Arhive categorie: Viețile Sfinților

SFÂNTA CUVIOASĂ ELENA BEHTEEVA (23 martie)

Aceasta s-a născut în anul 1756 în Zadonsk, guberia Voronej din Rusia, într-o familie înstărită şi de vază, primind numele Ecaterina. Familia sa, precum şi rudeniile sale, se aflau în relaţii apropiate cu sfântul ierarh Tihon din Zadonsk (pomenit la 14 mai si 13 august) care venea din vreme în vreme la dânşii şi stătea câte două luni sau mai mult. Evlavia prieteniei cu sfântul Tihon s-a transmis fără îndoială şi tinerei Ecaterina, care la 18 ani, mânată de dorul de a petrece departe de desfătările cele vremelnice ale lumii acesteia, plecă pe ascuns din casa părintească îndreptându-se către mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Voronej.

Mare fu întristarea părinţilor ei care începură să o caute pretutindeni până o aflară. Aceştia încercând a o convinge să se întoarcă din drumul cel plin de osteneli pe care îl apucase, fură ei înşişi înduplecaţi de neclintirea fiicei lor şi de cuvântul cel plin de înţelepciune al egumenei.

Continuă să citești

SFINTELE MUCENIŢE EVDOCHIA (Şikova), DARIA (Timolina), DARIA (Siuşinskaya) şi MARIA din PUZO (5/18 august)

The Holy Martyrs Eudocia (Shikova), Daria (Timolina), Daria (Siushinskaya) and Maria of Puzo

(Commemorated: August 5/18)   

    

Eudocia (sometimes spelled Shikova) was born on February 11/24, 1856, in the Puzo village into a peasant family. Orphaned at an early age, the future saint was reared in the family of her uncle, a churchwarden. Dunya [a diminutive form of the name Eudocia] was very pious, visited many holy sites, including Sarov Monastery and Diveyevo Convent. From her youth Eudocia led a life of a “holy fool”; for example, she used to wear a warm shawl and a homespun coat all year round, enduring beating and jeers with great patience. At the age of twenty, Dunya was taken seriously ill and became bedridden for the rest of her life. Young maidens, “care-givers”, used to come to her and take care of her. Together with them the venerable woman founded something like a monastic community.

Eudocia had five close disciples. Three of them—Daria Timolina, Daria Siushinskaya and Maria—were martyred together with her, while two others gave an account of the life and martyrdom of these saints.

Blessed Eudocia led a strict ascetic life and taught her spiritual daughters to do the same. She took upon herself the spiritual podvig of “foolishness-for-Christ’s sake.” The Lord bestowed rich gifts upon Eudocia already in her lifetime, such as clairvoyance and healing. The saint liked to sing Church hymns together with her spiritual daughters and other visitors and prayed very much. The village residents who knew Eudocia venerated her as an eldress.

Martyr Daria Timolina came to Blessed Eudocia despite her parents’ opposition. Neither beating, nor threats, nor promising her in marriage to someone by her relatives against her will could compel the maiden to abandon her spiritual labors at Dunya’s. Over a period of twenty years Daria never left Dunya’s cell—she even did not go out to see her relatives and did not attend church (they were given Communion at home). Daria was a great faster and accepted everything from Dunya with joy, even when the latter scolded her. Daria’s spirit burned with the aspiration towards God. At the time of her martyrdom she was forty years old.

Holy Martyr Daria Siushinskaya practiced unceasing Jesus Prayer. When she still lived in the world, Daria would read through the Psalter while standing, without a break, every day. She was very meek. She lived at Dunya’s for three years. By the time of her martyrdom she reached the age of forty as well.

