Arhive categorie: Viețile Sfinților

SFÂNTA CUVIOASĂ ELENA BEHTEEVA (23 martie)

Aceasta s-a născut în anul 1756 în Zadonsk, guberia Voronej din Rusia, într-o familie înstărită şi de vază, primind numele Ecaterina. Familia sa, precum şi rudeniile sale, se aflau în relaţii apropiate cu sfântul ierarh Tihon din Zadonsk (pomenit la 14 mai si 13 august) care venea din vreme în vreme la dânşii şi stătea câte două luni sau mai mult. Evlavia prieteniei cu sfântul Tihon s-a transmis fără îndoială şi tinerei Ecaterina, care la 18 ani, mânată de dorul de a petrece departe de desfătările cele vremelnice ale lumii acesteia, plecă pe ascuns din casa părintească îndreptându-se către mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Voronej.

Mare fu întristarea părinţilor ei care începură să o caute pretutindeni până o aflară. Aceştia încercând a o convinge să se întoarcă din drumul cel plin de osteneli pe care îl apucase, fură ei înşişi înduplecaţi de neclintirea fiicei lor şi de cuvântul cel plin de înţelepciune al egumenei.

Continuă să citești

12 martie: SFÂNTUL PAUL AURELIAN, EPISCOP DE LÉON, IUBITORUL DE VIAŢĂ RETRASĂ (†12 martie 594)

Folosit mai des în România începând cu secolul al XIX‑lea, numele bărbătesc Aurelian a fost mereu legat de împăratul Romei care a efectuat celebra retragere aureliană a trupelor romane din Dacia. Multora nu le este cunoscut faptul că există unii sfinți care au purtat acest nume: Aurelian, Episcop de Limoges (†10 mai, sec. I sau III); Aurelian, Mucenic din Pavia (†22 mai 251); Aurelian, Episcop de Arles (†16 iunie 551); Paul Aurelian, Episcop de Léon (†12 martie 594); Aurelian, Arhiepiscop de Lyon (†4 iulie 895).

Mă voi opri asupra vieții ierarhului Paul Aurelian, ocrotitorul regiunii franceze a Léonului şi iubitorul de viaţă retrasă. Wormonoc, unul dintre biografii sfântului, spune că Paul Aurelian s‑a născut în 482, în provincia Penohen din Regatul Morgannwg. A fost fiul unui demnitar roman bogat și educat, Porphius Aurelianus. Viitorul episcop a avut opt frați și trei surori, care au fost trecute în rândul sfinților: Sitovolia, Juthwara și Wulvella. Continuă să citești

VIAȚA SFÂNTULUI IOACHIM DE ITHAKA

Viața Sfântului Ioachim din Ithaka

Sfântul Ioachim din Itachi este un sfânt mai puțin cunoscut pe pământurile noastre, românești, dar mijlocitor al rugăciunilor noastre, asemenea tuturor celorlalți. El este sărbătorit de către creștini de două ori pe an: pe 2 martie, ziua trecerii lui la Domnul și pe 23 mai, ziua mutării sfintelor sale moaște. Continuă să citești

SFÂNTA WALBURGA (25 februarie)

Sfânta Walburga este prăznuită pe 1 mai (mutarea moaștelor) și pe 25 februarie. Sfânta Walburga se numără între Sfinții Apusului, de dinaintea Marii Schisme (1054), sfinți ce sunt aproape cu desăvârșire necunoscuți în rândul credincioșilor ortodocși din Răsărit.

7 iulie_Sfântul Willibald de Eichstätt

Sfântul Willibald de Eichstätt (7 iulie)

S-a născut în Devonshire, Anglia, în jurul anului 710. A fost fiica unui căpitan saxon și sora Sfinților Wilibald și Winbald. Walburga a fost educată la Mănăstirea Wimborne din Dorset, unde a și devenit maică. În 748 a fost trimisă alături de Sfânta Lioba în Germania pentru a-l ajută pe Sfântul Bonifatie în activitatea sa misionară.Sfânta Lioba

Sfântul Willibald a activat vreme de patruzeci de ani ca misionar în Bavaria și a devenit primul episcop de Eichstatt. La Heidenheim, lângă Stuttgart, acesta a înființat o mănăstire mixtă, al cărui stareț a fost fratele său, Sfântul Winebald.

