[Evr. 7, 1-6; Lc. 21, 28-36]

„Luaţi aminte la voi înşivă, să nu se îngreuneze inimile voastre de mâncare si de băutură şi de grijile vieţii şi ziua aceea să vină peste voi fără de veste.” „Ziua aceea”, adică ziua cea de pe urmă a lumii sau a fiecăruia dintre noi, vine ca un fur şi ne înhaţă ca o cursă; de aceea şi porunceşte Domnul: „Aşadar, privegheaţi în toată  vremea, rugându-vă” (Lc. 21, 36). Si întrucât îndestularea şi multele griji lumeşti sunt cei dintâi vrăjmaşi ai privegherii şi rugăciunii, ni s-a spus dinainte să nu ne îngăduim a ne îngreuna cu mâncare, băutură şi cu grijile acestei vieţi. Cum poate să privegheze cel care a mâncat, a băut, s-a veselit, s-a culcat, a dormit pe săturate şi a luat-o iar de la capăt? Când are timp să se roage cel care este zi şi noapte prins cu griji lumeşti? Dar ce să fac?, vei spune, fără mâncare nu se poate, iar mâncarea trebuie câştigată. Cum să nu te îngrijeşti de asta? Domnul n-a zis să nu munceşti, să nu mănânci, să nu bei, ci a zis „să nu se îngreuneze inima voastră”. Cu mâinile să munceşti, dar inima să ţi-o păstrezi liberă; de mâncat să mănânci, dar să nu te îngreunezi cu mâncarea; si vin să bei dacă este nevoie, dar nu până când ţi se tulbură capul şi inima. Desparte cele din afară ale tale de cele dinlăuntru: cele din urmă să fie lucrarea vieţii tale, iar cele dintâi, numai pe deasupra; înlăuntru să fii cu luarea aminte şi cu inima, iar în afară, numai cu trupul, cu mâinile, cu picioarele şi cu ochii: „priveghează în toată vremea rugându-te”, ca să te învredniceşti a sta fără teamă înaintea Fiului Omului. Pentru a te învrednici de acest lucru, trebuie să te aşezi înaintea Domnului încă de aici; iar pentru asta nu este decât un singur mijloc: rugăciunea cu trezvie săvârşită cu mintea în inimă. Pe cel care va face asta, „ziua aceea” nu-l va lua pe neaşteptate.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)