St. Maria was married early in life. But after a miraculous vision of St. Nicholas the Wonderworker who healed her from a malady Maria began wandering. It was at command of St. Nicholas that she came to Dunya. Maria served Dunya for seven years and was as obedient as an infant. Maria had left her beloved husband for God’s sake, and she revealed her name and surname to nobody lest her husband and other relatives should find her. During the last year she had a sharp pain in her leg and could hardly walk. Knowing that they would be killed, St. Maria (together with others) of her own free will came to share their mentor’s fate.

    

St. Eudocia and her cell-attendants were arrested in August 1919. Godless individuals took turns beating Dunya nonstop for more than one whole day. The atheists did not let anybody in. When the beating stopped, the saint talked the soldier into calling a priest. Two hours before their martyrdom, St. Eudocia and her faithful disciples confessed and took Communion.

Despite the austerity of the spiritual labors of Martyr Eudocia, despite her seeming strictness and exactingness, people felt deep affection for her and even tried to shield her from beating as she was being carried to the site of her execution.

The Lord glorified His saints by numerous miracles both on the day of their martyrdom and afterwards.

They were executed by a firing squad on August 18, 1919, and interred in the same grave.

In August 2000 Sts. Eudocia, Daria, Daria and Maria of Puzo were canonized in the Synaxis of the New Martyrs and Confessors of the Russian Church at the Jubilee Bishops’ Council. After the glorification the holy martyrs’ relics were elevated, and today they are enshrined at the Holy Dormition’s Church of the Suvorovo village. Numerous pilgrims and representatives of the clergy flock there on their feast day every year.

    

Troparion to the New Martyrs of Diveyevo, tone 5:

Today the Russian land rejoices in glorifying her New Martyrs that Diveyevo Convent brought forth, who in their faith, patience and meekness became like the first Christians, and now pray for the salvation of our souls.

Elena Balashova
Translation by Dmitry Lapa

Pravoslavie.ru

2/16/2017

SFÂNTA WALBURGA (25 februarie)

Sfânta Walburga este prăznuită pe 1 mai (mutarea moaștelor) și pe 25 februarie. Sfânta Walburga se numără între Sfinții Apusului, de dinaintea Marii Schisme (1054), sfinți ce sunt aproape cu desăvârșire necunoscuți în rândul credincioșilor ortodocși din Răsărit.

7 iulie_Sfântul Willibald de Eichstätt

Sfântul Willibald de Eichstätt (7 iulie)

S-a născut în Devonshire, Anglia, în jurul anului 710. A fost fiica unui căpitan saxon și sora Sfinților Wilibald și Winbald. Walburga a fost educată la Mănăstirea Wimborne din Dorset, unde a și devenit maică. În 748 a fost trimisă alături de Sfânta Lioba în Germania pentru a-l ajută pe Sfântul Bonifatie în activitatea sa misionară.Sfânta Lioba

Sfântul Willibald a activat vreme de patruzeci de ani ca misionar în Bavaria și a devenit primul episcop de Eichstatt. La Heidenheim, lângă Stuttgart, acesta a înființat o mănăstire mixtă, al cărui stareț a fost fratele său, Sfântul Winebald.

Sfântul Bonifatie

Sfântul Bonifatie, Luminatorul Germaniei

Timp de mulți ani această mănăstire a fost renumită pentru pregătirea viitorilor clerici. Starețul împreună cu sora sa, Sfânta Walburga, l-au ajutat pe Sfântul Bonifatie în organizarea Bisericii din întrega regiune. După moartea Sfântului Winebald în 761, sora sa a devenit stareța așezământului monahal mixt până la trecerea sa la cele veșnice în 779.

Sfânta Walburga a fost înmormântată în Heidenhelm. După o vreme moaștele sale au fost mutate în Biserica Sfânta Cruce din Eichstatt. În scurt timp mormântul său a început să izvorască mir. Tot la mormântul sfintei s-au petrecut numeroase vindecări minunate. Acesta a devenit un important loc de pelerinaj.