Sfântul Bonifatie

Sfântul Bonifatie, Luminatorul Germaniei

Timp de mulți ani această mănăstire a fost renumită pentru pregătirea viitorilor clerici. Starețul împreună cu sora sa, Sfânta Walburga, l-au ajutat pe Sfântul Bonifatie în organizarea Bisericii din întrega regiune. După moartea Sfântului Winebald în 761, sora sa a devenit stareța așezământului monahal mixt până la trecerea sa la cele veșnice în 779.

Sfânta Walburga a fost înmormântată în Heidenhelm. După o vreme moaștele sale au fost mutate în Biserica Sfânta Cruce din Eichstatt. În scurt timp mormântul său a început să izvorască mir. Tot la mormântul sfintei s-au petrecut numeroase vindecări minunate. Acesta a devenit un important loc de pelerinaj.

Mutarea moaștelor Sfintei Walburga a avut loc pe 1 mai, zi care a coincis cu “Noaptea Valpurgiei (în germană Walpurgisnacht), noaptea închinată zeiței germane a fertilității Walpurgis, când vrăjitoarele se întâlnesc într-un loc din Munții Harz pentru practicarea magiei. Din nefericire, asemănarea dintre nume a condus la o confuzie. După credința populară din Germania, în această noapte vrăjitoarele și demonii se dezlănțuie pentru câteva ore, vestind sosirea primăverii. Tot în Germania se spune că pe 1 mai își fac apariția spiritele pământului și zânele, pentru a trece pământul în siguranță la sezonul de vară. Oamenii sărbătoresc prin petreceri mari, însoțite de mâncare și mături între picioare pe deal și privesc înainte la anotimpul ce urmează.

De asemenea teiul este un copac asociat cu Sfânta Walburga. Capela în care trăia aceasta, în Bavaria, se spune că avea forma unui copac de tei și era înconjurată de o mulțime de astfel de arbori.

Moaștele Sfintei Walburga și cele ale fraților ei, Sfinții Wilibald și Winbald,  sunt cinstite în prezent în Eichstätt.

24 februarie: SFÂNTUL ETHELBERT (ALBERT, EDILBERT), PRIMUL REGE CREȘTIN AL ANGLIEI

albert, sfantul-ethelbert-regele-kent, 24 febr

SFÂNTUL ETHELBERT (ALBERT, EDILBERT), PRIMUL REGE CREȘTIN AL ANGLIEI

(24 Februarie /Anglia, sec. VI – VII)  

Prin anul 560, Ethelbert a ajuns regele iuţilor, care trăiau în ţinutul Kent, din partea de sud-est a Angliei. Aprigi călăreţi, care năvăliseră în Danemarca, iuţii cuceriseră acea parte a Anglie şi se aşezaseră acolo cu un veac mai înainte.

Pe la anul 590, Ethelbert se închina încă zeităţilor teutone ale strămoşilor săi. Familia sa pretindea că coboară direct din Wodin, stăpânul zeilor nordici. Dorind deci să-şi întindă înrâurirea în lume, el s-a însurat cu Bertha, fiica lui Charibert, regele creştin al francilor (dintre care o parte trăiau în regiunea Franţei de astăzi).

Această vitează tânără era strănepoata Sfintei Clotilde (3 iunie)  şi a regelui Clovis. Părinţii săi au răspuns răspicat că o vor da de soţie acestui rege păgân doar cu condiţia ca el să-i îngăduie să-şi ţină credinţa creştină în libertate. Şi primind el, Episcopul Luidhard a fost trimis cu ea să-i fie păzitor şi ajutor şi să săvârşească cununia ei în chip creştinesc.

Ethelbert şi-a ţinut făgăduinţa şi i-a dat noii sale soţii şi preoţilor toată libertatea să-şi practice credinţa. În partea de răsărit a capitalei sale, Canterbury, era o veche biserică închinată Sf. Martin de Tours, ce fusese zidită în veacul al patrulea, înainte ca romanii să părăsească Anglia. Acolo mergea Bertha să se închine şi să se roage.

