Vineri [Col. 2,1-7; Lc. 9, 12-18]

Minunata saturare a poporului în pustie închipuie saturarea credincioşilor în Sfânta împărtăşanie cu Preacuratul Trup şi Preacuratul Sânge al Domnului. Domnul sade deoparte; poporul e aşezat în cete; Apostolii mijlocesc, primesc pâinea şi o împart. Aşa e şi acum: credincioşii în întregul lor sunt împărţiţi pe cete – micile Biserici locale, în care Domnul, stând de faţă în chip nevăzut, împarte Trupul şi Sângele Său prin urmaşii Apostolilor. Atunci le-a grăit Apostolilor, iar acum urmaşilor acestora: „Daţi-le voi să mănânce”. Atunci, la fel ca acum, poporul credincios stă necontenit înaintea Domnului, postind, ascultând cuvântul Lui şi căutând prin rugăciune tămăduirea de păcate, atunci când se pregătesc să se apropie de dumnezeieştile Taine. Astfel, taina începută prin arătarea pe pământ a Domnului continuă până acum şi va continua până la sfârşitul veacului. Şi în veacul cel viitor va fi un fel de împărtăşanie, căci Domnul a făgăduit că le va da celor mântuiţi să guste din mana cea ascunsă şi din pomul vieţii (Apoc. 2, 7 şi 17). Şi în raiul cel pământesc era rânduită pentru pro-topărinţii noştri o împărtăşanie de taină – gustarea din pomul vieţii; iar în Biserica Vechiului Testament, o preînchipuire a împărtăşaniei era mâncarea mielului pascal. Astfel, împărtăşirea cea de taină a început o dată cu neamul omenesc, 1-a însoţit şi îl va însoţi în vecii cei veşnici, în felurite chipuri, dar cu un singur înţeles:părtăşia cea mai strânsă cu Domnul; căci „în El era viată, si viaţa era lumina oamenilor” (In. 1, 4). Celui zidit după chipul lui Dumnezeu i se si cade să fie într-o astfel de părtăsie cu Acela „Care e strălucirea slavei Tatălui şi chipul Ipostasului Său” (Evr. 1, 3).