[I Ptr. 1, 1-2,10-12; 2, 6-10; Mc. 12,1-12]
În ziua Botezului Domnului s-a arătat cu lucrul că iconomia mântuirii noastre este săvârşită de către Domnul Iisus Hristos, prin bunăvoirea Tatălui, cu împreună-lucrarea Sfântului Duh; iar acum aflăm, prin cuvântul Apostolului, că nici mântuirea fiecăruia dintre noi, potrivit acestei iconomii, nu se săvârşeşte altfel decât prin lucrarea Sfintei Treimi, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh: „după cea mai dinainte ştiinţă a lui Dumnezeu-Tatăl, şi prin sfinţirea de către Duhul, spre ascultare şi stropirea cu sângele lui Iisus Hristos”. Cunoscând dinainte pe cel ce va să creadă, Dumnezeu-Tatăl îi iese acestuia în întâmpinare cu bunăvoirea Sa şi îl cheamă la mântuire prin harul Sfântului Duh. Duhul Sfânt, Care 1-a chemat pe om la credinţă şi l-a întărit în ea, îl stropeşte pe cel ce a crezut cu sângele Domnului şi Mântuitorului nostru în Taina Botezului şi, primind prin aceasta intrare în el, însuşi Se sălăşluieşte în el şi îl ajută în toate chipurile la chivernisirea mântuirii lui. Să lăudăm, să cântăm şi să mărim Preasfânta Treime, Buna Împreună-Lucrătoare a mântuirii noastre, iar în ce ne priveşte „s-o căutăm pe aceasta cu stăruinţă”, sârguind a ne împodobi cu toate virtuţile, după chipul Ziditorului şi Reziditorului nostru, ca să nu ne arătăm „fără sporire şi fără roade în cunoaşterea Domnului” şi să nu ne îngrădim intrarea în „veşnica împărăţie a Domnului nostru”, la care am fost chemaţi (II Ptr. l, 5, 8,11).
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)