După câţiva ani, un grup de patruzeci de ieromonahi au sosit în Anglia de la Roma, conduşi de călugărul Augustin. Ei fuseseră trimişi de Sfântul Ierarh Grigorie cel Mare, care auzise că regele Ethelbert se căsătorise cu o creştină. Ethelbert a făcut astfel încât să primească pe aceşti trimişi sub cerul liber, stând pe tron şi înconjurat de gărzi şi de sfetnici. Cuviosul Beda povesteşte că regele „a avut grijă ca ei să nu se apropie de el într-o casă; căci ţinea o veche superstiţie după care, dacă aceia ar fi practicat magia, ar fi putut să aibă prilejul de a-l amăgi şi a-l lua în stăpânire. Dar călugării erau înzestraţi cu putere de la Dumnezeu, nu de la diavol, şi s-au apropiat de rege purtând drept stindard o cruce de argint şi chipul Domnului şi Mântuitorului nostru pictat pe o scândură”.

Ethelbert i-a primit cu cinste, le-a ascultat respectuos cuvintele şi a primit să-i ajute în lucrarea lor. Dar el însuşi şovăia să primească noua credinţă, în parte fiindcă „ a încălca pretenţia la obârşia zeiască (din Wodin) ar fi putut pune în primejdie chiar tronul”. Propovăduitorii au făcut multe convertiri în poporul lui, iar un an mai târziu regele însuşi s-a hotărât să îmbrăţişeze credinţa creştină.

Sf. Ethelbert a fost întâiul domnitor englez care a devenit creştin. A întemeiat o mulţime de biserici şi a ajutat mult la creştinarea ţinutului saxonilor de răsărit (Essex). El a sprijinit aşezarea lui Augustin ca primul episcop de Canterbury, a lui Iust ca întâiul episcop de Rochester şi a lui Melitie ca întâiul episcop al Londrei.

Cu totul, el a domnit cincizeci şi şase de ani. După moartea lui, în 616, a fost înmormântat alături de iubita sa Bertha într-una din bisericile întemeiate de el, vestita biserică mânăstirească a Sfinţilor Petru şi Pavel din Canterbury. Biserica a fost un mare loc de pelerinaj până în veacul al şaisprezecelea.

Regina Bertha, deşi nu a fost canonizată oficial ca sfântă, a avut un rol însemnat în lucrarea creştină a soţului ei. Ea este chiar asemuită cu Sfânta Elena, mama Sf. Constantin cel Mare (21 Mai). Unul din compilatorii Vieţilor Sfinţilor spune despre ea în chip poetic: „Tradiţia aminteşte alesele şi îndrăgitele virtuţi ale Reginei Bertha, dar puţine se ştiu despre viaţa ei; ea a lăsat doar o scurtă şi nedesluşită scânteiere peste acele îndepărtate  şi întunecoase zări, asupra cărora dăinuie ca o stea vestitoare a soarelui.”

VIAȚA SFÂNTULUI SFINȚITULUI MUCENIC ERMOGHEN, PATRIARHUL MOSCOVEI (17 februarie)

ermogen, patriarhul Moscovei

Acesta se născu în Kazan în preajma anului 1530. După cum el însuși mărturisește, sluji ca preot într-o biserică a Sfântului Nicolae din apropierea târgului din Kazan. Mai apoi îmbrăcă haina monahală, iar din 1582 deveni arhimandrit al mănăstirii Schimbării la Față din Kazan, iar 13 mai 1589 fu uns episcop și cel dintâi mitropolit al Kazanului.

În vreme slujirii sale ca preot în biserica Sfântului Nicolae, fu aflată icoana Maicii Domnului din Kazan.

Cu binecuvântarea arhiepiscopului Ieremia al Kazanului, sfântul Ermoghen purtă pe brațe icoana de la locul aflării sale până la biserica Sfântului Nicolae unde slujea acesta. Având darul scrisului, sfântul Ermoghen scrise în anul 1594 despre minunata aflare a icoanei și minunile săvârșite prin harul ei.

În anul 1591, sfântul adună tătarii botezați de curând în biserică și vreme de mai multe zile îi învăță dreapta credință.