Mutarea moaștelor Sfintei Walburga a avut loc pe 1 mai, zi care a coincis cu “Noaptea Valpurgiei (în germană Walpurgisnacht), noaptea închinată zeiței germane a fertilității Walpurgis, când vrăjitoarele se întâlnesc într-un loc din Munții Harz pentru practicarea magiei. Din nefericire, asemănarea dintre nume a condus la o confuzie. După credința populară din Germania, în această noapte vrăjitoarele și demonii se dezlănțuie pentru câteva ore, vestind sosirea primăverii. Tot în Germania se spune că pe 1 mai își fac apariția spiritele pământului și zânele, pentru a trece pământul în siguranță la sezonul de vară. Oamenii sărbătoresc prin petreceri mari, însoțite de mâncare și mături între picioare pe deal și privesc înainte la anotimpul ce urmează.

De asemenea teiul este un copac asociat cu Sfânta Walburga. Capela în care trăia aceasta, în Bavaria, se spune că avea forma unui copac de tei și era înconjurată de o mulțime de astfel de arbori.

Moaștele Sfintei Walburga și cele ale fraților ei, Sfinții Wilibald și Winbald,  sunt cinstite în prezent în Eichstätt.

24 februarie: SFÂNTUL ETHELBERT (ALBERT, EDILBERT), PRIMUL REGE CREȘTIN AL ANGLIEI

albert, sfantul-ethelbert-regele-kent, 24 febr
24 Februarie
Anglia, sec. VI – VII
    Prin anul 560, Ethelbert a ajuns regele iuţilor, care trăiau în ţinutul Kent, din partea de sud-est a Angliei. Aprigi călăreţi, care năvăliseră în Danemarca, iuţii cuceriseră acea parte a Anglie şi se aşezaseră acolo cu un veac mai înainte.
   
Pe la anul 590, Ethelbert se închina încă zeităţilor teutone ale strămoşilor săi. Familia sa pretindea că coboară direct din Wodin, stăpânul zeilor nordici. Dorind deci să-şi întindă înrâurirea în lume, el s-a însurat cu Bertha, fiica lui Charibert, regele creştin al francilor (dintre care o parte trăiau în regiunea Franţei de astăzi).

 

Această vitează tânără era strănepoata Sfintei Clotilde (3 iunie)  şi a regelui Clovis. Părinţii săi au răspuns răspicat că o vor da de soţie acestui rege păgân doar cu condiţia ca el să-i îngăduie să-şi ţină credinţa creştină în libertate. Şi primind el, Episcopul Luidhard a fost trimis cu ea să-i fie păzitor şi ajutor şi să săvârşească cununia ei în chip creştinesc.

Ethelbert şi-a ţinut făgăduinţa şi i-a dat noii sale soţii şi preoţilor toată libertatea să-şi practice credinţa. În partea de răsărit a capitalei sale, Canterbury, era o veche biserică închinată Sf. Martin de Tours, ce fusese zidită în veacul al patrulea, înainte ca romanii să părăsească Anglia. Acolo mergea Bertha să se închine şi să se roage.

După câţiva ani, un grup de patruzeci de ieromonahi au sosit în Anglia de la Roma, conduşi de călugărul Augustin. Ei fuseseră trimişi de Sfântul Ierarh Grigorie cel Mare, care auzise că regele Ethelbert se căsătorise cu o creştină. Ethelbert a făcut astfel încât să primească pe aceşti trimişi sub cerul liber, stând pe tron şi înconjurat de gărzi şi de sfetnici. Cuviosul Beda povesteşte că regele „a avut grijă ca ei să nu se apropie de el într-o casă; căci ţinea o veche superstiţie după care, dacă aceia ar fi practicat magia, ar fi putut să aibă prilejul de a-l amăgi şi a-l lua în stăpânire. Dar călugării erau înzestraţi cu putere de la Dumnezeu, nu de la diavol, şi s-au apropiat de rege purtând drept stindard o cruce de argint şi chipul Domnului şi Mântuitorului nostru pictat pe o scândură”.

