[Fapte 10,1-16; In. 6, 59-69]

Atunci când Domnul a înfăţişat învăţătura despre Taina Trupului şi a Sângelui, făcând-o condiţie de neocolit a părtăşiei cu El şi izvor al vieţii veşnice, „mulţi dintre ucenicii Lui au plecat de la Dânsul şi nu mai umblau cu El”. Prea de minune li s-a părut această lucrare a nemărginitei milostiviri a lui Dumnezeu faţă de noi, şi lipsa lor de aplecare spre minune i-a rupt de Domnul. Domnul a văzut asta şi totuşi, gata fiind a se lăsa răstignit pentru mântuirea tuturor, n-a socotit cu putinţă să micşoreze sau să înlăture minunea. Atât de trebuincioasă este ea în iconomia mântuirii noastre! Cu toate că I-a părut, fireşte, rău, i-a lăsat să se depărteze de la Dânsul în bezna necredinţei şi pierzării; ba chiar si celor doisprezece aleşi le-a grăit cu acest prilej: „Nu vreţi să plecaţi şi voi?”, arătându-Se gata să le dea drumul şi lor de nu se vor pleca înaintea tainei. De aici reiese că a fugi de minune este acelaşi lucru cu a fugi de Domnul Mântuietorul, iar cel ce întoarce spatele minunii e ca şi cum ar pieri. Să ia aminte cei ce se îngrozesc numai când se pomeneşte de minuni! Şi aceştia vor avea de întâmpinat o minune pe care nu o vor mai putea tăgădui: moartea, iar după moarte – judecata. Dar dacă această recunoaştere le va mai folosi la mântuire, numai Dumnezeu ştie.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)