Un an mai târziu, în 1592, cinstitele moaște ale sfântului Gherman, arhiepiscopul Kazanului care trecuse la cele veșnice în Moscova la 6 noiembrie 1567, în vremea molimei, fură mutate în biserica Sfântului Nicolae unde slujea sfântul Ermoghen.

Mai târziu, cu binecuvântarea patriarhului Iov, sfântul Ermoghen mută moaștele sfântului Gherman în mănăstirea Adormirii Maicii Domnului Sviajsk.

La 9 ianuarie 1592, sfântul Ermoghen trimise o scrisoare patriarhului Iov prin care îi cerea binecuvânta pomenirea în Kazan a ostașilor care își dăduseră viața pentru apărarea dreptei credinței și a patriei în lupta împotriva tătarilor. Pomeni și numele a 3 mucenici care pătimiseră în Kazan pentru credința în Hristos. Cel dintâi era Ioan care se trăgea din Nijni Novgorod (pomenit la 24 ianuarie) și fusese prins de tătari. Ceilalți doi erau Ștefan și Petru, tătarii drept credincioși (pomeniți la 24 martie). Sfântul Ermoghen își mărturisi mâhnirea că numele acestor sfinți nu sunt pomeniți în Duminica Ortodoxiei și nu li se cânta „veșnica pomenire”.

Drept răspuns la scrisoarea sa, patriarhul hotărî la 25 februarie ca în ținutul Kazan să se săvârșească o panihidă pentru toți ostașii căzuți pe câmpurile de luptă din Kazan și din preajma acestuia în prima duminică după sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului (1 octombrie) și binecuvântă pomenirea martirilor, lăsând pe sfântul Ermoghen să stabilească ziua când se va săvârși aceasta. Sfântul Ermoghen trimise hotărârea patriarhului Iov în întreg ținutul Kazanului, cerând a se săvârși în ziua de 24 ianuarie Liturghii, Panihide și Litii în toare bisericile și mănăstirile din Kazan.

În anul 1595, prin râvna și evlavia sfântului ierarh Emorghen, fură descoperite cinstitele moaște ale sfântului Gurie, arhiepiscopul Kazanului și ale sfântului Varsanufie, episcopul Tverului. Nespusă îi fu bucuria când află trupurile lor și hainele ce îi acopereau necuprinse de stricăciune și pline de bună mireasmă.

Cneazul Teodor Ioannovici (1584-1598) porunci a se ridica în mănăstirea Schimbării la Față o biserică din piatră în care să fie așezate cu cinste și evlavie moaștele celor doi sfinți ierarh făcători de minuni. Sfântul Ermoghen însuși scrise vieție sfinților ierarhi Gurie și Varsanufie.

Fiind aflat vrednic, mitropolitul Ermoghen fu ales patriarg al Moscovei la 3 iulie 1606 în Catedrala Adormirii Maicii Domnului. Iubitor al smereniei, sfântul Ermoghen sosi la catedrală așezat pe un măgar.

Slujirea sa în scaunul de patriarh fu săvârșită în vremuri tulburi. Sfântul păstor se osteni mult în lupta cu Uniația și încercarea catolicilor apuseni de a sfâșia poporul drept credincios.

Tulburările crescând tot mai mult, polonezii și trădătorii ruși dădură foc orașului, îl forțară pe sfântul patriarh să părăsească tronul patriarhal și îl închiseră în mănăstirea Ciudov.

În Lunea Săptămânii luminate din anul 1611, miliția rusească se apropie de Moscova și începu asediul Kremlinului care ținu câteva luni. Asediați în Kremlin, polonezii trimiseră mesageri sfântului Ermoghen cu cererea de a porunci miliției să părăsească orașul, amenințându-l cu moartea dacă se va împotrivi.

Sfântul păstor răspunse neînfricat: „Ce sunt amenințările voastre către mine? Eu mă tem numai de Dumnezeu. Dacă dușmanii noștri vor părăsi Moscova, voi binecuvânta ca miliția rusească să se retrag din Moscova, iar dacă rămân, binecuvântez ca aceasta să rămână neclintită și să își dea viața pentru credința cea adevărată”.