Ethelbert i-a primit cu cinste, le-a ascultat respectuos cuvintele şi a primit să-i ajute în lucrarea lor. Dar el însuşi şovăia să primească noua credinţă, în parte fiindcă „ a încălca pretenţia la obârşia zeiască (din Wodin) ar fi putut pune în primejdie chiar tronul”. Propovăduitorii au făcut multe convertiri în poporul lui, iar un an mai târziu regele însuşi s-a hotărât să îmbrăţişeze credinţa creştină.

Sf. Ethelbert a fost întâiul domnitor englez care a devenit creştin. A întemeiat o mulţime de biserici şi a ajutat mult la creştinarea ţinutului saxonilor de răsărit (Essex). El a sprijinit aşezarea lui Augustin ca primul episcop de Canterbury, a lui Iust ca întâiul episcop de Rochester şi a lui Melitie ca întâiul episcop al Londrei.

Cu totul, el a domnit cincizeci şi şase de ani. După moartea lui, în 616, a fost înmormântat alături de iubita sa Bertha într-una din bisericile întemeiate de el, vestita biserică mânăstirească a Sfinţilor Petru şi Pavel din Canterbury. Biserica a fost un mare loc de pelerinaj până în veacul al şaisprezecelea.

Regina Bertha, deşi nu a fost canonizată oficial ca sfântă, a avut un rol însemnat în lucrarea creştină a soţului ei. Ea este chiar asemuită cu Sfânta Elena, mama Sf. Constantin cel Mare (21 Mai). Unul din compilatorii Vieţilor Sfinţilor spune despre ea în chip poetic: „Tradiţia aminteşte alesele şi îndrăgitele virtuţi ale Reginei Bertha, dar puţine se ştiu despre viaţa ei; ea a lăsat doar o scurtă şi nedesluşită scânteiere peste acele îndepărtate  şi întunecoase zări, asupra cărora dăinuie ca o stea vestitoare a soarelui.”

 

SFÂNTUL IERARH SIGFRID, LUMINĂTORUL SUEDIEI DIMPREUNĂ CU SFINŢII SĂI NEPOŢI MARTIRI: UNAMAN PREOTUL, SUNAMAN DIACONUL ŞI VINAMAN IPODIACONUL († 1045, sărbătoriţi la 15 februarie)

Sfântul Ierarh Sigfrid este cel care a adus lumina Evangheliei lui Hristos în Suedia de astăzi, tocmai de aceea este supranumit şi Luminătorul Suediei. El l-a botezat în anul 1008 la Husaby, în estul provinciei Gothland, pe Regele Olof Skötkonung, Regina Estrida, copiii şi curtea lor, la fântâna care este numită până astăzi „Fântâna Sfântului Sigfrid”, loc de primenire duhovnicească pentru numeroşii pelerini de odinioară. La 300 de metri de „Fântâna Sfântului Sigfrid” se află o străveche biserică din piatră din secolul XII, construită pe locul alteia mai vechi, din lemn, din secolul XI unde se crede că ar fi fost înmormântați Regele suedez Olof şi Regina Estrida, părinţii prințesei vikinge Ingegerd, ce care a îmbrăcat mai târziu haina monahală și a sfințeniei, cunuscută îndeobște ca Sfânta Ana de Novgorod. Sfântul Sigfrid este protectorul catedralei şi al oraşului său de reşedinţă Växjö, unde avem şi o parohie ortodoxă română ocrotită de Sfinţii Ierarhi Mărturisitori Iosif din Maramureş şi Sigfrid, Luminătorul Suediei. Continuă să citești

SFÂNTA CUVIOASĂ ANA DIN NOVGOROD († 1050, sărbătorită la 10 februarie)

VIAŢA SFINTEI CUVIOASE ANA DIN NOVGOROD

Sfânta Cuvioasă Ana a fost fiica primului rege creştin al Suediei, Olof Skötkonung, devenind, datorită sfinţeniei vieţii ei, una dintre cele mai venerate sfinte din calendarul ortodox slav. Sfânta Ana ocroteşte foarte multe aşezăminte euharistice în Rusia şi în nordul Europei. Dimpreună cu Sfintele Cuvioase Parascheva de la Iaşi şi Teodora de la Sihla este protectoarea parohiei ortodoxe române din oraşul Århus, Danemarca.

