Arhive categorie: Viețile Sfinților

SFÂNTA DOMNICA DIN ALESKI (10 iunie/ 27 noiembrie)

SFÂNTA DOMNICA DIN ALESKI (10 iunie/ 27 noiembrie)

Sfânta Domnica din Aleski s-a născut în anul 1881, în gubernia Tavra, și a trecut la cele veșnice în ziua de 10 iunie 1967, la vârsta de 86 de ani. Cuvioasa, care s-a nevoit ca monahie, în Mănăstirea Aleski, a fost canonizata de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Ucraina în ziua de 25 iunie 2009, iar slujba de proclamare a canonizarii a fost săvârșită în ziua de 15 iunie.

Sfânta Domnica din Aleski

Domna Ivanovna Likvinenko, după numele ei complet, s-a născut în anul 1881, în familia unor credincioși înstăriți din regiunea Tavra. Nu se cunosc alte amănunte despre familia sfintei. Se știe că ea a fost crescută în dragoste față de Dumnezeu și față de aproapele încă din copilărie.

Pe când avea abia 15 ani, după un pelerinaj făcut la Lavra Pecerska, din Kiev, fericita Domna a hotărât să trăiască lângă o mănăstire. Astfel, în anul 1896, ea a fost înscrisă la „Școala de Fete” de lângă Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului, din Aleski. Aici, sfânta a învățat să scrie și să lucreze cu mâinile sale. Adesea se ruga în paraclisul închinat Sfântului Ierarh Nicolae, pe care l-a iubit mult toată viața.

După terminarea școlii, Domna a hotărât să rămână în mănăstirea de maici din apropiere. Cu numele Domnica, ea a fost primită în rândul surorilor. Nu se știe când a fost tunsă în monahism și nici când a primit Schima cea Mare. Îi plăcea mult să stea singură și să se roage, citind din Psaltire sau cântând Acatistul Sfântului Nicolae.

Căutând spre curăția sufletului acesteia, egumena mănăstirii a rânduit-o pe Sfânta Domnica la pașterea vițeilor mănăstirii, spre a se putea bucura și mai mult de liniștea și singurătatea mult dorită. Mulți erau uimiți de cumințenia vițeilor care, în preajma sfintei, erau foarte ascultători. Continuă să citești

5 iunie: SFÂNTUL BONIFATIE, LUMINĂTORUL GERMANIEI

 

Sfântul Bonifatie, 5 iunie

VIAŢA SFÂNTULUI BONIFATIE, LUMINĂTORUL GERMANIEI

Urmând porunca Mântuitorului de a răspândi Evanghelia în întreaga lume (Matei 28, 19), dar şi modelul oferit de unii dintre apostolii (Sfinţii Apostoli Petru, Pavel, Iacob şi Simon Zelotul) şi ucenicii Mântuitorului, care au propovăduit în vestul Europei, urmaşii direcţi şi indirecţi ai acestora au continuat activitatea de propovăduire a Evangheliei. După căderea Imperiului Roman de Apus (476), prin măsurile luate de către Papa Grigorie cel Mare († 604) vor fi încreştinaţi englezii, care la rândul lor, în secolele VII şi VIII, vor încreştina aproape toate triburile germanice. Un rol foarte important în această misiune l‑a avut Sfântul Bonifatie, considerat de către unii ca fiind „cel mai mare sfânt de neam englez care a trăit vreodată”. Continuă să citești

1 iunie: CUVIOSUL AGAPIT, DOCTORUL PECERSKĂI

Moastele Sfantului Cuvios Agapit, Doctorul fara de arginti de la Pecerska

Când parintele nostru, Cuviosul Antonie al Pecerscai, era vestit prin darul tamaduirii, acest fericit Agapit a venit din Kiev la dânsul în pestera, dorind tamaduirea sufleteasca prin tunderea în sfânta rânduiala monahala, pe care a si câstigat-o, si a urmat cu tot sufletul vietii celei asemenea cu îngerii a Cuviosului Antonie, fiind el însusi martor al ispravilor aceluia si vazând cum acel mare barbat slujea singur bolnavilor si-i tamaduia cu rugaciunea sa; însa, acoperindu-si darul rugaciunii sale ce i se daduse, le dadea acelora verdeturi din mâncarea sa, ca si cum acelea erau pentru tamaduire.

