Arhive categorie: Tâlcuirea Evangheliei zilei

TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI (15 decembrie 2018)

2305924536_8b67e1e69d1

Lc. 13,19-29

„Siliţi-vă să intraţi prin poarta cea strâmtă.” Poarta cea strâmtă înseamnă viaţa nu după voia noastră, nu după dorinţele noastre, nu după bunul nostru plac; poarta cea largă este vieţuirea supusă mişcărilor şi năzuinţelor inimii păcătoase, fără vreo înfrânare. Aşadar, poarta ce duce în împărăţie este strâmtorarea de sine. Strâmtorează-te întru toate şi asta va fi ca o opintire în această uşă, pentru a o deschide şi trece prin ea. Cum si prin ce să ne strâmtorăm? Prin poruncile lui Dumnezeu, ce sunt potrivnice mişcărilor pătimaşe ale inimii. Atunci când începi să te superi pe cineva, adu-ţi aminte de porunca Domnului: „Nu vă mâniaţi” si strâmtorează-ţi inima prin ea. Când vin mişcări de desfrânare, adu-ţi aminte că este oprit fie şi a privi cu poftă la o femeie şi strâmtorează-ţi prin asta pofta. Când vei vrea să osândeşti pe cineva, adu-ţi aminte de cuvântul Domnului, Care spune că prin asta îl faci neîndurat în privinţa ta pe Judecătorul Ceresc si înfrânează-ţi prin asta înfumurarea; la fel si cu oricare altă patimă. Adună împotriva fiecăreia dintre ele cuvinte din dumnezeieștile Scripturi si păstrează-le în minte, îndată ce va apărea în inimă vreo dorinţă rea, leag-o îndată cu o replică evanghelică îndreptată împotriva ei; sau leagă-ţi dinainte toate dorinţele şi gândurile cu dumnezeiestile cuvinte şi umblă întru ele: vei fi ca un înlănţuit, în aceste lanţuri însă este libertatea sau calea liberă către împărăţia Cerurilor.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

 

TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI (11 decembrie 2018)

sfantul_teofan_zavoratul_12

Lc. 21,12-19

„Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu.” Cine va trage în sine cât de puţin din duhul lumii, acela va deveni rece faţă de creştinism şi de învăţăturile lui. Această nepăsare se va schimba în ură atunci când omul întârzie în ea mult timp, fără să-şi vină în fire şi mai ales dacă se va lipi de el vreo frântură de învăţătură vătămătoare de suflet. Duhul lumii, cu toate învăţăturile vătămătoare de suflet care îl însoţesc, este un duh potrivnic lui Hristos, este duhul lui Antihrist; răspândirea lui înseamnă răspândirea urii faţă de credinţa creştină şi rânduielile creştine de viaţă. Se pare că în jurul nostru cam într-acolo se îndreaptă lucrurile. De vreme ce peste tot nu auzi decât răgete nelegiuite, nu este de mirare dacă în curând va începe să se întâmple ceea ce a prezis Hristos: „Vor pune mâinile pe voi… şi vă vor prigoni… şi veţi fi duşi… şi vă vor omorî”. Duhul lui Antihrist este întotdeauna acelaşi; ceea ce a fost la început va fi şi acum, poate în altă formă, dar cu acelaşi înţeles. Ce este de făcut, atunci? „Întru răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre”. Rabdă, având pe buze şi în inimă cuvântul nestrămutat al mărturisirii adevărului.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

22 decembrie 2014: TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI

sf-theofan-zavoratul1

 Lc. 20,27-44

Saducheii aveau un argument împotriva învierii, pe care îl socoteau de nebiruit; Domnul însă l-a răsturnat în câteva cuvinte şi încă atât de limpede, că toţi au priceput şi i-au recunoscut pe saduchei biruiţi de adevărul spuselor Sale (Lc. 20, 27-40). Ceea ce erau pe atunci saducheii sunt acum necredincioşii de toate soiurile. Aceştia au născocit o sumedenie de presupuneri fanteziste, le-au ridicat la rangul de adevăruri de netăgăduit si se laudă cu ele, gândindu-se că nimeni n-are ce să mai spună împotriva lor. De fapt, aceste presupuneri sunt atât de deşarte, încât nici nu merită să-ţi deschizi gura împotriva lor. Toate filozofările lor sunt un castel din cărţi de joc: suflă şi se va dărâma. Nici nu trebuie combătute, ci tratate la fel ca visele. Când cineva combate un vis, nu se apucă să demonstreze neconcordanţe de ansamblu sau parţiale în vis, ci spune pur şi simplu: „Nu e decât un vis” şi cu asta problema e închisă. Iată, de pildă, teoria formării cosmosului din fragmente de nebuloasă, dimpreună cu „proptelele” sale: teoria generaţiei spontane, teoria darwinistă a evoluţiei speciilor şi acea născocire de necrezut care spune că omul se trage din maimuţă. Toate acestea sunt ca aiurarea unui lunatic. Citindu-le, ţi se pare că umbli în întuneric. Dar savanţii? Dar ce poţi să faci cu savanţii? Deviza lor este: „De nu vă place n-ascultaţi, dar nici să mint nu mă-mpiedicaţi”.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI (8 decembrie 2018)

