În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin!

„Învătătorule, timpul este târziu și locul este pustiu. Dă drumul mulțimilor să meargă să își cumpere mâncare! Nu au trebuință să se ducă, dați-le voi să mănânce!”

Preacucernice Părinte consilier și paroh
Preacucernice Părinte protoiereu
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi
Iubiţi credincioşi,

În această sfântă duminică, Sfânta Evanghelie ne pune înainte o minune pe care am simțit-o toate mulțimile. Mântuitorul cutreiera orașele și satele, așa cum spune Sfânta Evanghelie și vindeca pe toți bolnavii care aveau credință. Mulțimile văzând atâta bunătate și simțind puterea cuvântului său, Îl urmau oriunde mergea. S-a dus Mântuitorul într-un loc pustiu, mulțimile s-au luat după El. Nu erau puțini oameni. Era dimineață, Mântuitorul le-a vorbit. Nimeni nu a simțit când a trecut vremea. Se apropia seara și Mântuitorul încă le vorbea. Toți ascultau, nicunul nu pleca și nici nu se plictisea. Nici foame, nici sete nu le era. Văzând că este seară, ucenicii îngrijorați de oamenii care ascultaseră toată ziua cuvântul lui Hristos, au venit să Îi spună: „Învățătorule, dă-le drumul, că este seară! Vor fi flămânzit, să-și cumpere ceva de mâncare în satele dimprejur”. Iisus le-a zis: „Nu trebuie să se ducă! Dați-le voi să mănânce!”. „De unde să le dăm?”, i-a întrebat Mântuitorul. „Voi ce aveți aici?” Au răspuns: „Cinci pâini și doi pești”. Atunci, Iisus a poruncit ucenicilor să așeze mulțimile cete-cete câte cinci zeci și să aducă pâinile și peștii la El. Ucenicii i-au împlinit cuvântul. Au așezat mulțimile jos și au venit cu pâinile și cu peștii. Mântuitorul a înălțat pâinile, le-a binecuvântat, S-a rugat Părintelui ceresc, apoi le-a dat ucenicilor, asemenea și peștii și ucenicii au împărțit mulțimilor. Au mâncat toți și s-au săturat și câți erau? Cinci mii de bărbați în afară de femei și de copii. Peste zece mii de oameni s-au săturat din cinci pâini și doi pești. Nu numai că s-au săturat, ci au și strâns rămășițe de firimituri douăsprezece coșuri pline după numărul ucenicilor care împărțeau aceste ofrande de hrană mulțimilor.

Iubiți credincioși, această minune nu s-a făcut doar ca mulțimile din pustie să se sature, că erau flâmânde. S-a făcut această minune ca să se arate puterea lui Dumnezeu și să se arate că Dumnezeu împărtășește puterea Sa și ucenicilor Săi. De aceea, Iisus nu a zis: „Le dau eu să mănânce, ci a zis: „ Dați-le voi să mănânce!” Ei s-au îngrijorat și au zis :„Nu avem atâta hrană!”„Aduceți-o la Mine!” Binecuvântând-o, s-a înmulțit. Cum s-a înmulțit? Așa cum înmulțește Dumnezeu grânele. Se pune un bob de grâu în pământ și răsare o plantă care face un spic sau mi multe spice cu multe boabe. Așa a înmulțit și Mântuitorul pâinile. Mai mult decât grâul a înmulțit pâinile, pentru că erau atât de mulți oameni și Dumnezeu face orice voiește. În fața lui Dumnezeu, nimic nu este cu neputință. Poate să întoarcă pământul invers, poate să-l împartă în mai multe părți, poate să coboare stelele din cer, poate să ducă pământul în parte sau planetele, pentru că El le-a făcut cu puterea Sa și El stăpânește și corpurile din univers și el este și Stăpânul vieții noastre. Ucenicii erau îngrijorați. Mântuitorul vrea să le arate că nu trebuie să se îngrijească de mâncare, ci trebuie să se îngrijească de cuvântul lui Dumnezeu. Cum spune psalmistul : „Aruncă spre Domnul grija ta și El te va hrăni. ”. Prin cuvintele Sfintei Evanghelii care istorisesc minunea aceasta se arată împlinirea cuvintelor prorocești ale psalmistului. Mântuitorul avea milă de mulțime. De ce i-a lăsat să aștepte așa de mult până seara? Ca să înțeleagă și ei, să înțeleagă toate generațiile de creștini și noi, că mai întâi, trebuie să dăm hrană sufletului și apoi, trupului și mai multă hrană trebuie să dăm sufletului decât trupului. De aceea, a vorbit Mântuitorul și i-a hrănit pe cei din mulțime o zi întreagă. Le-a hrănit întâi sufletul cu hrana cuvântului Său și apoi, trupul le-a hrănit o dată în zi, spre seară. S-au săturat. Erau sătui și cu sufletul și cu trupul, acum. Această minune ne arată că atunci când suntem cu Dumnezeu, nu trebuie să ne îngrijim ce vom bea, sau ce vom mânca sau cu ce ne vom îmbrăca. Dumnezeu ne-a lăsat nouă instincte atât de puternice, încât știm când să mâncăm, pentru că avem afecte de foame. Știm când să bem, pentru că avem afecte de sete. Știm când să ne îmbrăcăm pentru că avem afecte de frig. Știm pe toate să le facem și le facem. Trupul se îngrijește de ale sale, prin instinctele pe care le are. Se îngrijește, pentru că Dumnezeu a așezat în trup aceste simțuri și cele ale trupuui sunt foarte aproape. Foarte ușor ne împărtășim de hrană, de băutură, de îmbrăcăminte, de adăpost. Mai greu ne împărtășim de hrana sufletului. Hrana sufletului nu este aproape, ci este în cer. Pentru bunătatea Sa, Dumnezeu coboară din cer hrana sufletului și o împărtășește oamenilor prin cei pe care i-a ales să fie ucenici. De aceea, a spus: „Dați-le voi să mănânce!” Cine mai dă hrană poporului care, oarecând alerga în pustie, ca să primească hrana cea duhovnicească? Acum, hrana cea duhovnicească o dă tot Mântuitorul, dar prin cei pe care i-a ales prin apostoli, dar și prin urmașii lor: preoții și episcopii care împărtășesc hrană credincioșilor. Citesc Sfânta Evanghelie și apoi, o tălmăcesc. Această hrană este cu adevărat pentru suflet. Fără aceasta, noi nu am înțelege cine este Dumnezeu, cum ne poartă de grijă. Nu am putea să primim hrana cea cerească care este Trupul și Sângele Mântuitorului și care este arvună spre viața cea veșnică.