Prinţesa vikingă a fost cunoscută în patria ei ca Ingegerda, dar când a venit în Rusia ruşii au numit-o Irina. Numele de Ana l-a primit cu puţin înainte de moarte, când a luat chipul monahicesc. Ana a beneficiat de o blagloslovită creştere duhovnicească, căci tatăl său şi mama sa, Regina Estrida, erau amândoi cu totul dăruiţi noii lor credinţe creştine. Despre Regina Estrida se spune că „descindea din cea mai aleasă familie a Suediei, fiind vestită pentru mintea ei strălucită, inima plină de dragoste şi dărnicia ei. Toţi copiii ei au rămas vestiţi pentru drăgălăşenia lor şi înaltele lor daruri duhovniceşti”. Continuă să citești

SFÂNTUL IERARH PETRU, MITROPOLITUL MOSCOVEI (21 decembrie)

sfantul_ierarh_petru_mitropolitul_moscovei0

Sfântul Ierarh Petru, Mitropolitul Moscovei este prăznuit pe 24 august (mutarea Sfintelor Moaște), 5 octombrie (Soborul Sfinților Ierarhi ai Moscovei) și 21 decembrie.

În unele sinaxare este amintit ca Mitropolit „al Kievului și a Toată Rusia”, iar în altele „al Moscovei și a Toată Rusia”. Ambele denumiri sunt valabile.

Sfântul Ierarh Petru s-a născut în Volinia din părinți evlavioși, Teodor și Eupraxia. Chiar înainte de a-l naște pe fiul ei, Domnul i-a revelat Eupraxiei, binecuvântarea de care se va învrednici fiul ei.

La vârsta de 12 ani, tânărul Petru a intrat în mănăstire. El a studiat cu folos cărțile din acele vremuri și a îndeplinit cu înverșunare ascultările monahale. Viitorul sfânt și-a dedicat mare parte din timp studiind cu atenție Sfintele Scripturi, și de asemenea, a studiat iconografia ortodoxă, învățând tainele pictării icoanelor. Icoanele pictate de Sfântul Petru au fost împărțite fraților din mănăstire, dar și pelerinilor care vizitau mănăstirea. Continuă să citești

VIAȚA SFÂNTULUI SFINȚITULUI MUCENIC ERMOGHEN, PATRIARHUL MOSCOVEI (17 februarie)

ermogen, patriarhul Moscovei

Acesta se născu în Kazan în preajma anului 1530. După cum el însuși mărturisește, sluji ca preot într-o biserică a Sfântului Nicolae din apropierea târgului din Kazan. Mai apoi îmbrăcă haina monahală, iar din 1582 deveni arhimandrit al mănăstirii Schimbării la Față din Kazan, iar 13 mai 1589 fu uns episcop și cel dintâi mitropolit al Kazanului.

În vreme slujirii sale ca preot în biserica Sfântului Nicolae, fu aflată icoana Maicii Domnului din Kazan.

Cu binecuvântarea arhiepiscopului Ieremia al Kazanului, sfântul Ermoghen purtă pe brațe icoana de la locul aflării sale până la biserica Sfântului Nicolae unde slujea acesta. Având darul scrisului, sfântul Ermoghen scrise în anul 1594 despre minunata aflare a icoanei și minunile săvârșite prin harul ei.

În anul 1591, sfântul adună tătarii botezați de curând în biserică și vreme de mai multe zile îi învăță dreapta credință.

