Ap. II Corinteni 12, 10-19
Fraţilor, mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare. M-am făcut ca unul fără minte, lăudându-mă. Voi m-aţi silit! Căci se cuvenea să vorbiţi voi de bine despre mine, pentru că nu sunt cu nimic mai prejos decât cei mai de frunte dintre apostoli, deşi nu sunt nimic. Dovezile mele de apostol s-au arătat la voi în toată răbdarea, prin semne, prin minuni şi prin puteri. Căci cu ce sunteţi voi mai prejos decât celelalte Biserici, decât numai că eu nu v-am fost povară? Dăruiţi-mi mie această nedreptate. Iată, a treia oară sunt gata să vin la voi şi nu vă voi fi povară, căci nu caut ale voastre, ci pe voi. Pentru că nu copiii sunt datori să agonisească pentru părinţi, ci părinţii pentru copii. Deci eu foarte bucuros voi cheltui şi mă voi cheltui pentru sufletele voastre, deşi, iubindu-vă mai mult, eu sunt iubit mai puţin. Dar fie! Eu nu v-am împovărat. Ci, fiind isteţ, v-am prins cu înşelăciune. Am tras eu folos de la voi, prin vreunul din aceia pe care i-am trimis? L-am rugat pe Tit şi am trimis, împreună cu el, pe fratele. V-a asuprit Tit cu ceva? N-am umblat noi în acelaşi duh? N-am călcat noi pe aceleaşi urme? De mult vi se pare că ne apărăm faţă de voi. Dar noi grăim în Hristos, înaintea lui Dumnezeu. Şi toate acestea, iubiţii mei, pentru zidirea voastră.
Ev. Marcu 4, 10-23
În vremea aceea, când Iisus era singur, s-au apropiat ucenicii împreună cu cei doisprezece şi l-au întrebat despre pildă. Atunci le-a răspuns: vouă vă este dat să ştiţi taina împărăţiei lui Dumnezeu, iar celor dinafara voastră toate le sunt date în pilde; aşa că ei cu ochii privesc, dar nu văd; şi cu auzul aud, dar nu înţeleg, ca nu cumva să se întoarcă şi să li se ierte păcatele. Apoi le-a zis: nu înţelegeţi pilda aceasta? Cum veţi înţelege dat toate pildele celelalte? Semănătorul seamănă cuvântul. Cele semănate lângă drum închipuiesc pe aceia în care se seamănă cuvântul, dar cum îl aud, numai decât vine Satana şi ia cuvântul cel semănat în inimile lor. De asemenea cele semănate pe pietriş închipuiesc pe aceia care, când aud cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie, dar n-au rădăcină în ei, şi ţin până la un timp; apoi când vine un necaz, sau o prigoană pentru cuvânt, îndată se leapăă de el. Iar cele semănate între mărăcini închipuiesc pe cei care ascultă cuvântul, dar grijile veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiei şi celelalte pofte, intrând în ei, îneacă cuvântul şi îl fac neroditor. Dar cele semănate în pământ bun închipuiesc pe aceia care ascultă cuvântul şi-l primesc şi aduc roade: unul treizeci, altul şaizeci, iar altul o sută. Şi le-a mai zis lor: oare, făclia aprinsă se aduce, ca să fie pusă sub obroc, sau sub pat, şi nu ca să fie pusă în sfeşnic? Căci nu este nimic tăinuit, care să nu se dea pe faţă, sau ascuns, ca să nu iasă la iveală. De are cineva urechi de auzit, să audă.