sfantul_teofan_zavoratul_9

 Lc. 12,32-40

„Să fie mijloacele voastre încinse şi făcliile voastre aprinse.” Trebuie să fii gata în orice clipă: nu ştii când va veni Domnul fie pentru înfricoşata Judecată, fie pentru a te lua de aici; oricare din două, pentru tine este tot una. Moartea este hotărâtoare; ea aduce deznodământul întregii vieţi şi va trebui să te mulţumeşti întreaga veşnicie cu ceea ce ai agonisit aici. Bunătăţi ai agonisit, bună va fi soarta ta; rele ai agonisit, vei avea parte de o soartă rea. Acesta e un lucru tot atât de adevărat pe cât e de adevărat faptul că exişti; si clipa hotărâtoare poate să vină chiar în acest minut în care citeşti rândurile de faţă, iar apoi. sfârşitul. Peste soarta ta va fi pusă o pecete pe care nimeni nu o va mai putea ridica. Ai la ce să te gândeşti!… Ar trebui să ne mirăm însă de faptul că atât de puţini oameni se gândesc la acest lucru. Ce taină se înfăptuieşte cu noi! Ştim cu toţii că moartea bate la uşă, că e cu neputinţă să scapi de ea şi totuşi mai nimeni nu o are în gând; iar ea vine pe neaşteptate şi răpeşte… Şi mai mult. Chiar atunci când îi cuprind durerile morţii, oamenii tot nu se gândesc că a venit sfârşitul. Psihologii n-au decât să dezlege cum vor această taină din perspectivă ştiinţifică; din perspectivă duhovnicească, nu putem să nu vedem aici o neînţeleasă amăgire de sine, care nu-i ocoleşte decât pe cei trezvitori.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI (7 decembrie 2018)

sfantul_teofan_zavoratul_12

 Lc. 20, 19-26

„Daţi cezarului cele ce sunt ale cezarului, şi lui Dumnezeu, cele ale lui Dumnezeu”; asta înseamnă a da fiecăruia ce-i al lui. în vremea noastră, în loc de „cele ce sunt ale cezarului” avem „cele lumeşti” şi problema se pune aşa: cele lumeşti, la vremea lor, cele dumnezeieşti, la vremea lor; dar oamenii s-au năpustit asupra celor lumeşti, iar cele dumnezeieşti sunt lăsate deoparte. Ca atare, acestea din urmă nu numai că nu sunt pe locul cuvenit lor, adică pe primul plan, aşa cum se cuvine, ci au căzut cu totul în uitare. Ca urmare a acestei uitări, aparent neintenţionate, pomenirea lor se întunecă în conştiinţă, iar apoi devin tulburi şi conţinutul, şi temeiurile lor. De aici iau naştere slăbiciunea convingerilor şi şubrezenia credinţei, iar apoi înstrăinarea de ea si clătinarea în bătaia vânturilor tuturor învăţăturilor mincinoase. Această cale o străbate oricine dă dovadă de nepăsare faţă de cele dumnezeieşti; si tot această cale o străbate şi societatea atunci când în rânduielile sale începe să nu mai ia aminte la cerinţele lui Dumnezeu. Atunci când cele dumnezeieşti trec pe ultimul plan, în societate începe să se înstăpânească emanciparea faţă de cerinţele lui Dumnezeu – în plan intelectual, moral si estetic -, iar secularizarea (slujirea duhului acestei vremi) în politică, obiceiuri, distracţii, iar apoi în educaţie si în toate instituţiile, în ziua de azi, despre cele dumnezeieşti nu gândeşte, nu vorbeşte, nu scrie nimeni si nici măcar prin minte nu le trece oamenilor să le aibă în vedere în întreprinderile lor. Mai trebuie, atunci, să ne minunăm că învăţăturile potrivnice credinţei sunt primite în societate si că societatea înclină către o necredinţă generală?

