***

SINAXAR

În această zi se face pomenirea STAREŢULUI NECTARIE DE LA OPTINA

Ultimul stareţ de la Optina ales de către obşte a fost Cuviosul părintele nostru Nectarie, ucenicul Cuvioşilor Anatolie (Zertalov) şi Ambrozie. Cuviosul Nectarie (în lume Nicolae Vasilievici Tihonov) s-a născut în anul 1853, în oraşul Eliţ din gubemia Orlov într-o familie săracă. Tatăl său era muncitor la moară şi a murit de timpuriu. Cu mama avea o relaţie foarte inimoasă şi caldă. Ea era exigentă cu el, însă acţiona mai mult prin blândeţe şi ştia să-i atingă inima. Însă şi mama sa a murit la scurtă vreme. Şi a rămas Nicolae orfan. Câtiva ani a muncit în prăvălia unui negustor. În timpul liber mergea la biserică şi citea cărţi bisericeşti.

În anul 1873 a venit la Sihăstria Optina, având în traistă doar Evanghelia. Aici, prin pronia lui Dumnezeu, şi-a împlinit adevărata sa menire. Căci în puterea Domnului este şi nu “în voia celui ce merge, putinţa să-şi îndrepte paşii săi” (Ieremia X, 23). Nicolae a fost primit de către Cuviosul Ambrozie. Cuviosul Nectarie n-a descoperit nimănui despre ce au discutat, însă după această convorbire a rămas pentru totdeauna la schit. A devenit fiu duhovnicesc al Cuviosului Anatolie (Zerţalov), iar pentru sfat venea la stareţul Ambrozie.

Prima sa ascultare la Optina a fost să îngrijească florile, apoi a fost numit paraclisier. Uşa chiliei Cuviosului Nectarie dădea direct spre biserica. În această chilie a vieţuit el douăzeci de ani, fără să discute cu nimeni dintre monahi: mergea doar până la stareţ sau duhovnic şi se întorcea înapoi. Îndrăgea să repete că pentru călugăr există doar două ieşiri din chilie: la biserică şi la mormânt. Petrecând mult timp în această ascultare, el întârzia adesea la biserică şi umbla cu ochii somnoroşi. Fraţii se plângeau de el stareţului Ambrozie, dar acesta le răspundea: “Aşteptaţi, Nicolae le va fi tuturor de folos”.

Sub conducerea marilor săi îndrumători, Cuviosul Nectarie sporea duhovniceşte cu repeziciune. La 14 martie 1887 a fost tuns în mantie, iar la 19 ianuarie 1894 a fost hirotonit ierodiacon. Peste alţi patru ani a fost hirotonit ieromonah de către arhiereul oraşului Kaluga.
Încă din aceşti ani el a primit de la Dumnezeu darul de a tămădui pe bolnavi, darul înainte-vederii, al facerii de minuni şi discernământului duhovnicesc. Însă din smerenie îşi ascundea aceste daruri sub nebunia exterioară.

În anul 1912, obştea de la Optina l-a ales stareţ. Însă Cuviosul Nectarie a refuzat: “Nu, părinţi şi fraţi! Am puţină minte şi nu pot duce o astfel de povară”. Şi doar silit de ascultare a fost de acord să primească stăreţia.

Vizitatorii erau primiţi de către Cuviosul Nectarie în “căsuţa” foştilor stareţi. Uneori el lăsa pe masă în camera de primire cărţi, pe care vizitatorii le răsfoiau în timp ce aşteptau, şi găseau răspuns întrebările lor. Iar Cuviosul Nectarie, din smerenie, spunea că ei vin la Cuviosul Ambrozie şi chilia vorbeşte pentru el. Pentru fiecare om, stareţul avea tratarea sa, măsura potnvită . Uneori îl lăsa pe vizitator să rămână singur cu gândurile sale în liniştea “căsuţei”, uneori discuta cu el îndelung şi vioi, uimindu-i pe interlocutori cu cunoştinţele sale, şi oamenii întrebau: “Unde a absolvit stareţul universitatea?” Şi nu puteau înţelege că n-a învăţat nicăieri. “Toată educaţia noastră este de la Scriptură”, spunea stareţul despre sine.

După închiderea mânăstirii în anul 1923, Cuviosul Nectarie a fost arestat. După ieşirea din închisoare stareţul a trăit în satul Holmscina, la un ţăran, însă şi acolo, în pofida dificultăţilor, veneau fiii săi duhovniceşti pentru a găsi sfat şi călăuzire. Stareţul Nectarie a profeţit încă în anul 1917: “Rusia îşi va recăpăta puterile, nu va fi bogată material, însă va fi bogată cu duhul şi la Optina vor mai fi şapte luminători, şapte stâlpi”.