În vremea șederii sale în închisoare, sfântul Ermoghen trimise o ultimă scrisoare poporului rus în care binecuvânta biruința armatei asupra invadatorilor.

Comandanții ruși nu reușiră să ajungă la o înțelegere în preluarea Kremlinului și eliberarea sfântului Ermoghen. Din această pricină, sfântul păstor pătimi vreme de 9 luni în detenție îngrozitoare pentru ca la 17 februarie 1612, din pricina foamei, să își dea sufletul său cel râvnitor în mâinile Domnului.

În cele din urmă, ținutul rusesc fu eliberat, după cum binecuvântase sfântul Ermoghen. Trupul său fu înmormântat cu mare cinste în mănăstirea Ciudov, iar în anul 1654 fu mutat în Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Moscova unde săvârși mulțime mare de minuni.

Biserica îl proslăvi cu sfinții la 12 mai 1913. Pomenirea sa se săvârșește la 17 februarie (1612, mutarea sa la odihna cea veșnică), 12 mai (1913, proslăvirea sa cu sfinții) și 5 octombrie (Soborul Sfinților Ierarhi ai Moscovei).

SFÂNTUL IERARH SIGFRID, LUMINĂTORUL SUEDIEI DIMPREUNĂ CU SFINŢII SĂI NEPOŢI MARTIRI: UNAMAN PREOTUL, SUNAMAN DIACONUL ŞI VINAMAN IPODIACONUL († 1045, sărbătoriţi la 15 februarie)

Sfântul Ierarh Sigfrid este cel care a adus lumina Evangheliei lui Hristos în Suedia de astăzi, tocmai de aceea este supranumit şi Luminătorul Suediei. El l-a botezat în anul 1008 la Husaby, în estul provinciei Gothland, pe Regele Olof Skötkonung, Regina Estrida, copiii şi curtea lor, la fântâna care este numită până astăzi „Fântâna Sfântului Sigfrid”, loc de primenire duhovnicească pentru numeroşii pelerini de odinioară. La 300 de metri de „Fântâna Sfântului Sigfrid” se află o străveche biserică din piatră din secolul XII, construită pe locul alteia mai vechi, din lemn, din secolul XI unde se crede că ar fi fost înmormântați Regele suedez Olof şi Regina Estrida, părinţii prințesei vikinge Ingegerd, ce care a îmbrăcat mai târziu haina monahală și a sfințeniei, cunuscută îndeobște ca Sfânta Ana de Novgorod. Sfântul Sigfrid este protectorul catedralei şi al oraşului său de reşedinţă Växjö, unde avem şi o parohie ortodoxă română ocrotită de Sfinţii Ierarhi Mărturisitori Iosif din Maramureş şi Sigfrid, Luminătorul Suediei. Continuă să citești

Sfântul Cuvios Isaachie Zăvorâtul de la Lavra Peşterilor din Kiev, Ucraina (14 februarie)

(Sursă: http://www.smolensk2.ru/images/img_2773.jpg)

Cuviosul Isaachie se îndeletnicise în lume cu negoţul şi strânsese astfel multe bogăţii, însă gândindu-se la cât de deşarte sunt toate cele ale lumii, se hotărî să lase tot şi să se facă monah. Astfel merse la Lavra Peşterilor, unde pentru ascultarea sa primi haina monahală. De atunci se dărui unor aspre nevoinţe, căci cu binecuvântarea cuviosului stareţ Antonie, se zăvorî în cel mai adânc colţ al peşterii, în cea mai întunecată dintre chilii, care era umedă şi foarte strâmtă. Pentru a-şi chinui şi mai mult trupul, îşi scoase cămaşa de lână pe care o purtau toţi fraţii şi se îmbrăcă cu o blană de capră aspră care se uscă pe trupul său. Astfel se zidi în chilia sa, rugându-se neîncetat cu lacrimi zi şi noapte, odihnindu-se numai puţin pe un buştean, mâncând o dată la două zile puţină pâine uscată şi bând puţină apă, pe care le aducea însuşi cuviosul stareţ. Petrecu astfel şapte ani.