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)

TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI (5 decembrie 2018)

sfantul_teofan_zavoratul_6-e1389565461252

Lc. 20, 1-8

Preoţii, cărturarii şi bătrânii nu au crezut în Domnul. Spre a-i aduce la credinţă, Domnul le-a pus întrebarea: „Botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni?”, subînţelegându-se aici: „Judecaţi fără patimă cu privire la acest lucru, şi judecata voastră vă va duce la credinţă”. Ceea ce s-a spus cu privire la Ioan se poate spune şi cu privire la orice întâmplare care a însoţit venirea Domnului în trup şi cu privire la însăşi această venire, cu toate cele legate de ea. Să judece fiecare toate aceste lucruri. Concluzia va fi una singură: „Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu este Acesta”. Pot veni felurite gânduri, se pot naşte nedumeriri, pot apărea aşa-zise nepotriviri, însă la capătul tuturor cercetărilor va lua naştere desăvârşita încredinţare că nu este alt adevăr afară de cel înfăţişat în Evanghelii şi în scrierile Apostolilor. „Mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup”. Această taină, rămânând în sine o taină, va deveni limpede pentru minte, pentru că aceasta, cercetând cum stau lucrurile, se vede silită de conştiinţă să mărturisească faptul că aşa este, iar nu altfel. Necredincioşii fie că nu cercetează totul cum se cuvine, fie că cercetează superficial, cu minte străină, fie că au dispoziţia nefericită de a se împotrivi cerinţelor credinţei şi, pentru a-şi îndreptăţi necredinţa, se mulţumesc cu orişice dovezi care îi ajută să o tăgăduiască. Pe credincioşi îi clatină cuvintele necredincioşilor fiindcă se mulţumesc cu simpla credinţă, fără să-şi lămurească temeiurile ei. Aceste cuvinte îi prind pe picior greşit, de aceea se şi clatină.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011).

TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI (4 decembrie 2018)

sfantul_teofan_zavoratul_9

 Lc. 19, 45-48

„Casa Mea este casă de rugăciune.” Cu adevărat, numai să intri în biserică şi mintea te va îndemna la rugăciune. Totul aici e rânduit şi se săvârşeşte în aşa fel ca să ne dea imbold şi ajutor la rugăciune. Drept aceea, de vrei să aprinzi în inima ta focul rugăciunii, mergi mai des în biserica lui Dumnezeu. Acasă e greu să te rogi ca la biserică. Sunt unii care se roagă fierbinte şi acasă, dar cu cât mai fierbinte este rugăciunea din biserică? Stând însă în biserică, să nu stai doar cu trupul, ci mai vârtos cu duhul. Stai acolo unde este mai linişte şi, având în minte pe Dumnezeu, varsă înaintea Lui sufletul tău. Izgoneşte visările, nu te lăsa prins de grijii lumeşti si ia aminte la un singur lucru: lucrarea rugăciunii, înalţă-ţi sufletul greoi şi despovărează-l prin contemplarea lucrurilor dumnezeieşti. Dacă ai vreun lucru pe suflet, curăţă-l prin pocăinţă şi prin făgăduinţa îndreptării. Dacă conştiinţa ta nu este mulţumită cu atât, adaugă faptele lepădării de sine şi ale dragostei. Stând în biserică, pregăteşte-te şi pentru toată vremea pe care o vei petrece în afara bisericii, ca să nu se despartă gândul tău de Domnul, ci pururea să-L ai înaintea ta, ca să nu se abată paşii tăi de la calea cea dreaptă pe cea nedreaptă. De vei face aceasta, atunci când vei veni la biserică îţi va fi mai uşor să stai în ea după cuviinţă; iar petrecerea cuviincioasă din biserică îţi va înlesni aducerea aminte de Dumnezeu, atunci când te vei afla în afara bisericii… Astfel, petrecerea ta în Domnul va deveni din ce în ce mai înaltă; şi mai mult de atât, ce îţi mai poţi dori?

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011).

TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI (3 decembrie 2018)