   De aceea, vazând aceasta fericitul Agapit, s-a ostenit multi ani, râvnind la nevointele sfântului staret. Deci atunci când se îmbolnavea cineva din frati, fericitul îsi lasa chilia sa – pentru ca nu era nimic de furat într-însa – si se ducea la fratele cel bolnav, caruia îi slujea si îi purta de grija, si se ruga lui Dumnezeu neîncetat pentru mântuirea bolnavului, desi, de multe ori, i se lungea boala cuiva – Dumnezeu binevoind astfel -, ca sa înmulteasca credinta si rugaciunea robului sau Agapit. Si asa urmând nevointelor Cuviosului Antonie, acest fericit Agapit s-a învrednicit a fi partas aceluiasi dar cu dânsul, pentru ca tamaduia cu rugaciunea sa pe toti bolnavii carora asijderea le dadea verdeturi pe care el le fierbea pentru mâncarea sa. De aceea s-a numit si doctor, si s-a auzit si în cetate despre el, si multi bolnavi, venind la dânsul, se întorceau sanatosi.

Continuă să citești

24 mai: SFÂNTUL CUVIOS NICHITA STÂLPNICUL

Nikita-Stolpnik

24 mai: Pomenirea Sfântului Cuvios Nichita Stâlpnicul

Tînăr fiind, Nichita a dus o viaţă plină de păcate şi destrăbălări. Dar intrînd odată într-o biserică din întîmplare, el a auzit cuvintele Prorocului Isaia: „Spălaţi-vă de păcatele voastre şi vă curăţiţi!” (Isaia 1: 16). Aceste cuvinte s-au înfipt adînc în inima lui Nichita şi au determinat schimbarea radicală a vieţii lui. Astfel, Nichita şi-a lăsat casa, nevasta şi toate averile, şi a intrat într-o mînăstire de lîngă Pereiaslavl, unde a dus o viaţă grea de nevoinţe pînă la moartea lui. El şi-a înfăşurat lanţuri în jurul trupului şi s-a închis într-o colibă de pe vîrful unui stîlp, din care pricină s-a numit Stîlpnicul. Dumnezeu i-a trimis lui har peste har, şi 1-a făcut puternic să vindece oamenii care se aflau în tulburări şi în primejdii mari. El 1-a vindecat pe cneazul Mihail Cernigov de paralizie. Nişte răufăcători au observat lucirea lanţurilor de pe trupul lui şi, crezînd că sînt de argint, 1-au pîndit, 1-au ucis într-o noapte, i-au luat lanţurile şi 1-au dus cu ei. Aceasta s-a întîmplat în ziua a şaisprezecea a lunii mai, în anul 1186. După moartea lui el s-a înfăţişat în vis Bătrînului Simeon şi i-a poruncit ca lanţurile lui, care între timp se aflaseră, să fie puse alături de trupului lui, în mormînt.

SFÂNTUL MUCENIC HALVARD NORVEGIANUL (†1043, sărbătorit la 15 mai)

Troparul Sfântului Mucenic Halvard din Husaby  (ocrotitorul oraşului Oslo) Glasul al 4-lea: 

Sfântul Mucenic Halvard din Husaby şi Sfânta Muceniţă Sunniva din Bergen

Întru moartea sa cea mucenicească, Halvard a lepădat toate bogăţiile lumii, şi plăcerile cele păcătoase în picioare le-a călcat; şi deşi scumpul lui trup a fost aruncat în adâncurile apelor, la porunca dumnezeiască dintru acestea s-a ridicat, dând credincioşilor semn că sufletul lui s-a înălţat la ceruri, unde se roagă neîncetat lui Dumnezeu pentru noi toţi.