Continuă să citești

SFÂNTA CUVIOASĂ ANA DIN NOVGOROD († 1050, sărbătorită la 10 februarie)

VIAŢA SFINTEI CUVIOASE ANA DIN NOVGOROD

Sfânta Cuvioasă Ana a fost fiica primului rege creştin al Suediei, Olof Skötkonung, devenind, datorită sfinţeniei vieţii ei, una dintre cele mai venerate sfinte din calendarul ortodox slav. Sfânta Ana ocroteşte foarte multe aşezăminte euharistice în Rusia şi în nordul Europei. Dimpreună cu Sfintele Cuvioase Parascheva de la Iaşi şi Teodora de la Sihla este protectoarea parohiei ortodoxe române din oraşul Århus, Danemarca.

Prinţesa vikingă a fost cunoscută în patria ei ca Ingegerda, dar când a venit în Rusia ruşii au numit-o Irina. Numele de Ana l-a primit cu puţin înainte de moarte, când a luat chipul monahicesc. Ana a beneficiat de o blagloslovită creştere duhovnicească, căci tatăl său şi mama sa, Regina Estrida, erau amândoi cu totul dăruiţi noii lor credinţe creştine. Despre Regina Estrida se spune că „descindea din cea mai aleasă familie a Suediei, fiind vestită pentru mintea ei strălucită, inima plină de dragoste şi dărnicia ei. Toţi copiii ei au rămas vestiţi pentru drăgălăşenia lor şi înaltele lor daruri duhovniceşti”. Continuă să citești

SFÂNTUL ANSGAR, LUMINĂTORUL DANEMARCEI ŞI AL SUEDIEI (3 februarie)

Troparul Sfântului Ansgar, luminătorul Danemarcei şi al Suediei, glasul al 4-lea:

Ansgar_Stele_in_Barssel_În întregime fiind cuprins de dragostea pentru Dumnezeu şi pentru oameni, la fel ca Apostolii, Sfinte Mucenice Ansgar, ai călătorit în depărtări ca să duci mântuire celor aflaţi în întuneric, jertfind durerea ta pe altarul inimii tale, iar prin truda şi osteneala ta aducând mărturie despre Mântuitorul ca un mucenic şi îndurând pericolele uscatului şi mării de dragul Său, fără să fii descurajat de ispite şi necazuri. Pentru acestea, roagă-te cu îndrăzneală să fie mântuite sufletele noastre.

Condacul Sfântului Ansgar, luminătorul Danemarcei şi al Suediei, glasul al 6-lea:

În întreg nordul păgânii s-au mâniat, nerenunţând la idolatria găunoasă şi adunându-se împreună împotriva lui Hristos şi a Bisericii Sale. Dar viteazul Mucenic Ansgar a sfărâmat legăturile credinţei false şi i-a eliberat pe danezi şi suedezi de oprimarea demonilor, dăruind teritoriile lor lui Dumnezeu pentru moştenitorul Său şi chiar şi cele mai extreme părţi ale Pământului stăpânirii Sale. Pentru acestea, cu frică de Dumnezeu şi cu cutremur ei L-au slujit, bucurându-se după obiceiul ortodox.

VIAŢA SFÂNTULUI ANSGAR, LUMINĂTORUL DANEMARCEI ŞI AL SUEDIEI

Saint_AnsgarSfântul  Ansgar, Apostolul Nordului şi Luminătorul Danemarcei, numit şi Anskar sau Oscar (8 septembrie (?), 801 – 3 februarie, 865) a fost Arhiepiscop de Hamburg-Bremen. Prăznuirea sa se face în ziua adormirii în ziua de 3 februarie.

Ansgar a fost tipul călugărului ideal al epocii carolingiene, atunci când Carol cel Mare încredinţa mănăstirilor nu numai misiunea de reevanghelizare şi de reorganizare a Europei, răvăşite de precedentele migraţii ale popoarelor din nord şi din est, dar de convertirea tuturor acelor regiuni care, încetul cu încetul, treceau sub influenţa Sfântului Imperiu Roman. Despre Ansgar se spune că a fost „călugăr în interior şi apostol în afară”, căci a făcut să strălucească în viaţa sa carisma monastică a sfântului Benedict şi cea apostolică a sfântului Patriciu. Continuă să citești