Un an mai târziu, în 1592, cinstitele moaște ale sfântului Gherman, arhiepiscopul Kazanului care trecuse la cele veșnice în Moscova la 6 noiembrie 1567, în vremea molimei, fură mutate în biserica Sfântului Nicolae unde slujea sfântul Ermoghen.

Mai târziu, cu binecuvântarea patriarhului Iov, sfântul Ermoghen mută moaștele sfântului Gherman în mănăstirea Adormirii Maicii Domnului Sviajsk.

La 9 ianuarie 1592, sfântul Ermoghen trimise o scrisoare patriarhului Iov prin care îi cerea binecuvânta pomenirea în Kazan a ostașilor care își dăduseră viața pentru apărarea dreptei credinței și a patriei în lupta împotriva tătarilor. Pomeni și numele a 3 mucenici care pătimiseră în Kazan pentru credința în Hristos. Cel dintâi era Ioan care se trăgea din Nijni Novgorod (pomenit la 24 ianuarie) și fusese prins de tătari. Ceilalți doi erau Ștefan și Petru, tătarii drept credincioși (pomeniți la 24 martie). Sfântul Ermoghen își mărturisi mâhnirea că numele acestor sfinți nu sunt pomeniți în Duminica Ortodoxiei și nu li se cânta „veșnica pomenire”.

Drept răspuns la scrisoarea sa, patriarhul hotărî la 25 februarie ca în ținutul Kazan să se săvârșească o panihidă pentru toți ostașii căzuți pe câmpurile de luptă din Kazan și din preajma acestuia în prima duminică după sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului (1 octombrie) și binecuvântă pomenirea martirilor, lăsând pe sfântul Ermoghen să stabilească ziua când se va săvârși aceasta. Sfântul Ermoghen trimise hotărârea patriarhului Iov în întreg ținutul Kazanului, cerând a se săvârși în ziua de 24 ianuarie Liturghii, Panihide și Litii în toare bisericile și mănăstirile din Kazan.

În anul 1595, prin râvna și evlavia sfântului ierarh Emorghen, fură descoperite cinstitele moaște ale sfântului Gurie, arhiepiscopul Kazanului și ale sfântului Varsanufie, episcopul Tverului. Nespusă îi fu bucuria când află trupurile lor și hainele ce îi acopereau necuprinse de stricăciune și pline de bună mireasmă.

Cneazul Teodor Ioannovici (1584-1598) porunci a se ridica în mănăstirea Schimbării la Față o biserică din piatră în care să fie așezate cu cinste și evlavie moaștele celor doi sfinți ierarh făcători de minuni. Sfântul Ermoghen însuși scrise vieție sfinților ierarhi Gurie și Varsanufie.

Fiind aflat vrednic, mitropolitul Ermoghen fu ales patriarg al Moscovei la 3 iulie 1606 în Catedrala Adormirii Maicii Domnului. Iubitor al smereniei, sfântul Ermoghen sosi la catedrală așezat pe un măgar.

Slujirea sa în scaunul de patriarh fu săvârșită în vremuri tulburi. Sfântul păstor se osteni mult în lupta cu Uniația și încercarea catolicilor apuseni de a sfâșia poporul drept credincios.

Tulburările crescând tot mai mult, polonezii și trădătorii ruși dădură foc orașului, îl forțară pe sfântul patriarh să părăsească tronul patriarhal și îl închiseră în mănăstirea Ciudov.

În Lunea Săptămânii luminate din anul 1611, miliția rusească se apropie de Moscova și începu asediul Kremlinului care ținu câteva luni. Asediați în Kremlin, polonezii trimiseră mesageri sfântului Ermoghen cu cererea de a porunci miliției să părăsească orașul, amenințându-l cu moartea dacă se va împotrivi.