VIAŢA SFÂNTULUI MUCENIC HALVARD NORVEGIANUL

Sfântul Mucenic Halvard Norvegianul este cinstit până astăzi ca patron al oraşului Oslo (a cărui stemă îl înfăţişează ţinând în mâini trei săgeţi şi o piatră de moară) şi al celor nevinovaţi. Mai multe parohii ortodoxe din Norvegia şi numeroase biserici catolice şi aşezăminte filantropice creştine îl au ca ocrotitor. Parohia ortodoxă română din capitala Norvegiei este ocrotită de Sfinţii Mucenici Ioan Valahul (12 mai) şi Halvard Norvegianul (15 mai), sărbătoriţi în calendar la un interval de doar două zile. Continuă să citești

SFÂNTUL SIMEON DE VERHOTUR, SIBERIA, RUSIA (18 dec/ 12 sept/12 mai)

3-sf-simeon-de-verhotur-70

Sfântul Simeon de Verhotur – 18 decembrie (data proslăvirii sale cu sfinții), 12 septembrie (prima mutare a moaștelor sale) și 12 mai (a doua mutare a cinstitelor sale moaște)

Acesta s-a născut în jurul anului 1607 în Rusia, într-o familie de oameni de seamă și foarte evlavioși care si-au dat din plin osteneala pentru ca fiul lor să aibă o educație aleasă și să devină un creștin destoinic.

De la fragedă vârstă, sfântul Simeon își întoarse fața de la grijile și desfătările lumești, pentru ca în vremea tinereții să crească într-însul dorința de a se înstrăina de locul său natal pentru a-și putea închina viața lui Dumnezeu. Continuă să citești

VIAȚA SFÂNTULUI MUCENIC HRISTOFOR, OCROTITORUL CĂLĂTORILOR (9 mai)

Apucând prearăul Dechie cu nedreptate împărăţia Romei, la anul de la Hristos 250, şi luând ajutător la ocârmuirea împărăţiei pe Valerian, îndată a ridicat o prigoană mare împotriva creştinilor, pe care istoricii o numără a opta, pornit fiind la această prigoană, după cum zic unii din istorici, din pizma ce o avea asupra lui Filip, cel mai înainte de dânsul, care iubea pe creştini şi îi cinstea, încât zic unii că Filip s-ar fi făcut chiar creştin. Iar Dechie atât s-a îndrăcit cu luptarea împotriva lui Dumnezeu şi atât de aspru şi cumplit s-a ridicat asupra creştinilor, încât a scris cărţi şi porunci nelegiuite şi nedrepte către toţi ighemonii şi stăpânitorii cei de sub stăpânirea luif care erau păgâni ca şi dânsul, poruncindu-le cu mare groază ca să silească pe cei drepţi şi binecredincioşi robi ai lui Hristos, să jertfească idolilor şi să mănânce bucate din cele spurcate cu sângele dobitoacelor jertfite; iar câţi nu vor să se lepede de Hristos, mai întâi să-i pedepsească şi să-i bată cu felurite răni şi să le pună asupra lor nenumărate munci; iar după aceea, să-i omoare cu nemilostivire. Deci toţi stăpânitorii şi ighemonii ţărilor şi cetăţilor se sârguiau cu toată puterea să se arate bineplecaţi şi supuşi către împăratul; şi păgânii aveau multă îndrăzneală, iar cei credincioşi erau prigoniţi şi munciţi păgâneşte.

Continuă să citești

SFINȚII NOI MUCENICI RAFAIL, IRINA ŞI NICOLAE DIACONUL – MARTIRIZAȚI ÎN MARȚEA SĂPTĂMÂNII LUMINATE

Prin voia lui Dumnezeu, în anul 1922, po­pulația de origine greacă din Asia Mică a fost nevoită să se retragă în teritoriile gre­cești. Mulți creștini, speriați de persecuțiile turcilor, s-au re­fugiat în insula Lesvos. Șapte familii de refugiați s-au îngrămădit într-o casă veche din satul Thermi, care aparținuse unui turc bogat, dar fu­sese pără­sită, fiind consi­derată „bântuită de fantome”. Casa avea deasupra ușilor și fe­res­trelor bucăți de mar­mură, frumos sculptate, care aparținuseră unei biserici.