sfantul_teofan_zavoratul_10

 Lc. 19, 37-44

Poporul strigă: „Osana!”, iar Domnul plânge. Oare nu se întâmplă un lucru asemănător şi la praznicele noastre bisericeşti? Intrarea Domnului în Ierusalim părea o sărbătoare; Domnul însă privea înlăuntrul cel nevăzut al sufletelor şi vedea acolo o privelişte vrednică de plâns. Şi praznicele noastre sunt sărbătoreşti ca privelişte, dar starea sufletească a tuturor e oare pe potrivă? Unii nu înţeleg deloc puterea şi însemnătatea praznicelor; alţii au o idee foarte ceţoasă, însă nu văd nimic limpede; abia, abia găseşti pe cineva care să vadă şi să simtă în chip vrednic de praznic. La praznicele noastre curg multe danii, dar cât se foloseşte din ele în slujba lui Dumnezeu şi a aproapelui? Puţin sau aproape deloc; aproape tot se duce pe pântece şi pe deşertăciuni. Toate aceste lucruri nu pot rămâne ascunse de ochii Domnului şi nu e de mirare dacă El, omeneşte vorbind, plânge atunci când noi rostim cu glas mare ecfonisele sărbătoreşti. Iată în ce stare sunt cei răscumpăraţi, îndreptaţi, înfiaţi!… Şi-au dat făgăduinţa, au primit îndatorirea de a umbla cu duhul şi a nu săvârşi faptele trupului, iar ei ce fac? Fiii împărăţiei sunt mai prejos decât cei din urmă robi!…

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011).

TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI (1 decembrie 2018)

_________________527bdaafc8956

 Lc. 10, 19-21

„Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului si al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi si de cei pricepuţi si le-ai descoperit pruncilor; aşa, Părinte, căci aşa a fost înaintea Ta bunăvoinţa Ta.” Iată cum au fost judecate înţelepciunea si priceperea omenească; si această judecată se împlineşte în chip vădit. Avem acum Descoperirea (Revelaţia) dumnezeiască înaintea ochilor, în dumnezeiestile Scripturi, iar „deştepţii” o citesc dar nu o înţeleg. Lucrul e vrednic de minunare: totul este scris simplu, dar ei înţeleg totul altminteri de cum este scris, parcă ar fi orbit. Pruncii văd şi pricep; iar pentru aceştia Descoperirea este acoperită. Aşa I-a plăcut Părintelui Ceresc să rânduiască; aşadar, nu e nimic de zis. Dacă nu ni s-ar fi descoperit cele care ne sunt neapărat trebuincioase, „deştepţii” tot ar mai fi avut cu ce să se îndreptăţească; însă aceste lucruri ni s-au descoperit: vino şi ia. De aceea ţi s-a descoperit, ca să iei; nu trebuie decât să te faci prunc. „Cum, eu?… Pentru nimic în lume!” Bine, cum vrei; rămâi înţelept şi priceput în ochii tăi, fără a înţelege totuşi si fără a băga la cap nimic din cele trebuincioase, rătăcind printre nălucirile si iluziile zămislite de filozofarea ta îngâmfată, care te ţin într-o astfel de orbire, încât socoti că vezi, deşi eşti „orbete” -adică vezi lucrurile ca printr-o ceaţă groasă; asta însă nu te face să afli calea adevărată şi nu te duce la ţel, ci numai te robeşte cercului vicios al înşelării de sine. Izbăveste-ne, Doamne, de această cumplită stare!…

Sursa: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, Bucureşti, 1999, p. 225

30 nov 2018: TÂLCUIREA EVANGHELIEI ZILEI

 Lc. 19, 12-28

Pilda celor zece mine înfăţişează întreaga istorie a omenirii până la cea de-a doua venire a lui Hristos. În ea, Domnul spune despre Sine că merge la Tatăl Ceresc prin pătimiri, moarte şi înviere, ca să primească domnia asupra omenirii, care este moştenirea Sa. Cei rămaşi pe pământ se împart în două tabere: robii care I-au slujit Domnului prin ascultarea faţă de credinţă şi cei care nu vor să-L aibă drept împărat şi să-I slujească, din pricina necredinţei lor. Celor ce se apropie de Domnul prin credinţă, fiind gata să-I slujească, li se dau darurile Sfântului Duh în Sfintele Taine: aceasta este mina, şi fiecare credincios o primeşte pentru a sluji în rândul celorlalţi credincioşi. Atunci când toţi oamenii care trebuie să se supună Domnului i se vor supune, El va veni din nou, de data asta ca Împărat. Primul lucru pe care îl va face va fi să-i judece pe robii Săi – care ce a agonisit cu harul dat; iar apoi va urma judecata şi asupra celor care n-au vrut să-L recunoască drept Împărat – adică fie că n-au crezut, fie că au căzut din credinţă. Întipăreşte-ţi în minte aceste adevăruri şi nu îţi alunga luarea aminte de la ele, fiindcă atunci se vor lua hotărâri care nu vor mai putea fi schimbate. Fugi de necredinţă; dar nici credinţa ta să nu rămână deşartă, ci adu şi roadele ei. Dacă te vei afla credincios în puţine, peste multe te va pune Domnul.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă și note de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, București, 2011)