Sfântul păstor răspunse neînfricat: „Ce sunt amenințările voastre către mine? Eu mă tem numai de Dumnezeu. Dacă dușmanii noștri vor părăsi Moscova, voi binecuvânta ca miliția rusească să se retrag din Moscova, iar dacă rămân, binecuvântez ca aceasta să rămână neclintită și să își dea viața pentru credința cea adevărată”.

În vremea șederii sale în închisoare, sfântul Ermoghen trimise o ultimă scrisoare poporului rus în care binecuvânta biruința armatei asupra invadatorilor.

Comandanții ruși nu reușiră să ajungă la o înțelegere în preluarea Kremlinului și eliberarea sfântului Ermoghen. Din această pricină, sfântul păstor pătimi vreme de 9 luni în detenție îngrozitoare pentru ca la 17 februarie 1612, din pricina foamei, să își dea sufletul său cel râvnitor în mâinile Domnului.

În cele din urmă, ținutul rusesc fu eliberat, după cum binecuvântase sfântul Ermoghen. Trupul său fu înmormântat cu mare cinste în mănăstirea Ciudov, iar în anul 1654 fu mutat în Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Moscova unde săvârși mulțime mare de minuni.

Biserica îl proslăvi cu sfinții la 12 mai 1913. Pomenirea sa se săvârșește la 17 februarie (1612, mutarea sa la odihna cea veșnică), 12 mai (1913, proslăvirea sa cu sfinții) și 5 octombrie (Soborul Sfinților Ierarhi ai Moscovei).

SFÂNTUL MUCENIC MARIUS (19 ianuarie)

Sfantul Marius2

 

 

Roman Martyrology: Pe Via Cornelia, în cea de-a treisprezecelea milă înainte de Roma, în cimitirul din Ninfa, sfinții Marius, Marta, Audifax și Abaco, martiri (c. s. IV).

Etimologia Marius: proprie persoanelor care au crezut că au coborât din zeul Marte, este de origine latină.

Martha = doamnă, are origine aramaică.

Pomenirea Sfântului Mucenic Marius este legată de martiriul secolului al IV-lea, când exista o singură Biserică drept măritoare creștină şi când au fost uciși o puzderie de martiri, care și-au jertfit viața pentru Hristos. În martirologiu, împreună cu el sunt pomeniţi și Sfânta Muceniță Marta, soția lui, Audifax si Abacus, fiii săi și un preot Ioan. Cele cinci mărturii au fost relatate la aproximativ un secol după martiriu, ceea ce face dificilă separarea faptelor de tradițiile orale. Continuă să citești

13 decembrie: SFÂNTA OTILIA DE HOHENBURG (ALSACIA)

În vremea Regelui Austrasiei, Childeric al II-lea (650 – 675), ducele  Adalric (Etih), fiul intendentului suveranului, a vrut să întemeieze o mănăstire spre slava lui Dumnezeu. Niște vânători i-au au arătat un loc aflat pe o înălțime, care fusese pe vremuri fortificată. Aici a construit o biserică  și se pregătea să așeze călugări, când soția sa, Bereswinda, care era rudă cu Sfântul Leger (2 octombrie), a dat naştere unei fiice oarbe. Ducele a fost tulburat de aceasta și, deși era evlavios, a poruncit să fie omorâtă copila. Însă Bereswinda a încredințat-o unei slujnice care fusese dată afară și care a avut grijă de ea vreme de un an. Apoi  a dus-o la mănăstirea Balme (astăzi Baumeles Dames), a cărei stareță era o mătușă a Bereswinda. La un semn dumnezeiesc, episcopul irlandez Erhard de Ardagh, care pe vremea aceea străbatea Bavaria, a venit să o boteze cu numele de Otilia (Otilia înseamnă „lumina lui Dumnezeu”). Când a ieșit din scăldătoarea Botezului pentru a primi pecetea darului Sfântului Duh, copila și-a recăpătat vederea și l-a privit pe episcop cu ochi limpezi. Continuă să citești