Viața Sfinților Mucenici Rafael preotul, Irina fecioara și Nicolae diaconul
(prăznuiți în Marțea din Săptămâna Luminată și pe 9 aprilie)

1. O făgăduință uitată

Prin voia lui Dumnezeu, în anul 1922, po­pulația de origine greacă din Asia Mică a fost nevoită să se retragă în teritoriile gre­cești. Mulți creștini, speriați de persecuțiile turcilor, s-au re­fugiat în insula Lesvos. Șapte familii de refugiați s-au îngrămădit într-o casă veche din satul Thermi, care aparținuse unui turc bogat, dar fu­sese pără­sită, fiind consi­derată „bântuită de fantome”. Casa avea deasupra ușilor și fe­res­trelor bucăți de mar­mură, frumos sculptate, care aparținuseră unei biserici.
Noii locatari ai imobilului vedeau în preaj­ma sărbătorilor un preot înalt, cu o pri­vire blândă, cădind și binecuvântând. Dar preotul cel cu pri­virea plină de bunătate nu apărea numai în a­ceastă casă, ci, deseori, se înfățișa pe colina Ka­ryes unde se mai păs­trau încă zidurile de la o biserică pustni­cească închinată Maicii Dom­nu­lui. Locui­torii din Karyes au văzut de multe ori această bi­sericuță inundată de o lumină cerească și au auzit cântări de o frumusețe nepămân­tea­nă. Cu toate că se afla pe moșia unui turc, în a­ceastă bisericuță se săvârșea Sfânta Litur­ghie o singură dată pe an: în ziua de marți din Săptămâna Lu­minată. Nimeni nu știa de ce se săvârșea Sfânta Li­turghie în acea zi, dar se păstra această tradiție sfântă. Continuă să citești

SFINȚII NOI MUCENICI RAFAIL, IRINA FECIOARA ŞI NICOLAE DIACONUL. VIAȚA ŞI MINUNILE (prăznuiţi în Marţea Luminată și pe 9 aprilie)

SFINȚII NOI MUCENICI RAFAIL PREOTUL, IRINA FECIOARA ŞI NICOLAE DIACONUL

SFINȚII NOI MUCENICI RAFAIL, IRINA FECIOARA ŞI NICOLAE DIACONUL. VIAȚA ŞI MINUNILE

– Moaştele lor au fost aflate între anii 1952-1962 –

Aceşti trei sfinţi martiri l-au mărturisit pe Hristos Domnul și s-au jertfit pentru El în anul 1463. Chiar dacă au trăit acum 547 de ani, totuşi îi putem aşeza între  sfinţii secolului XX pentru că prin apariţiile lor, fie în vise sau în stare de veghe, între anii 1959 – 1962 ne-au descoperit amănunţit viaţa şi pătimirile lor martirice. Pomenirea lor se face în fiecare an la 9 aprilie.

Istoricul colinei Karyes

Aceşti sfinţi mucenici au trăit în  insula grecească Lesvos, satul Thermi. La un kilometru de acest sat se află colina Karyes sau Călugărul. Aceasta şi-a luat numele de Karyes de la asceţii care au trăit aici, unii dintre ei – potrivit tradiţiei -, au fost chiar ucenici ai Sfântului Grigore Palama Arhiepiscopul Tesalonicului.

Numele de Călugărul a fost dată de locuitorii satului care adeseori vedeau un călugăr  cu o cădelniţă în mână care umbla  pe deasupa acelui loc şi tămâia, apoi dispărea într-o strălucire de lumină. Continuă să citești