Iubiți credincioși, noi trebuie să avem întodeauna pe Dumnezeu prezent înaintea noastră, în suflete noastre, în viața noastră. Dumnezeu este prezent pentru că El ne-a dat toate pe care le avem. Viața este darul lui Dumnezeu, puterile sufletului sunt darurile lui Dumnezeu. Mintea este lumina pusă de Dumnezeu în om care închipuie pe Tatăl. Voința este puterea pusă de Dumnezeu în om care închipuie pe Fiul. Simțirea este acea bucurie pe care o poate trăi omul când Îl laudă pe Dumnezeu. Simțirea închipuie pe Sfântul Duh. Avem, așadar, pe Dumnezeu în sufletele noastre. Nu toți oameni sunt conștienți de această demnitate, de acest chip al lui Dumnezeu pe care-l purtăm. Cu adevărat, noi suntem făpturile lui Dumnezeu cele mai alese. Noi suntem hărăziți să trăim în ceruri, deasupra îngerilor. Îngerii sunt acum, pe pământ, slujitori, pentru că ei ne apără și ne păzesc de toate primejdiile și necazurile, mai ales, când le cerem ajutorul. Dumnezeu ne cheamă necontenit să-L căutăm pe El. Căutându-L pe El însemnează că noi recunoaștem înrudirea noastră cu Dumnezeu. Cu ce-l căutăm cu trupul? Nicidecum, cu sufeletul Îl căutăm pe Dumnezeu. Îl căutăm, pentru că este înrudit cu noi și vem să ne asemănăm cu El. Dumnezeu ne-a dat și chip și asemănare. Oamenii au știrbit chipul prin păcat și au pierdut asemănarea. Asemănarea o vom dobândi în viața viitoare. Această asemănare însemnează să strălucească în chipul nostru, luminile sufletului. Atât de mult să strălucească, încât noi să simțim că Dumnezeu este nedespărțit de noi. Să fim însetați de El. Să nu putem rămâne duminica și sărbătoarea acasă. Întodeauna să-L căutăm pe Dumnezeu în casa Sa care este biserica. În biserică întâlnim și cerul și pământul. De aceea, biserica este boltită. Biserica are zugrăvite chipurile dumnezeiești: Sfânta Treime, Maica Domnului și chipurile sfinților. În biserică, Dumnezeu coboară și când intrăm în biserică, trebuie să intrăm ca în cer. De aceea, noi trebuie să fim însetați de Dumnezeu, De aceea, cel ce nu caută pe Dumnezeu și biserica,Cel ce locuiește în ea, pe Maica Domnului și pe sfinți, rămâne în afară. În afară, îl răpesc vrăjmașii cei nevăzuți, demonii și îi ademenesc pe oameni cei ce rămân în afară, să fie fii ai întunericului, să devină lucrători ai răului și să se ducă la sfârșitul vieții în locuințele demonilor. Noi să fugim de toate acestea. Orice om ne poate minți, ne poate amăgi sau dezamăgi. Dumnezeu nu lasă nerăsplătită nicio faptă bună. Faptele noastre bune nu trebuie să fie biruite de faptele cele rele. Cele bune să copleșească pe cele rele. Credința să copleșească nepăsarea. Nădejdea să alunge îndoiala. Dragostea să biruiască prin jertfă, prin bunătate, prin ajutorare. Astfel, cu toții să ne apropiem de Dumnezeu, că Dumnezeu ne-a făcut să fim cu toții frații, prin Iisus, Fiul Său și Dumnezeu ne-a chemat să fim cu toții o familie înaintea Sa.

Pentru aceasta se cuvine ca noi și astăzi să aducem prinos de recunoștință și de mulțumire și să Îi zicem: „Doamne Iisuse Hristoase, Tu în pustiu ai hrănit mulțimile cu cuvântul Tău cel plin de lumină și de înțelepciune. I-ai hrănit cu hrana cea firească și nu te-ai despărțit nici de noi cei păcătoși și spurcați prin mulțimea păcatelor. Ne-ai lăsat pe slujitorii Tăi să ne umple pe noi de hrana cea duhovnicească și de bucuria cea vremelnică. Ne-ai dăruit nouă harul Tău, ca să ne lumineze și să Te căutăm pe Tine! Ajută-ne ca în fiecare zi, să ne împărtășim cu harul Tău și necontenit să ne hrănim cu hrana Ta cea cerească care este Trupul și Sângele Fiului Tău pe care le-a jertfit pentru mântuirea noastră. Cheamă-ne pe toți să te mărturisim pe Tine, să Te cunoaștem, să Îți aducem laudă și mulțumire aici, pe pământ, ca să ne umplem de lumină și prin lumina Ta să dobândim și calea către cer și darul vieții celei veșnice! Amin!