TÂLCUIREA EVANGHELIEI ÎN A TREIA ZI A SFINTELOR PAȘTI

sfantul_teofan_zavoratul_7

 [Fapte 2,14-21; Lc. 24,12-35]

Atunci, iudeii s-au străduit să întunece lumina învierii lui Hristos cu norul uşor al minciunii: „L-au furat ucenicii Lui”. Această josnicie a fost lesne de biruit, şi adevărul a triumfat; dar nici acum vrăjmaşul nu încetează a stârni negură înaintea Soarelui dreptăţii, străduindu-se să-L întunece. Nimeni să nu se tulbure! Ce poate fi de aşteptat din partea părintelui minciunii, afară de minciună? El I-a învăţat pe mulţi dintre slujitorii săi să scrie cărţi întregi împotriva învierii. Această negură de cărţi tot prin cărţi a fost risipită. Nu lua în mână cărţi necuvioase şi n-ai să te înnegurezi; iar dacă se întâmplă să deschizi vreuna din neştiinţă, ia ca antidot o carte bună, şi-ţi vei împrospăta capul şi pieptul. Mai vine şi altă negură de la vrăjmaşul: prin gânduri; dar si aceasta se risipeşte ca fumul de vânt înaintea gândirii creştineşti sănătoase. Lasă-ţi cugetarea să străbată tot ce s-a săvârşit şi vei vedea limpede ca lumina zilei că toate acestea nu se puteau săvârşi altfel decât prin puterea învierii lui Hristos. Această încredinţare îţi va fi mai apoi reazem de nădejde, pe care sprijinindu-te, vei putea lesne pune pe fugă şi doborî pe  vrăjmaşii adevărului.

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *