III-lea în anul 1221 și papa Grigorie al IX-lea și, în sfârșit, papa Alexandru al IV-lea.

În anul 1611, pe 5 septembrie, Gio Battisti Tosco da Regio, Episcop de Narni, a găsit în spatele unei foarte vechi magazii Biserica Sfântului Medikos și sfintele  lui moaște îngropate împreună cu ale altor sfinți mucenici.

Astfel, în iulie 1612,  a făcut strălucita aflare a sfintelor moaște și a mutat sfintele moaște din biserica de afară în cea nouă din orașul Otricoli.

Mai târziu, pe 18 mai 1613, moaștele sfântului au fost așezate într-o criptă subterană, sub Sfânta Masă, în biserica centrală din Otricoli, unde există până astăzi.