Cuviosul Nectarie s-a sfârşit la adânci bătrâneţe, la 29 aprilie 1928 şi a fost înmormântat în cimitirul local. După renaşterea Sihăstriei Optina, la 3 iulie 1989, în ziua pomenirii Mitropolitului Filip al Moscovei, a avut loc aflarea moaştelor Cuviosului Nectarie. În timp ce procesiunea se mişca prin mânăstire, moaştele stareţului răspândeau o mireasmă deosebită: mantia stareţului s-a descoperit a fi neputrezită, iar moaştele sale aveau o culoare de chilimbar. La ora actuală, racla cu Sfintele Moaşte ale stareţului se află în partea vestică a catedralei Sihăstriei.

Ca şi în timpul vieţii stareţului, şi după fericitul său sfârşit toţi care apelează la el cu adevărată credinţă primesc ajutor binecuvântat. Mulţumită rugăciunilor Cuviosului Nectarie oamenii trec cu bine situaţiile dificile ale vieţii, şi se săvârşesc minunile vindecării duhovniceşti şi trupeşti.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor nouă mucenici cei din Cizic: Teognis, Ruf, Antipatru, Teostih, Artemas, Magnon, Teodot, Tavmasie şi Filimon.

Aceşti dumnezeieşti mucenici fiind adunaţi de prin multe locuri şi duşi la Cizic, cu gândul lor cel viteaz au dispreţuit şi au ruşinat pe guvernator şi rătăcirea idolilor. După aceea fiind supuşi la felurite chinuri, nu s-au înduplecat ca să jertfească idolilor, ci mai vârtos s-au adus pe sine jertfă vie lui Dumnezeu, fiind omorâţi cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Memnon mărturisitorul, făcătorul de minuni.

Acest între sfinţi părintele nostru Memnon, lepădându-se de lume pentru Dumnezeu şi petrecând cu dreptate şi cu plăcere dumnezeiască, cu ascultare şi cu plecăciune s-a făcut conducător monahilor. Fiind blând şi smerit şi plin de dragoste, s-a făcut şi făcător de minuni; căci odinioară venind lăcuste pe semănăturile mănăstirii, a ieşit sfântul şi prin rugăciune le-a gonit cu foc, şi s-au înecat în râu. Şi într-un loc fără de apă, a făcut prin rugăciune de a izvorât apă, care şi până în ziua de astăzi izvorăşte pururea întru slava lui Hristos. Altă dată iarăşi lovind furtuna pe nişte călători ce călătoreau pe mare cu corabia, şi rugându-se sfântului să le fie în ajutor, s-a arătat între dânşii cârmuind corabia şi îmbărbătându-i să nu se teamă, i-a scos curând cu linişte la liman. Aşa strălucind mulţi ani, şi făcând minuni, da mântuire celor ce-l chemau în ajutor. Şi făcându-se plăcut până la sfârşit, s-a dus către Domnul plin de merindea faptelor bune.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Vasile al Ostrogului

Sfântul Vasile al Ostrogului s-a născut în anul 1610 (28 decembrie) într-o familie evlavioasă din satul Mrkonjici (Herţegovina). La botez a primit numele de Stoian. A fost atras de viaţa Bisericii, având dragoste fierbinte de Dumnezeu, încă din fragedă pruncie. Pentru a fi ferit de ispitele acestei lumi, părinţii săi l-au dus la Mânăstirea Zavala. Este tuns în monahism, de tânăr, la Mânăstirea Tvrdog (Trebinje), primind numele de Vasile. Călătoreşte, îndată după intrarea în monahism, la marile lavre sârbeşti, la Locurile Sfinte şi în Rusia. La aproape 30 de ani, monahul Vasile este hirotonit episcop al Herţegovinei, devenind un neînfricat apărător al Dreptei Credinţe atât în faţa extinderii islamului, cât şi în faţa prozelitismului catolic. Căutând liniştirea şi fiind iubitor de nevoinţă, se retrage alături de vestitul pustnic Isaia, la Mânăstirea Ostrog din Muntenegru, unde, în 1651, este numit stareţ. Trece la cele veşnice pe data de 29 aprilie 1671, la Ostrog, fiind înmormântat în biserica Intrării în Biserică a Maicii Domnului. După şapte ani de la moartea sa, Sf. Vasile i se arată în vis, în trei rânduri, stareţului Mânăstirii Ostrog, cerându-i acestuia să-i fie dezgropat trupul. După ce s-au ţinut şapte zile slujbe şi rugăciuni neîncetate, trupul Sfântului a fost dezgropat, fiind aflat întreg şi plin de bună-mireasmă.

Faima Sfântului Vasile s-a răspândit, de mai bine de trei veacuri, nu doar în Muntenegru şi Serbia, ci până spre marginile Europei şi chiar în Statele Unite. Minunile săvârşite de sfântul din Ostrog atrag necontenit bolnavi şi neputincioşi din toate colţurile lumii. 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Avxivie, care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.